La Parola è Vita

Matteo 13:1-58

Parabole del Regno di Dio

1Più tardi, quello stesso giorno, Gesù uscì di casa e andò a sedersi in riva al lago, 2-3dove ben presto si riunì unʼimmensa folla. Dopo essere salito sopra una barca cominciò a parlare, mentre la gente ascoltava dalla riva. Insegnava molte cose, servendosi di parabole simili a questa:

«Un contadino andò a seminare nei suoi campi. 4Mentre seminava, una parte dei semi cadde lungo un sentiero; gli uccelli vennero e la mangiarono. 5Altri semi, invece, caddero su terreno roccioso dove cʼera poca terra; le pianticelle spuntarono in fretta in quel terreno poco profondo, 6ma il sole, quando si levò, le bruciò ed esse si seccarono e morirono, perché le loro radici erano troppo piccole. 7Altri semi caddero fra le spine, che soffocarono le pianticelle. 8Ma alcuni semi caddero nella buona terra e produssero un raccolto che era trenta, sessanta e perfino cento volte quanto era stato piantato. 9Se avete orecchi, ascoltate!»

10Allora i suoi discepoli vennero a chiedergli: «Perché parli, usando queste storie poco chiare?»

11Allora Gesù spiegò che soltanto a loro, e non ad altri, era permesso di capire ciò che riguardava il Regno dei Cieli.

12-13«Perché a chi ha, sarà dato ancor di più», spiegò Gesù. «Ed avrà in grande abbondanza! Ma chi non ha, sarà privato anche del poco che possiede. Questa è la ragione per cui parlo in parabole, così quella gente udrà e vedrà senza capire. 14Con questo si compie per loro la profezia di Isaia “Udrete, ma non capirete; guarderete, ma non vedrete; 15perché il cuore di questo popolo è, diventato insensibile, sono diventati duri dʼorecchio ed hanno chiuso gli occhi per non vedere. E per non ascoltare, e per non capire col cuore, e per non tornare da me, il Signore, e per non lasciarsi guarire da me”. 16Ma siano benedetti i vostri occhi, perché vedono; e le vostre orecchie, perché odono. 17Molti profeti e uomini di Dio hanno desiderato vedere ciò che avete visto voi e udire ciò che avete udito, ma non hanno potuto.

18Poi Gesù disse: eccovi ora il significato della parabola del seminatore, che vi ho raccontato poco fa. 19Il duro sentiero, dove caddero alcuni semi, rappresenta il cuore di chi ode lʼannuncio del Regno senza capirlo; Satana viene e porta via i semi dal suo cuore. 20Il terreno roccioso rappresenta il cuore di chi ascolta la parola di Dio e la riceve con vera gioia, 21ma con una certa superficialità, e i suoi semi non mettono in lui radici profonde. Dopo un poʼ, quando sopraggiungono i guai o incominciano le persecuzioni a causa della parola di Dio, ecco che il suo entusiasmo si affievolisce e si dà per vinto. 22Il terreno con le spine rappresenta il cuore di chi ascolta la parola, ma le preoccupazioni del mondo e le illusioni della ricchezza soffocano la parola di Dio, ed egli ogni giorno fa sempre di meno per il Signore. 23La buona terra infine rappresenta il cuore di chi ascolta il messaggio e lo capisce. Questo dà frutto producendo cento, sessanta, trenta volte quanto è stato seminato».

24Ecco unʼaltra parabola di cui Gesù si servì:

«Il Regno dei Cieli è come un uomo che seminò della buona semente nel suo campo. 25Ma una notte, mentre dormiva, venne il suo nemico e seminò delle erbacce fra il grano. 26Quando il grano incominciò a crescere, crebbero anche le erbacce.

27Gli uomini del contadino vennero a dirgli: “Signore, tu avevi seminato della semente di prima scelta nel tuo campo. Come mai è pieno dʼerbacce?”

28“È stato un nemico!” rispose il padrone. “Dobbiamo strapparla via?” gli chiesero allora i contadini. Ma egli rispose:

29“No, perché potreste sradicare anche il grano. 30Lasciate che crescano insieme fino alla mietitura; sarà allora che dirò ai mietitori di raccogliere prima le erbacce e di legarle in fasci per bruciarle; e di raccogliere il grano nel granaio”».

31-32Poi Gesù raccontò unʼaltra parabola:

«Il Regno dei Cieli è come un granello di senape seminato in un campo. Esso è il più piccolo di tutti i semi, ma, quando è cresciuto, diventa la più grande di tutte le piante: diventa un albero dove gli uccelli trovano riparo».

33Gesù fece un altro esempio:

«Il Regno dei Cieli è simile al lievito di cui si serve una donna per fare il pane. Ella prende il lievito e lo mescola con una certa quantità di farina, finché la pasta non sia tutta lievitata».

