Nouă Traducere În Limba Română

Filimon 1:1-25

1Pavel, încătușat pentru Cristos Isus, și fratele Timotei, către preaiubitul Filimon, lucrător împreună cu noi, 2către sora Apfia, către Arhippos, soldat împreună cu noi, și către biserica din casa ta: 3har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!

Mulțumire și rugăciune

4Îi mulțumesc Dumnezeului meu ori de câte ori îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele, 5pentru că aud de credința ta în Domnul Isus și de dragostea ta față de toți sfinții. 6Mă rog ca părtășia ta cu noi în credință să fie lucrătoare6 Termenul se referă la un obiect sau instrument care își îndeplinește scopul, care funcționează conform așteptărilor., astfel încât să ai cunoștință de tot binele care se face între noi în Cristos. 7Am avut o mare bucurie și o mare mângâiere datorită dragostei tale, frate, pentru că simțămintele sfinților au fost înviorate prin tine.

Cererea lui Pavel referitoare la Onisim

8De aceea, cu toate că am o mare îndrăzneală în Cristos să‑ți poruncesc ce este potrivit să faci, 9prefer, mai degrabă, să te rog potrivit dragostei, eu, Pavel, așa cum sunt, un bătrân, iar acum și încătușat pentru Cristos Isus: 10aș vrea să te rog ceva cu privire la copilul meu, Onisim10 Gr.: Onesimos, care înseamnă folositor., pe care l‑am născut în lanțurile mele. 11Cândva, el ți‑a fost nefolositor, dar acum îți este folositor, atât ție, cât și mie.

12Ți‑l trimit înapoi, pe el, inima12 Sensul principal al termenului grecesc este viscere. mea. 13Aș fi dorit să‑l țin lângă mine, ca să‑mi slujească în locul tău, cât timp sunt în lanțuri pentru Evanghelie13 Termenul Evanghelie înseamnă: Vestea Bună., 14dar nu am vrut să fac nimic fără consimțământul tău, pentru ca binele pe care‑l faci să nu fie din constrângere, ci de bunăvoie. 15Poate că el a fost despărțit de tine pentru un timp tocmai ca să‑l ai înapoi pe vecie, 16dar nu ca pe un sclav, ci mai presus de un sclav, ca pe un frate preaiubit, mai ales de mine și cu atât mai mult de tine, atât în chip firesc16 Apostolul pune în tensiune viața spirituală cu viața socială, viața nevăzută, în Domnul, cu cea văzută, firească, în carne., cât și în Domnul.

17Așadar, dacă mă consideri prieten, primește‑l ca pe mine însumi! 18Iar dacă ți‑a făcut ceva rău sau îți datorează ceva, pune aceasta în socoteala mea. 19Eu, Pavel, scriu aceasta cu mâna mea: eu voi plăti înapoi – ca să nu‑ți zic că îmi ești dator chiar cu tine însuți19 Nu cu referire la faptul că Filimon i‑ar datora ceva din punct de vedere financiar, ci în sensul că el a ajuns să aibă parte de noua sa viață spirituală datorită apostolului, cel care i‑a adus Vestea Bună.. 20Da, frate, vreau să am un câștig de la tine în Domnul. Înviorează‑mi simțămintele în Cristos! 21Îți scriu fiind convins de ascultarea ta, știind că vei face chiar mai mult decât îți spun.

22Totodată, pregătește‑mi un loc de găzduire, căci sper ca, prin rugăciunile voastre, să vă fiu dat înapoi.

23Epafras, prizonier în închisoare alături de mine în Cristos Isus, te salută. 24De asemenea, te salută și Marcu, Aristarhus, Demas și Luca, lucrători împreună cu mine.

25Harul Domnului Isus Cristos să fie cu duhul vostru!

Persian Contemporary Bible

فليمون 1:1‏-25

سلام و درود از پولس

1‏-2از طرف پولس، كه به سبب اعلام مژدهٔ انجيل عيسی مسيح در زندان است، و از طرف برادر ما تيموتائوس،

به فليمون، همكار عزيز ما، و به مسيحيانی كه در خانه‌ات برای عبادت جمع می‌شوند، و به خواهر ما «اپفيه»، و به «ارخيپوس» كه مانند من سرباز عيسی مسيح است.

