1 Cronici 11:1-47, 1 Cronici 12:1-22 NTLR

1 Cronici 11:1-47

David, uns drept rege al lui Israel

(2 Sam. 5:1-5)

Tot Israelul s‑a strâns în preajma lui David, în Hebron, zicând: „Iată, suntem os din oasele tale și carne din carnea ta! Chiar și în trecut, chiar și atunci când Saul era rege, tu îl conduceai pe Israel în războaie. Iar Domnul, Dumnezeul tău, ți‑a zis: «Tu vei păstori poporul Meu Israel și vei fi conducător peste poporul Meu Israel!»“

Toți bătrânii lui Israel3 Șefi de familii și de clanuri, recunoscuți ca autoritate la toate popoarele orientale. Ei aveau rol de (1) judecători în cadrul comunității locale (Deut. 19:12; 21:1-9, 18-21; 22:13-21; 25:5-10) sau de (2) lideri militari (Ios. 8:10). Ca instituție, Sfatul Bătrânilor lui Israel este atestat în special în perioada monarhiei, cu rol de consiliu (2 Sam. 3:17; 5:3; 17:4; 1 Regi 20:7); [peste tot în carte]. veniseră la rege, în Hebron, astfel că David a încheiat legământ cu ei înaintea Domnului, la Hebron. Apoi ei l‑au uns pe David ca rege peste Israel, după Cuvântul Domnului profețit de Samuel.

David cucerește Ierusalimul

(2 Sam. 5:6-10)

David și tot Israelul au înaintat spre Ierusalim (adică Iebus) împotriva iebusiților care locuiau acolo. Locuitorii din Iebus i‑au zis lui David: „Nu vei intra aici!“ David a capturat însă fortăreața Sionului, care a devenit Cetatea lui David. David zisese: „Oricine îi va învinge primul pe iebusiți va deveni căpetenie și conducător.“ Ioab, fiul Țeruiei, s‑a suit primul și astfel el a devenit căpetenie. David s‑a stabilit în fortăreață și de aceea a fost numită „Cetatea lui David“. El a rezidit cetatea de jur împrejur, dinspre Milo8 Milo înseamnă plin și se referă, probabil, la un sistem de terase artificiale umplute cu stânci și susținute de ziduri. de jur împrejur, iar Ioab a restaurat restul cetății. David a devenit tot mai puternic pentru că Domnul Oștirilor9 Ebr.: YHWH Țebaot. Termenul ebraic pentru oștiri se poate referi la: (1) oștirile lui Israel (Ex. 7:4; Ps. 44:9); (2) corpurile cerești (Gen. 2:1; Deut. 4:19; Is. 40:26); (3) îngeri (Ios. 5:14; 1 Regi 22:19; Ps. 148:2). Acest titlu face referire, probabil, la suveranitatea lui Dumnezeu peste orice putere din univers [peste tot în carte]. era cu el.

Vitejii lui David

(2 Sam. 23:8-39)

Acestea sunt căpeteniile vitejilor lui David care l‑au susținut în regatul său, împreună cu tot Israelul, ca să‑l facă rege, după Cuvântul Domnului cu privire la Israel. Acesta este numărul vitejilor lui David:

Iașobeam, fiul lui Hacmoni, era căpetenia conducătorilor.11 Sau: căpetenia celor treizeci. El și‑a învârtit sulița peste trei sute de oameni, pe care i‑a străpuns într‑o singură împrejurare.

După el era Elazar, fiul ahohitului Dodo. El a fost unul dintre cei trei viteji. El era cu David la Pas‑Damim, atunci când filistenii se strânseseră acolo pentru război. Acolo se afla o bucată de pământ plină cu orz, și poporul fugea dinaintea filistenilor. Însă ei au stat în mijlocul ogorului, l‑au apărat și i‑au ucis pe filisteni. Și Domnul a adus eliberare, dând o mare victorie.

