Plângeri 3:40-66, Plângeri 4:1-22, Plângeri 5:1-22 NTLR

Plângeri 3:40-66

Să luăm aminte la căile noastre, să le cercetăm

și să ne întoarcem la Domnul.

Să ne înălțăm inimile și mâinile

spre Dumnezeul din ceruri și să spunem:

„Am păcătuit și ne‑am răzvrătit,

iar Tu nu ai iertat!“

Te‑ai învăluit cu mânie și ne‑ai urmărit;

ai ucis fără milă.

Te‑ai învăluit cu un nor,

ca nicio rugăciune să nu ajungă la Tine.

Ne‑ai prefăcut în gunoi și în murdărie

în mijlocul popoarelor.

Toți dușmanii noștri

și‑au deschis larg gura împotriva noastră.

Am avut parte de groază și de groapă,

de prăpăd și de distrugere.

Șuvoaie de lacrimi se scurg din ochii mei

căci fiica poporului meu a fost distrusă.

Ochii îmi varsă lacrimi neîncetat,

fără oprire,

până când Domnul din ceruri

Se va uita în jos și va vedea.

Mi s‑a întristat sufletul când le‑am văzut

pe toate fiicele cetății mele.

Cei ce‑mi erau dușmani fără motiv

m‑au vânat ca pe o pasăre.

Au încercat să‑mi pună capăt vieții într‑o groapă

și au aruncat cu pietre în mine.

Apele s‑au revărsat peste capul meu

și mi‑am zis: „Sunt pierdut!“

Dar am chemat Numele Tău, Doamne,

din groapa celor mai de jos locuri.

Tu mi‑ai auzit glasul: „Nu‑Ți astupa urechea

la strigătul meu după ajutor!“

În ziua când Te‑am chemat, Te‑ai apropiat

și mi‑ai răspuns: „Nu te teme!“

Stăpâne, Tu ai apărat cauza sufletului meu,

mi‑ai răscumpărat viața!

Doamne, Tu ai văzut asuprirea mea!

Judecă‑mi cauza!

Ai văzut toată dorința lor de răzbunare

și planurile lor împotriva mea.

Doamne, Tu ai auzit insultele lor

și toate uneltirile lor împotriva mea.

Ai auzit șoaptele celor ce s‑au ridicat împotriva mea

și murmurul lor împotriva mea toată ziua.

Privește! Șezând sau în picioare,

ei mă batjocoresc în cântările lor!

Răsplătește‑le, Doamne,

după faptele mâinilor lor!

Pune un văl peste inimile lor

și fie blestemul Tău peste ei!

Urmărește‑i în mânia Ta și nimicește‑i

de sub ceruri, Doamne!

Read More of Plângeri 3

Plângeri 4:1-22

Judecata Domnului cu privire la Sion

1 Acest capitol este în acrostih (fiecare verset începe cu o literă a alfabetului ebraic, în ordinea literelor).Cum s‑a înnegrit aurul

și cum s‑a schimbat aurul cel curat!

Pietrele sfinte stau risipite

pe la fiecare colț de stradă.

Cum fiii prețioși ai Sionului,

altădată prețuiți ca aurul pur,

sunt considerați acum ca urcioarele de lut,

lucrate de mâinile olarului.

Până și șacalii își scot sânul

ca să‑și alăpteze puii!

Fiica poporului meu a ajuns însă nemiloasă

ca struții pustiei3 Vezi Iov 39:14-17..

Limba celui alăptat se lipește de cerul gurii,

fiind uscată de sete.

Copiii cer pâine,

însă nimeni nu le‑o dă.

Cei ce se hrăneau cu delicatese

zac acum părăsiți pe străzi.

Cei crescuți în purpură

se lipesc acum de un morman de cenușă.

Nelegiuirea fiicei poporului meu a devenit mai mare

decât păcatul Sodomei,

care a fost distrusă într‑o clipă,

fără a pune mâna cineva pe ea6 Sensul versului este nesigur..

Prinții ei erau mai curați decât zăpada

și mai albi decât laptele.

Trupurile lor erau mai roșii decât rubinele,

iar fețele7 Sensul termenului ebraic este nesigur. lor erau ca safirul.7 Sau: lapislazuli.

Acum însă sunt mai negri la înfățișare decât funinginea,

astfel că nu‑i mai recunoști pe străzi.

Pielea li s‑a lipit de oase

și a devenit uscată ca lemnul.

Cei uciși de sabie sunt mai fericiți

decât cei uciși de foamete.

Ei se scurg, cad străpunși

din lipsa roadelor câmpului.

Femeile, care erau pline de milă,

și‑au fiert copiii cu mâinile lor.

Ei le‑au slujit drept hrană

când fiica poporului meu era zdrobită.

