Leviticul 18 – Nouă Traducere În Limba Română NTLR

Nouă Traducere În Limba Română

Leviticul 18:1-30

Avertizări privind imoralitatea de tip egiptean și canaanit

1Domnul i‑a vorbit lui Moise, zicând: 2„Vorbește‑le fiilor lui Israel și spune‑le: «Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru. 3Să nu săvârșiți faptele care se fac în țara Egiptului, unde ați locuit, și să nu săvârșiți faptele care se fac în Canaan, țara unde vă duc. Să nu trăiți după obiceiurile lor. 4Să împliniți hotărârile Mele și să păziți orânduirile Mele, urmându‑le. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru. 5Să păziți orânduirile Mele și hotărârile Mele, pe care, dacă omul le face va trăi prin ele. Eu sunt Domnul.

6Nimeni să nu se apropie de ruda lui apropiată ca să‑i descopere goliciunea6 Eufemism ebraic cu sensul de a avea relații sexuale [peste tot în capitol]. Versetul 6 este un sumar al legislației privind relațiile incestuoase prezentate în v. 7-18. Pentru pedepsele prevăzute pentru incest, vezi cap. 20.. Eu sunt Domnul.

7Să nu descoperi goliciunea tatălui tău, căci este goliciunea mamei tale; să nu‑i descoperi goliciunea întrucât îți este mamă.

8Să nu descoperi goliciunea soției tatălui tău, căci este goliciunea tatălui tău.

9Să nu descoperi goliciunea surorii tale, fiica tatălui tău sau fiica mamei tale, care este născută în casa ta sau în afara casei tale.

10Să nu descoperi goliciunea fiicei fiului tău sau a fiicei fetei tale, căci goliciunea lor este goliciunea ta.

11Să nu descoperi goliciunea fiicei soției tatălui tău, născută tatălui tău, pentru că ea este sora ta.

12Să nu descoperi goliciunea surorii tatălui tău. Ea este ruda tatălui tău.

13Să nu descoperi goliciunea surorii mamei tale, pentru că ea este ruda mamei tale.

14Să nu descoperi goliciunea fratelui tatălui tău, adică să nu te apropii de soția lui; îți este mătușă.

15Să nu descoperi goliciunea nurorii tale. Ea este soția fiului tău; să nu‑i descoperi goliciunea.

16Să nu descoperi goliciunea soției fratelui tău; este goliciunea fratelui tău.

17Să nu descoperi goliciunea unei femei și a fiicei sale și nici să nu iei17 Sau: să nu te căsătorești cu. pe fiica fiului ei sau pe fiica fetei sale ca să le descoperi goliciunea, căci ele îi17 Sau: îți. sunt rudenii și lucrul acesta este o desfrânare. 18Să nu o iei pe sora soției tale ca să‑i descoperi goliciunea. Dacă faci lucrul acesta cât timp soția ta mai este încă în viață, îi faci un mare necaz.

19Să nu te apropii de o femeie ca să‑i descoperi goliciunea în timpul necurăției ei.

20Să nu te culci cu soția semenului tău, pângărindu‑te astfel cu ea.

21Să nu dai pe niciunul dintre fiii tăi să fie jertfiți21 Sau: să fie trecuți prin foc. lui Moleh21 Este posibil ca termenul să fi fost folosit: (1) ca nume de zeitate, a fenicienilor (Melkart) și a amoniților – numele pare a fi o combinație între melek („rege“) și boșet (rușine), evreii folosind acest procedeu atunci când rosteau numele unei zeități păgâne; (2) ca denumire a tipului de jertfă – jertfă moleh. și să nu profanezi Numele Dumnezeului tău. Eu sunt Domnul.

22Să nu te culci cu un bărbat așa cum te culci cu o femeie; este o urâciune.

23Să nu te împreunezi cu vreun animal, pângărindu‑te cu el. Nici femeia să nu se apropie de un animal ca să se împreuneze cu el; este o perversitate.23 Sensul termenului ebraic este acela de confuzie, de violare a ordinii naturale, sau a ordinii divine.

24Să nu vă pângăriți în niciunul din aceste feluri, căci prin toate aceste fapte s‑au pângărit neamurile pe care le voi izgoni dinaintea voastră. 25Țara a fost pângărită. De aceea am pedepsit‑o pentru nelegiuirea ei, astfel încât țara i‑a vărsat25 Sau: i‑a scuipat. pe locuitorii ei. 26Voi însă să păziți hotărârile și judecățile Mele. Nici băștinașul și nici străinul care locuiește printre voi să nu săvârșească aceste urâciuni, 27căci toate aceste urâciuni le‑au făcut locuitorii acestei țări, care au fost înainte de voi în ea, și țara a fost astfel pângărită. 28Dacă și voi veți pângări țara, ea vă va vărsa așa cum le‑a vărsat și pe neamurile care au fost înaintea voastră. 29Căci oricine va face vreuna din toate aceste urâciuni va fi nimicit din mijlocul poporului său. 30De aceea, păziți îndatoririle față de Mine și nu practicați niciunul din aceste obiceiuri urâte care au fost practicate înaintea voastră, ca să nu vă pângăriți cu ele. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.»“