Trei dintre cele treizeci de căpetenii au coborât la stânca unde se afla David, la peștera Adulam, în timp ce tabăra filistenilor se așezase în valea Refaim. David se afla atunci în fortăreață16 Cel mai probabil o zonă geografică inaccesibilă., iar garnizoana filistenilor se afla în Betleem. Lui David i s‑a făcut sete și a întrebat: „Cine îmi va aduce apă din puțul de lângă poarta Betleemului?“ Cei trei au răzbit prin tabăra filistenilor, au scos apă din puțul de lângă poarta Betleemului și au adus‑o cu bine la David. Însă David n‑a vrut s‑o bea, ci a vărsat‑o înaintea Domnului, zicând: „Departe de mine, Dumnezeul meu, să fac lucrul acesta! Să beau eu sângele bărbaților acestora care și‑au pus viața în pericol? Căci ei și‑au pus viața în pericol aducând apa.“ Și n‑a vrut s‑o bea. Astfel de isprăvi făceau cei trei viteji.

Abișai, fratele lui Ioab, era căpetenia celor trei. El și‑a învârtit sulița peste trei sute de oameni, străpungându‑i. Și astfel el și‑a făcut un nume alături de cei trei. Era de două ori mai respectat de către21 Sau: decât. cei trei. El le‑a fost căpetenie, însă n‑a ajuns mai presus decât cei trei.

Benaia, fiul lui Iehoiada, era un viteaz din Kabțeel care a făcut mari isprăvi. El i‑a ucis pe cei doi fii ai lui Ariel din Moab22 Lit.: a ucis pe doi ai lui Ariel ai Moabului. LXX: i‑a ucis pe cei doi fii ai lui Ariel al Moabului.. El s‑a coborât și a omorât un leu în mijlocul unui puț22 Sau: rezervor, în care se aduna apa în sezonul ploios., într‑o zi cu zăpadă.22 Sau: ninsoare. El a ucis un egiptean, un bărbat a cărui statură era de cinci coți23 Aproximativ 2,5 m.. Egipteanul avea în mână o suliță cât sulul unui țesător. Benaia a coborât împotriva lui cu un toiag, a smuls sulița din mâna egipteanului și l‑a ucis cu propria lui suliță. Astfel de isprăvi făcea Benaia, fiul lui Iehoiada, făcându‑și un nume alături de cei trei viteji. Iată că el era respectat mai mult între25 Sau: decât. cei treizeci, dar n‑a ajuns între cei trei. David l‑a pus responsabil peste garda sa personală.

Războinici viteji au mai fost și:

Asael, fratele lui Ioab;

Elhanan, fiul lui Dodo din Betleem;

haroritul Șamot;

pelonitul Heleț;

Ira, fiul tekoanitului Icheș;

Abiezer din Anatot;

hușatitul Sibecai;

ahohitul Ilai;

netofatitul Maharai;

Heled, fiul netofatitului Baana;

Itai, fiul lui Ribai, din Ghiva fiilor lui Beniamin;

piratonitul Benaia;

Hurai din uedurile de la Gaaș;

arbatitul Abiel;

Azmavet din Baharum;

șaalbonitul Eliahba;

fiii ghizonitului Hașem;

Ionatan, fiul hararitului Șaghe;

Ahiam, fiul hararitului Sacar;

Elifal, fiul lui Ur;

mecheratitul Hefer;

pelonitul Ahia;

carmelitul Hețro;

Naarai, fiul lui Ezbai;

Ioel, fratele lui Natan;

Mibhar, fiul lui Hagri;

amonitul Țelek;

beerotitul Naharai, cel ce‑i ducea armele lui Ioab, fiul Țeruiei;

itritul Ira,

itritul Gareb,

hititul Urie,

Zabad, fiul lui Ahlai;

rubenitul Adina, fiul lui Șiza, căpetenia rubeniților, care avea treizeci de oameni cu el;

Hanan, fiul lui Maaca;

mitnitul Ioșafat;

Uzia din Aștarot;

Șama și Ieiel, fiii lui Hotam din Aroer;

Iediael, fiul lui Șimri,

și tițitul Ioha, fratele lui;

mahavitul Eliel;

Ieribai și Ioșavia, fiii lui Elnaam;

moabitul Itma;

Eliel, Obed și Iaasiel din Mețobai.47 Sau: din Țoba.