34-35Gesù continuava a servirsi di queste storie dal significato nascosto, quando parlava alla folla. Infatti, poiché i profeti avevano detto che si sarebbe servito di tante parabole, egli non parlò mai alla gente senza parabole. Così si realizzava questa profezia: «Parlerò loro in parabole; spiegherò cose nascoste fin dallʼinizio del tempo».

36Poi Gesù lasciò la folla ed entrò in casa. Allora i suoi discepoli gli chiesero la spiegazione della storia delle erbacce e del grano.

37«Dunque», spiegò Gesù, «io sono il contadino che semina la semente di prima scelta. 38Il campo è il mondo e i semi rappresentano le persone che appartengono al Regno dei Cieli; le erbacce sono quelli che appartengono a Satana. 39Il nemico che semina le erbacce fra il grano è il diavolo, la mietitura rappresenta la fine del mondo e i mietitori sono gli angeli.

40Proprio come in questa storia le erbacce sono separate e bruciate, così avverrà alla fine del mondo: 41io manderò i miei angeli che separeranno dal Regno quelli che sono malvagi e tentatori, 42e li getteranno in una fornace, dove saranno bruciati. Là piangeranno, digrignando i denti. 43Allora i giusti risplenderanno come il sole nel Regno del loro Padre. Quelli che hanno orecchie, ascoltino!

Altre parabole

44Il Regno dei Cieli è come un tesoro nascosto in un campo. Un uomo lo trova e lo nasconde di nuovo poi, preso dallʼentusiasmo, lʼuomo vende tutto ciò che possiede per avere abbastanza denaro da comprare il campo ed anche il tesoro che vi è nascosto, naturalmente!

45Ancora un altro esempio. Il Regno dei Cieli è come un mercante di perle alla ricerca di perle di prima scelta. 46Quando scopre una perla di grande valore, un vero affare, vende tutto ciò che possiede per comprarla.

47-48Oppure, il Regno dei Cieli è simile ad una rete gettata in mare che raccoglie pesci di ogni tipo, buoni e cattivi. Quando la rete è piena, i pescatori la tirano sulla spiaggia, poi si siedono e fanno la cernita: mettono nei cesti i pesci buoni e buttano via gli altri. 49Così avverrà alla fine del mondo: gli angeli verranno e separeranno i malvagi dai giusti, 50e getteranno i malvagi nel fuoco. Là piangeranno, digrignando i denti. 51Avete capito bene?»

«Sì», risposero i discepoli.

52Poi Gesù aggiunse: «Per questo ogni esperto in leggi ebraiche, che diventa mio discepolo, possiede due tesori: uno dal Vecchio Patto ed uno dal Nuovo».

Soltanto «Il figlio di un falegname?»

53-54Quando Gesù ebbe finito di raccontare queste parabole, ritornò nella cittadina dovʼera cresciuto, a Nazaret in Galilea. Là insegnava nella sinagoga e stupiva tutti con la sua saggezza e i suoi miracoli.

55«Comʼè possibile?» esclamavano i suoi compaesani. «È soltanto il figlio di un falegname! Conosciamo bene Maria, sua madre e i suoi fratelli: Giacomo, Giuseppe, Simone e Giuda. 56Le sue sorelle, poi, vivono tutte qui fra di noi! Come fa, allora, a sapere tutte queste cose?»

57E non si fidavano di lui.

Allora Gesù disse loro: «Un profeta è onorato ovunque, eccetto nel proprio paese, fra la propria gente!» 58Perciò, causa la loro incredulità, Gesù compì a Nazaret soltanto pochi miracoli.

Nouă Traducere În Limba Română

Matei 13:1-58

Pilda semănătorului

(Mc. 4:1-9; Lc. 8:4-8)

1În aceeași zi, Isus a ieșit din casă și S‑a așezat lângă mare. 2În jurul Lui s‑au adunat mari mulțimi de oameni, astfel că El S‑a urcat într‑o barcă și S‑a așezat acolo; întreaga mulțime stătea pe țărm. 3El le‑a vorbit despre multe lucruri în pilde3 Gr.: parabole (ebr.: mașal). A nu se confunda cu alegoria: în pilde accentul cade pe ideea principală, care este explicată, iar în alegorie fiecare element primește un sens figurat, care trebuie explicat [peste tot în carte]., zicând: „Iată, semănătorul a ieșit să semene. 4În timp ce semăna el, unele semințe au căzut lângă drum, unde au venit păsările și le‑au mâncat. 5Altele au căzut pe locuri stâncoase, unde nu aveau pământ mult. Au încolțit repede, din cauză că nu aveau pământ adânc5 Sau: adâncime în pământ., 6dar, când a răsărit soarele, au fost arse și, fiindcă nu aveau rădăcină, s‑au uscat. 7Altele au căzut între spini, iar spinii au crescut și le‑au sufocat. 8Dar altele au căzut pe un pământ bun și au dat rod: una o sută, una șaizeci, una treizeci. 9Cine are urechi, să audă!“

Isus explică pilda semănătorului

(Mc. 4:10-20; Lc. 8:9-15; 10:23-24)

10Ucenicii s‑au apropiat și I‑au zis:

– De ce le vorbești în pilde?

