La Parola è Vita

Matteo 14:1-36

Morte di Giovanni Battista

1Quando il re Erode venne a sapere di Gesù, 2disse ai suoi uomini: «Costui deve essere Giovanni Battista resuscitato. Ecco perché può fare questi miracoli!» 3Erode, qualche tempo prima, aveva fatto arrestare Giovanni e lo aveva incatenato in prigione per accontentare Erodiade, moglie di suo fratello Filippo, 4perché Giovanni gli aveva detto che non era lecito tenerla per sé. 5Erode avrebbe voluto uccidere Giovanni, ma temeva una rivolta popolare, perché tutta la gente pensava che Giovanni fosse un profeta.

6Ma, durante la festa di compleanno di Erode, la figlia di Erodiade danzò in modo che piacque molto al re, 7ed egli giurò di darle qualsiasi cosa gli avesse chiesto. 8La ragazza, spinta dalla madre, chiese la testa di Giovanni Battista sopra un vassoio. 9Il re ne fu addolorato, ma, per il giuramento fatto e non volendo sfigurare davanti ai suoi invitati, ordinò di dare alla ragazza ciò che aveva chiesto.

10Così Giovanni fu decapitato in prigione, 11e la sua testa fu consegnata su un vassoio alla ragazza, che la portò alla madre.

12Allora i discepoli di Giovanni Battista andarono a prenderne il corpo per seppellirlo ed avvertirono Gesù dellʼaccaduto.

13Non appena Gesù lo seppe, se ne andò in barca verso una zona deserta per rimanere da solo. Ma la folla venne a sapere dove stava andando e lo seguì a piedi da varie città.

Gesù sfama cinquemila uomini

14Così, quando Gesù smontò dalla barca, vide tutta quella folla che lo stava aspettando; ne ebbe compassione e guarì quelli fra loro che erano malati.

15Verso sera, i discepoli vennero a dirgli: «È passata lʼora di cena e non cʼè niente da mangiare in questo luogo deserto; mandali via tutti, così potranno andare nei villaggi a comprarsi da mangiare».

16Ma Gesù rispose: «Non è necessario. Dategliene voi!»

17«Ma come facciamo?» esclamarono quelli. «Abbiamo soltanto cinque filoncini di pane e due pesci!» 18E Gesù disse: «Portatemeli qui».

19Poi ordinò alla gente di sedere sullʼerba. Prese quindi i cinque pani e i due pesci, alzò gli occhi al cielo e chiese la benedizione di Dio su quel cibo, poi spezzò i pani e li diede ai discepoli da distribuire alla folla. 20Tutti mangiarono a sazietà. E quando, più tardi, furono raccolti gli avanzi, ne riempirono dodici cesti. 21Quel giorno cʼerano circa cinquemila uomini, più tutte le donne e i bambini. 22Subito dopo, Gesù ordinò ai discepoli di attraversare il lago in barca e precederlo sullʼaltra riva, mentre egli rimandava tutti a casa. 23Dopo aver lasciato la folla, salì sulla collina a pregare. Si fece notte ed Egli se ne stava ancora solo lassù, 24intanto cominciarono i guai per i discepoli in piena traversata, perché si era alzato il vento contrario e la barca era sbattuta dalle onde.

25Verso le quattro del mattino, Gesù li raggiunse, camminando sullʼacqua. 26I discepoli furono presi dal terrore, credendo che fosse un fantasma, e gridavano di paura.

27Ma subito Gesù parlò loro, rassicurandoli: «Non abbiate paura, sono io!»

28Allora Pietro lo chiamò: «Signore, se sei davvero tu, dimmi di venire da te, camminando sullʼacqua!»

29«Va bene», disse il Signore. «Vieni!» Pietro allora scese dalla barca e cominciò a camminare sullʼacqua verso Gesù. 30Ma quando vide intorno a sé le onde così alte ebbe paura e cominciò ad affondare nellʼacqua. «Salvami, Signore!» gridò.

31Subito Gesù stese una mano e lo afferrò. «Uomo di poca fede», gli disse. «Perché hai dubitato?»

32Appena furono risaliti in barca, il vento cessò.

33Allora gli altri rimasti nella barca sʼinginocchiarono davanti a Gesù, esclamando: «Tu sei davvero il Figlio di Dio!»

34Approdarono a Genesaret. 35La gente del posto riconobbe Gesù e la notizia del loro arrivo si sparse velocemente. Ben presto gli portarono tutti i loro malati, perché fossero guariti. 36Gli infermi lo supplicavano che li lasciasse toccare anche soltanto un lembo del suo vestito. E tutti quelli che lo toccavano erano guariti.

Nouă Traducere În Limba Română

Matei 14:1-36

Ioan Botezătorul decapitat

(Mc. 6:14-29; Lc. 3:19-20; 9:7-9)

1În vremea aceea, tetrarhul Irod1 Irod Antipa (care a domnit între anii 4 î.Cr.–39 d.Cr.), unul dintre fiii lui Irod cel Mare. Tetrarhul domnea peste a patra parte a unei regiuni, fiind inferior unui rege și stăpânind doar cu aprobarea romanilor (vezi Flavius Josephus, Antichități, XVII.11.4). a auzit despre faima lui Isus 2și le‑a zis slujitorilor săi: „Acesta este Ioan Botezătorul! A fost înviat dintre cei morți și de aceea lucrează aceste puteri prin el!“

3Căci Irod, după ce a pus mâna pe Ioan, l‑a legat și l‑a pus în închisoare din cauza Irodiadei3 Nepoată a lui Irod cel Mare, căsătorită mai întâi cu Filip, fratele vitreg al lui Irod Antipa (a nu se confunda cu tetrarhul Filip; vezi Lc. 3:1). Vezi Flavius Josephus, Antichități, XVIII.5.4., soția lui Filip, fratele său, 4deoarece Ioan îi zicea: „Nu‑ți este permis s‑o ai de soție!“4 Cf. Lev. 18:16; 20:21. 5Irod ar fi vrut să‑l omoare, dar se temea de mulțime, pentru că oamenii îl considerau pe Ioan un profet.

