Galateni 3:10-25 NTLR

Galateni 3:10-25

Căci cei ce se bazează pe faptele Legii10 Lit.: cei ce sunt din faptele Legii. sunt sub blestem, deoarece este scris: „Blestemat este oricine nu rămâne în toate lucrurile scrise în Cartea Legii, ca să le facă!“10 Vezi Deut. 27:26. Este clar că nimeni nu este îndreptățit înaintea lui Dumnezeu prin Lege, pentru că „Cel drept prin credință va trăi“11 Sau: Cel drept va trăi prin credință. Vezi Hab. 2:4., iar Legea nu se bazează pe credință, ci ea spune: „Cel ce le face va trăi prin ele.“12 Vezi Lev. 18:5. Cristos ne‑a răscumpărat de sub blestemul Legii, devenind blestem pentru noi – căci este scris: „Blestemat este oricine e atârnat pe lemn“13 Vezi Deut. 21:23. – pentru ca, în Cristos Isus, binecuvântarea lui Avraam să vină la neamuri, ca să primim, prin credință, promisiunea Duhului.

Legea și promisiunea

Fraților – vorbesc în felul oamenilor – odată validat un legământ, chiar omenesc fiind, nimeni nu‑l anulează sau adaugă ceva la el. Acum, promisiunile i‑au fost făcute lui Avraam și seminței lui. Scriptura nu spune „și semințelor“, ca și cum ar fi mai multe, ci ca și cum ar fi una: „și seminței tale“16 Vezi Gen. 12:7; 13:15; 24:7., care este Cristos. Ceea ce spun este aceasta: Legea, care a fost dată patru sute treizeci de ani mai târziu, nu poate desființa un legământ, care a fost stabilit mai înainte de către Dumnezeu, și astfel să anuleze promisiunea. Căci dacă moștenirea este prin Lege, atunci nu mai este prin promisiune. Însă Dumnezeu i‑a dăruit‑o lui Avraam prin promisiune.

Atunci Legea pentru ce este? Ea a fost adăugată pentru abateri, până când avea să vină Sămânța Căreia I‑a fost făcută promisiunea, fiind dată19 Sau: poruncită; delegată. prin îngeri în mâna unui mijlocitor.19 Sau: fiind poruncită prin îngeri prin mâna unui mijlocitor. Însă mijlocitorul nu este mijlocitorul unei singure părți, pe când Dumnezeu este Unul Singur.

Este, așadar, Legea împotriva promisiunilor lui Dumnezeu? În niciun caz! Căci, dacă ar fi fost dată o Lege care să poată da viața, atunci cu adevărat dreptatea ar fi venit prin Lege, însă Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca promisiunea prin credința în Cristos Isus să fie dată celor ce cred.

Copii ai lui Dumnezeu

Înainte de a veni credința, noi eram sub paza Legii, închiși până când avea să fie descoperită credința. Astfel, Legea a fost îndrumătorul24-25 Lit.: pedagogul, cu sensul de: protector, tutore. În acea vreme, pedagogul era un sclav care îl însoțea pe băiat sau pe tânăr la școală și îi supraveghea comportamentul; el nu era un „profesor“. Când băiatul ajungea la o anumită vârstă, nu mai era nevoie de acest pedagog. nostru spre24 Sau: până la venirea lui. Cristos, pentru ca noi să fim îndreptățiți prin credință. Dar acum, după ce a venit credința, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta.

Read More of Galateni 3