Isaia 64 – NTLR & HTB

Nouă Traducere În Limba Română

Isaia 64:1-12

1O, de ai deschide cerurile și ai coborî!

Cum ar tremura munții înaintea Ta!

2Ca focul care aprinde vreascurile

sau face ca apa să fiarbă,

așa să‑Ți faci cunoscut Numele vrăjmașilor Tăi,

pentru ca neamurile să tremure înaintea Ta!

3Când ai făcut lucruri de temut,

la care nu ne așteptam,

când ai coborât,

munții s‑au cutremurat înaintea Ta.

4Încă din vechime nimeni n‑a auzit, nici n‑a pomenit,

și niciun ochi n‑a văzut

un alt Dumnezeu în afară de Tine,

Care să lucreze pentru cei ce‑L așteaptă.

5Tu vii în întâmpinarea celor ce,

cu bucurie, împlinesc dreptatea,

a celor ce, pe căile Tale, își aduc aminte de Tine.

Dar iată că Te‑ai mâniat,

pentru că am continuat să păcătuim împotriva lor.

Vom mai fi izbăviți?5 Sensul ultimelor trei versuri este nesigur.

6Toți am devenit ca niște necurați

și toate faptele noastre drepte sunt ca o haină mânjită.

Toți ne veștejim ca o frunză,

și nelegiuirile noastre ne mătură ca vântul.

7Nu este nimeni care să cheme Numele Tău

sau să încerce să se țină strâns de Tine,

căci Ți‑ai ascuns fața de noi,

și ne‑ai lăsat să pierim din cauza nelegiuirilor noastre.

8Dar Doamne, Tu ești Tatăl nostru!

Noi suntem lutul, iar Tu ești olarul nostru;

noi toți suntem lucrarea mâinii Tale.

9Nu Te mânia prea tare, Doamne!

Nu‑Ți aminti de nelegiuire pentru totdeauna!

Iată, privește, Te rugăm, la poporul Tău,

la noi toți!

10Cetățile Tale sfinte au devenit o pustie;

Sionul însuși este o pustie,

iar Ierusalimul o pustietate.

11Casa noastră sfântă și măreață,

în care părinții noștri Te lăudau,

a fost dată pradă flăcărilor

și toate lucrurile în care ne găseam plăcerea sunt ruine.

12După toate acestea,

Te vei abține Doamne?

Vei tăcea și ne vei umili atât de mult?

Het Boek

Jesaja 64:1-12

1Ach, scheur toch de hemel vaneen, en daal neer, Zodat de bergen voor uw aangezicht rillen; 2Als een vuur, dat brandhout doet vlammen, Een vuur, dat het water doet stomen: Om uw vijanden uw Naam te doen kennen, En volken voor U te doen beven, 3Als Gij de grootse dingen doet, waarop we niet durfden hopen, 4En waarvan men nog nooit had gehoord! Neen, geen oor heeft gehoord, Geen oog ooit gezien: Een God, buiten U, Die helpt, die op U hopen; 5Die vreugde bereidt voor wie gerechtigheid doet, En uw wegen gedenkt! Maar nu zijt Gij toornig: wij hebben gezondigd; Zo lang al vergramd: wij waren afvallig. 6Allen zijn wij als onreinen geworden, Heel onze deugd als een doek, door stonden bezoedeld; Als bladeren vallen wij allemaal af, Onze zonden jagen ons voort als de wind. 7Er is niemand, die uw Naam nog aanroept, Of die op U nog durft steunen; Want Gij hebt voor ons uw aanschijn verborgen, Ons prijs gegeven aan onze schuld. 8Toch blijft Gij, Jahweh, onze Vader! Wij zijn het leem, Gij onze boetseerder; Wij allen het werk uwer handen! 9Ach, Jahweh, wees toch niet al te vergramd, Niet altijd onze misdaad indachtig. Ach, zie op ons neer: Wij blijven toch allen uw volk! 10Uw heilige steden zijn een steppe geworden, Sion een wildernis, Jerusalem een woestijn. 11Onze heilige en heerlijke tempel, Waarin onze vaderen U hebben geloofd, Is een prooi der vlammen geworden; Al wat ons dierbaar was, ligt in puin! 12Kunt Gij dit alles maar toezien, o Jahweh; Maar zwijgen, ten einde toe ons vernederen?