Nouă Traducere În Limba Română

Judecători 5

Cântarea Deborei

1În ziua aceea Debora şi Barak, fiul lui Abinoam, au cântat această cântare:

„Când căpeteniile s-au pus în fruntea lui Israel,
    poporul s-a arătat gata de luptă!
        Binecuvântaţi pe Domnul!

Ascultaţi, regi! Luaţi aminte, domnitori!
    Eu, da eu, voi cânta Domnului[a],
        voi cânta spre lauda Domnului, Dumnezeul lui Israel:

Doamne, când ai ieşit din Seir,
    când ai mărşăluit din ţinutul Edomului,
pământul s-a cutremurat, cerurile s-au clătinat
    şi norii au turnat ape!
Munţii s-au zdruncinat înaintea Domnului,
    Sinaiul acesta s-a clătinat[b] în faţa Domnului!

Pe vremea lui Şamgar, fiul lui Anat[c],
    şi pe vremea Iaelei,
drumurile erau părăsite,
    şi drumeţii călătoreau pe căi ocolite!
Încetase viaţa din satele lui Israel, se sfârşise,[d]
    până când m-am ridicat eu[e], Debora,
        m-am ridicat ca o mamă în Israel!
Când Israel şi-a ales alţi dumnezei[f],
    războiul a fost la porţi,
dar nu se vedea nici scut şi nici suliţă
    la patruzeci de mii în Israel!
Inima mea este alături de căpeteniile lui Israel,
    care s-au arătat gata de luptă în popor!
        Binecuvântaţi pe Domnul!

10 Voi, care încălecaţi pe măgăriţe albe,
    voi, care staţi pe covoare,
        voi, care umblaţi pe drum, ascultaţi!
Ascultaţi 11 vocea cântăreţilor[g] de lângă izvoare,
    acolo ei pomenesc isprăvile Domnului,
        isprăvile vitejilor[h] Lui în Israel!

Atunci poporul Domnului s-a coborât la porţi.
12 Trezeşte-te, trezeşte-te, Debora!
    Trezeşte-te, trezeşte-te şi cântă o cântare!
Ridică-te, Barak,
    fiu al lui Abinoam, du-ţi în captivitate prizonierii!

13 Atunci, cei ce au rămas
    s-au dus la nobili,
poporul Domnului
    a venit la mine cu cei tari.
14 Unii au venit din Efraim – din locul unde odinioară trăia Amalek;
    te urma Beniamin cu locuitorii lui;
din Machir s-au coborât conducătorii
    şi din Zabulon, cei care ţin sceptrul cârmuirii.
15 Cârmuitorii lui Isahar au fost alături de Debora,
    şi Isahar l-a însoţit pe Barak,
        grăbindu-se după el în vale.
În ţinuturile lui Ruben însă
    s-a ţinut mare sfat![i]
16 De ce ai rămas printre staule
    ca să asculţi behăitul turmelor?
În ţinuturile lui Ruben
    mare a fost sfatul!
17 Ghilad a rămas de cealaltă parte a Iordanului;
    şi Dan, de ce a rămas nepăsător la corăbii?
Aşer a rămas pe ţărmul mării
    şi s-a odihnit pe limanurile lui.
18 Zabulon este un popor care şi-a riscat viaţa până la moarte;
    Neftali la fel, pe dealurile ţării.

19 Regii au venit şi s-au luptat.
    Regii Canaanului s-au luptat atunci
la Taanah, lângă apele Meghido.
    N-au luat nici un câştig, nici măcar un pic de argint.
20 Stelele din ceruri s-au luptat,
    s-au luptat din cărările lor
        cu Sisera.
21 Uedul[j] Chişon i-a luat,
    vechiul ued, uedul Chişon.
        Mărşăluieşte, suflete al meu! Fii tare!
22 Atunci copitele cailor au izbit pământul;
    armăsarii au alergat în galop, în galopul lor răsunător.
23 «Blestemaţi pe Meroza!», a zis Îngerul Domnului.
    Să blestemaţi amarnic pe locuitorii ei,
căci nu au venit în ajutorul Domnului,
    în ajutorul Domnului, împotriva celor puternici.

24 Cea mai binecuvântată femeie este Iael,
    soţia chenitului Heber,
        cea mai binecuvântată dintre femeile ce locuiesc în corturi.
25 El i-a cerut apă, dar ea i-a dat lapte;
    într-o cupă maiestuoasă ea i-a adus iaurt.
26 Apoi mâna şi-a întins-o spre ţăruş,
    şi dreapta ei spre ciocanul lucrătorului;
l-a lovit pe Sisera, i-a sfărâmat capul,
    l-a zdrobit şi i-a străpuns tâmpla.
27 El a căzut şi s-a ghemuit,
    la picioarele ei s-a plecat adânc,
a căzut şi s-a ghemuit;
    în locul în care s-a ghemuit, acolo a căzut ucis!

28 Pe fereastră, printre zăbrele,
    mama lui Sisera se uita şi bocea:
«De ce întârzie carele lui să vină?
    De ce rămâne în urmă zgomotul carelor lui?»
29     Prinţesele ei înţelepte îi răspund
    şi ea îşi răspunde singură:
30 «Oare nu îşi caută şi îşi împart ei prada?
    O femeie, două femei de fiecare bărbat;
pradă de stofă colorată pentru Sisera,
    pradă de stofă colorată, brodată,
        câte două stofe colorate, brodate, ca pradă, pentru gâtul meu.»