11Isus, răspunzând, le‑a zis:

– Pentru că vouă v‑a fost dat să cunoașteți tainele11 În NT, prin taină se înțelege ceva ce înainte nu fusese cunoscut, dar care acum este descoperit de Dumnezeu poporului Său. Taina le este descoperită tuturor, însă numai cei ce au credință o înțeleg. Împărăției Cerurilor, dar lor nu le‑a fost dat. 12Căci celui ce are, i se va da și va avea din belșug, însă de la cel ce n‑are, se va lua chiar și ce are. 13De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei,

„măcar că văd, nu văd,

și, măcar că aud, nu aud, nici nu înțeleg.“

14Și pentru ei se împlinește profeția lui Isaia, care zice:

„Veți auzi cu auzul,14 Sau: Auzind veți auzi, un idiom ebraic preluat în limba greacă, având sensul de a auzi mereu. dar nicidecum nu veți înțelege,

și veți privi cu privirea,14 Sau: Privind veți privi, un idiom ebraic preluat în limba greacă, având sensul de a privi mereu. dar nicidecum nu veți pricepe.

15Căci inima acestui popor s‑a împietrit.

Urechile lor aud greu, iar ochii li s‑au închis,

ca nu cumva să vadă cu ochii,

să audă cu urechile,

să înțeleagă cu inima,

să se întoarcă și să‑i vindec!“14-15 Vezi Is. 6:9-10.

16Dar fericiți sunt ochii voștri pentru că văd și fericite sunt urechile voastre pentru că aud! 17Adevărat vă spun că mulți profeți și oameni drepți au tânjit să vadă ceea ce vedeți voi, dar n‑au văzut, și au tânjit să audă ceea ce auziți voi, dar n‑au auzit!

18Ascultați deci înțelesul pildei semănătorului: 19când cineva aude Cuvântul Împărăției și nu‑l înțelege, vine cel rău și răpește ce a fost semănat în inima lui. Acesta este cel semănat lângă drum. 20Cel semănat pe locuri stâncoase este acela care aude Cuvântul și‑l primește imediat cu bucurie, 21dar nu are rădăcină în el însuși, ci este vremelnic. Și când are loc un necaz sau o persecuție din cauza Cuvântului, el se poticnește imediat. 22Cel semănat între spini este acela care aude Cuvântul, dar îngrijorarea veacului și înșelăciunea bogățiilor sufocă22 Lit.: îneacă. Cuvântul, iar el devine neroditor. 23Cel semănat în pământ bun este acela care aude Cuvântul și îl înțelege, care aduce într-adevăr rod și face o sută, sau șaizeci, sau treizeci.

Pilda neghinei

24Isus le‑a pus înainte o altă pildă, zicând: „Împărăția Cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânță bună în ogorul lui. 25Dar, în timp ce oamenii dormeau, a venit dușmanul lui, a semănat neghină în mijlocul grâului și apoi a plecat. 26Când planta a răsărit și a făcut rod, atunci a apărut și neghina. 27Sclavii stăpânului casei au venit și i‑au zis: «Stăpâne, oare n‑ai semănat tu sămânță bună în ogorul tău? De unde are atunci neghină?» 28El le‑a răspuns: «Un dușman a făcut lucrul acesta.» Sclavii l‑au întrebat: «Vrei deci să mergem s‑o strângem?» 29Dar el a spus: «Nu, ca nu cumva, strângând neghina, să smulgeți și grâul împreună cu ea. 30Lăsați‑le pe amândouă să crească împreună până la seceriș, iar la vremea secerișului le voi spune secerătorilor: ‘Strângeți mai întâi neghina și legați‑o în snopi pentru a fi arsă, iar grâul adunați‑l în hambarul meu!’»“

Pilda bobului de muștar

(Mc. 4:30-32; Lc. 13:18-19)

31Isus le‑a pus înainte o altă pildă și le‑a zis: „Împărăția Cerurilor este ca un bob de muștar, pe care l‑a luat un om și l‑a semănat în ogorul său: 32el este într-adevăr mai mic decât toate semințele32 Dintre cele cunoscute de agricultorii din Canaan., dar, după ce a crescut, este mai mare decât legumele și devine un pom32 Se cunoșteau două soiuri de plante de muștar, una de aproximativ 3 m și alta de aproximativ 7,5 m., așa că păsările cerului vin și își fac cuibul între ramurile lui.“

