1 Samuel 16:1-23, 1 Samuel 17:1-37 NTLR

1 Samuel 16:1-23

David, uns drept rege al lui Israel

Domnul i‑a zis lui Samuel:

– Până când vei mai boci pentru Saul, de vreme ce Eu l‑am respins, ca să nu mai domnească peste Israel? Umple‑ți cornul cu untdelemn și du‑te acolo unde te trimit: la Ișai, betleemitul, pentru că pe unul din fiii săi Mi l‑am ales ca rege.

Dar Samuel I‑a zis:

– Cum aș putea să plec? Saul va auzi lucrul acesta și mă va ucide.

Domnul i‑a răspuns:

– Să iei o juncană cu tine și să zici: „Am venit să aduc Domnului o jertfă.“ Invită la aducerea jertfei și pe Ișai, iar eu îți voi arăta ce să faci. Vei unge pentru Mine pe acela pe care ți‑l voi arăta.

Samuel a făcut ceea ce‑i spusese Domnul și a venit la Betleem. Bătrânilor cetății le era frică să se întâlnească cu el.

Ei au întrebat:

– Vii cu pace?

El a răspuns:

– Da, cu pace. Vin ca să aduc o jertfă Domnului. Sfințiți‑vă5 Vezi nota de la 7:1. și veniți cu mine la aducerea jertfei.

Samuel l‑a sfințit pe Ișai și pe fiii săi și i‑a invitat la aducerea jertfei. Când aceștia au sosit, Samuel l‑a văzut pe Eliab și s‑a gândit: „Cu siguranță unsul Domnului se află aici, înaintea Lui.“ Însă Domnul i‑a zis: „Nu te uita la înfățișarea sau la înălțimea staturii lui, pentru că l‑am respins, căci Domnul nu Se uită la ceea ce se uită omul. Omul se uită la înfățișare, pe când Domnul Se uită la inimă.“

Atunci Ișai l‑a chemat pe Abinadab și l‑a pus să treacă prin fața lui Samuel.

El i‑a zis:

– Nici pe acesta nu l‑a ales Domnul.

Apoi Ișai l‑a pus pe Șama să‑i treacă prin față, dar Samuel a zis:

– Nici pe acesta nu l‑a ales Domnul.

Așa i‑a pus Ișai pe șapte din fiii săi să treacă prin fața lui Samuel, însă Samuel i‑a zis lui Ișai:

– Domnul nu i‑a ales nici pe aceștia.

Apoi Samuel i‑a zis lui Ișai:

– Aceștia sunt toți fiii pe care îi ai?

Ișai i‑a răspuns:

– A mai rămas cel mai tânăr, dar iată că el paște turmele.

Samuel i‑a zis lui Ișai:

– Trimite după el și adu‑l, căci nu ne vom aduna în jurul mesei până nu vine aici.

Ișai a trimis după el și a fost adus. El era roșcovan, cu ochi frumoși și plăcut la chip. Domnul i‑a zis lui Samuel: „Ridică‑te și unge‑l, căci el este!“

Samuel a luat cornul cu untdelemn și l‑a uns în mijlocul fraților lui, iar Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea. După toate acestea, Samuel s‑a ridicat și a plecat la Rama.

David, la curtea lui Saul

Duhul Domnului S‑a îndepărtat de la Saul, și un duh rău14-16, 23 Sau: vătămător. de la Domnul îl chinuia.

Slujitorii lui Saul i‑au zis:

– Iată că un duh rău de la Dumnezeu te chinuie. Să poruncească stăpânul nostru slujitorilor tăi, care stau înaintea ta, să caute un om care știe să cânte la liră. Atunci când duhul cel rău de la Dumnezeu va veni peste tine, el va cânta cu mâna lui și te vei simți mai bine.

Saul le‑a zis slujitorilor săi:

– Găsiți‑mi un om care știe să cânte bine și aduceți‑l la mine.