Domnul Și‑a dezlănțuit toată furia,

Și‑a revărsat mânia Lui aprigă.

A aprins un foc în Sion,

care i‑a mistuit temeliile.

Regii pământului n‑ar fi crezut,

sau vreunul din locuitorii lumii,

că asupritorul și dușmanul

vor intra pe porțile Ierusalimului.

S‑a întâmplat din cauza păcatelor profeților lui

și a nelegiuirilor preoților lui

care au vărsat în mijlocul lui

sângele celor drepți.

Ei rătăcesc orbi pe străzi,

atât de mânjiți de sânge,

încât nimeni nu îndrăznește

să se atingă de veșmintele lor.

„Plecați, necuraților!“ se strigă la ei.

„Plecați! Plecați! Nu ne atingeți!“

Fugind și rătăcind printre neamuri, acestea spun:

„Nu vor mai locui aici!“

Domnul Însuși i‑a împrăștiat;

El nu mai veghează asupra lor.16 Sau: El nu mai dorește să‑i privească.

Preoților nu mai sunt respectați,

iar bătrânilor nu li se mai arată bunăvoință.

Ochii noștri obosiseră,

așteptând zadarnic ajutorul.

Din turnurile noastre ne uitam

după un neam care nu ne putea izbăvi.

Dușmanii ne luau urma,

astfel că nu puteam ieși în piețe.

Sfârșitul se apropia, zilele se împliniseră,

căci ne venise sfârșitul.

Prigonitorii noștri au fost mai iuți

decât vulturii cerului.

Ne‑au urmărit pe munți

și ne‑au pândit în pustie.

Unsul Domnului, suflarea nărilor noastre,

a fost capturat în gropile lor,

el, despre care spuneam:

„Vom trăi la umbra lui printre neamuri!“

Bucură‑te și saltă de veselie, fiică a Edomului,

tu, care locuiești în țara Uț!

Să știi însă că potirul va trece și pe la tine;

te vei îmbăta și te vei dezbrăca.

Fiică a Sionului, pedeapsa pentru nelegiuirea ta s‑a sfârșit.

El nu‑ți va mai prelungi exilul.

Nelegiuirea ta însă, fiică a Edomului, El o va pedepsi

și îți va scoate la iveală păcatele.

Read More of Plângeri 4

Plângeri 5:1-22

Rugăciunea poporului

Adu‑Ți aminte, Doamne, de ce ni s‑a întâmplat!

Uită‑Te și vezi disprețul nostru!

Moștenirea noastră s‑a dus la necunoscuți,

iar casele noastre – la străini.

Am ajuns orfani de tată,

iar mamele noastre sunt ca niște văduve.

Apa noastră o bem pe bani,

iar lemnele noastre trebuie să le cumpărăm.

Prigonitorii noștri sunt pe urmele noastre.

Suntem obosiți, dar nu suntem lăsați să ne odihnim.

Am dat mâna cu Egiptul și cu Asiria,

ca să ne săturăm cu pâine.

Părinții noștri au păcătuit și nu mai sunt,

iar noi purtăm pedeapsa pentru nelegiuirea lor.

Robii stăpânesc peste noi

și nimeni nu ne eliberează din mâna lor.

Ne câștigăm pâinea riscându‑ne viața

din cauza sabiei din pustie.

Ne arde pielea ca un cuptor

de febra pricinuită de foame.

Au necinstit pe femei în Sion,

pe fecioare – în cetățile lui Iuda.

Prinții au fost spânzurați de mâinile lor,

iar bătrânilor nu li s‑a dat cinste.

Tinerii trudesc la piatra de moară,

iar copiii cad sub poverile de lemne.

Bătrânii nu mai vin la poarta cetății,

iar tinerii au încetat să mai cânte.

A încetat bucuria inimii noastre,

iar dansul nostru s‑a prefăcut în bocet.

A căzut coroana de pe capul nostru.

Vai de noi, căci am păcătuit!

Iată de ce ne leșină inima,

iată de ce ni s‑au întunecat ochii:

muntele Sion a ajuns pustiit

și pe el se plimbă șacalii.18 Sau: vulpile.

Doamne, Tu împărățești veșnic.

Tronul Tău dăinuie din generație în generație.

De ce să ne uiți pentru totdeauna?

De ce să ne părăsești pentru atât de multe zile?20 Sau: De ce ne‑ai uitat pentru totdeauna? / De ce ne‑ai părăsit atât de multe zile?

Întoarce‑ne la Tine, Doamne, ca astfel să ne întoarcem!

Dă‑ne iarăși zile ca cele din trecut!

Să ne fi respins Tu oare de tot

și să Te fi mâniat Tu pe noi peste măsură?!

Read More of Plângeri 5