Iona 4 – NTLR & TNCV

Nouă Traducere În Limba Română

Iona 4:1-11

Mânia lui Iona și îndurarea lui Dumnezeu

1Iona s‑a supărat însă foarte tare din cauza aceasta și s‑a aprins de mânie.

2El s‑a rugat Domnului și a zis:

– Oh, Doamne, nu este aceasta tocmai ce spuneam eu pe când eram în țara mea? De aceea am încercat să fug la Tarșiș2 Vezi nota de la 1:3., pentru că știam că ești un Dumnezeu plin de har și milostiv, încet la mânie și plin de dragoste2 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoință, milă, credincioșie, dragoste statornică). Se referă atât la relațiile dintre oameni, cât și, într‑un mod cu totul special, la relația dintre YHWH și Israel. Cel mai frecvent se referă la loialitatea părților implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, așa cum o dovedește varietatea de sensuri, cuprinde toate implicațiile loialității lui YHWH față de promisiunile legământului [peste tot în carte]., un Dumnezeu gata să renunțe la a mai trimite nenorocirea. 3Iar acum, Doamne, Te rog, ia‑mi viața, căci este mai bine să mor, decât să trăiesc!

4Domnul a răspuns:

– Oare faci bine că te mânii?

5Atunci Iona a ieșit din cetate și s‑a așezat la răsărit de aceasta. Acolo și‑a făcut un adăpost și a șezut la umbra lui, așteptând să vadă ce se va întâmpla cu cetatea. 6Domnul Dumnezeu a trimis un ricin6 Identificarea exactă a acestei plante este nesigură. Ebr.: qiqayon., pe care l‑a făcut să crească deasupra lui Iona, pentru a face umbră capului său și pentru a‑i înlătura necazul. Iona s‑a bucurat foarte mult de ricinul acesta. 7Însă, o dată cu ivirea zorilor, Dumnezeu a trimis un vierme care a vătămat ricinul și acesta s‑a uscat. 8Când a răsărit soarele, Dumnezeu a trimis un vânt uscat dinspre răsărit. Soarele l‑a bătut pe Iona în creștet, sleindu‑l de puteri. El și‑a dorit să moară și a zis: „Mai bine să mor, decât să trăiesc!“

9Dumnezeu l‑a întrebat pe Iona:

– Oare faci bine că te mânii din cauza ricinului?

El a răspuns:

– Fac bine că mă mânii, chiar până la moarte9 Expresia până la moarte indică intensitatea mâniei lui Iona.!

10Atunci Domnul a zis:

– Ție ți s‑a făcut milă de acest ricin pentru care nu tu ai trudit și pe care nu tu l‑ai făcut să crească, ci într‑o noapte a răsărit și într‑o noapte a pierit. 11Și Mie să nu‑Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care sunt mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni care nu știu să deosebească dreapta de stânga lor și în care se află și o mulțime de animale?!

Thai New Contemporary Bible

โยนาห์ 4:1-11

โยนาห์โกรธที่องค์พระผู้เป็นเจ้า

1แต่โยนาห์ไม่พอใจมากและโกรธ 2เขาอธิษฐานต่อองค์พระผู้เป็นเจ้าว่า “ข้าแต่องค์พระผู้เป็นเจ้า ข้าพระองค์ก็บอกตั้งแต่ยังอยู่ที่บ้านแล้วไม่ใช่หรือว่ามันจะเป็นอย่างนี้? เพราะเหตุนี้แหละ ข้าพระองค์ถึงได้รีบหนีไปเมืองทารชิช ข้าพระองค์รู้อยู่ว่า พระองค์ทรงเป็นพระเจ้าผู้เปี่ยมด้วยพระคุณและความเอ็นดูสงสาร ทรงเป็นพระเจ้าผู้กริ้วช้าและเปี่ยมด้วยความรัก พระเจ้าทรงอดพระทัยไว้ไม่ลงโทษ 3ข้าแต่องค์พระผู้เป็นเจ้า บัดนี้ขอทรงเอาชีวิตข้าพระองค์ไปเถิด ข้าพระองค์ตายเสียดีกว่าอยู่”

4แต่องค์พระผู้เป็นเจ้าตรัสตอบว่า “เจ้ามีสิทธิ์อะไรที่จะโกรธ?”

5โยนาห์ก็ออกไปอยู่นอกเมืองทางตะวันออก แล้วสร้างเพิงขึ้นหลังหนึ่ง แล้วนั่งอยู่ใต้ร่มเพิง และคอยดูเหตุการณ์ที่จะเกิดขึ้นกับกรุงนีนะเวห์ 6แล้วพระเจ้าพระยาห์เวห์ทรงบันดาลให้เถาไม้เลื้อยเถาหนึ่งงอกขึ้นเหนือโยนาห์ ช่วยบังแดดให้ศีรษะของเขา เพื่อบรรเทาความเดือดเนื้อร้อนใจของเขา โยนาห์ก็มีความสุขมากที่มีเถาไม้เลื้อยนี้ 7แต่พอฟ้าสางวันรุ่งขึ้น พระเจ้าทรงให้มีหนอนกัดกินเถาไม้เลื้อยนั้น จนมันเหี่ยวเฉาไป 8เมื่อดวงอาทิตย์ขึ้น พระเจ้าทรงให้มีลมตะวันออกอันร้อนระอุพัดมา แสงอาทิตย์ก็แผดเปรี้ยงเหนือศีรษะของโยนาห์จนเขาแทบเป็นลม โยนาห์อยากตายและตัดพ้อว่า “ข้าพระองค์ตายเสียก็ดีกว่าอยู่”

9แต่พระเจ้าตรัสกับโยนาห์ว่า “เจ้ามีสิทธิ์จะโกรธเรื่องเถาไม้เลื้อยนี้หรือ?”

โยนาห์ทูลว่า “ข้าพระองค์มีสิทธิ์ ข้าพระองค์โกรธจนอยากตาย”

10แต่องค์พระผู้เป็นเจ้าตรัสว่า “เจ้าเสียดายเถาไม้เลื้อยนี้ ทั้งๆ ที่เจ้าไม่ได้ปลูกหรือดูแลมันให้โต มันงอกขึ้นในชั่วข้ามคืนและตายไปในชั่วข้ามคืน 11ก็แล้วนีนะเวห์ซึ่งมีคนกว่า 120,000 คน ซึ่งไม่รู้ประสาว่าไหนมือซ้ายไหนมือขวา ทั้งยังมีสัตว์เลี้ยงอีกมากมาย ไม่ควรหรือที่เราจะห่วงใยนครใหญ่นั้น?”