6Însă, la sărbătorirea zilei de naștere a lui Irod, fiica Irodiadei a dansat înaintea invitaților și i‑a plăcut lui Irod, 7așa că el i‑a promis cu jurământ că‑i va da orice va cere. 8Îndemnată de mama ei, ea i‑a zis: „Dă‑mi aici, pe o tavă, capul lui Ioan Botezătorul!“ 9Regele s‑a întristat, dar, din cauza jurămintelor și a celor ce ședeau la masă, a poruncit să‑i fie dat capul 10și a trimis un călău să‑l decapiteze pe Ioan în închisoare. 11Capul lui a fost adus pe o tavă și dat fetei, iar aceasta i l‑a dus mamei sale. 12Ucenicii lui Ioan au venit, i‑au luat trupul și l‑au înmormântat. Apoi s‑au dus și L‑au anunțat pe Isus.

Isus hrănește peste cinci mii de oameni

(Mc. 6:32-44; Lc. 9:10-17; In. 6:1-13)

13Când a auzit aceasta, Isus S‑a retras de acolo într‑o barcă, spre un loc pustiu, ca să fie doar El singur. Dar mulțimile, auzind lucrul acesta, L‑au urmat pe jos din cetățile lor. 14Când a coborât din barcă, Isus a văzut o mare mulțime de oameni; I s‑a făcut milă de ei și i‑a vindecat pe cei bolnavi.

15Când s‑a făcut seară, ucenicii Lui s‑au apropiat, zicând:

– Locul acesta este pustiu și ora este deja târzie15 Lit.: ora deja a trecut, cel mai probabil o expresie idiomatică al cărei sens principal poate fi: este deja târziu. Alte două posibile sensuri în acest context sunt: (1) ora obișnuită la care se ia cina a trecut deja și (2) ora este deja prea înaintată pentru a continua să le dai învățături oamenilor.. Lasă mulțimile să se ducă prin sate ca să‑și cumpere mâncare.

16Însă Isus le‑a zis:

– Nu au nevoie să plece. Dați‑le voi să mănânce!

17Ei I‑au răspuns:

– N‑avem aici decât cinci pâini și doi pești.

18El le‑a zis:

– Aduceți‑le aici, la Mine.

19După ce a poruncit ca mulțimile să fie așezate19 Israeliții și celelalte popoare din Orientul Mijlociu obișnuiau să mănânce în poziție semi-culcată. Vezi nota de la 8:11. pe iarbă, în grupuri, a luat cele cinci pâini și cei doi pești și, privind spre cer, a binecuvântat și a frânt pâinile. Apoi le‑a dat ucenicilor, iar ucenicii le‑au dat mulțimilor. 20Ei au mâncat cu toții și s‑au săturat. Și au ridicat douăsprezece coșnițe pline cu firimiturile rămase. 21Cei ce mâncaseră erau aproape cinci mii de bărbați, în afară de femei și de copii.

Isus umblă pe mare

(Mc. 6:45-51; In. 6:16-21)

22Imediat după aceea, Isus i‑a zorit pe ucenici să se urce în barcă și să treacă înaintea Lui de partea cealaltă a mării, în timp ce El va lăsa mulțimile să plece. 23După ce a lăsat mulțimile să plece, Isus S‑a urcat pe munte, doar El singur, ca să Se roage. Se înserase, iar El era singur acolo. 24Barca se îndepărtase deja la mai multe stadii24 O stadie (gr.: stadios) măsura aproximativ 185 m. de țărm și era lovită de valuri, pentru că vântul le era împotrivă.

25În a patra strajă a nopții25 Între orele 3:00–6:00. Evreii au împrumutat de la romani împărțirea nopții în 4 străji a câte 3 ore. În VT, noaptea era împărțită în 3 străji a câte 4 ore (apus–22:00; 22:00–2:00; 2:00–răsărit)., Isus a venit spre ei, umblând pe mare. 26Când ucenicii L‑au văzut umblând pe mare, s‑au înspăimântat și au zis: „Este o stafie!“ Și au țipat de frică.

27Dar Isus le‑a vorbit imediat și le‑a zis:

– Îndrăzniți! Eu sunt! Nu vă temeți!

28Petru, răspunzându‑I, a zis:

– Doamne, dacă ești Tu, poruncește‑mi să vin la Tine pe ape.

29Isus i‑a zis:

– Vino!

Petru a coborât din barcă și a început să umble pe ape și să vină la Isus.

30Dar când a văzut vântul este puternic, i s‑a făcut frică și, fiindcă începea să se scufunde, a strigat, zicând:

– Doamne, salvează‑mă!

31Isus a întins imediat mâna, l‑a apucat și i‑a zis:

– Puțin credinciosule! De ce te‑ai îndoit?

32După ce s‑au urcat în barcă, vântul a încetat. 33Cei din barcă I s‑au închinat, zicând: „Cu adevărat, Tu ești Fiul lui Dumnezeu!“

Isus vindecă bolnavii în Ghenezaret

(Mc. 6:53-56)

34După ce au trecut marea, au ajuns la țărm, în Ghenezaret. 35Când oamenii din locul acela L‑au recunoscut pe Isus, au trimis vorbă în întreaga vecinătate și i‑au adus astfel la El pe toți cei ce erau bolnavi. 36Îl rugau să‑i lase doar să se atingă de marginea hainei Lui. Și toți care s‑au atins au fost vindecați.