Iosua 23 – Nouă Traducere În Limba Română NTLR

Nouă Traducere În Limba Română

Iosua 23:1-16

Iosua îl îndeamnă pe Israel să fie credincios Domnului

1Trecuse o lungă perioadă de când Domnul dăduse odihnă lui Israel din partea tuturor dușmanilor care‑l înconjurau, iar Iosua era bătrân și înaintat în vârstă. 2Atunci Iosua a chemat tot Israelul, – pe bătrânii lui, conducătorii lui, judecătorii lui și supraveghetorii lui –, și le‑a zis: „Eu sunt bătrân acum și înaintat în vârstă; 3voi ați văzut ce a făcut Domnul, Dumnezeul vostru, tuturor acestor neamuri, de dragul vostru, fiindcă Însuși Domnul, Dumnezeul vostru, a luptat pentru voi. 4Semințiilor voastre le‑am dat ca moștenire toate teritoriile acestor neamuri care au mai rămas, începând de la Iordan, toate neamurile pe care le‑am nimicit, până la Marea cea Mare4 Marea Mediterană., în partea de apus. 5Însuși Domnul, Dumnezeul vostru, le va alunga dinaintea voastră. El le va îndepărta dinaintea voastră, iar voi le veți lua țara în stăpânire, așa cum v‑a promis Domnul, Dumnezeul vostru.

6Adunați‑vă toată puterea ca să păziți și să împliniți toate cele scrise în Cartea Legii lui Moise, fără să vă abateți nici la dreapta, nici la stânga, 7astfel încât să nu vă amestecați cu neamurile acestea, care au rămas printre voi! Să nu amintiți numele dumnezeilor lor și să nu jurați pe numele lor! Să nu le slujiți și să nu vă închinați înaintea lor, 8ci să vă alipiți de Domnul, Dumnezeul vostru, așa cum ați făcut până în ziua aceasta.

9Domnul a alungat dinaintea voastră neamuri mari și puternice, astfel că nimeni nu a putut să vă stea împotrivă până în ziua aceasta. 10Un singur om dintre voi punea pe fugă o mie de dușmani, fiindcă Însuși Domnul, Dumnezeul vostru, lupta pentru voi, așa cum vă promisese.

11Vegheați deci cu luare-aminte asupra sufletelor voastre, ca să‑L iubiți pe Domnul, Dumnezeul vostru, 12căci dacă vă veți abate și vă veți alipi de rămășița acestor neamuri, care au rămas printre voi, dacă vă veți uni cu ele prin căsătorii și veți intra la ele și ele la voi12 Eufemism cu sensul de a avea relații sexuale., 13să știți că Domnul, Dumnezeul vostru, nu va mai alunga aceste neamuri dinaintea voastră. Ele vă vor fi atunci o cursă și un laț, vor fi ca un bici pe spatele vostru și ca niște spini în ochii voștri, până veți pieri din această țară bună, pe care v‑a dat‑o Domnul, Dumnezeul vostru.

14Iată că astăzi mă duc pe calea întregului pământ. Recunoașteți din toată inima și din tot sufletul vostru că nu a rămas neîmplinită niciuna din promisiunile bune pe care vi le‑a făcut Domnul, Dumnezeul vostru. Toate s‑au împlinit și nu a rămas neîmplinită nici măcar una. 15Însă așa cum Domnul, Dumnezeul vostru, a împlinit toate promisiunile bune pe care vi le‑a făcut, tot așa Domnul va aduce asupra voastră toate lucrurile rele despre care ați fost avertizați, până când veți fi nimiciți din țara aceasta bună, pe care v‑a dat‑o Domnul, Dumnezeul vostru. 16Dacă veți încălca legământul Domnului, Dumnezeul vostru, pe care El vi l‑a poruncit și vă veți duce să slujiți altor dumnezei și să vă închinați înaintea lor, atunci Domnul Se va aprinde de mânie împotriva voastră și veți pieri repede din țara cea bună pe care v‑a dat‑o.“