Ieremia 8 – NTLR & NAV

Nouă Traducere În Limba Română

Ieremia 8:1-22

Mustrarea lui Israel

1În vremea aceea, zice Domnul, osemintele regilor și ale conducătorilor lui Iuda, osemintele preoților și ale profeților și osemintele locuitorilor Ierusalimului vor fi scoase din mormintele lor, 2vor fi întinse în fața soarelui, a lunii și a întregii oștiri a cerurilor, a acelora pe care ei i‑au iubit, i‑au slujit, i‑au urmat, i‑au căutat și s‑au închinat înaintea lor. Nu vor mai fi adunate, nici îngropate, ci vor deveni un gunoi pe fața pământului. 3În toate locurile unde îi voi izgoni, toți cei ce vor supraviețui din acest neam rău vor prefera mai degrabă moartea decât viața, zice Domnul Oștirilor.

Păcat și pedeapsă

4Spune‑le că așa vorbește Domnul:

«Cine cade și nu se mai ridică?

Cine se abate fără să se întoarcă iarăși?

5De ce atunci poporul acesta, Ierusalimul, se abate,

stăruind în necredincioșie?

Ei se întăresc tot mai mult în înșelătorie

și refuză să se întoarcă.

6Am ascultat cu atenție,

dar ei nu rostesc ceea ce este drept.

Niciunul nu regretă răutatea lui

și nu zice: ‘Ce am făcut?’.

Toți își încep din nou alergarea,

ca un cal care se aruncă în luptă.

7Până și barza

își cunoaște timpul ei pe ceruri;

turtureaua, lăstunul și cocorul7 Identificarea exactă a acestei păsări nu este sigură.

își păstrează timpul venirii lor.

Dar poporul Meu

nu cunoaște porunca Domnului.

8Cum puteți spune: ‘Suntem înțelepți,

căci avem Legea Domnului!’,

când, de fapt, pana mincinoasă a scribilor

a transformat‑o într‑o minciună?

9Înțelepții sunt dați de rușine,

sunt înspăimântați și capturați.

Iată, ei au respins Cuvântul Domnului;

ce fel de înțelepciune au ei?

10De aceea, pe soțiile lor le voi da altor bărbați

și terenurile lor altor stăpâni.

Căci, de la cel mai mic până la cel mai mare,

toți sunt lacomi de câștig nedrept;

de la profet până la preot,

toți înșală.

11Ei leagă în mod ușuratic

rana fiicei poporului Meu,

zicând: ‘Pace, pace!’,

când nu este pace.

12Le este lor rușine de urâciunile pe care le săvârșesc?

Nu, nu le este rușine deloc;

nici măcar nu știu să roșească.

De aceea, vor cădea împreună cu cei ce cad

și vor fi răsturnați la vremea pedepsei lor,

zice Domnul.

13Voi face să le înceteze recolta, zice Domnul.

Nu vor mai fi struguri în vie,

nu vor mai fi smochine în smochin,

iar frunzele se vor veșteji.

Le voi da celor ce vor trece peste ele.13 Sensul ultimelor două versuri este nesigur.»“

14„De ce mai stăm în așteptare?

Adunați‑vă!

Să intrăm în cetățile fortificate

și să pierim acolo!

Căci Domnul, Dumnezeul nostru,

ne‑a condamnat la moarte

și ne dă să bem ape otrăvite,

pentru că am păcătuit împotriva Lui.

15Așteptam pacea,

dar n‑a venit nimic bun;

așteptam un timp de vindecare,

dar iată că vine numai teroare.

16Gâfâitul cailor se aude din Dan;

la nechezatul armăsarilor lor

se cutremură toată țara.

Au venit să devoreze țara

și tot ce cuprinde ea,

cetatea și pe cei ce locuiesc în ea.“

17„Iată, voi trimite printre voi niște șerpi veninoși,

niște vipere care nu pot fi descântate

și care vă vor mușca,

zice Domnul.“

18„Grimasa18 Sensul termenului ebraic în acest context este nesigur. mea este din cauza durerii mele!

Inima îmi este sleită în mine!

19Iată, strigătul după ajutor al fiicei poporului meu

răsună dintr‑o țară îndepărtată:

«Nu mai este Domnul în Sion?

Nu mai este Împăratul lui acolo?»“

„De ce M‑au provocat la mânie prin chipurile lor cioplite,

prin deșertăciunile lor străine?“

20„Secerișul a trecut,

vara s‑a terminat,

iar noi tot nu suntem izbăviți.“

21Sunt zdrobit de durerea fiicei poporului meu;

jelesc, iar spaima mă cuprinde.

