Ezechiel 43:1-27, Ezechiel 44:1-31 NTLR

Ezechiel 43:1-27

Slava lui Dumnezeu se întoarce în Templu

M‑a dus apoi la poartă, poarta care dădea înspre răsărit. Și iată că slava Dumnezeului lui Israel venea dinspre răsărit. Glasul Lui era ca vuietul unor ape mari, iar pământul strălucea de slava Lui. Vedenia aceasta era ca vedenia pe care am văzut‑o înainte, ca vedenia pe care am avut‑o când a venit să distrugă cetatea și ca vedeniile pe care le‑am avut la râul Chebar. Atunci m‑am aruncat cu fața la pământ. Slava Domnului a intrat în Casă pe poarta de răsărit. Atunci Duhul m‑a ridicat și m‑a dus în curtea interioară. Și iată că slava Domnului a umplut Casa.

În timp ce omul stătea lângă mine, am auzit pe Cineva vorbindu‑mi din Casă. El mi‑a zis: „Fiul omului, acesta este locul tronului Meu, locul unde stă talpa piciorului Meu! Aici voi locui în mijlocul fiilor lui Israel pe vecie. Cei din Casa lui Israel și regii lor nu vor mai profana Numele Meu cel sfânt prin prostituția7, 9 Termenul se poate referi la prostituția sacră, parte a unor ritualuri canaanite, sau la adulterul spiritual. lor și prin trupurile moarte ale regilor lor la moartea lor.7, 9 Sau: și prin jertfele aduse regilor lor la moartea lor; sau: prin stâlpii sacri închinați regilor lor la moartea lor; sau: prin idolii de pe înălțimi ai regilor lor. Când își puneau pragul lângă pragul Meu și stâlpii ușilor alături de stâlpii ușilor Mele, nefiind decât un zid între Mine și ei, Îmi profanau Numele Meu cel sfânt prin urâciunile pe care le săvârșeau. De aceea i‑am mistuit în mânia Mea. Acum, să îndepărteze dinaintea Mea prostituția lor și trupurile moarte ale regilor lor, iar Eu voi locui în mijlocul lor pe vecie.

Tu, fiul omului, vorbește Casei lui Israel despre Casa aceasta pentru ca să le fie rușine din cauza nelegiuirilor lor! Lasă‑i să‑i măsoare planul! Dacă le va fi rușine de tot ce au făcut, fă‑le cunoscut planul Casei cu întocmirea ei, cu ieșirile ei, cu intrările ei – întregul plan cu toate reglementările lui, întregul plan cu toate legile lui. Așterne toate acestea în scris, de față cu ei, ca să respecte întocmai întregul plan și toate reglementările lui!

Aceasta este Legea cu privire la Casă: întreg teritoriul de pe vârful muntelui, de jur împrejur, este preasfânt. Iată, aceasta este Legea cu privire la Casă.

Altarul și consacrarea sa

Iată care sunt măsurile în coți ale altarului, cotul acesta fiind mai mare cu un lat de palmă decât cotul obișnuit13 Vezi nota de la 40:5.: jgheabul13 Sau: temelia, care avea, probabil, un jgheab. este de un cot adâncime și un cot lățime, cu o margine, de jur împrejur, de o palmă13 O palmă întinsă, mai mare decât latul de palmă; aproximativ 0,22 m.. Iată care este înălțimea altarului: de la jgheabul așezat pe pământ până la pervazul de jos este o înălțime de doi coți, cu o lățime de un cot. De la pervazul cel mic până la pervazul de sus este o înălțime de patru coți, cu o lățime de un cot. Vatra altarului este de patru coți înălțime, iar din vatră se înalță patru coarne. Vatra este de doisprezece coți lungime și doisprezece coți lățime, având patru laturi și alcătuind astfel un pătrat. Pervazul superior este de paisprezece coți lungime și paisprezece coți lățime și are patru laturi, cu o margine de jur împrejur largă de o jumătate de cot și cu un jgheab de jur împrejur de un cot. Treptele altarului sunt în partea lui de răsărit.“

El mi‑a zis: „Fiul omului, așa vorbește Stăpânul Domn: «Iată care sunt reglementările cu privire la altar pentru ziua când va fi construit ca să fie aduse pe el arderi‑de‑tot și să se stropească pe el sânge: Să le dai preoților un taur ca să aducă o jertfă pentru păcat, și anume leviților care sunt din sămânța lui Țadok și care au dreptul să se apropie de Mine ca să‑Mi slujească, zice Stăpânul Domn. Să iei din sângele lui și să ungi cele patru coarne ale altarului, cele patru colțuri ale pervazului de sus și marginea, de jur împrejur. Să curățești astfel altarul și să faci ispășire pentru el. Să iei taurul adus ca jertfă pentru păcat și să‑l arzi în locul anume rânduit de lângă Casă, în afara Sfântului Lăcaș.

