La Parola è Vita

Matteo 20:1-34

1Ecco unʼaltra storia che illustra il Regno dei Cieli.

«Il padrone di una vigna uscì la mattina presto per assumere mano dʼopera per la vendemmia. 2Si accordò con i braccianti di pagare un tanto al giorno, poi li mandò al lavoro.

3Due ore dopo, passò per la piazza del paese e vide che cʼerano alcuni uomini disoccupati. 4Così mandò anche loro nella sua vigna, dicendo che, a fine giornata, avrebbe dato loro la paga giusta. 5A mezzogiorno e verso le tre del pomeriggio fece lo stesso.

6Quello stesso pomeriggio, verso le cinque, tornò di nuovo in città e, vedendo degli altri uomini senza occupazione, chiese loro: “Perché ve ne state in ozio tutto il giorno?”

7“Perché nessuno ci ha assunti”, risposero quelli.

“Andate allora anche voi a lavorare nella mia vigna”, ordinò loro. 8Quella sera, il padrone disse al fattore di chiamare i braccianti e di pagarli, cominciando da quelli che erano stati assunti per ultimi. 9Quando furono pagati quelli assunti alle cinque, ognuno ricevette la paga di un intero giorno. 10Così, quando si presentarono i braccianti assunti fin dal primo mattino, essi pensavano di ricevere molto di più. Ma anche a loro venne pagato lo stesso. Allora cominciarono a protestare: 11-12“Quelli hanno lavorato soltanto unʼora e sono stati pagati come noi che abbiamo lavorato tutto il giorno sotto il sole cocente!”

13“Amico”, rispose il padrone ad uno di loro, “io non ti ho fatto alcun torto!” Non sei stato tu ad accettare di lavorare per questa paga? 14Prendila e vattene. È mio desiderio pagare a tutti lo stesso. 15Non mi sarà mica vietato dar via il mio denaro, se ne ho voglia! O non ti sta bene che io sia generoso? 16E così avviene che “gli ultimi saranno i primi e i primi gli ultimi”».

I capi devono servire

17Mentre Gesù si dirigeva verso Gerusalemme, prese i dodici discepoli in disparte, 18e disse loro ciò che gli sarebbe accaduto allʼarrivo: «Ecco, ora saliamo verso Gerusalemme, là io sarò tradito e consegnato ai primi sacerdoti ed agli altri capi giudei, che mi condanneranno a morte e 19mi consegneranno al governo romano. Sarò deriso, frustato e crocifisso, ma il terzo giorno risusciterò».

20Allora la madre di Giacomo e di Giovanni, figli di Zebedeo, si avvicinò con i figli a Gesù e sʼinginocchiò per chiedergli un favore. 21Gesù le chiese: «Che cosa vuoi?» La donna rispose: «Fai che nel tuo regno i miei figli possano sedere su due troni vicini al tuo».

22Ma Gesù disse: «Voi non sapete che cosa state chiedendo!» Poi, rivolgendosi a Giacomo e Giovanni, chiese loro: «Siete capaci di bere quel terribile calice che sto per bere io?» «Sì», risposero, «ne siamo capaci!»

23«Certo, lo berrete», disse Gesù, «ma non sono io che ho il diritto di dire chi siederà sui troni vicini al mio. Quei posti sono riservati a quelli scelti da mio Padre».

24Gli altri dieci discepoli restarono indignati per la richiesta di Giacomo e Giovanni.

25Ma Gesù li riunì intorno a sé e disse: «Fra i pagani, i re sono tiranni ed anche lʼultimo degli ufficiali esercita in pieno il suo potere sui suoi subalterni. 26Ma fra di voi deve essere tutto diverso! Anzi, se qualcuno vuole essere un capo fra voi, deve essere il servo degli altri. 27E se uno vuole essere proprio il primo, deve servire come uno schiavo. 28Il vostro atteggiamento deve essere come il mio, perché io, il Messia, non sono venuto per essere servito, ma per servire e per dare la mia vita in riscatto degli altri». 29Mentre Gesù e i discepoli uscivano dalla città di Gerico, una grande folla li seguiva.

30Sul bordo della strada stavano seduti due ciechi. Quando seppero che Gesù stava per passare di lì, cominciarono a gridare: «Signore, figlio del re Davide, abbi pietà di noi!»

31La gente cercava di farli tacere; i due però gridavano sempre più forte: «Signore, figlio di Davide, abbi pietà di noi!» 32-33Quando Gesù giunse vicino a loro, si fermò e chiese: «Che cosa volete che faccia per voi?» «Signore», risposero quelli, «faʼ che possiamo vedere!»

34Gesù ebbe pietà di loro e li toccò sugli occhi. Immediatamente videro e lo seguirono.