Read More of 1 Cronici 11

1 Cronici 12:1-22

Susținătorii lui David în exil

Iată‑i pe cei care s‑au dus la David în Țiklag, în timp ce acesta se ținea departe de fața lui Saul, fiul lui Chiș (Ei au fost dintre vitejii care l‑au ajutat în război. Aceștia mânuiau arcul și puteau să arunce pietre sau să tragă săgeți cu arcul atât cu mâna dreaptă, cât și cu mâna stângă. Erau din Beniamin, dintre frații lui Saul.):

Căpetenia Ahiezer și Ioaș – fii ai lui Șemaa din Ghiva; Ieziel și Pelet – fiii lui Azmavet; Beraca și Iehu din Anatot; Ișmaia din Ghivon, viteaz între cei treizeci și conducător peste treizeci; Ieremia, Iahaziel, Iohanan și Iozabad din Ghedera; harufiții – Eluzai, Ierimot, Bealia, Șemaria și Șefatia; korahiții – Elkana, Ișia, Azarel, Ioezer, Iașobeam; Ioela și Zebadia, fii ai lui Ieroham din Ghedor.

Dintre gadiți, s‑au alăturat lui David în fortăreața8, 16 Vezi nota de la 11:16. din pustie războinici viteji, luptători aleși, care mânuiau scutul și lancea, erau neînfricați ca leii și iuți precum gazelele pe munți.

Ezer era căpetenia,

Obadia – al doilea, Eliab – al treilea,

Mișmana – al patrulea, Ieremia – al cincilea,

Atai – al șaselea, Eliel – al șaptelea,

Iohanan – al optulea, Elzabad – al nouălea,

Ieremia – al zecelea, Macbanai – al unsprezecelea.

Acestea au fost căpeteniile oștirii dintre fiii lui Gad: cel mai neînsemnat valora cât o sută de oameni, cel mai renumit – cât o mie. Aceștia sunt cei ce au trecut Iordanul în prima lună a anului, atunci când acesta se revarsă peste maluri și i‑au izgonit pe toți cei din vale, înspre răsărit și înspre apus.

Au venit la David la fortăreață și dintre fiii lui Beniamin și ai lui Iuda.

David a ieșit înaintea lor, a răspuns și le‑a zis:

– Dacă veniți la mine cu gânduri bune, ca să mă ajutați, atunci inima mea se va uni cu voi, dar dacă vreți să mă trădați vrăjmașilor mei, deși nu sunt vinovat de nicio nelegiuire, Dumnezeul părinților noștri să vadă și să judece!

Atunci Amasai, căpetenia celor treizeci, a fost îmbrăcat cu Duhul și a zis:

– Suntem de partea ta, David!

Suntem cu tine, fiu al lui Ișai!

Pace! Pace ție și pace celor ce te ajută!

Căci Însuși Dumnezeul tău te‑a ajutat!

David i‑a primit și i‑a pus căpetenii peste ceată.

Și niște oameni din Manase i s‑au alăturat lui David, atunci când el i‑a însoțit pe filisteni la luptă împotriva lui Saul. Ei19 Sau: David și oamenii lui. însă nu le‑au fost de ajutor filistenilor, fiindcă domnitorii acestora au hotărât să‑l trimită înapoi pe David, zicând: „Vom plăti cu capetele noastre dacă va trece de partea lui Saul, stăpânul lui!“ Când David a plecat spre Țiklag, cei din Manase care au trecut de partea lui au fost Adnah, Iozabad, Iediael, Mihail, Iozabad, Elihu și Țiletai, toți fiind căpetenii ale miilor care erau în Manase. Ei l‑au ajutat împotriva cetei de jefuitori, căci toți erau războinici viteji și au ajuns conducători în oștire. În fiecare zi veneau la David oameni ca să‑l ajute, până când tabăra lui a ajuns ca tabăra lui Dumnezeu.

Read More of 1 Cronici 12