Ieremia 4:10-31
Eu am zis:
– O, Stăpâne Doamne! Într-adevăr ai înșelat poporul acesta și Ierusalimul când ai zis: „Veți avea pace!“ Iată că sabia este la gâtul lor!
– În vremea aceea se va zice poporului acestuia și Ierusalimului că un vânt arzător suflă din înălțimile pleșuve ale pustiei pe drumul fiicei poporului Meu, nu ca să vânture, nici ca să curețe. Totuși, un vânt și mai puternic va veni de la Mine! Acum însă Îmi voi rosti judecățile împotriva lor.
Iată, nimicitorul înaintează ca norii,
carele lui sunt ca o vijelie,
iar caii lui sunt mai rapizi decât vulturii.
Vai de noi, căci vom fi distruși!
Curățește‑ți inima de rău, Ierusalime, ca să fii izbăvit!
Până când vei păstra gânduri nelegiuite în inima ta?
Căci o voce strigă din Dan
și anunță nenorocirea din muntele lui Efraim.
„Aduceți aminte neamurilor lucrul acesta!
Iată, vestiți în Ierusalim
că niște asediatori vin dintr‑o țară îndepărtată
și își ridică glasurile împotriva cetăților lui Iuda.
Ca paznicii unui ogor, așa înconjoară ei Ierusalimul,
căci s‑a răzvrătit împotriva Mea,
zice Domnul.
Căile și faptele tale
au adus acestea asupra ta.
Aceasta este pedeapsa pentru răutatea ta.
Ce amară este
și cum te pătrunde până în inimă!“
Măruntaiele mele! Măruntaiele mele!
Mă zvârcolesc de durere!
Ah, zidurile inimii mele!
Cum îmi zvâcnește inima!
Nu pot rămâne tăcut!
Sufletul meu a auzit sunetul trâmbiței
și strigătul de război.
Se vestește dărâmare după dărâmare,
căci toată țara este devastată.
Corturile îmi sunt dărâmate deodată,
iar acoperișul într‑o clipă.
Până când voi vedea steagul
și voi auzi sunetul trâmbiței?
„Cei din poporul Meu sunt nebuni22 Termenul ebraic tradus cu nebun denotă, aici și aproape peste tot în VT, o persoană deficientă din punct de vedere moral.;
ei nu Mă cunosc.
Sunt niște copii fără minte,
lipsiți de discernământ.
Sunt pricepuți să facă răul;
nu știu să facă binele.“
Mă uit la pământ
și iată că este pustiu și gol.
Mă uit la ceruri
și iată că lumina lor nu mai este.
Mă uit la munți
și iată că ei se cutremură
iar toate dealurile se clatină.
Mă uit și iată că nu mai este niciun om
și toate păsările cerului au fugit.
Mă uit și iată că livada este un pustiu
și toate cetățile ei sunt dărâmate
înaintea Domnului și înaintea aprigei Lui mânii.
Căci așa vorbește Domnul:
„Toată țara va fi pustiită,
însă nu o voi distruge complet.
Din cauza aceasta pământul va boci,
iar cerurile de sus se vor întuneca.
Eu am vorbit și am plănuit aceasta!
Nu‑Mi pare rău și nici nu Mă voi răzgândi!“
La vuietul călăreților și la strigătul arcașilor
toți cei din cetăți o iau la fugă;
se ascund în păduri
și se urcă pe stânci.
Toate cetățile sunt părăsite
și nimeni nu mai locuiește în ele.
Iar tu, cea pustiită, ce vei face?
Te vei îmbrăca în roșu30 Aluzie la îmbrăcămintea prostituatelor.,
te vei împodobi cu giuvaiere de aur
și îți vei machia ochii cu antimoniu?
Degeaba te vei înfrumuseța!
Iubiții tăi te disprețuiesc
și vor să‑ți ia viața.
Căci aud niște strigăte ca ale unei femei în chinurile nașterii,
strigăte ale unei femei care naște pentru prima oară.
Este glasul fiicei Sionului care răsuflă greu
și își întinde mâinile, zicând:
„Vai de mine! Căci mi‑e sufletul epuizat
din cauza ucigașilor!“
Ieremia 5:1-31
Degradarea totală a lui Iuda
„Cutreierați drumurile Ierusalimului,
priviți cu luare-aminte
și căutați în piețe!
Dacă veți găsi un om
care să înfăptuiască ce este drept
și să caute adevărul,
voi ierta Ierusalimul.
Ei chiar și atunci când jură: «Viu este Domnul!»,
fac jurăminte false.“
Doamne, nu se uită ochii Tăi la credincioșie?
Tu îi lovești, dar ei nu simt durere.
Tu îi mistui, dar ei refuză să primească îndrumarea.
Își fac obrazul3 Lit.: Își întăresc fețele. mai tare ca piatra
și refuză să se pocăiască.
Îmi ziceam: „Aceștia sunt doar cei neînsemnați;
ei se poartă nesăbuit,
căci ei nu cunosc căile Domnului,
poruncile Dumnezeului lor.