Pilda drojdiei

(Lc. 13:20-21)

33El le‑a spus o altă pildă: „Împărăția Cerurilor este ca drojdia pe care a luat‑o o femeie și a pus‑o33 Lit.: a ascuns‑o. în trei măsuri33 Gr.: trei satoni. Un saton avea aproximativ 7 kg. Cantitatea totală era de aproximativ 21 kg, suficientă pentru a hrăni peste 100 de oameni. de făină, până a dospit tot aluatul.“

34Isus le‑a spus mulțimilor toate aceste lucruri în pilde. Nu le vorbea nimic fără să folosească pilda, 35ca să se împlinească astfel ce a fost spus prin profetul care zice:

„Îmi voi deschide gura în pilde,

voi rosti lucruri ascunse de la întemeierea lumii“35 Vezi Ps. 78:2. Asaf, autorul psalmului, este considerat în 2 Cron. 29:30 drept văzător (profet), însă probabil că Matei se referă la orice text din VT, împlinit în NT, ca fiind unul profetic..

Isus explică pilda neghinei

36Atunci Isus, lăsând mulțimile, a intrat în casă.

Ucenicii Lui s‑au apropiat de El, zicând:

– Explică‑ne pilda cu neghina din ogor!

37Isus, răspunzând, a zis:

– Cel Ce seamănă sămânța bună este Fiul Omului. 38Ogorul este lumea. Sămânța bună sunt fiii Împărăției, iar neghina sunt fiii celui rău. 39Dușmanul care a semănat‑o este diavolul. Secerișul este sfârșitul veacului, iar secerătorii sunt îngerii. 40Deci, așa cum este strânsă neghina și arsă în foc, tot așa va fi și la sfârșitul veacului: 41Fiul Omului Își va trimite îngerii, care vor strânge din Împărăția Lui toate prilejurile de poticnire41 Termenul grecesc skandalon (la plural: skandala) se referă strict la bățul care declanșează o capcană, însă el cuprinde în aria sa semantică mai multe sensuri: ceea ce împinge o persoană să păcătuiască; prilej de cădere; cauză de poticnire [peste tot în carte]. și pe cei ce fac fărădelegea 42și îi vor arunca în cuptorul de foc. Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților! 43Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor.43 Aluzie la Dan. 12:3. Cine are urechi, să audă!

Pilda comorii ascunse și a perlei

44Împărăția Cerurilor este ca o comoară ascunsă într‑un ogor, pe care un om, găsind‑o, o ascunde și, de bucurie, se duce și vinde tot ce are și apoi cumpără ogorul acela.

45De asemenea, Împărăția Cerurilor este ca un negustor care caută perle frumoase. 46Când găsește o perlă foarte prețioasă, se duce și vinde tot ce are, iar apoi o cumpără.

Pilda năvodului

47Din nou, Împărăția Cerurilor este ca un năvod care a fost aruncat în mare și a adunat tot felul de vietăți. 48Când s‑a umplut, pescarii îl scot pe țărm, se așază și adună cele bune în vase, iar pe cele stricate le aruncă afară. 49Tot așa va fi și la sfârșitul veacului: îngerii vor ieși, îi vor separa pe cei răi din mijlocul celor drepți 50și‑i vor arunca în cuptorul de foc. Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților!

51Ați înțeles voi toate acestea?

Ei au zis:

– Da.

52El le‑a zis:

– De aceea, orice cărturar care a fost făcut ucenic pentru Împărăția Cerurilor este ca stăpânul unei case, care scoate din vistieria lui lucruri noi și lucruri vechi.

Necredința celor din Nazaret

(Mc. 6:1-6; Lc. 4:16-30)

53După ce a terminat de spus aceste pilde, Isus a plecat de acolo 54și, venind în patria Lui, a început să le dea învățătură în sinagogă, astfel încât aceștia erau uimiți și se întrebau:

– De unde Îi vin Acestuia înțelepciunea și minunile? 55Oare nu este Acesta fiul tâmplarului? Nu se numește mama Lui – Maria, iar frații Lui – Iacov, Iosif, Simon și Iuda? 56Și surorile Lui nu sunt oare toate printre noi? Atunci de unde Îi vin Acestuia toate aceste lucruri?

57Și astfel ei se poticneau în El.

Isus însă le‑a zis:

– Un profet nu este fără onoare57 Sau: nu este dezonorat. decât în patria și în casa lui.

58Și n‑a făcut multe minuni acolo din cauza necredinței lor.