Isaia 29:1-24
Judecată împotriva Ierusalimului
„Vai de Ariel1-2, 7 Ariel înseamnă, cel mai probabil, Leul lui Dumnezeu și se referă la Ierusalim; vezi și nota de la v. 2., de Ariel,
cetatea în care David și‑a așezat tabăra!
Adăugați an după an
și lăsați sărbătorile să‑și continue cursul.
Îl voi asedia pe Ariel,
iar el va plânge și se va jeli;
Îmi va fi ca o vatră de altar2 Termenul ebraic pentru vatra altarului este tot Ariel. Autorul a folosit un joc de cuvinte intenționat..
Îmi voi așeza tabăra împotriva ta de jur împrejur,
te voi asedia cu turnuri de asalt,
voi ridica fortărețe împotriva ta.
Doborât, vei vorbi din pământ,
iar cuvântarea ta va veni smerită din țărână.
Glasul tău va ieși din pământ ca duhul unui mort
și din țărână îți vei îngăima cuvântarea.
Dar mulțimea străinilor tăi va fi ca țărâna fină
și mulțimea celor ce te îngrozesc ca pleava purtată de vânt.
Și deodată, într‑o clipită,
Domnul Oștirilor va veni la tine
cu tunet, cutremur și mare vuiet,
cu vijelie, furtună și flacără de foc mistuitoare.
Ca un vis, ca o viziune de noapte
va fi mulțimea neamurilor
care luptă împotriva lui Ariel,
toți cei ce îl atacă pe el și fortăreața lui,
toți cei ce‑l asediază.
Ca un om flămând care visează că mănâncă,
dar se trezește tot flămând
sau ca un om însetat care visează că bea,
dar se trezește sleit de puteri și însetat,
așa se va întâmpla cu mulțimea neamurilor
care luptă împotriva muntelui Sion.“
Rămâneți încremeniți și uimiți!
Orbiți și fiți fără vedere!
Îmbătați‑vă, dar nu de vin!
Clătinați‑vă, dar nu de băutură tare!
Ci pentru că Domnul a turnat peste voi un duh de somn adânc.
Profeților! El v‑a închis ochii!
Văzătorilor! El v‑a acoperit capetele!
Astfel, întreaga viziune nu este pentru voi decât cuvintele unui sul sigilat. Dacă îi va fi dat unuia care știe să citească, zicându‑i‑se: „Citește, te rog, sulul acesta!“ El va răspunde: „Nu pot, este sigilat!“ Și dacă îi va fi dat unuia care nu știe să citească, zicându‑i‑se: „Citește, te rog, sulul acesta!“ El va răspunde: „Nu știu să citesc!“
Stăpânul a zis:
„Poporul acesta se apropie de Mine numai cu gura
și Mă cinstește doar cu buzele,
dar inima lui este departe de Mine!
Teama pe care o are față de Mine
este doar o poruncă omenească, învățată pe de rost.
De aceea, iată, voi uimi încă o dată acest popor,
făcând lucruri minunate.
Înțelepciunea celor înțelepți ai lui va pieri
și priceperea celor pricepuți va sta ascunsă.“
Vai de cei ce sapă adânc
pentru a‑și ascunde planurile înaintea Domnului,
ale căror fapte sunt în întuneric
și care zic: „Cine ne vede?“
sau „Cine știe ce facem?“!
Pervertiți ce sunteți!
Oare olarul poate fi considerat lut?
Va zice oare lucrarea despre cel ce a făcut‑o:
„Nu m‑a făcut el!“?
Sau va zice lucrul întocmit celui ce l‑a întocmit:
„Nu are pricepere!“?
Oare nu mai este foarte puțin
și Libanul se va preface într‑o livadă,
iar livada va fi considerată drept pădure?
În ziua aceea, cel surd va auzi cuvintele sulului
și, din negura și întunericul în care se află,
ochii celui orb vor vedea.
Cei smeriți se vor bucura din nou în Domnul,
iar cei mai nevoiași se vor veseli în Sfântul lui Israel.
Și aceasta pentru că cel groaznic va dispărea,
iar batjocoritorul nu va mai fi.
Toți cei ce pândesc să facă răul vor fi nimiciți –
cei ce, printr‑un cuvânt, îl fac pe om să păcătuiască,
care întind o cursă celui ce decide la poarta cetății
și care‑l abat, prin deșertăciune, pe cel drept.