Așa că voi merge la cei mari
și le voi vorbi.
Cu siguranță ei cunosc căile Domnului
și poruncile Dumnezeului lor.“
Însă cu toții au sfărâmat jugul
și au rupt legăturile.
Din această cauză, un leu din pădure îi va ataca
și un lup din pustie îi va distruge.
Leopardul îi va pândi în apropierea cetăților lor
ca să‑i sfâșie pe toți cei ce vor ieși din ele,
căci fărădelegile lor s‑au înmulțit,
iar necredincioșiile lor sunt numeroase.
„De ce să te iert?
Fiii tăi M‑au părăsit
și jură pe ceea ce nu este Dumnezeu.
Le‑am împlinit toate nevoile,
dar ei încă mai comit adulter
și se îmbulzesc în casa prostituatei.
Sunt niște armăsari bine hrăniți și aflați în călduri;
fiecare nechează după soția semenului său.
Să nu‑i pedepsesc Eu oare pentru aceasta?
zice Domnul.
Să nu mă răzbun Eu
pe un asemenea neam?
Suiți în viile ei și nimiciți,
dar o distrugere deplină să nu faceți!
Îndepărtați‑i mlădițele,
căci nu mai sunt ale Domnului!
Casa lui Israel și Casa lui Iuda
Mi‑au fost necredincioase“,
zice Domnul.
S‑au lepădat de Domnul
și au zis: „Nu se va întâmpla așa!12 Sau: Nu va face nimic! Lit.: Nu este El!
Niciun rău nu va veni asupra noastră;
nu vom vedea nici sabia, nici foametea!
Profeții sunt vânt
și Cuvântul nu este în ei,
așa că ceea ce spun ei, să li se întâmple lor!“
De aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeul Oștirilor:
„Pentru că poporul a spus14 Lit.: ați spus. aceste cuvinte, iată,
voi face cuvintele Mele în gura ta un foc,
iar poporul acesta – precum lemnele pe care le mistuie focul.
Iată, aduc împotriva voastră un neam de departe,
Casă a lui Israel, zice Domnul,
un neam trainic, un neam străvechi,
a cărui limbă nu o cunoașteți
și a cărui vorbire nu o înțelegeți.
Tolba lui este ca un mormânt deschis;
toți sunt niște viteji.
Ei îți vor devora secerișul și pâinea,
îți vor devora fiii și fiicele,
îți vor devora turmele și cirezile,
îți vor devora viile și smochinii
și‑ți vor distruge prin sabie
cetățile fortificate în care te încrezi.
Totuși, nici în zilele acelea nu vă voi distruge de tot, zice Domnul. Dacă vor întreba atunci: «De ce ne‑a făcut Domnul, Dumnezeul nostru, toate acestea?», să le răspunzi astfel: «După cum M‑ați părăsit și ați slujit unor dumnezei străini în țara voastră, tot așa veți sluji unor străini într‑o țară care nu este a voastră!»
Spuneți lucrul acesta Casei lui Iacov
și vestiți‑l în Iuda, zicând:
«Ascultă lucrul acesta, popor nebun și fără minte,
care ai ochi, dar nu vezi,
ai urechi, dar nu auzi:
Nu vă temeți de Mine? zice Domnul.
Nu tremurați înaintea Mea?
Eu am pus nisipul ca hotar al mării,
hotar veșnic pe care nu trebuie să‑l treacă.
Chiar dacă valurile ei se agită, ele nu pot învinge
și chiar dacă urlă, ele nu‑l pot trece.»
Poporul acesta însă are o inimă încăpățânată și răzvrătită.
Ei și‑au întors spatele și au plecat.
Nu‑și zic în sinea lor:
«Să ne temem de Domnul, Dumnezeul nostru,
Care dă ploaie timpurie și ploaie târzie24 Sau: ploaie tomnatică și ploaie primăvăratică, sezonul ploios în Canaan începând în octombrie și sfârșindu‑se în aprilie. la timpul potrivit
și ne menține săptămânile rânduite pentru seceriș!»
Nelegiuirile voastre le îndepărtează pe acestea,
și păcatele voastre rețin bunătățile de la voi.
Căci în poporul Meu se află oameni răi.
Ei pândesc ca păsărarii din ascunziș;
întind o cursă26 Sau: întind ceea ce distruge. și prind oameni.
Așa cum este o colivie plină de păsări,
tot așa sunt și casele lor pline de înșelătorie.
De aceea au ajuns ei puternici și s‑au îmbogățit,
s‑au îngrășat și lucesc de grăsime.
Faptele lor rele nu au limită;
ei nu pledează pentru cauza orfanului, ca s‑o câștige,
nici nu apără dreptul celor nevoiași.
Să nu pedepsesc Eu oare aceste lucruri?
zice Domnul.
Să nu Mă răzbun Eu pe un asemenea neam?
Un lucru de necrezut și dezgustător
se întâmplă în țară:
profeții profețesc minciuni
și preoții conduc prin puterea lor,
iar poporului Meu îi plac aceste lucruri.
Dar ce veți face la sfârșit?