Atunci unul dintre tinerii slujitori a zis:

– Iată, l‑am văzut pe unul dintre fiii lui Ișai din Betleem, care este iscusit la cântat. Este un războinic viteaz, priceput la vorbire și cu o înfățișare plăcută, iar Domnul este cu el.

Saul a trimis mesageri la Ișai, zicând:

– Trimite‑mi‑l pe David, fiul tău, cel care este cu turmele.

Ișai a luat un măgar încărcat cu pâine, un burduf de vin și un ied pe care le‑a trimis lui Saul prin fiul său David. David a venit la Saul și s‑a înfățișat înaintea lui. Lui Saul i‑a plăcut foarte mult de David și l‑a luat să‑i poarte armele.

Saul a trimis la Ișai să‑i spună:

– Dă‑i voie lui David să rămână în slujba mea, pentru că a găsit bunăvoință înaintea mea.22 Lit.: în ochii mei.

Ori de câte ori venea duhul de la Dumnezeu asupra lui Saul, David lua lira și cânta. Atunci Saul avea parte de alinare, se simțea mai bine, iar duhul cel rău pleca de la el.

Read More of 1 Samuel 16

1 Samuel 17:1-37

David și Goliat

Filistenii și‑au strâns trupele pentru război. Ei s‑au strâns la Soco, care aparține de Iuda, și și‑au așezat tabăra între Soco și Azeka, la Efes-Damim. Saul împreună cu bărbații lui Israel s‑au strâns și și‑au așezat tabăra în valea Ela. Ei s‑au așezat în linie de bătaie ca să‑i înfrunte pe filisteni. Filistenii stăteau pe un deal, deoparte, iar Israel stătea pe un alt deal, de cealaltă parte, între ei aflându‑se o vale.

Din tabăra filistenilor a ieșit un viteaz al cărui nume era Goliat. Era din Gat și avea o înălțime de șase coți și o palmă4 Aproximativ 3 m.. Pe cap avea un coif de bronz și era îmbrăcat cu o platoșă din zale de bronz în greutate de cinci mii de șecheli.5 Aproximativ 60 kg. Niște apărători din bronz îi acopereau picioarele, iar pe spate îi atârna o lance. Lemnul suliței lui era ca sulul unui țesător, iar vârful ei era de șase sute de șecheli de fier.7 Aproximativ 7 kg. Cel ce‑i ducea scutul mergea înaintea lui.

Goliat s‑a oprit și a strigat trupelor lui Israel așezate în linie de bătaie: „De ce ați ieșit și v‑ați aliniat pentru luptă? Oare nu sunt eu filistean, și nu sunteți voi slujitorii lui Saul? Alegeți‑vă un bărbat care să coboare la mine. Dacă va fi în stare să lupte cu mine și să mă ucidă, atunci noi vom deveni robii voștri. Dacă însă eu îl voi învinge și‑l voi ucide, atunci voi veți deveni robii noștri și ne veți sluji.“ Apoi filisteanul a zis: „Batjocoresc în ziua aceasta trupele lui Israel! Dați‑mi un bărbat ca să ne luptăm împreună!“ Când Saul și tot Israelul au auzit acele cuvinte rostite de filistean s‑au înspăimântat și s‑au temut foarte tare.

David era fiul acelui efratit pe nume Ișai, din Betleemul lui Iuda. El avea opt fii, iar în zilele lui Saul, era bătrân, înaintat în vârstă. Cei trei fii mai mari ai lui Ișai plecaseră și îl urmaseră pe Saul la război. Numele celor trei fii ai săi care plecaseră la război erau: Eliab, întâiul născut; al doilea era Abinadab; iar al treilea era Șama. David era cel mai tânăr. Cei trei fii mai mari îl urmaseră pe Saul. David însă pleca și se întorcea de la Saul pentru a paște turma tatălui său, la Betleem.

