Neemia 4 – NTLR & SNC

Nouă Traducere În Limba Română

Neemia 4:1-23

Reacții dușmănoase

1Când Sanbalat a auzit că reconstruim zidul, s‑a mâniat și s‑a supărat foarte tare.

I‑a batjocorit pe iudei 2și a zis înaintea fraților2 În acest context, cuvântul frați face referire la cei de același neam sau membri ai aceluiași popor. săi și a oștirii Samariei:

– Ce fac amărâții aceștia de iudei? Vor reface ei zidul? Vor aduce ei jertfe? Vor termina ei într‑o zi? Vor da ei viață unor pietre acoperite de grămezi de moloz și arse de foc?

3Amonitul Tobia, care era în preajma lui, a zis:

– Și chiar dacă zidesc, până și o vulpe, dacă se va sui pe el, le va putea dărâma zidul lor de piatră!

4„Ascultă‑ne, Dumnezeul nostru, căci suntem disprețuiți! Fă să cadă jignirile lor asupra capului lor și dă‑i pradă unei țări în care să fie captivi! 5Nu le acoperi nelegiuirea și nu le șterge păcatele dinaintea Ta, căci i‑au jignit5 Sau: Ți‑au stârnit mânia înaintea celor ce zidesc! pe cei ce zidesc!“ 6Am continuat să reconstruim zidul și l‑am ridicat până la jumătate din înălțimea lui, iar poporul lucra cu inimă.

7Când Sanbalat, Tobia, arabii, amoniții și așdodiții au auzit că restaurarea zidurilor Ierusalimului avansează și că spărturile începeau să fie astupate, s‑au mâniat foarte tare. 8S‑au aliat cu toții ca să vină să lupte împotriva Ierusalimului și să‑i facă stricăciuni. 9Ne‑am rugat Dumnezeului nostru și am pus o strajă ca să ne apere de ei zi și noapte. 10Însă cei din Iuda ziceau: „Puterea cărăușilor slăbește, iar molozul este mult. Nu vom putea să reconstruim zidul!“

11Totodată vrăjmașii noștri ziceau: „Nu vor ști și nu vor vedea nimic, până când vom ajunge în mijlocul lor! Îi vom ucide și vom face astfel să înceteze lucrarea!“ 12Iudeii care locuiau în preajma lor au venit de zece ori și ne‑au înștiințat despre toate locurile prin care aceștia urmau să vină împotriva noastră. 13Prin urmare, am așezat oameni de‑a lungul părților mai joase ale locului din spatele zidului, în locurile libere. Am așezat poporul pe clanuri, alături de săbiile, sulițele și arcurile lor. 14După ce m‑am uitat, m‑am ridicat și le‑am zis nobililor, dregătorilor și celorlalți din popor: „Nu vă temeți de ei! Aduceți‑vă aminte de Stăpânul, Cel Care este mare și de temut, și luptați pentru frații voștri, pentru fiii voștri, pentru fiicele voastre, pentru soțiile voastre și pentru casele voastre.“

15Când dușmanii noștri au auzit că am fost înștiințați, Dumnezeu le‑a zădărnicit planurile, astfel încât ne‑am putut întoarce cu toții la zid, fiecare la lucrarea lui. 16Din ziua aceea, jumătate din slujitorii mei lucrau, iar cealaltă jumătate dintre ei erau înarmați cu sulițe, cu scuturi, cu arcuri și cu platoșe. Conducătorii se așezaseră înapoia întregii case a lui Iuda, 17care reconstruia zidul. Cei ce purtau poverile, cu o mână lucrau, iar cu cealaltă țineau arma. 18Fiecare ziditor își avea sabia încinsă la brâu în timp ce zidea. Cel ce suna din trâmbiță18 Ebr.: șofar, un instrument de suflat făcut din corn de berbec (ebr.: yyobel), care nu avea o funcție muzicală, ci era folosit pentru a transmite anumite semnale în închinare, în adunările publice sau în război [peste tot în capitol]. stătea lângă mine. 19Le‑am zis nobililor, dregătorilor și celorlalți din popor: „Lucrarea este mare și întinsă, iar noi suntem împrăștiați pe zid, departe unii de ceilalți. 20În locul în care veți auzi sunetul trâmbiței, acolo să vă alăturați nouă. Dumnezeul nostru va lupta pentru noi!“

21Am continuat să facem lucrarea cu jumătate dintre ei înarmați cu sulițe, de la ivirea zorilor până la apariția stelelor. 22Tot în perioada aceea am mai zis poporului: „Fiecare om să înnopteze în Ierusalim împreună cu slujitorul lui, ca să ne slujească drept strajă noaptea, iar ziua să poată lucra!“ 23Și nu ne‑am mai dezbrăcat de haine, nici eu, nici frații mei, nici slujitorii mei și nici bărbații care stăteau de strajă înapoia mea. Iar când mergeau la apă, fiecare avea arma la el.23 Sensul frazei este nesigur.

