2 Regi 23:1-37, 2 Regi 24:1-7 NTLR

2 Regi 23:1-37

Reforma religioasă din timpul lui Iosia

(2 Cron. 34:3-7, 29-33)

Atunci regele a trimis și i‑a strâns la el pe toți bătrânii1 Vezi nota de la 6:32. lui Iuda și ai Ierusalimului. Regele s‑a suit la Casa Domnului împreună cu toți bărbații lui Iuda, cu toți locuitorii Ierusalimului, cu preoții și cu profeții, cu întreg poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare, și a citit în auzul lor toate cuvintele Cărții Legământului, care a fost găsită în Casa Domnului. Regele a stat în picioare lângă stâlpul său și a încheiat un legământ înaintea Domnului, hotărându‑se să‑L urmeze pe Domnul și să păzească poruncile, mărturiile și hotărârile Lui din toată inima și din tot sufletul lui, împlinind astfel cuvintele acestui legământ, scrise în Cartea aceasta. Și tot poporul a intrat în legământ.

Regele a poruncit marelui preot Hilchia, preoților de rangul al doilea și paznicilor porții să scoată din Templul Domnului toate obiectele care fuseseră făcute pentru Baal, pentru Așera și pentru toată oștirea cerurilor. Și el le‑a ars în afara Ierusalimului, în valea Chidron, iar cenușa le‑a dus‑o la Betel. A îndepărtat preoții păgâni care au fost puși de regii lui Iuda să ardă tămâie pe înălțimi, în cetățile lui Iuda și împrejurul Ierusalimului. De asemenea, a izgonit pe cei ce ardeau tămâie lui Baal, soarelui, lunii, stelelor și întregii oștiri a cerurilor. A scos stâlpul Așerei6, 15 Vezi nota de la 13:6. din Casa Domnului și l‑a dus la uedul6 Vezi nota de la 10:33. Chidron, în afara Ierusalimului. L‑a ars lângă uedul Chidron, prefăcându‑l în cenușă și i‑a împrăștiat cenușa pe mormintele fiilor poporului. A dărâmat locuințele bărbaților care se prostituau7 Bărbați care practicau prostituția în temple., care erau în Casa Domnului și unde femeile împleteau corturi pentru Așera.

Iosia i‑a izgonit pe toți preoții din cetățile lui Iuda și a distrus înălțimile unde preoții ardeau tămâie, de la Gheva până la Beer-Șeba. A dărâmat înălțimile8 Sau: altarele. de la porțile care erau la intrarea porții lui Iosua, conducătorul cetății, în partea stângă a porții cetății. Deși preoții înălțimilor nu se suiau la altarul Domnului din Ierusalim, ei totuși mâncau azime în mijlocul fraților lor.

Regele a pângărit, de asemenea, Tofetul, care este în valea Ben‑Hinom, pentru ca nimeni să nu‑și mai treacă fiul sau fiica prin foc10 Sau: să nu‑și mai sacrifice fiul sau fiica în foc. pentru Moleh. El a îndepărtat de la intrarea Casei Domnului caii pe care regii lui Iuda îi închinaseră soarelui. Ei erau lângă odaia din curte a unui demnitar pe nume Natan-Melek. Apoi Iosia a ars carele închinate soarelui.

Regele a dărâmat altarele pe care le făcuseră regii lui Iuda pe acoperișul odăii de sus a lui Ahaz, precum și altarele pe care le făcuse Manase în cele două curți ale Casei Domnului. Le‑a luat de acolo și le‑a aruncat molozul în uedul Chidron. Regele a pângărit înălțimile care erau la est13 Lit.: în fața; în vremea aceea, în Orient punctele cardinale erau determinate de poziția cu fața spre răsărit, nu spre nord. de Ierusalim, în partea de sud13 Lit.: în partea dreaptă; vezi nota precedentă. a Muntelui Depravării13 Cel mai probabil identificat cu Muntele Măslinilor. În ebraică avem un joc de cuvinte între mașhit (distrugere, depravare) și mașha (ungere)., pe care le construise Solomon, regele lui Israel, pentru Aștoret13 Gr.: Astarte, zeița feniciană a fertilității, despre care se credea că este soția lui Baal., spurcăciunea sidonienilor, pentru Chemoș, spurcăciunea Moabului, și pentru Milkom13 Un alt nume pentru Moleh., urâciunea fiilor lui Amon. A zdrobit stâlpii sacri, a dărâmat așerele14 Vezi nota de la 17:10. și a umplut locurile lor cu oase de oameni.

