Geneza 34 – Nouă Traducere În Limba Română NTLR

Nouă Traducere În Limba Română

Geneza 34:1-31

Dina și hiviții

1Dina, fiica pe care Lea i‑o născuse lui Iacov, a ieșit să vadă fetele țării. 2Când a văzut‑o, Șechem, fiul hivitului Hamor, prințul țării, a luat‑o, s‑a culcat cu ea și astfel a necinstit‑o. 3Sufletul lui s‑a alipit de Dina, fiica lui Iacov, și a iubit‑o pe tânără. El i‑a vorbit tinerei pe placul inimii ei. 4Apoi Șechem i‑a vorbit tatălui său, Hamor, zicând: „Ia‑mi‑o de soție pe această fată!“ 5Iacov a aflat că Șechem a pângărit‑o pe fiica sa, Dina, însă pentru că fiii săi erau cu animalele la câmp, a tăcut până când s‑au întors ei. 6Hamor, tatăl lui Șechem, s‑a dus la Iacov să‑i vorbească.

7Când au auzit lucrul acesta, fiii lui Iacov s‑au întors de la câmp. Ei s‑au supărat și s‑au mâniat foarte tare, pentru că Șechem făcuse un lucru spurcat în Israel7 Sau: împotriva lui Israel., culcându‑se cu fiica lui Iacov. Un astfel de lucru nu trebuia făcut.

8Însă Hamor le‑a vorbit, zicând:

– Fiul meu, Șechem, s‑a îndrăgostit de fiica voastră. Vă rog, dați‑i‑o de soție! 9Încuscriți‑vă cu noi: dați‑ne fiicele voastre și luați fiicele noastre pentru voi. 10Locuiți împreună cu noi. Întrucât țara este înaintea voastră, locuiți în ea, faceți negoț10, 21 Sau: străbateți liber țara. și cumpărați proprietăți în ea.

11Șechem le‑a zis tatălui și fraților Dinei:

– Să găsesc bunăvoință înaintea voastră11 Lit.: în ochii voștri. și vă voi da orice îmi veți cere. 12Cereți‑mi o zestre și un dar cât de mari vreți, iar eu vă voi da orice îmi veți cere. Doar dați‑mi fata de soție.

13Fiii lui Iacov le‑au răspuns cu înșelătorie lui Șechem și tatălui său, Hamor, pentru că Șechem o necinstise pe Dina, sora lor.

14Ei le‑au zis:

– Nu putem face acest lucru. Nu putem s‑o dăm pe sora noastră unui bărbat necircumcis, pentru că aceasta ar fi o rușine pentru noi. 15Vom fi de acord numai dacă voi vă veți face ca noi, adică dacă fiecare bărbat dintre voi va fi circumcis. 16Apoi vă vom da fiicele noastre și le vom lua pentru noi pe fiicele voastre. Vom locui împreună cu voi și vom alcătui un singur popor. 17Dar dacă nu ne veți asculta ca să vă circumcideți, ne vom lua fata și vom pleca.

18Cuvintele lor au plăcut lui Hamor și lui Șechem,18 Lit.: Cuvintele lor au fost bune în ochii lui Hamor și în ochii lui Șechem. fiul lui Hamor. 19Tânărul, care era cel mai respectat în familia tatălui său, n‑a întârziat să facă lucrul cerut, pentru că îi plăcea de fiica lui Iacov. 20Astfel, Hamor și fiul său, Șechem, au venit la poarta cetății lor și le‑au vorbit oamenilor din cetate, zicând: 21„Acești oameni sunt pașnici cu noi. Să locuiască în țară și să facă negoț în ea. Iată, țara este suficient de largă pentru ei. Să ne luăm soții dintre fiicele lor, iar noi să le dăm lor pe fiicele noastre. 22Ei vor să locuiască împreună cu noi și să alcătuim un singur popor numai dacă fiecare bărbat dintre noi va fi circumcis, așa cum ei înșiși sunt circumciși. 23Nu vor fi atunci vitele, averile și toate animalele lor ale noastre? Numai să fim de acord și să‑i lăsăm să locuiască împreună cu noi.“ 24Toți cei care au ieșit la poarta cetății au ascultat de Hamor și de fiul său, Șechem, astfel că toți bărbații care au ieșit la poarta cetății au fost circumciși.

25A treia zi, în timp ce oamenii sufereau de durere25 Ziua a treia era ziua în care persoanele circumcise experimentau o stare febrilă și cea mai intensă durere cauzată de operație, situație de care au profitat fiii lui Iacov., doi dintre fiii lui Iacov, Simeon și Levi, frații Dinei, și‑au luat săbiile, au atacat cetatea care se credea în siguranță și i‑au ucis pe toți bărbații. 26Ei i‑au ucis cu sabia pe Hamor și pe fiul său, Șechem, au luat‑o pe Dina din casa lui Șechem și au plecat. 27Fiii lui Iacov s‑au năpustit asupra celor înjunghiați și au jefuit cetatea, pentru că27 Sau: în care. o necinstiseră pe sora lor. 28Le‑au luat turmele, cirezile, măgarii și tot ce era în cetate și pe câmp. 29Le‑au capturat toată bogăția, toți copiii și soțiile și au jefuit tot ce era în case.

30Atunci Iacov le‑a zis lui Simeon și lui Levi:

– M‑ați nenorocit făcându‑mă urât canaaniților și periziților, locuitorii țării. Eu n‑am un număr mare de oameni, iar ei se vor strânge împotriva mea și mă vor ataca, astfel încât voi fi nimicit, eu și familia mea.

31Dar ei au răspuns:

– Se cuvenea să se poarte cu sora noastră ca și cu o prostituată?