Psalmii 40:1-8 NTLR

Psalmii 40:1-8

Psalmul 40

Pentru dirijor. Un psalm al lui David.

Am nădăjduit în Domnul,

iar El S‑a aplecat înspre mine

și mi‑a auzit strigătul meu după ajutor.

M‑a scos din groapa pieirii,

din murdăria mocirlei.

Mi‑a pus piciorul pe stâncă

și mi‑a întărit pașii.

Mi‑a pus în gură o cântare nouă,

o laudă pentru Dumnezeul nostru.

Mulți vor vedea, se vor teme

și se vor încrede în Domnul.

Ferice de omul

care își pune încrederea în Domnul,

care nu se abate spre cei mândri

și nici spre cei ce se închină la idoli4 Sau: spre cei ce răspândesc minciuni.!

Doamne, Dumnezeul meu,

multe sunt minunile și planurile Tale

pe care le‑ai făcut față de noi!

Nimeni nu se poate asemăna cu Tine!

Am vrut să le vestesc și să vorbesc despre ele,

dar sunt prea multe ca să le povestesc!

Tu n‑ai dorit jertfă și dar de mâncare,

ci mi‑ai străpuns6 Sau: deschis (lit.: săpat). urechile.

Tu n‑ai cerut ardere‑de‑tot și jertfă pentru păcat.

Atunci am zis: „Iată că vin!

În sulul cărții este scris despre mine.

Îmi găsesc plăcerea să fac voia Ta, Dumnezeul meu.

Legea Ta este înăuntrul meu.“

Read More of Psalmii 40