Psalmii 45:1-9 NTLR

Psalmii 45:1-9

Psalmul 45

Pentru dirijor. De cântat ca și „Crinii“. Al fiilor lui Korah. Un maschilTitlu. Vezi Ps. 32.. O cântare de dragoste.

Un cuvânt plăcut îmi clocotește în inimă.

Eu zic: „Versurile1 Lit.: lucrările. mele sunt pentru rege!“

Limba mea este pana unui scrib îndemânatic!

Ești cel mai frumos dintre fiii omului!

Bunăvoința2 Termenul ebraic are și sensul de plăcut/plăcută. este revărsată pe buzele tale;

de aceea te‑a binecuvântat Dumnezeu pe vecie.

Încinge‑ți sabia la coapsă, viteazule,

splendoarea și măreția ta!

În măreția ta, călărește învingător

pentru cauza adevărului, a smereniei și a dreptății!

Dreapta ta să înfăptuiască lucrări de temut!

Săgețile tale ascuțite să străpungă inima dușmanilor regelui,

și popoarele să cadă sub picioarele tale!5 Sensul versetului este nesigur.

Tronul Tău, Dumnezeule6 Psalmul este unul mesianic, care Îi este aplicat în Noul Testament lui Isus Cristos. În contextul său istoric, psalmul se referă la regele dinastiei davidice, care domnește în Numele lui Dumnezeu., este pentru veci de veci;

toiagul Împărăției Tale este un toiag al dreptății!

Tu ai iubit dreptatea și ai urât răutatea.

De aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te‑a uns7 Sau: de aceea Dumnezeu, Dumnezeul Tău, Te‑a uns.

cu untdelemnul bucuriei, mai presus decât pe confrații Tăi.

Toate veșmintele tale sunt înmiresmate cu smirnă, aloe și casia.

În palate de fildeș,

instrumentele cu coarde te înveselesc.

Printre cele prețioase ale tale se află fiice de regi;

regina9 Lit.: consoarta. stă la dreapta ta, îmbrăcată în aur de Ofir.

Read More of Psalmii 45