Zaharia 12:1-14, Zaharia 13:1-9, Zaharia 14:1-21 NTLR

Zaharia 12:1-14

Victoria Ierusalimului

O rostire a Cuvântului Domnului cu privire la Israel, zice Domnul, Cel Ce a întins cerurile și a întemeiat pământul, Cel Ce a întocmit duhul omului înăuntrul lui: „Iată, voi preface Ierusalimul într‑un potir amețitor pentru toate popoarele dimprejur. Chiar și Iuda va fi asediat împreună cu Ierusalimul. În ziua aceea, voi preface Ierusalimul într‑o piatră grea pentru toate popoarele. Toți cei ce vor încerca să o miște se vor răni; da, toate neamurile pământului se vor strânge împotriva lui. În ziua aceea, zice Domnul, voi lovi toți caii cu panică, iar pe călăreți cu nebunie. Voi avea însă ochii deschiși asupra Casei lui Iuda, atunci când voi lovi cu orbire toți caii popoarelor! Atunci conducătorii lui Iuda își vor zice în inima lor: «Locuitorii Ierusalimului sunt puterea noastră, prin5 Sau: Locuitorii Ierusalimului își au puterea în. Domnul Oștirilor, Dumnezeul lor!»

În ziua aceea, îi voi face pe conducătorii lui Iuda ca un vas cu jăratic sub o grămadă de lemne și ca o torță aprinsă într‑un snop! Ei vor mistui, în dreapta și în stânga, toate popoarele din jur, în timp ce Ierusalimul va continua să rămână pe propriul lui loc6 TM adaugă: în Ierusalim..

Domnul va izbăvi mai întâi corturile lui Iuda, pentru ca măreția Casei lui David și măreția locuitorilor Ierusalimului să nu se înalțe peste Iuda. În ziua aceea, Domnul îi va ocroti pe locuitorii Ierusalimului. Astfel, cel mai firav dintre ei va fi, în acea zi, ca David, iar Casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca Îngerul Domnului înaintea lor. În ziua aceea, voi căuta să nimicesc toate neamurile care vor veni împotriva Ierusalimului.

Plânset pentru Cel pe Care L‑au străpuns

Și voi turna peste Casa lui David și peste locuitorii Ierusalimului Duhul harului și al rugăciunilor. Vor privi la Mine, la Cel pe Care L‑au străpuns și Îl vor jeli cum jelește cineva pe singurul său fiu și se vor tângui amarnic, cum se tânguie cineva după întâiul născut. În ziua aceea, jalea va fi mare în Ierusalim, la fel ca jalea lui Hadad-Rimon11 Probabil un obicei păgân, prin care era jelită o zeitate, în cazul acesta Hadad-Rimon (Baal la fenicieni), zeul furtunii la semiți (vezi și Eze. 8:14); posibil cu referire la locul unde poporul a plâns moartea regelui Iosia (vezi 2 Cron. 35:20-27)., în valea Meghido. Țara va jeli, fiecare clan jelind în mod separat: clanul Casei lui David, separat, și soțiile lor, separat; clanul casei lui Natan, separat, și soțiile lor, separat; clanul Casei lui Levi, separat, și soțiile lor, separat; clanul lui Șimei, separat, și soțiile lor, separat; toate celelalte clanuri rămase, adică fiecare clan, separat, și soțiile lor, separat.

Read More of Zaharia 12

Zaharia 13:1-9

Îndepărtarea necurăției din țară

În ziua aceea, se va deschide Casei lui David și locuitorilor Ierusalimului un izvor care să‑i spele de păcat și necurăție.

În ziua aceea, zice Domnul Oștirilor, voi stârpi din țară numele idolilor și nu vor mai fi amintiți! De asemenea, voi îndepărta din țară profeții și duhul necurat. Când cineva va mai profeți, tatăl său și mama sa, care l‑au născut, îi vor zice: «Nu vei trăi, căci ai spus minciuni în Numele Domnului!» Și înșiși tatăl său și mama sa, cei care l‑au născut, îl vor străpunge atunci când va profeți!3 Vezi Deut. 13:6-9.

În ziua aceea, fiecărui profet îi va fi rușine de vedenia lui când va profeți și nu se va mai îmbrăca cu o mantie de păr ca să înșele, ci fiecare va zice: «Eu nu sunt profet. Sunt un lucrător al pământului, căci un om m‑a vândut încă din tinerețea mea5 Sau: căci pământul a fost în posesia mea încă din tinerețea mea.Și dacă‑l va întreba cineva: «De unde ai aceste răni dintre mâini?», el va răspunde: «Sunt rănile primite în casa prietenilor mei!»

Păstorul lovit, turmele risipite

Ridică‑te, sabie, împotriva păstorului Meu

și împotriva omului care‑Mi este apropiat!

zice Domnul Oștirilor.

Lovește păstorul,

și turmele vor fi risipite7 Sau: pentru ca turmele să se risipească. LXX: Loviți păstorul și risipiți turmele!!

Îmi voi întoarce mâna asupra celor mici!

În toată țara, zice Domnul,

două treimi vor fi tăiate, își vor da suflarea,

iar o treime va fi lăsată.

Dar pe treimea aceasta o voi pune în foc

și o voi verifica așa cum se verifică argintul,

o voi încerca cum se încearcă aurul.

Fiecare va chema Numele Meu,

iar Eu îi voi răspunde.

Eu voi zice: «Acesta este poporul Meu!»

și fiecare va spune: «Domnul este Dumnezeul meu!»

