La Parola è Vita

Matteo 18:1-35

«Siate come i bambini»

1In quel momento i discepoli vennero a chiedere a Gesù chi di loro sarebbe stato il maggiore nel Regno dei Cieli.

2Gesù chiamò un bambino, lo mise in mezzo a loro e disse: 3«Se non cambiate e non diventate come bambini, non entrerete mai nel Regno dei Cieli. 4Perciò, chi si fa piccolo al livello di un bambino, è il maggiore nel Regno dei Cieli. 5E chi accoglie un bambino come questo nel mio nome, accoglie me. 6Ma se qualcuno di voi, con le sue azioni, ostacola la fede di uno di questi piccoli che credono in me, sarebbe meglio per lui avere una macina da mulino legata al collo ed essere gettato in mare!

7Guai al mondo per tutte le sue malvagità! La tentazione di sbagliare è inevitabile, ma guai allʼuomo che provoca la tentazione! 8Perciò, se la tua mano o il tuo piede ti fanno peccare, tagliali e buttali via. Meglio entrare in cielo mutilati, piuttosto che finire allʼinferno con due mani e due piedi. 9E se il tuo occhio ti fa peccare, cavalo e buttalo via. Meglio entrare in cielo con un occhio solo, che finire allʼinferno con tutti e due.

10Attenti a non disprezzare nemmeno uno di questi piccoli. Perché vi dico che in cielo i loro angeli hanno libero accesso a mio Padre. 11Ed io, il Messia, sono venuto per salvare il perduto.

12Se un uomo ha cento pecore ed una si smarrisce, che cosa credete che farà? Non lascerà forse le altre novantanove per andare a cercare sui monti quella che si è perduta?

13E se la trova, sarà più contento per questa pecora, che non per le altre novantanove a casa al sicuro! 14E questa è la volontà di mio Padre: che neppure uno di questi piccoli debba perire.

Perdonate gli altri

15Se un fratello ti fa un torto, vai da lui in privato e spiegagli il suo sbaglio. Se ti ascolta e lo confessa, ti sei riconquistato un fratello. 16Se invece non vuole ascoltarti, prendi con te una o due persone e torna da lui facendo confermare tutto ciò che dici da questi testimoni. 17Se ancora non vuole ascoltare, sottoponi il tuo caso alla chiesa, e se la sentenza della chiesa ti è favorevole, ma lʼaltro non lʼaccetta, allora consideralo come un estraneo, pagano e peccatore. 18Vi dico questo: qualsiasi cosa legate in terra è legata in cielo, e qualsiasi cosa sciogliete in terra, sarà sciolta in cielo.

19Vi dirò di più: se due di voi sʼaccordano qui sulla terra per domandare qualcosa in preghiera a mio Padre che è in cielo, egli gliela concederà.

20Perché se due o tre si riuniscono nel mio nome, io sarò fra loro».

21Poi Pietro sʼavvicinò a Gesù e gli domandò: «Signore, quante volte devo perdonare un fratello che mi ha fatto un torto? Fino a sette volte?»

22«No», rispose Gesù. «Non solo fino a sette volte, ma fino a settanta volte sette!»

23«Il Regno dei Cieli può essere paragonato a un re che decise di aggiornare i suoi conti. 24Tirate le somme, gli fu portato uno dei suoi debitori che gli doveva circa diecimila monete dʼoro. 25Lʼuomo non poteva pagare, così il re ordinò che, per saldare il debito, fosse venduto lui, la moglie, i suoi figli e tutto ciò che possedeva.

26Ma lʼuomo si gettò in terra davanti al re, il viso nella polvere, e implorò: “Oh Signore, abbi pazienza, e pagherò tutto!”

27Allora il re ebbe compassione di lui, lo lasciò andare e gli condonò il debito.

28Ma quando lʼuomo lasciò il re, andò da un altro che gli doveva una piccola somma, lo afferrò per la gola e glʼingiunse di pagare immediatamente.