22Nu este niciun balsam vindecător în Ghilad?

Nu este niciun doctor acolo?

De ce nu este vindecare

pentru rana fiicei poporului meu?

Ketab El Hayat

إرميا 8:1-22

1وَيَقُولُ الرَّبُّ: «فِي ذَلِكَ الْحِينِ يَنْبِشُونَ مِنَ الْقُبُورِ عِظَامَ مُلُوكِ يَهُوذَا وَعِظَامَ رُؤَسَائِهِمْ وَكَهَنَتِهِمْ وَأَنْبِيَائِهِمْ، وَعِظَامَ سُكَّانِ أُورُشَلِيمَ. 2وَيَعْرِضُونَهَا أَمَامَ الشَّمْسِ وَالْقَمَرِ وَكَوَاكِبِ السَّمَاءِ الَّتِي أَحَبُّوهَا وَعَبَدُوهَا وَضَلُّوا وَرَاءَهَا، وَاسْتَشَارُوهَا وَسَجَدُوا لَهَا، فَلا تُجْمَعُ وَلا تُدْفَنُ، بَلْ تَصِيرُ نُفَايَةً فَوْقَ وَجْهِ الأَرْضِ، 3وَجَمِيعُ الْبَقِيَّةِ الْبَاقِيَةِ مِنْ هَذِهِ الْعَشِيرَةِ الشِّرِّيرَةِ الْمُشَتَّتَةِ فِي جَمِيعِ الْبِقَاعِ الَّتِي نَفَيْتُهُمْ إِلَيْهَا، يُؤْثِرُونَ الْمَوْتَ عَلَى الْحَيَاةِ».

الخطية والعقاب

4وَتَقُولُ لَهُمْ: «هَذَا مَا يُعْلِنُهُ الرَّبُّ: عِنْدَمَا يَسْقُطُ الرِّجَالُ، أَلا يَقُومُونَ ثَانِيَةً؟ وَعِنْدَمَا يَرْتَدُّونَ مُخْطِئِينَ أَلا يَرْجِعُونَ؟ 5فَمَا بَالُ شَعْبِ أُورُشَلِيمَ قَدِ ارْتَدُّوا ارْتِدَاداً دَائِماً مُتَشَبِّثِينَ بِالْخَدِيعَةِ وَرَافِضِينَ الرُّجُوعَ؟ 6قَدْ أَصْغَيْتُ وَسَمِعْتُ، وَإذَا بِهِمْ يَنْطِقُونَ بِمَا يُنَافِي الْحَقَّ، وَمَا مِنْ أَحَدٍ يَتُوبُ عَنْ شَرِّهِ قَائِلاً: مَا هَذَا الَّذِي أَرْتَكِبُ؟ بَلْ كُلُّ وَاحِدٍ مَضَى فِي طَرِيقِهِ كَفَرَسٍ مُنْدَفِعٍ لِخَوْضِ مَعْرَكَةٍ. 7إِنَّ اللَّقْلَقَ فِي السَّمَاءِ يَعْرِفُ مِيعَادَ هِجْرَتِهِ، وَالْيَمَامَةَ وَالسُّنُونَةَ الْمُغَرِّدَةَ تَحْفَظَانِ أَوَانَ عَوْدَتِهِمَا مِنْ هِجْرَتِهِمَا. أَمَّا شَعْبِي فَلا يَعْرِفُ قَضَاءَ الرَّبِّ! 8كَيْفَ تَدَّعُونَ أَنَّكُمْ حُكَمَاءُ وَلَدَيْكُمْ شَرِيعَةَ الرَّبِّ بَيْنَمَا حَوَّلَهَا قَلَمُ الْكَتَبَةِ المُخَادِعُ إِلَى أُكْذُوبَةٍ؟ 9سَيَلْحَقُ الْخِزْيُ بِالْحُكَمَاءِ وَيَعْتَرِيهِمِ الْفَزَعُ وَالذُّهُولُ، لأَنَّهُمْ رَفَضُوا كَلِمَةَ الرَّبِّ. إِذاً أَيَّةُ حِكْمَةٍ فِيهِمْ؟ 10لِذَلِكَ أُعْطِي نِسَاءَهُمْ لآخَرِينَ وَحُقُولَهُمْ لِلْوَارِثِينَ الْقَاهِرِينَ، لأَنَّهُمْ جَمِيعاً مِنْ صَغِيرِهِمْ إِلَى كَبِيرِهِمْ مُوْلَعُونَ بِالرِّبْحِ. حَتَّى النَّبِيُّ وَالْكَاهِنُ يَرْتَكِبَانِ الزُّورَ فِي أَعْمَالِهِمَا، 11وَيُعَالِجُونَ جِرَاحَ شَعْبِي بِاسْتِخْفَافٍ قَائِلِينَ: سَلامٌ، سَلامٌ فِي حِينِ لَا يُوْجَدُ سَلامٌ. 12هَلْ خَجِلُوا عِنْدَمَا اقْتَرَفُوا الرِّجْسَ؟ كَلَّا! لَمْ يَخْزَوْا قَطُّ وَلَمْ يَعْرِفُوا الْخَجَلَ. لِذَلِكَ سَيَسْقُطُونَ بَيْنَ السَّاقِطِينَ، وَحِينَ أُعَاقِبُهُمْ يُطَوَّحُ بِهِمْ»، يَقُولُ الرَّبُّ.