Read More of Zaharia 13

Zaharia 14:1-21

Confruntarea finală și venirea Domnului ca Împărat

Iată, vine o zi a Domnului, când prada ta va fi împărțită în mijlocul tău.

Voi aduna toate neamurile pentru a lupta împotriva Ierusalimului. Cetatea va fi cucerită, casele vor fi jefuite, iar femeile vor fi necinstite. Jumătate din cetate va pleca în exil, dar rămășița poporului nu va fi nimicită din cetate.

Atunci Domnul va ieși și va lupta împotriva acestor neamuri, cum S‑a luptat în ziua bătăliei3 Cu referire la orice intervenție miraculoasă a lui Dumnezeu în istoria poporului Său.. În ziua aceea, picioarele Lui vor sta pe Muntele Măslinilor, care este în fața Ierusalimului, în partea dinspre răsărit. Muntele Măslinilor va fi despicat în două părți, de la răsărit la apus, și se va forma o vale foarte mare. Jumătate din munte se va deplasa astfel înspre nord, iar cealaltă jumătate înspre sud. Veți fugi atunci prin valea munților Mei, căci valea dintre munți se va întinde până la Ațel5 Locație neidentificată.. Veți fugi la fel cum ați fugit de cutremurul5 Sau: Valea munților Mei va fi blocată și se va întinde până la Ațel. Va fi blocată așa cum a fost la cutremurul. din zilele lui Uzia, regele lui Iuda.“ Atunci va veni Domnul Dumnezeul meu, și toți cei sfinți împreună cu Tine.

În ziua aceea, nu va fi lumină; cei strălucitori vor îngheța.6 Sensul versetului este nesigur. Sau lumină; nu va fi nici rece, nici îngheț. Va fi o zi unică. Ea este cunoscută de Domnul. Nu va fi nici zi, nici noapte, iar seara va fi lumină.

În ziua aceea, vor țâșni ape vii din Ierusalim, jumătate înspre Marea de Răsărit8 Marea Moartă. și jumătate înspre Marea de Apus8 Marea Mediterană., atât vara, cât și iarna.

Domnul va fi Împărat peste tot pământul. În ziua aceea, va fi un singur Domn iar Numele Lui va fi singurul Nume.

Întreaga țară, de la Gheva până la Rimon, în sudul Ierusalimului, va ajunge ca Araba10 Araba se referă la un platou arid (o stepă) însă de multe ori termenul este folosit pentru depresiunea (riftul) care se întinde de la Marea Galileei, prin Valea Iordanului, până la Golful Aqaba; ideea aici este că toată țara va ajunge ca un platou și numai Ierusalimul va fi înălțat.. Ierusalimul însă va fi înălțat și va rămâne pe locul lui, de la Poarta lui Beniamin până la locul Primei Porți10 Sau: locul vechii porți., până la Poarta Unghiului și de la Turnul lui Hananel până la teascurile regelui. Ei vor locui în el și niciodată nu va mai fi dat spre nimicire11 Ebr.: haram/herem, termen care se referă la un lucru, un animal sau o persoană care erau închinate irevocabil Domnului, fie cu scopul nimicirii, precum în cazul acesta, fie ca dar, precum în alte cazuri. Ceea ce era herem îi aparținea de acum Domnului, fiind interzis uzului profan.. Ierusalimul va fi locuit în siguranță.

Iată care este urgia cu care va lovi Domnul toate popoarele care au luptat împotriva Ierusalimului: le va putrezi carnea stând încă în picioare, le vor putrezi ochii în orbite și le va putrezi limba în gură. În ziua aceea, Domnul va provoca o mare panică printre ei. Fiecare va apuca mâna semenului său și va ridica mâna împotriva semenului său. Iuda va lupta și el în Ierusalim și bogăția tuturor neamurilor din jur va fi strânsă: o mare cantitate de aur, argint și haine. Aceeași urgie va lovi și caii, catârii, cămilele, măgarii și toate animalele care vor fi în acele tabere.

Toți cei rămași, din toate neamurile care au venit împotriva Ierusalimului, se vor sui an de an să se închine Împăratului, Domnul Oștirilor, și să celebreze Sărbătoarea Corturilor. Iar dacă vreunul din neamurile17 Lit.: clanurile, cu sensul de seminție, popor. pământului nu se va sui la Ierusalim să se închine Împăratului, Domnul Oștirilor, atunci peste ele nu va cădea ploaie. Dacă clanul Egiptului nu se va sui și nu va intra în Ierusalim, atunci nu va mai cădea ploaia peste el, ci va fi lovit de urgia cu care va lovi Domnul toate neamurile care nu se vor sui să celebreze Sărbătoarea Corturilor. Aceasta va fi pedeapsa19 Sau: păcatul; termenul ebraic implică atât păcatul, cât și pedeapsa pentru păcat. Egiptului și a tuturor neamurilor care nu se vor sui să celebreze Sărbătoarea Corturilor.

În ziua aceea, inscripția „Sfânt pentru Domnul“ va fi până și pe clopoțeii cailor, iar oalele din Casa Domnului vor fi asemenea cupelor din fața altarului. Orice oală din Ierusalim și din Iuda va fi sfântă pentru Domnul Oștirilor și toți cei care vor veni să aducă jertfe vor lua unele din aceste oale și vor găti în ele. Și nu va mai fi niciun canaanit21 Termenul ebraic se mai poate traduce și cu negustor. în Casa Domnului Oștirilor, în ziua aceea.

Read More of Zaharia 14