Numeri 27:12-23, Numeri 28:1-31, Numeri 29:1-11 NTLR

Numeri 27:12-23

Iosua drept succesor al lui Moise

Domnul i‑a zis lui Moise:

– Urcă‑te pe muntele acesta, pe Abarim, ca să vezi țara pe care am dat‑o fiilor lui Israel. După ce o vei privi, vei fi adăugat la poporul tău, așa cum a fost adăugat Aaron, fratele tău. Căci atunci când comunitatea a început să se certe, voi v‑ați răzvrătit împotriva poruncii14 Lit.: împotriva gurii. Mele, la apele din pustia Țin, și nu ați arătat sfințenia Mea înaintea ochilor lor14 Vezi 20:12.. (Acestea au fost apele de la Meribat-Kadeș, în pustia Țin.)

Moise I‑a răspuns Domnului, zicând:

– Fie ca Domnul, Dumnezeul duhurilor oricărui trup, să numească un om peste această comunitate, care să iasă și să intre înaintea lor, care să‑i scoată afară și să‑i conducă înăuntru, astfel încât comunitatea Domnului să nu fie ca niște oi fără păstor.

Domnul i‑a zis lui Moise:

– Ia‑l pe Iosua, fiul lui Nun, bărbat în care este Duhul, și pune‑ți mâna peste el. Să‑l așezi înaintea preotului Elazar și a întregii comunități și să‑l împuternicești în prezența lor. Dă‑i din autoritatea ta pentru ca toată comunitatea fiilor lui Israel să‑l asculte. Să stea înaintea preotului Elazar, iar acesta să întrebe pentru el, înaintea Domnului, decizia lui Urim21 Vezi Ex. 28:30 și nota. Urim este un termen cu origine și sens nesigur, însemnând, probabil, Lumini. Piatră cu funcție oraculară, de căutare a voii lui Dumnezeu, în timp de criză (1 Sam. 28:6; Ezra 2:63). LXX: decizia Manifestării.. La porunca lui, Iosua și toți fiii lui Israel împreună cu el, toată comunitatea, vor trebui să iasă și, la porunca lui, vor trebui să intre.

Moise a făcut după porunca Domnului. L‑a luat pe Iosua și l‑a pus înaintea preotului Elazar și a întregii comunități. Apoi și‑a pus mâinile peste el și l‑a împuternicit, după cum spusese Domnul prin Moise.

Read More of Numeri 27

Numeri 28:1-31

Reglementări privind jertfele – jertfele zilnice

(Ex. 29:38-42)

Domnul i‑a vorbit lui Moise, zicând: „Poruncește‑le fiilor lui Israel și spune‑le: «Aveți grijă să‑Mi aduceți la vremea hotărâtă mâncarea – tot ce este folosit la jertfele mistuite de foc pentru Mine, de o aromă plăcută Mie.» Să le mai spui: «Iată jertfa mistuită de foc pe care va trebui să o aduceți Domnului: doi miei de un an, fără meteahnă, ca ardere‑de‑tot continuă, în fiecare zi. Un miel să‑l jertfești dimineața, iar pe al doilea miel să‑l jertfești între cele două seri4, 8 Vezi nota de la 9:3., împreună cu un dar de mâncare: a zecea parte dintr‑o efă5, 13, 21, 29 Aproximativ 2,2 l. de făină aleasă, amestecată cu un sfert de hin5, 7, 14 Aproximativ 0,9 l. de ulei de măsline presate. Aceasta este o ardere‑de‑tot continuă, instituită la muntele Sinai, de o aromă plăcută, o jertfă mistuită de foc pentru Domnul. Să aduceți și o jertfă de băutură dintr‑un sfert de hin pentru fiecare miel jertfit. Această jertfă de băutură tare să fie adusă Domnului în Locul Sfânt. Al doilea miel să‑l jertfești între cele două seri și să aduci împreună cu el un dar de mâncare și o jertfă de băutură, ca și dimineața. Aceasta este o jertfă mistuită de foc de o aromă plăcută Domnului.

Jertfele de Sabat

În ziua de Sabat, să aduceți doi miei de un an, fără meteahnă, un dar de mâncare din două zecimi de efă9, 12, 20, 28 Aproximativ 4,5 l. de făină aleasă, amestecată cu untdelemn și o jertfă de băutură. Aceasta este arderea‑de‑tot pentru fiecare zi de Sabat, în afară de arderea‑de‑tot continuă și de jertfa de băutură.

Jertfele pentru fiecare lună nouă

În prima zi a fiecărei luni să aduceți ca ardere‑de‑tot Domnului doi tauri, un berbec și șapte miei de un an, fără meteahnă. Împreună cu fiecare taur, să aduceți un dar de mâncare din trei zecimi de efă12, 20, 28 Aproximativ 6,5 l. de făină aleasă, amestecată cu untdelemn. Alături de berbec, să aduceți un dar de mâncare din două zecimi de efă de făină aleasă, amestecată cu untdelemn; și alături de fiecare miel, să aduceți un dar de mâncare dintr‑o zecime de efă de făină aleasă, amestecată cu untdelemn. Aceasta este o ardere‑de‑tot de o aromă plăcută, o jertfă mistuită de foc pentru Domnul. Să aduceți și jertfele de băutură dintr‑o jumătate de hin14 Aproximativ 1,8 l. de vin pentru fiecare taur jertfit, o treime de hin14 Aproximativ 1,2 l. pentru berbec și un sfert de hin pentru fiecare miel. Aceasta este arderea‑de‑tot lunară și trebuie adusă în fiecare lună din an. În afară de arderea‑de‑tot continuă și jertfa de băutură să mai aduceți Domnului un țap ca jertfă pentru păcat.

