Mica 5 – Nouă Traducere În Limba Română NTLR

Nouă Traducere În Limba Română

Mica 5:1-15

Promisiunea Conducătorului din Betleem

1Acum, strânge‑ți ceata1 Sensul primelor două versuri este nesigur. Sau fă‑ți crestături [în semn de disperare],

fiică a cetei.

S‑a pornit un asediu împotriva noastră!

Ei îl vor lovi cu un toiag peste obraz

pe judecătorul lui Israel!

2„Dar tu, Betleeme Efrata2 Efrata era regiunea în care se afla Betleemul.,

deși ești neînsemnat printre miile lui Iuda,

totuși din tine Îmi va ieși

Cel Ce va fi Conducător în Israel,

Cel ale Cărui origini sunt din vechime,

din zilele veșniciei.“

3De aceea El îi va abandona

până la vremea când cea care trebuie să nască va naște.

Apoi, rămășița fraților Săi se va întoarce

la fiii lui Israel.

4El se va înfățișa și va păstori poporul

în puterea Domnului,

în toată maiestatea Numelui Domnului, Dumnezeul Său.

Și ei vor locui liniștiți,

căci atunci El va fi măreț până la marginile pământului!

5El va fi pacea lor!

Când va veni asirianul în țara noastră

și va pătrunde în citadelele noastre,

vom ridica împotriva lui șapte păstori,

chiar opt conducători.

6Ei vor păstori țara Asiriei cu sabia,

iar țara lui Nimrod – cu sabia scoasă din teacă6 Sau: Nimrod – intrând pe porțile sale (lit.: Nimrod – în porțile sale)..

El ne va scăpa de asirian

când acesta va invada țara noastră

și va pătrunde în teritoriul nostru.

Rămășița lui Iacov, restaurată și purificată

7Atunci rămășița lui Iacov va fi,

în mijlocul multor popoare,

ca roua de la Domnul,

ca aversele de pe iarbă,

care nu așteaptă pe nimeni

și care nu stă după fiii omului.

8Atunci rămășița lui Iacov va fi printre neamuri,

în mijlocul multor popoare,

ca leul între fiarele pădurii,

ca un leu tânăr printre turmele de oi,

care trece și calcă în picioare,

care sfâșie, și nu este nimeni care să elibereze.

9Mâna îți va fi ridicată peste vrăjmașii tăi

și toți dușmanii tăi vor fi nimiciți!

10„În ziua aceea, zice Domnul,

îți voi nimici caii din mijlocul tău

și‑ți voi distruge carele,

11îți voi nimici cetățile din țară

și‑ți voi dărâma toate fortificațiile,

12îți voi nimici vrăjitoriile din mână

și nu se vor mai găsi la tine cei care prezic,12 Vezi nota de la Lev. 19:26.

13îți voi nimici chipurile cioplite

și stâlpii sacri din mijlocul tău

și nu te vei mai închina

la lucrarea mâinilor tale,

14îți voi dezrădăcina așerele14 Ebr.: așerim, simboluri din lemn ale zeiței canaanite Așera sau ale zeiței Aștoret (numită în greacă Astarte), împlântate pe o înălțime, sub un copac umbros, alături de un altar. Sau stâlpi sacri; crânguri sacre. din mijlocul tău

și‑ți voi nimici cetățile.

15Apoi, Mă voi răzbuna cu mânie și furie

pe neamurile care nu M‑au ascultat.“