Daily Manna for Monday, March 12, 2018

Daily Manna is a daily Bible devotional service provided by Biblica. The Scripture is provided in many forms and is new every day. It is a great way to receive the encouragement and hope found in the Word of God.

Verse of the Day

Romani 5:12-15

De aceea, aşa cum păcatul a intrat în lume printr-un singur om, iar prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut la toţi oamenii, prin aceasta toţi au păcătuit. Căci, înainte de Lege, era păcat în lume, însă unde nu este Lege nu se ţine o socoteală a păcatelor. Totuşi, moartea a domnit de la Adam până la Moise, chiar şi peste cei care n-au păcătuit printr-o încălcare a poruncii, cum a făcut Adam, care este un arhetip al Celui Ce urma să vină.

Însă cu darul nu este ca şi cu greşeala. Căci dacă cei mulţi au murit prin greşeala unuia singur, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul făcut în harul unui Singur Om, Isus Cristos, s-au dat din belşug celor mulţi.