Paștele și sărbătoarea Azimelor

(Ex. 12:14-20; Lev. 23:5-8; Deut. 16:1-8)

În a paisprezecea zi a lunii întâi va fi Paștele Domnului, iar în a cincisprezecea zi a acestei luni va fi o sărbătoare; timp de șapte zile să mâncați azime. În prima zi să aveți o adunare sfântă. Să nu faceți nicio muncă obișnuită. Să aduceți Domnului ca ardere‑de‑tot o jertfă mistuită de foc: doi tauri, un berbec și șapte miei de un an, fără meteahnă. Darul de mâncare să fie adus din făină aleasă, amestecată cu untdelemn: trei zecimi de efă alături de fiecare taur, două zecimi pentru berbec și o zecime alături de fiecare din cei șapte miei. De asemenea, să aduceți și un țap ca jertfă pentru păcat, ca să se facă ispășire pentru voi. Să aduceți acestea în afară de arderea‑de‑tot de dimineață, care este adusă ca ardere‑de‑tot continuă. În acest fel să aduceți zilnic, de‑a lungul celor șapte zile, hrana jertfei mistuite de foc, de o aromă plăcută Domnului. Să fie adusă în afară de arderea‑de‑tot continuă și jertfa de băutură. În ziua a șaptea să aveți o adunare sfântă; să nu faceți nicio muncă obișnuită.

Sărbătoarea Săptămânilor

(Lev. 23:15-22; Deut. 16:9-12)

În ziua primelor roade, când veți aduce Domnului un dar de mâncare din noile roade, în timpul Sărbătorii Săptămânilor, să țineți o adunare sfântă și să nu faceți nicio muncă obișnuită. Să aduceți ca ardere‑de‑tot de o aromă plăcută Domnului doi tauri, un berbec și șapte miei de un an. Darul de mâncare să fie adus din făină aleasă, amestecată cu untdelemn: trei zecimi de efă alături de fiecare taur, două zecimi pentru berbec și o zecime alături de fiecare din cei șapte miei. De asemenea, să aduceți și un țap, ca să se facă ispășire pentru voi. În afară de arderea‑de‑tot continuă și de darul ei de mâncare, să aduceți și jertfele lor de băutură; ele să fie fără meteahnă.

Read More of Numeri 28

Numeri 29:1-11

Sărbătoarea Trâmbițelor

(Lev. 23:23-25)

În prima zi a lunii a șaptea1 Luna Tișri, septembrie-octombrie; mai târziu, Anul Nou, deoarece marca sfârșitul anului agricol și începutul unui nou sezon. să aveți o adunare sfântă; să nu faceți nicio muncă obișnuită în timpul ei. Este ziua când veți suna din trâmbiță1 Sărbătoarea era anunțată, cel mai probabil, prin sunetul șofarului, al cornului de berbec (pentru șofar, vezi nota de la Ex. 19:16).. Să aduceți o ardere‑de‑tot de o aromă plăcută Domnului, dintr‑un taur, un berbec și șapte miei de un an, fără meteahnă. Darul de mâncare să fie din făină aleasă, amestecată cu untdelemn: trei zecimi de efă3, 9, 14 Aproximativ 6,5 l. alături de taur, două zecimi3, 9, 14 Aproximativ 4,5 l. pentru berbec și câte o zecime4, 10, 15 Aproximativ 2,2 l. alături de fiecare miel din cei șapte. Să aduceți și un țap ca jertfă pentru păcat, ca să se facă ispășire pentru voi. Toate acestea să fie aduse în afară de arderea‑de‑tot lunară, cu darul ei de mâncare, arderea‑de‑tot continuă, cu darul ei de mâncare și jertfele lor de băutură care au fost stabilite. Aceasta este o jertfă mistuită de foc pentru Domnul, de o aromă plăcută.

Ziua Ispășirii

(Lev. 23:26-32)

În a zecea zi a lunii a șaptea să țineți o adunare sfântă. Să vă smeriți sufletele7 Sau: să postiți. și să nu faceți nicio lucrare. Să aduceți ca ardere‑de‑tot de o aromă plăcută Domnului, un taur, un berbec și șapte miei de un an fără meteahnă. Darul de mâncare să fie adus din făină aleasă, amestecată cu untdelemn: trei zecimi de efă alături de taur, două zecimi alături de berbec și câte o zecime pentru fiecare din cei șapte miei. Să aduceți și un țap ca jertfă pentru păcat, în afară de jertfa de ispășire pentru păcat, arderea‑de‑tot continuă, darul de mâncare și jertfele de băutură.

Read More of Numeri 29