El a dărâmat chiar și altarul care era la Betel, precum și înălțimea pe care o făcuse Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l‑a făcut pe Israel să păcătuiască – a dărâmat deci atât altarul, cât și înălțimea. El a dat foc atât înălțimii, prefăcând‑o în cenușă, cât și stâlpului Așerei. Când Iosia s‑a întors și a văzut mormintele care erau acolo, pe deal, a trimis să ia oasele din morminte. Apoi a ars oasele pe altar și l‑a pângărit, după Cuvântul Domnului rostit prin omul lui Dumnezeu care vestise aceste lucruri.

Regele a întrebat:

– Al cui este mormântul acesta din piatră, pe care îl văd?

Oamenii cetății i‑au răspuns:

– Acesta este mormântul omului lui Dumnezeu, care a venit din Iuda și a profețit împotriva altarului din Betel aceste lucruri pe care le‑ai făcut.

El a zis:

– Lăsați‑l! Nimeni să nu‑i miște oasele!

Ei au lăsat oasele lui împreună cu ale profetului care venise din Samaria.

De asemenea, Iosia a mai îndepărtat toate templele care erau pe înălțimile din cetățile Samariei, pe care le zidiseră regii lui Israel ca să‑L mânie pe Domnul. A făcut cu ele întocmai cum făcuse la Betel. Iosia i‑a înjunghiat pe altare pe toți preoții înălțimilor care erau acolo și a ars pe ele oase de oameni. Apoi s‑a întors la Ierusalim.

(2 Cron. 35:1, 18-19)

Regele a poruncit întregului popor, zicând: „Sărbătoriți Paștele Domnului, Dumnezeul vostru, așa cum este scris în această Carte a Legământului!“ Paște ca acesta nu se mai sărbătorise din perioada judecătorilor care judecau pe Israel și nici chiar în toate zilele regilor lui Israel și ale regilor lui Iuda. Abia în al optsprezecelea an al regelui Iosia, acest Paște a fost sărbătorit în cinstea Domnului la Ierusalim.

Iosia a mai îndepărtat pe cei care întreabă duhurile morților și pe cei care cheamă spiritele24 Vezi nota de la Lev. 19:31 și expresia completă în Deut. 18:11., terafimii24 Idoli ai casei, așa cum erau penații în mitologia etruscă și romană., idolii și toate celelalte spurcăciuni care se puteau vedea pe teritoriul lui Iuda și la Ierusalim, împlinind astfel cuvintele Legii scrise în Cartea pe care o găsise preotul Hilchia în Casa Domnului. Înainte de Iosia n‑a fost niciun rege ca el, care să se întoarcă la Domnul din toată inima, din tot sufletul și cu toată puterea lui, așa cum zice toată Legea lui Moise. Și nici după aceea nu s‑a mai ridicat nimeni ca el.

Totuși, Domnul nu S‑a întors din înverșunarea mâniei Lui celei mari, mânie care era aprinsă împotriva lui Iuda din cauza tuturor faptelor prin care Îl mâniase Manase. Și Domnul a zis: „Îl voi îndepărta și pe Iuda din prezența Mea, așa cum l‑am îndepărtat pe Israel, și voi respinge Ierusalimul, cetatea aceasta pe care am ales‑o, și Casa despre care ziceam că acolo va fi Numele Meu27 Vezi 1 Regi 8:29..“

Celelalte fapte ale lui Iosia și tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“?