A doua zi să aduci ca jertfă pentru păcat un țap fără meteahnă. Să curățească astfel altarul cum l‑au curățit și cu sângele taurului. După ce vei termina curățirea, să aduci un taur fără meteahnă și un berbec din turmă fără meteahnă. Să‑i aduci înaintea Domnului, iar preoții să arunce pe ei sare și să‑i aducă Domnului ca ardere‑de‑tot.

Șapte zile la rând să aduci câte un țap pe zi ca jertfă pentru păcat, precum și câte un taur și câte un berbec din turmă, toți fără meteahnă. Timp de șapte zile, preoții să facă ispășire pentru altar și să‑l curățească; astfel îl vor dedica pentru slujbă. Când se vor încheia aceste zile, începând din ziua a opta, preoții să aducă pe altar arderile voastre de tot și jertfele voastre de pace27 Adesea tradus prin jertfă de comuniune sau jertfă de mulțumire, deoarece poartă și aceste sensuri. și Eu vă voi accepta, zice Stăpânul Domn.»“

Read More of Ezechiel 43

Ezechiel 44:1-31

Reglementarea accesului în noul Templu

M‑a dus înapoi la poarta exterioară a Sfântului Lăcaș, care dădea înspre răsărit, dar era închisă. Domnul mi‑a zis: „Poarta aceasta va rămâne închisă și nu va mai fi deschisă! Nimeni nu va intra pe ea, căci Domnul, Dumnezeul lui Israel, a intrat pe ea; de aceea va rămâne închisă. Numai prințul va avea voie să stea înăuntrul porții pentru a mânca pâine înaintea Domnului. El va trebui să intre însă prin porticul porții și să iasă tot pe acolo.“

M‑a dus apoi prin poarta de nord în fața Casei. M‑am uitat și iată că slava Domnului umplea Casa Domnului! Atunci m‑am aruncat cu fața la pământ.

Domnul mi‑a zis: „Fiul omului, ia aminte, privește cu atenție și ascultă cu băgare de seamă tot ceea ce‑ți spun despre toate hotărârile și despre toate legile privitoare la Casa Domnului. Fii cu luare aminte la intrarea Casei și la toate ieșirile Sfântului Lăcaș. Spune‑le răzvrătiților acestora, Casei lui Israel, că așa vorbește Stăpânul Domn: «Voi cei din Casa lui Israel, destul cu urâciunile voastre! Pe lângă toate urâciunile voastre, ați mai adus în Sfântul Meu Lăcaș și niște străini, cu inima necircumcisă și cu trupul necircumcis, ca să‑Mi întineze Casa, în timp ce‑Mi aduceați pâinea, grăsimea și sângele, și ați rupt astfel legământul Meu.7 Sau: Ați adus în Lăcașul Meu niște străini, cu inima și cu trupul necircumcise; Mi‑ați profanat Templul, în timp ce‑Mi aduceați pâinea, grăsimea și sângele ce Mi se cuveneau și, prin (sau pe lângă) toate urâciunile voastre, ați rupt Legământul Meu. Nu ați păzit îndatoririle față de lucrurile Mele sfinte, ci i‑ați pus pe alții în locul vostru să păzească îndatoririle față de Sfântul Meu Lăcaș.» Așa vorbește Stăpânul Domn: «Niciun străin cu inima și cu trupul necircumcise nu va intra în Sfântul Meu Lăcaș, niciunul dintre străinii care locuiesc printre fiii lui Israel.