31 Aşa să piară toţi duşmanii Tăi, Doamne!
    Dar cei ce-L iubesc să ajungă ca soarele la amiază!“

Apoi în ţară a fost pace timp de patruzeci de ani.

Footnotes

  1. Judecători 5:3 Sau: despre Domnul
  2. Judecători 5:5 Sau: Domnului, Domnul Sinaiului; / s-au clătinat
  3. Judecători 5:6 Vezi nota de la 3:31
  4. Judecători 5:7 Sau: Conducătorii lui Israel au căzut, au căzut, sensul ebraic fiind nesigur
  5. Judecători 5:7 Sau: te-ai ridicat tu; sau: s-a ridicat; şi în ultima parte a versetului
  6. Judecători 5:8 Lit.: dumnezei noi
  7. Judecători 5:11 Sau: arcaşilor, sensul termenului ebraic fiind nesigur
  8. Judecători 5:11 Sau: sătenilor
  9. Judecători 5:15 Lit.: au fost mari cercetări ale inimii, ideea fiind aceea că rubeniţii şi probabil şi alte seminţii nu au răspuns cu hotârâre sau în unanimitate chemării la luptă; şi în v. 16
  10. Judecători 5:21 Vezi nota de la 4:7

The Message

Judges 5

1That day Deborah and Barak son of Abinoam sang this song:

When they let down their hair in Israel,
    they let it blow wild in the wind.
The people volunteered with abandon,
    bless God!

Hear O kings! Listen O princes!
    To God, yes to God, I’ll sing,
Make music to God,
    to the God of Israel.

4-5 God, when you left Seir,
    marched across the fields of Edom,
Earth quaked, yes, the skies poured rain,
    oh, the clouds made rivers.
Mountains leapt before God, the Sinai God,
    before God, the God of Israel.

6-8 In the time of Shamgar son of Anath,
    and in the time of Jael,
Public roads were abandoned,
    travelers went by backroads.
Warriors became fat and sloppy,
    no fight left in them.
Then you, Deborah, rose up;
    you got up, a mother in Israel.
God chose new leaders,
    who then fought at the gates.
And not a shield or spear to be seen
    among the forty companies of Israel.

Lift your hearts high, O Israel,
    with abandon, volunteering yourselves with the people—bless God!

10-11 You who ride on prize donkeys
    comfortably mounted on blankets
And you who walk down the roads,
    ponder, attend!
Gather at the town well
    and listen to them sing,
Chanting the tale of God’s victories,
    his victories accomplished in Israel.

Then the people of God
    went down to the city gates.

12 Wake up, wake up, Deborah!
    Wake up, wake up, sing a song!
On your feet, Barak!
    Take your prisoners, son of Abinoam!

13-18 Then the remnant went down to greet the brave ones.
    The people of God joined the mighty ones.
The captains from Ephraim came to the valley,
    behind you, Benjamin, with your troops.
Captains marched down from Makir,
    from Zebulun high-ranking leaders came down.
Issachar’s princes rallied to Deborah,
    Issachar stood fast with Barak,
    backing him up on the field of battle.
But in Reuben’s divisions there was much second-guessing.
    Why all those campfire discussions?
Diverted and distracted,
    Reuben’s divisions couldn’t make up their minds.
Gilead played it safe across the Jordan,
    and Dan, why did he go off sailing?
Asher kept his distance on the seacoast,
    safe and secure in his harbors.
But Zebulun risked life and limb, defied death,
    as did Naphtali on the battle heights.

19-23 The kings came, they fought,
    the kings of Canaan fought.
At Taanach they fought, at Megiddo’s brook,
    but they took no silver, no plunder.
The stars in the sky joined the fight,
    from their courses they fought against Sisera.
The torrent Kishon swept them away,
    the torrent attacked them, the torrent Kishon.
    Oh, you’ll stomp on the necks of the strong!
Then the hoofs of the horses pounded,
    charging, stampeding stallions.
“Curse Meroz,” says God’s angel.
    “Curse, double curse, its people,
Because they didn’t come when God needed them,
    didn’t rally to God’s side with valiant fighters.”

24-27 Most blessed of all women is Jael,
    wife of Heber the Kenite,
    most blessed of homemaking women.
He asked for water,
    she brought milk;
In a handsome bowl,
    she offered cream.
She grabbed a tent peg in her left hand,
    with her right hand she seized a hammer.
She hammered Sisera, she smashed his head,
    she drove a hole through his temple.
He slumped at her feet. He fell. He sprawled.
    He slumped at her feet. He fell.
    Slumped. Fallen. Dead.

28-30 Sisera’s mother waited at the window,
    a weary, anxious watch.
“What’s keeping his chariot?
    What delays his chariot’s rumble?”
The wisest of her ladies-in-waiting answers
    with calm, reassuring words,
“Don’t you think they’re busy at plunder,
    dividing up the loot?
A girl, maybe two girls,
    for each man,
And for Sisera a bright silk shirt,
    a prize, fancy silk shirt!
And a colorful scarf—make it two scarves—
    to grace the neck of the plunderer.”

31 Thus may all God’s enemies perish,
    while his lovers be like the unclouded sun.

The land was quiet for forty years.