Împrejurările morții lui Iosia

(2 Cron. 35:20–36:1)

În zilele sale, faraonul Neco29 Neco sau Nekau II (610–595 î.Cr.), al doilea faraon al Dinastiei XXVI., regele Egiptului, s‑a suit la râul Eufrat, la împăratul Asiriei29 Sau: împotriva împăratului Asiriei. Este posibil ca scopul lui Neco să fi fost acela de a se uni cu trupele asiriene împotriva trupelor babiloniene și mede, însă informațiile istorice extrabiblice permit ipoteza ca Neco, profitând de slăbirea puterii asiriene, să fi înaintat împotriva Asiriei, cu scopul de a‑și consolida puterea în Canaan, Siria, până la Eufrat.. Regele Iosia i‑a ieșit împotrivă. Neco l‑a înfruntat la Meghido și l‑a omorât. Slujitorii lui l‑au transportat mort din Meghido, l‑au adus la Ierusalim și l‑au înmormântat în mormântul său. Apoi poporul țării l‑a luat pe Iehoahaz, fiul lui Iosia, l‑a uns și l‑a pus să domnească în locul tatălui său.

Domnia lui Iehoahaz peste Iuda

(2 Cron. 36:2-4)

Iehoahaz era în vârstă de douăzeci și trei de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de trei luni. Mama sa se numea Hamutal și era fiica lui Ieremia din Libna. El a făcut ce este rău în ochii Domnului, tot așa cum făcuseră și părinții săi. Faraonul Neco l‑a pus în lanțuri la Ribla, în țara Hamat, ca să nu mai domnească în Ierusalim. Apoi a cerut țării un tribut de o sută de talanți33 Aproximativ 3 t. de argint și un talant33 Aproximativ 30 kg. de aur. Faraonul Neco l‑a făcut rege pe Eliachim, fiul lui Iosia, în locul tatălui său și i‑a schimbat numele în Iehoiachim. Iar pe Iehoahaz l‑a luat și l‑a dus în Egipt, unde a și murit. Iehoiachim i‑a dat faraonului aurul și argintul, însă el a împovărat țara pentru a putea da argintul cerut de faraon. A hotărât fiecărui om o anumită parte, dând astfel faraonului Neco argintul și aurul luat de la poporul țării.

Domnia lui Iehoiachim peste Iuda

(2 Cron. 36:5-8)

Iehoiachim era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a devenit rege și a domnit la Ierusalim timp de unsprezece ani. Mama sa se numea Zebuda și era fiica lui Pedaia din Ruma. El a făcut ce este rău în ochii Domnului, tot așa cum făcuseră și părinții săi.

Read More of 2 Regi 23

2 Regi 24:1-7

În zilele lui Iehoiachim, Nebucadnețar1 Nebucadnețar (Nabucodonosor, cf. LXX, Vulgata). [604–561 î.Cr.], împăratul Babilonului, s‑a suit împotriva acestuia și Iehoiachim i‑a fost vasal timp de trei ani. Dar apoi s‑a răzgândit și s‑a răsculat împotriva lui. Domnul a trimis împotriva lui Iehoiachim cete de caldeeni2 Babilonieni., de aramei, de moabiți și de fii ai lui Amon. El le‑a trimis împotriva lui Iuda, pentru a o distruge, după Cuvântul Domnului pe care‑l rostise prin robii Săi, profeții. Lucrul acesta s‑a întâmplat numai după porunca Domnului și pentru a îndepărta pe Iuda din prezența Lui, din cauza tuturor păcatelor săvârșite de Manase și din cauza sângelui nevinovat pe care‑l vărsase. El a umplut Ierusalimul de sânge nevinovat și de aceea Domnul n‑a vrut să‑l ierte.

Celelalte fapte ale lui Iehoiachim și tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? Iehoiachim a adormit alături de părinții săi, iar în locul lui a domnit fiul său Iehoiachin.

Regele Egiptului n‑a mai ieșit din țara lui, căci împăratul Babilonului luase tot ce aparținea regelui Egiptului, de la Râul Egiptului7 Modernul Wadi el‑Arish, în NE Sinaiului, sau chiar brațul răsăritean al Deltei Nilului. până la râul Eufrat.7 În urma bătăliei decisive de la Carchemiș (605 î.Cr.), armatele asiriene și egiptene au fost înfrânte definitiv, egiptenii fiind obligați să se retragă în Egipt.

Read More of 2 Regi 24