Apocalipsa 18:1-17
Căderea Babilonului
După acestea, am văzut un alt înger care cobora din cer și care avea o mare autoritate. Pământul a fost luminat de slava lui.
El a strigat cu glas tare, zicând:
„A căzut, a căzut marele Babilon,
a devenit o locuință a demonilor,
un adăpost pentru orice duh necurat,
un adăpost pentru orice pasăre necurată,
un adăpost pentru orice fiară necurată și detestată,
pentru că din vinul furiei curviei ei au băut toate neamurile,
regii pământului au curvit cu ea,
iar negustorii pământului s‑au îmbogățit din puterea senzualității3 Sau: luxului. ei!“
Am auzit un alt glas din cer, zicând:
„Ieși afară din ea, poporul Meu,
ca să nu fii părtaș păcatelor ei
și să nu primești din urgiile ei,
pentru că păcatele ei s‑au îngrămădit până la cer,
iar Dumnezeu Și‑a adus aminte de nelegiuirile ei!
Răsplătiți‑i după cum i‑a răsplătit și ea pe alții
și plătiți‑i înapoi dublu pentru faptele ei;
în paharul în care a amestecat ea,
amestecați‑i o porție dublă!
Dați‑i tot atâta chin și jale,
pe cât s‑a slăvit ea pe sine și a trăit în senzualitate7 Este un verb derivat din același radical al termenului din v. 3, care trimite spre o viață determinată de dorințele puternice, nestăpânite, care, la rândul lor, generează dezmăț și lux.!
Pentru că zice în inima ei:
«Șed ca o regină,
nu sunt văduvă și nu voi vedea niciodată jalea!»
De aceea, urgiile vor veni asupra ei într‑o singură zi
– moarte, jale și foamete –
și va fi arsă în foc,
pentru că Domnul Dumnezeu,
Care o judecă, este puternic.
Împărații pământului, care au curvit cu ea și au trăit în senzualitate9 Vezi notele de la v. 3, 7., o vor plânge și o vor boci când vor vedea fumul arderii ei. Ei vor sta departe, de frica chinului ei, zicând:
«Vai, vai, cetatea cea mare,
Babilonul, cetatea cea puternică!
Într‑un ceas a venit condamnarea ta!»
Negustorii pământului o plâng și o jelesc, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa: marfă de aur, argint, pietre prețioase, perle; in fin, purpură, mătase și țesătură cărămizie; tot felul de lucruri din lemn de lămâi, tot felul de lucruri din fildeș, tot felul de lucruri din lemn prețios; bronz, fier și marmură; scorțișoară, condimente, tămâie, parfum, tămâie scumpă, vin și ulei de măsline, făină aleasă, grâu, animale de povară, oi, cai, care, trupuri13 Cu referire, probabil, la sclavi (vezi, de asemenea, Gen. 12:5 și nota aferentă). și suflete ale oamenilor.
Rodul după care tânjea sufletul tău
s‑a dus de la tine;
toate lucrurile tale luxoase și strălucitoare
sunt pierdute pentru tine
și niciodată nu vor mai fi găsite.
Cei ce fac comerț cu aceste lucruri, care s‑au îmbogățit de pe urma ei, vor sta departe, de frica chinului ei, plângând, jelindu‑se și zicând:
«Vai, vai, cetatea cea mare,
îmbrăcată în in fin,
în țesătură purpurie și cărămizie,
împodobită cu aur,
pietre prețioase și perle!
O bogăție atât de mare a fost distrusă într‑un singur ceas!»
Orice căpitan de corabie, toți cei ce călătoresc pe mare, marinarii și cei care lucrează pe mare stăteau departe