Iar leviții care s‑au îndepărtat de Mine atunci când Israel rătăcea, care s‑au rătăcit de Mine, ducându‑se după idoli, își vor purta pedeapsa pentru nelegiuirea lor. Ei vor fi în Sfântul Meu Lăcaș slujitori responsabili cu supravegherea porților Casei, slujitori ai Casei care vor înjunghia arderile‑de‑tot și jertfele poporului și vor sta înaintea lor ca să le slujească. Pentru că au slujit înaintea idolilor și au fost o pricină de poticnire în nelegiuire pentru cei din Casa lui Israel, jur cu mâna ridicată, zice Stăpânul Domn, că își vor purta pedeapsa pentru nelegiuirea lor. Nu se vor apropia de Mine ca să‑Mi slujească drept preoți, nu se vor apropia de vreunul din lucrurile Mele sfinte, nici de lucrurile preasfinte, ci își vor purta rușinea pentru urâciunile pe care le‑au săvârșit. Totuși, îi voi pune păzitori ai îndatoririlor din Casă, pentru toată slujba ei și pentru tot ce se face în ea.

Dar preoții, adică leviții, urmașii lui Țadok, care au păzit îndatoririle față de Sfântul Meu Lăcaș când fiii lui Israel rătăceau departe de Mine, ei se vor apropia de Mine ca să‑Mi slujească și vor sta înaintea Mea ca să‑Mi aducă grăsime și sânge, zice Stăpânul Domn. Ei vor intra în Sfântul Meu Lăcaș și ei se vor apropia de masa Mea ca să‑Mi slujească și să păzească îndatoririle Mele.

Când vor intra pe porțile curții interioare, să se îmbrace în haine de in și să nu urce să slujească dincolo de porțile curții interioare sau în Casă cu haine de lână pe ei. Să aibă pe cap turban de in, iar pe coapse izmene de in. Să nu se îmbrace cu nimic care i‑ar putea face să transpire. Când vor ieși spre curtea exterioară, spre curtea din exterior unde este poporul, să se dezbrace de veșmintele cu care au slujit și să le lase în odăile sfinte. Să se îmbrace cu alte veșminte, ca să nu sfințească19 Verbul poate avea sensul de a pune pe cineva/ceva într‑o stare specială (fizic sau spiritual), a consacra, a pune deoparte pentru Dumnezeu (uneori printr‑un ritual de ungere cu ulei sau sânge, spălare și/sau rugăciune ori declarație publică). În cazul de față, actul de sfințire a poporului putea fi periclitat de haine contaminate de impurități. poporul cu veșmintele lor.

Să nu‑și radă capul și nici să nu‑și lase părul să crească în voie, ci să‑l tundă. Niciun preot să nu bea vin când intră în curtea interioară. Să nu se căsătorească cu o văduvă sau cu o femeie lăsată de bărbat, ci numai cu o fecioară din sămânța Casei lui Israel. Totuși, vor putea să se căsătorească și cu o văduvă de preot. Să‑Mi învețe poporul să facă deosebire între ce este sfânt și ce este obișnuit și să le arate diferența dintre ce este necurat și ce este curat.

În orice ceartă, ei vor avea dreptul să judece și să hotărască după rânduielile Mele. Să păzească legile și hotărârile Mele cu privire la toate sărbătorile Mele și să sfințească Sabatele Mele.

Să nu se apropie de un mort, ca să nu se pângărească. Se va putea pângări doar dacă mortul i‑a fost tată, mamă, fiu, fiică, frate sau soră care nu era măritată. După ce se va curăți, să numere șapte zile. În ziua când va intra în Lăcaș, în curtea interioară, ca să slujească în Lăcaș, să aducă o jertfă pentru păcat, zice Stăpânul Domn.

Iată moștenirea pe care o vor avea: Eu voi fi moștenirea lor. Să nu le dați altă moștenire în Israel, pentru că Eu sunt moștenirea lor! Să se hrănească cu darurile de mâncare, cu jertfele pentru păcat și cu jertfele pentru vină. Toate lucrurile închinate29 Ebr.: haram/herem, termen care se referă la un lucru, un animal sau o persoană care erau închinate irevocabil Domnului, fie ca dar, fie cu scopul nimicirii. Ceea ce era herem îi aparținea de acum Domnului, fiind interzis uzului profan. Mie în Israel să fie ale lor. Cele mai bune din primele roade de orice fel și fiecare dar din toate contribuțiile voastre de orice fel, să fie ale preoților. Să dați preoților și ce este mai bun din făina voastră, pentru ca binecuvântarea să rămână peste casa voastră. Preoții nu vor avea voie să mănânce din cadavrul vreunei păsări sau al vreunui animal, care au murit de la sine sau au fost sfâșiate de fiare.

Read More of Ezechiel 44