29Lʼuomo si buttò a terra davanti a lui e lo scongiurò di dargli un poʼ di tempo. “Abbi pazienza e ti pagherò!” implorava.

30Ma lʼaltro non volle aspettare. Lo fece arrestare e rinchiudere in prigione, finché non avesse pagato tutto il debito.

31Gli amici dellʼuomo imprigionato videro queste cose e ne furono molto dispiaciuti. Andarono dal re e gli raccontarono tutto ciò che era accaduto. 32Allora il re chiamò lʼuomo che aveva perdonato: “Uomo malvagio! Poco fa ti ho condonato lʼenorme debito che avevi, soltanto perché me lo hai chiesto. 33Non avresti potuto avere pietà di quellʼuomo, come io ne ho avuta di te?”

34Poi, fuori di sé per la collera, il re consegnò lʼuomo agli aguzzini finché non pagò fino allʼultimo centesimo. 35Così agirà verso di voi mio Padre che è in cielo, se rifiutate di perdonare di cuore i vostri fratelli e sorelle».

Nouă Traducere În Limba Română

Matei 18:1-35

Cel mai mare în Împărăția Cerurilor

(Mc. 9:33-37; Lc. 9:46-48)

1În ceasul acela, ucenicii s‑au apropiat de Isus, zicând:

– Cine este, așadar, cel mai mare în Împărăția Cerurilor?

2Isus a chemat un copilaș, l‑a pus să stea în mijlocul lor 3și le‑a zis:

– Adevărat vă spun, dacă nu vă întoarceți și nu deveniți ca și copilașii, nicidecum nu veți intra în Împărăția Cerurilor! 4Prin urmare, oricine se smerește ca acest copilaș, acela este cel mai mare în Împărăția Cerurilor. 5Și oricine primește în Numele Meu pe un astfel de copilaș, pe Mine Mă primește. 6Dar dacă cineva îl face să păcătuiască pe vreunul dintre acești micuți care cred în Mine, ar fi mai de folos pentru el să i se atârne de gât o piatră mare de moară și să fie înecat în adâncul mării.

Prilejuri de poticnire

(Mc. 9:42-47; Lc. 17:1-2)

7Vai de lumea aceasta, din cauza prilejurilor de poticnire7 Vezi nota de la 13:41.! Căci este nevoie să vină prilejurile de poticnire, dar vai de omul acela prin care vine prilejul de poticnire! 8Dacă mâna sau piciorul tău te fac să păcătuiești, taie‑le și aruncă‑le! Este mai bine pentru tine să intri în viață schilod sau olog, decât să ai două mâini sau două picioare și să fii aruncat în focul veșnic! 9Și dacă ochiul tău te face să păcătuiești, scoate‑l și aruncă‑l! Este mai bine pentru tine să intri în viață numai cu un ochi, decât să ai doi ochi și să fii aruncat în focul Gheenei9 Vezi nota de la 5:22.!

Pilda despre oaia rătăcită

(Lc. 15:4-7)

10Vedeți să nu cumva să‑l disprețuiți pe vreunul dintre acești micuți, căci vă spun că îngerii lor din ceruri văd întotdeauna fața Tatălui Meu Care este în ceruri. 11Fiindcă Fiul Omului a venit să mântuiască ce era pierdut.

12Ce credeți? Dacă unui om care are o sută de oi i se rătăcește una dintre ele, nu le lasă el oare pe celelalte nouăzeci și nouă pe munți și se duce s‑o caute pe cea rătăcită? 13Și dacă i se întâmplă să o găsească, adevărat vă spun că se bucură de ea mai mult decât de celelalte nouăzeci și nouă, care nu s‑au rătăcit! 14Tot astfel, nu este voia Tatălui vostru din ceruri să piară vreunul dintre acești micuți.