Timp de patruzeci de zile, filisteanul s‑a apropiat dimineața și seara și a stat în poziție de luptă. Ișai i‑a zis fiului său David: „Ia, te rog, pentru frații tăi, efa17 O efă măsura aproximativ 22 l. aceasta de grâne prăjite și aceste zece pâini și du‑le repede în tabără. Ia și aceste zece bucăți de brânză și du‑le căpeteniei peste mia lor. Vezi cum le merge fraților tăi și adu‑mi vești18 Sau: un semn, o garanție. de la ei. Ei se află împreună cu Saul și cu ceilalți bărbați ai lui Israel în valea Ela, unde se luptă cu filistenii.“

David s‑a sculat dis‑de‑dimineață, a lăsat turma în grija unui paznic, a luat cu el tot ce i‑a poruncit Ișai și a plecat. Când a ajuns în tabără, armata se alinia în poziție de luptă, scoțând strigăte de război. Israel și filistenii s‑au aliniat în poziții de luptă, față în față. David și‑a lăsat lucrurile în grija celui ce păzea bagajele și a fugit la pozițiile de luptă. Cum a ajuns, și‑a întrebat frații de sănătate. Pe când vorbea cu ei, iată că viteazul pe nume Goliat, filisteanul din Gat, a ieșit din rândurile filistenilor. El a rostit aceleași cuvinte ca mai înainte, iar David le‑a auzit. Când l‑au văzut pe acel bărbat, toți bărbații lui Israel au fugit dinaintea lui, fiindu‑le foarte teamă.

Bărbații lui Israel au zis:

– L‑ați văzut pe acel bărbat înaintând? A înaintat ca să batjocorească pe Israel. Pe cel care‑l va omorî, regele îl va răsplăti cu mari bogății, îi va da pe fiica sa de soție și‑i va scuti familia tatălui său de dări în Israel.

David i‑a întrebat pe bărbații care stăteau lângă el:

– Ce i se va face celui care‑l va ucide pe acest filistean și va ridica astfel disprețul de peste Israel? Cine este acest filistean, acest necircumcis, ca să batjocorească oștirile Dumnezeului cel Viu?

Poporul i‑a spus despre acea promisiune, zicând:

– Așa i se va face celui care‑l va omorî.

Eliab, fratele lui cel mai mare, l‑a auzit vorbind cu bărbații, s‑a aprins de mânie împotriva lui David și i‑a zis:

– De ce ai venit și cu cine ai lăsat acele puține oi în pustie? Îți cunosc eu îngâmfarea și răutatea inimii. Ai venit să vezi lupta.

David a zis:

– Cu ce am greșit acum? Nu pot nici măcar să vorbesc?

După aceea, s‑a întors de la el spre un altul și l‑a întrebat același lucru. Poporul i‑a dat același răspuns ca mai înainte. Cuvintele rostite de David au fost auzite și istorisite lui Saul, care a trimis după el.

David i‑a zis lui Saul:

– Niciun om să nu se descurajeze în inima lui din cauza acestuia. Robul tău va merge și se va lupta cu acest filistean.

Saul însă i‑a zis lui David:

– Nu poți să mergi împotriva acestui filistean ca să te lupți cu el, fiindcă tu ești doar un tinerel, pe când el este un războinic încă din tinerețea lui.

Dar David i‑a zis lui Saul:

– Robul tău era păstor la turmele tatălui său. Când venea un leu sau un urs și lua o oaie din turmă, mă duceam după el, îl loveam și scăpam oaia din gura lui. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de coamă și‑l loveam până îl omoram. Robul tău a omorât și leul și ursul, iar cu filisteanul acesta, cu acest necircumcis, va fi ca și cu unul dintre ei, pentru că a batjocorit oștirile Dumnezeului cel Viu.

David a zis:

– Domnul, Care m‑a scăpat din laba leului și a ursului, mă va scăpa și din mâna acestui filistean.

Atunci Saul i‑a zis lui David:

– Du‑te și Domnul să fie cu tine.

Read More of 1 Samuel 17