Nouă Traducere În Limba Română

Matei 20:1-34

Pilda lucrătorilor viei

1– Căci Împărăția Cerurilor se aseamănă cu stăpânul unei case, care a ieșit dis‑de‑dimineață să‑și angajeze lucrători la vie. 2Și după ce s‑a înțeles cu lucrătorii pentru un denar2 Plata obișnuită pentru o zi de muncă în Orientul Mijlociu, în sec. I d.Cr. (soldații romani primeau, de asemenea, un denar pe zi) [peste tot în capitol]. pe zi, i‑a trimis în via lui. 3Pe la ceasul al treilea3 Ora 9:00. a ieșit și i‑a văzut pe alții stând în piață fără lucru. 4El le‑a zis acestora: „Duceți‑vă și voi în via mea și vă voi da ceea ce este drept!“ 5Și ei s‑au dus. A ieșit iarăși pe la ceasul al șaselea și al nouălea5 Ora 12:00 și ora 15:00. și a făcut la fel. 6Când a ieșit pe la ceasul al unsprezecelea6, 9 Ora 17:00., i‑a găsit pe alții stând în piață și i‑a întrebat: „De ce stați aici toată ziua fără lucru?“ 7Ei i‑au răspuns: „Pentru că nu ne‑a angajat nimeni!“ Atunci el le‑a zis: „Duceți‑vă și voi în via mea și veți primi ceea ce este drept.“

8Când s‑a făcut seară, stăpânul viei i‑a zis administratorului său: „Cheamă lucrătorii și dă‑le plata, începând de la cei din urmă și până la cei dintâi.“ 9Au venit cei de la ceasul al unsprezecelea și au primit fiecare câte un denar. 10Când au venit cei dintâi, s‑au gândit că vor primi mai mult, dar au primit și ei tot câte un denar fiecare. 11După ce i‑au primit, murmurau împotriva stăpânului casei, 12spunând: „Aceștia din urmă au muncit doar o oră și i‑ai făcut egali cu noi, care am îndurat greul și arșița zilei!“ 13Stăpânul, răspunzându‑i unuia dintre ei, a zis: „Prietene, eu nu te nedreptățesc! Nu te‑ai înțeles tu cu mine pentru un denar? 14Ia ce‑ți aparține și pleacă! Eu vreau să‑i dau și acestuia din urmă ca și ție! 15Sau nu am voie să fac ce vreau cu ceea ce‑mi aparține? Sau ochiul tău este rău15 Cu sensul de a fi egoist/invidios sau a fi zgârcit. fiindcă eu sunt bun?“

16Tot așa, cei din urmă vor fi cei dintâi, iar cei dintâi vor fi cei din urmă. Căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși.

Isus vorbește din nou despre moartea și învierea Sa

(Mc. 10:32-34; Lc. 18:31-34)

17În timp ce Se suia spre Ierusalim, Isus i‑a luat deoparte pe cei doisprezece ucenici și le‑a zis pe drum: 18„Iată că ne suim spre Ierusalim și Fiul Omului va fi dat pe mâna conducătorilor preoților și a cărturarilor. Ei Îl vor condamna la moarte 19și‑L vor da pe mâna neamurilor, ca să fie batjocorit, biciuit și răstignit. Dar a treia zi va fi înviat.“

Cererea unei mame

(Mc. 10:35-45; Lc. 22:24-27)

20Atunci a venit la El mama fiilor lui Zebedei împreună cu fiii ei. I s‑a închinat și a cerut ceva de la El.

21Isus a întrebat‑o:

– Ce dorești?

Ea I‑a zis:

– Poruncește ca acești doi fii ai mei să stea unul la dreapta și altul la stânga Ta, în Împărăția Ta.

22Isus, răspunzând, a zis:

– Nu știți ce cereți! Puteți voi să beți paharul pe care urmează să‑l beau Eu22-23 Figură de stil, care se referă la a împărtăși soarta cuiva. Paharul simbolizează aici suferința cauzată de păcatul omenirii și de judecata lui Dumnezeu, pe care Isus avea să le ia asupra Lui (vezi, de ex., Is. 51:17; Ier. 25:15; Eze. 23:32-33 și Mt. 26:39; 27:46). și să fiți botezați cu botezul cu care sunt botezat Eu?

Ei I‑au zis:

– Putem!

23Isus le‑a zis:

– Veți bea într-adevăr paharul Meu și veți fi botezați cu botezul cu care sunt botezat Eu, dar privilegiul de a ședea la dreapta și la stânga Mea nu ține de Mine să‑l dau, ci este pentru aceia cărora le‑a fost pregătit de Tatăl Meu.

24Ceilalți zece, când au auzit, au fost indignați din cauza celor doi frați. 25Atunci Isus i‑a chemat la El și a zis: „Știți că domnitorii neamurilor stăpânesc peste ele, iar mai marii lor își exercită autoritatea asupra lor. 26Dar între voi nu va fi așa! Dimpotrivă, oricine vrea să fie mai mare între voi, va fi slujitorul vostru, 27iar cel ce vrea să fie primul între voi, va fi sclavul vostru, 28tot așa cum și Fiul Omului a venit nu ca să fie slujit, ci ca să slujească și să‑Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.“

Isus vindecă doi orbi la Ierihon

(Mc. 10:46-52; Lc. 18:35-43)

29Când au ieșit din Ierihon, o mulțime mare de oameni L‑a urmat pe Isus.

30Și iată că doi orbi care ședeau lângă drum, când au auzit că trece Isus, au început să strige, zicând:

– Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!

31Mulțimea îi mustra ca să tacă, dar ei strigau și mai tare:

– Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!

32Isus S‑a oprit, i‑a chemat și i‑a întrebat:

– Ce doriți să fac pentru voi?

33Ei au răspuns:

– Doamne, să ne fie deschiși ochii!

34Lui Isus I s‑a făcut milă de ei și le‑a atins ochii. Imediat ei și‑au recăpătat vederea și L‑au urmat.