13«وَسَأُبِيدُهُمْ حَقّاً، إِذْ لَا يَكُونُ فِي الْكَرْمَةِ عِنَبٌ وَلا فِي التِّينَةِ تِينٌ، حَتَّى أَوْرَاقُ الأَشْجَارِ تَذْوِي وَتَتَسَاقَطُ، وَمَا أَغْدَقْتُهُ عَلَيْهِمْ مِنْ نِعَمٍ يُسْلَبُ مِنْهُمْ. 14فَمَا لَنَا قَابِعُونَ هُنَا؟ اجْتَمِعُوا مَعاً وَلْنَلْجَأْ إِلَى الْمُدُنِ الْحَصِينَةِ وَنَهْلِكْ هُنَاكَ، لأَنَّ الرَّبَّ إِلَهَنَا قَدْ قَضَى عَلَيْنَا بِالْهَلاكِ، وَأَعْطَانَا مَاءً مَسْمُوماً لِنَشْرَبَهُ، لأَنَّنَا أَخْطَأْنَا فِي حَقِّهِ. 15طَلَبْنَا السَّلامَ فَلَمْ يُسْفِرْ عَنْ خَيْرٍ. نَشَدْنَا وَقْتاً لِلْمُدَاوَاةِ فَابْتُلِينَا بِالأَهْوَالِ. 16قَدْ تَرَدَّدَتْ حَمْحَمَةُ خَيْلِهِمْ مِنْ أَرْضِ دَانَ، وَارْتَعَدَتِ الأَرْضُ مِنْ صَهِيلِ جِيَادِهِمْ. قَدْ أَقْبَلُوا وَاكْتَسَحُوا الأَرْضَ وَكُلَّ مَا فِيهَا، وَالْمَدِينَةَ وَأَهْلَهَا. 17انْظُرُوا، هَا أَنَا أُرْسِلُ عَلَيْكُمْ أَفَاعِيَ مُمِيتَةً لَا تَنْجَعُ مَعَهَا رُقىً فَتَلْدَغُكُمْ»، يَقُولُ الرَّبُّ.

18قَدْ غَلَبَ عَلَيَّ الْحُزْنُ وَقَلْبِي فِيَّ سَقِيمٌ. 19هُوَذَا صَرْخَةُ اسْتِغَاثَةِ أُورُشَلِيمَ تَتَجَاوَبُ مِنْ أَرْضٍ نَائِيَةٍ قَائِلَةً: «أَلَيْسَ الرَّبُّ فِي صِهْيَوْنَ؟ أَلَيْسَ مَلِكُهَا فِيهَا؟ لِمَاذَا أَثَارُوا غَيْظِي بِمَنْحُوتَاتِهِمْ وَأَوْثَانِهِمِ الْغَرِيبَةِ الْبَاطِلَةِ؟ 20قَدِ انْقَضَى مَوْسِمُ الْحَصَادِ، وَانْتَهَى الصَّيْفُ، وَنَحْنُ لَمْ نَخْلُصْ». 21لأَنَّ سَحْقَ أُورُشَلِيمَ هُوَ سَحْقِي، لِذَلِكَ أَنُوحُ وَقَدِ اشْتَدَّ بِيَ الرُّعْبُ. 22أَلا يُوْجَدُ بَلَسَانٌ فِي جِلْعَادَ؟ أَلَيْسَ هُنَاكَ طَبِيبٌ؟ فَلِمَاذَا إِذَنْ لَمْ تُشفَ جُرُوحُ شَعْبِي.