Iov 5 – Nouă Traducere În Limba Română NTLR

Nouă Traducere În Limba Română

Iov 5:1-27

1Strigă! Îți va răspunde cineva?

Spre care dintre cei sfinți te vei întoarce?

2Mânia îl omoară pe nebun,

iar aprinderea îl ucide pe cel nesăbuit.

3L‑am văzut pe cel nebun prinzând rădăcini

și imediat i‑am blestemat locuința.

4Copiii săi sunt departe de a fi în siguranță,

sunt zdrobiți la poartă

și nu este nimeni să‑i scape.

5Cel flămând îi mănâncă secerișul,

adunându‑l chiar dintre spini,

iar cel însetat râvnește bogăția lui.

6Pentru că nenorocirea nu iese din țărână

și necazul nu răsare din pământ.

7Totuși, omul este născut pentru necaz,

după cum scânteia este născută pentru zbor.

8În ce mă privește, eu Îl voi căuta pe Dumnezeu

și lui Dumnezeu Îi voi spune cauza mea.

9El face lucruri mari și nepătrunse,

minuni fără număr.

10El dă ploaie pe fața pământului

și trimite ape pe câmpie.

11Îi înalță pe cei smeriți

și celor în necaz le dă siguranță.

12El strică planurile celor vicleni

și astfel mâinile lor nu au succes.

13El îi prinde pe cei înțelepți în viclenia lor,

iar planurile celor înșelători sunt zădărnicite.

14Ziua sunt în întuneric,

iar la amiază bâjbâie ca în timpul nopții.

15Îl scapă pe nevoiaș de sabia gurii lor

și din mâna celui puternic.

16Astfel, cel sărac are speranță,

iar nedreptății i se închide gura.

17Iată, ferice de omul pe care‑l mustră Dumnezeu!

Prin urmare, nu disprețui disciplinarea Celui Atotputernic17 Ebr.: Șadai [peste tot în carte].!

18El rănește, însă tot El leagă rana,

El zdrobește, însă tot mâna Sa vindecă.

19Din șase necazuri te va scăpa

și nici în al șaptelea nu te va atinge niciun rău.

20Te va scăpa de la moarte în timp de foamete

și de lovitura sabiei în timp de război.

21Vei fi adăpostit de biciul limbii

și nu te vei teme când va veni nenorocirea.

22Vei râde înaintea nenorocirii și a foametei

și nu te vei teme de vietățile pământului.

23Pentru că vei face legământ cu pietrele câmpului,

și vietățile câmpului vor fi în pace cu tine.

24Îți vei ști cortul în siguranță

și, când îți vei căuta lucrurile, nu vei găsi nimic lipsă.

25Vei ști că sămânța ta va fi numeroasă,

și odraslele tale vor fi ca iarba pământului.

26Vei intra în mormânt încă în putere,

ca un snop de grâu treierat la vremea lui.

27Iată că noi am cercetat aceasta și așa este!

Ascultă și să știi aceasta pentru tine însuți!“