Slovo na cestu

Nehemjáš 4:1-23

1I stalo se, když uslyšel Sanballat, že stavíme zed, rozpálil se hněvem, a rozzlobiv se velmi, posmíval se Židům. 2Nebo mluvil před bratřími svými a před vojskem Samařským, řka: Co ti bídní Židé berou před sebe? Tak-liž mají býti zanecháni? Což budou obětovati? Za jeden-liž den to dodělati mají? Také-liž i kamení z hromad rumu křísiti budou, kteréž spáleno jest? 3Tobiáš pak Ammonitský podlé něho řekl: Nechať stavějí, však liška přiběhna, prorazí zed jejich kamennou. 4Slyš, ó Bože náš, že jsme v pohrdání, a obrať pohanění jejich na hlavu jejich, a dej je v loupež v zemi, do níž by zajati byli. 5A nepřikrývej nepravosti jejich, a hřích jejich od tváři tvé ať není shlazen, proto že jsou tě popouzeli v stavitelích. 6A tak stavěli jsme tu zed, a spojili všecku až do polu, a měl lid srdce k tomu dílu. 7Což když uslyšel Sanballat, a Tobiáš a Arabští, Ammonitští i Azotští, že by na dýl přibývalo zdi Jeruzalémské, a že se již byly počaly mezery zavírati, rozpálili se hněvem velice. 8Protož spuntovali se všickni společně, aby táhli k boji proti Jeruzalému a aby jemu překážku učinili. 9(My pak modlili jsem se Bohu svému, a postavili jsme stráž proti nim ve dne i v noci, bojíce se jich. 10Nebo řekli Judští: Zemdlelať jest síla nosičů, a rumu ještě mnoho jest, neodolaliť bychom jim, stavějíce zed.) 11Anobrž i řekli nepřátelé naši: Nezvědíť, ani spatří, až vpadneme mezi ně, a pomordujeme je, aneb zastavíme to dílo. 12Když pak přišli Židé, kteříž s nimi bydlili, a pravili nám na desetkrát: Mějte pozor na všecka místa, kudyž se chodí k nám: 13Tedy postavil jsem na dolních místech za zdí, i na místech příkrých, a osadil jsem lidem po čeledech s meči, s kopími a lučišti jejich. 14A když jsem to spatřil, vstana, řekl jsem k přednějším a knížatům i k jinému lidu: Nebojte se jich, ale na Pána velikého a hrozného pamatujte, a bojujte za bratří své, za syny své a dcery své, za manželky své a domy své. 15I stalo se, když uslyšeli nepřátelé naši, že jest nám to oznámeno, tožť Bůh rozptýlil radu jejich, a my navrátili jsme se všickni ke zdem, každý k dílu svému. 16Ale však od toho dne polovice služebníků mých dělali, a polovice jich držela kopí, pavézy a lučiště, a pancíře, a knížata stála za vší čeledí Judskou. 17Ti také, kteříž dělali na zdi, i nosiči břemen, i nakladači, každý jednou rukou dělal, a v druhé držel braň. 18Z těch pak, kteříž stavěli, měl jeden každý meč svůj připásaný na bedrách svých, a tak stavěli, a trubač stál podlé mne. 19Nebo jsem řekl k přednějším a knížatům i k jinému lidu: Dílo veliké a široké jest, a my porůznu jsme na zdi, podál jeden od druhého. 20Na kterém byste koli místě uslyšeli hlas trouby, tu se shromažďte k nám. Bůh náš bude bojovati za nás. 21A tak my dělali jsme dílo, a polovice jich držela kopí od svitání až do soumraku. 22Tehdáž také řekl jsem lidu: Každý s služebníkem svým nocuj u prostřed Jeruzaléma, ať je máme k stráži v noci, a ve dne k dílu. 23Pročež i já, i bratří moji, i služebníci moji, i strážní, kteříž chodí za mnou, nebudeme svláčeti oděvu svého. Žádný ho nesloží, leč u vody.