Când semenul tău păcătuiește împotriva ta

(Lc. 17:3)

15Dacă fratele tău păcătuiește împotriva ta, du‑te și mustră‑l15 Verbul grecesc poate fi tradus și cu a convinge, a dovedi vinovat. doar între tine și el. Dacă te ascultă, l‑ai câștigat pe fratele tău. 16Dar dacă nu te ascultă, mai ia cu tine una sau două persoane, pentru ca „orice vorbă să fie întemeiată pe cuvântul a doi sau trei martori“16 Vezi Deut. 19:15.. 17Dacă nici de ei nu va ține seamă, spune acest lucru bisericii17 Vezi nota de la 16:18.. Dar dacă nici de biserică nu va ține seamă, atunci să fie pentru tine ca un păgân17 Sau: ca unul dintre neamuri. și ca un vameș.

18Adevărat vă spun că orice veți lega pe pământ va fi legat în cer și orice veți dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer.18 Vezi nota de la 16:19.

19Din nou, adevărat vă spun că, dacă doi dintre voi se înțeleg pe pământ în privința oricărui lucru pe care doresc să‑l ceară, le va fi dat de Tatăl Meu Care este în ceruri. 20Căci unde sunt adunați doi sau trei în Numele Meu, acolo, în mijlocul lor, sunt și Eu!

Pilda despre sclavul nemilostiv

(Lc. 17:4)

21Atunci Petru s‑a apropiat și L‑a întrebat:

– Doamne, de câte ori să‑l iert pe fratele meu când va păcătui față de mine? Până la șapte ori?

22Isus i‑a zis:

– Eu nu‑ți zic să‑l ierți până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte22 Sau: până la șaptezeci și șapte; sau: de câte ori este nevoie..

23De aceea, Împărăția Cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să‑și încheie socotelile cu sclavii săi. 24Când a început să facă socotelile, a fost adus la el unul care‑i datora zece mii de talanți24 O sumă imensă: zeci de milioane de denari (un talant avea aproximativ 6000 de denari); pentru valoarea denarului, vezi nota de la 20:2.. 25Dar fiindcă nu avea cu ce să plătească, stăpânul a poruncit să fie vândut el, soția lui, copiii lui și tot ce avea, pentru a fi plătită datoria. 26Atunci sclavul, aruncându‑se la pământ, i s‑a închinat și a zis: „Mai ai răbdare cu mine și‑ți voi plăti tot!“ 27Stăpânului acelui sclav i s‑a făcut milă de el, așa că l‑a lăsat și i‑a iertat datoria.

28După ce a ieșit, sclavul acela l‑a găsit pe unul dintre confrații lui care‑i datora o sută de denari28 O sumă infimă comparativ cu precedenta; pentru valoarea denarului, vezi nota de la 20:2.. El l‑a înșfăcat și, în timp ce‑l strângea de gât, i‑a zis: „Plătește ce‑mi datorezi!“ 29Atunci confratele său, aruncându‑se la pământ, l‑a rugat și a zis: „Mai ai răbdare cu mine și‑ți voi plăti.“ 30Dar el n‑a vrut, ci s‑a dus și l‑a aruncat în închisoare până când avea să plătească datoria. 31Când confrații lui au văzut cele întâmplate, s‑au întristat foarte tare. Ei s‑au dus și i‑au povestit stăpânului lor tot ce se întâmplase.

32Atunci stăpânul lui l‑a chemat la el și i‑a zis: „Sclav rău, eu ți‑am iertat ție toată datoria aceea, pentru că m‑ai rugat! 33Nu trebuia oare să ai milă și tu de confratele tău, așa cum am avut eu milă de tine?“

34Stăpânul s‑a mâniat și l‑a dat pe mâna călăilor, până când avea să plătească toată datoria.

35Tot așa vă va face și Tatăl Meu ceresc, dacă fiecare dintre voi nu‑l iartă din inimă pe fratele său.