De aceea așa vorbește Domnul, Care l‑a răscumpărat pe Avraam, cu privire la Casa lui Iacov:
„Iacov nu va mai fi rușinat,
nu‑i va mai păli fața.
Când își vor vedea copiii în mijlocul lor,
lucrarea mâinilor Mele,
Îmi vor sfinți Numele,
Îl vor sfinți pe Sfântul lui Iacov
și se vor teme de Dumnezeul lui Israel.
Cei rătăciți în duh vor dobândi pricepere,
iar cei ce cârteau vor primi învățătură.
Isaia 30:1-18
Vai de copiii răzvrătiți,
zice Domnul,
care fac un plan care nu este de la Mine
și o alianță1 Lit.: și toarnă o libație. Sau și țese o învelitoare. În limba ebraică verbul nasak înseamnă atât a turna, cât și a țese, iar substantivul massekah înseamnă atât libație, cât și țesătură, învelitoare. care nu este de la Duhul Meu,
adăugând astfel păcat peste păcat!
Ei pleacă, coborându‑se în Egipt,
fără să‑Mi ceară sfatul,
ca să caute adăpost în ocrotirea lui Faraon
și să se adăpostească la umbra Egiptului!
De aceea ocrotirea lui Faraon va fi pentru voi o rușine,
iar protecția la umbra Egiptului, o ocară.
Pentru că, deși are conducători în Țoan
și trimișii săi au ajuns până la Hanes,
fiecare va fi făcut de rușine
de către un popor care nu le este de niciun folos,
care nu aduce nici ajutor, nici câștig,
ci doar rușine și dispreț.“
O rostire despre animalele din Neghev.
Printr‑un ținut al necazului și al strâmtorării,
de unde vin leoaica și leul,
vipera și șarpele zburător,
ei își duc bogățiile pe spinarea măgarilor
și averile pe cocoașa cămilelor,
către un popor care nu le va fi de folos,
către Egipt, al cărui ajutor este deșertăciune
și nimic.
De aceea îl numesc:
„Rahab, cel ce stă nepăsător.“
Acum, du‑te și scrie aceste lucruri pentru ei pe o tăbliță,
scrie‑le pe un sul,
ca să fie o mărturie veșnică
pentru vremea care vine!
Căci ei sunt un popor răzvrătit, niște copii mincinoși,
copii care nu vor să asculte Legea Domnului,
care zic văzătorilor: „Să nu mai aveți vedenii!“
și profeților: „Nu ne mai profețiți ce este drept!
Spuneți‑ne lucruri măgulitoare,
profețiți‑ne iluzii!
Părăsiți calea!
Îndepărtați‑vă de pe cărare
și nu ne mai confruntați
cu Sfântul lui Israel!“
De aceea, așa vorbește Sfântul lui Israel:
„Pentru că respingeți acest mesaj,
pentru că vă încredeți în asuprire și‑n înșelăciune
și vă sprijiniți pe ele,
de aceea, această nelegiuire va fi pentru voi
asemenea unei spărturi într‑un zid înalt,
care se lărgește și‑i provoacă prăbușirea,
prăbușire care va veni deodată, într‑o clipă.
Îl va sfărâma așa cum se sfărâmă un vas de‑al olarilor,
care este zdrobit fără milă
și printre ale cărui fragmente nu se mai găsește
nici măcar un ciob pentru a lua cărbuni din vatră
sau pentru a scoate apă din fântână.“
Căci așa vorbește Stăpânul Domn, Sfântul lui Israel:
„Prin retragere și odihnă veți fi izbăviți;
în liniște și în încredere va fi tăria voastră.
Dar n‑ați vrut!
Ați zis: «Nu! Ci vom fugi pe cai!» –
tocmai de aceea veți fi nevoiți să fugiți!
«Vom călări pe cai iuți!» –
tocmai de aceea urmăritorii voștri vor fi și ei iuți!
La amenințarea unuia singur, vor fugi o mie
și la amenințarea a cinci, veți fugi cu toții
până veți fi lăsați ca un stâlp pe vârful unui munte
și ca un steag pe un deal.“
Totuși, Domnul așteaptă ca să‑Și arate bunăvoința față de voi.
Totuși, El Se ridică să vă arate milă.
Căci Domnul este un Dumnezeu al judecății!
Ferice de toți cei ce nădăjduiesc în El!