3از درگاه پدرمان خدا و خداوندمان عيسی مسيح، طالب رحمت و آرامش برای شما می‌باشيم.

شكرگزاری و دعا

4فليمون عزيز، هر بار كه برای تو دعا می‌كنم، ابتدا خدا را برای وجود تو شكر می‌كنم، 5زيرا از ديگران می‌شنوم كه چه ايمان استواری به عيسای خداوند و چه محبتی نسبت به برادران مسيحی خود داری. 6دعا می‌كنم كه ايمان و اعتمادی را كه به خداوند داری، با ديگران در ميان بگذاری، تا ايشان نيز تحت تأثير قرار گيرند و ببينند كه چه نيكويی‌ها و مواهبی از عيسی مسيح نصيب تو شده است. 7من خودم از محبت تو ای برادر، شادی و تسلی پيدا كرده‌ام، زيرا مهربانی تو دلهای ايمانداران را تازه كرده است.

تقاضای پولس برای انيسيموس

8‏-9در ضمن، می‌خواهم از تو خواهشی بكنم. هر چند كه حق دارم به نام مسيح حكم كنم كه آنچه درست است انجام دهی، اما به سبب محبتی كه نسبت به تو دارم، ترجيح می‌دهـم از تو خواهش كنم. بلی، من، پولس پير، كه به خاطر عيسی مسيح در اينجا زندانی هستم، اين تقاضا را می‌كنم. 10خواهش من اينست كه با فرزندم «اُنيسيموس» كه در زمان حبس خود او را با مسيح آشنا كردم، مهربان باشی. 11انيسيموس (با اينكه معنی اسمش «مفيد» است) در گذشته برای تو مفيد نبوده است، اما اكنون چه برای تو و چه برای من مفيد است. 12حال كه او را نزد تو باز می‌گردانم، درست مانند اينست كه قلب خود را می‌فرستم.

13خيلی مايل بودم او را نزد خود نگاه می‌داشتم، تا در اين مدتی كه به سبب اعلام پيغام انجيل در زندان به سر می‌برم، به جای تو مرا كمک كند. 14اما نخواستم بدون موافقت تو اين كار را انجام دهم تا نيكوكاری تو از روی اجبار نباشد، بلكه از روی اختيار و از صميم قلب. 15‏-16فكر می‌كنم جدايی او از تو بی‌دليل نبود. او به عنوان يک غلام برای مدت كوتاهی از نزد تو فرار كرد، اما حال، به عنوان يک برادر هميشه نزد تو خواهد ماند. او برای من برادر عزيزی است، اما برای تو عزيزتر است. او اكنون نه فقط خدمتگزار توست، بلكه برادر مسيحی تو نيز می‌باشد.

17اگر واقعاً مرا دوست خود می‌دانی، به همان صورت كه از من استقبال می‌كردی، از او نيز استقبال كن و او را بپذيـر. 18اگر هم قبلاً ضرری به تو رسانده يا چيزی از تو دزديده باشد، آن را به حساب من بگذار. 19من، پولس، اين را به دست خودم می‌نويسم و شخصاً تضمين می‌كنم كه آن را پس خواهم داد. نمی‌خواهم يادآوری كنم كه تو خودت چقدر به من مديونی! در واقع، تو جانت را مديون من هستی. 20بلی، برادر عزيزم، اين محبت را در حق من انجام ده، تا دل خستهٔ من شاد شود و مسيح را سپاس گويم.

21اين نامه را برايت می‌نويسم، چون يقين دارم كه هر چه از تو تقاضا كنم، حتی بيشتر از آن را انجام خواهی داد.

22در ضمن، اتاقی نيز برای من مهيا كن، زيرا اميدوارم كه خدا دعای شما را مستجاب فرموده، اجازه دهد كه بزودی نزد شما آيم.

23همزندان من «اِپافراس»، كه او نيز به سبب اعلام پيغام انجيـل عيسی مسيح زندانی است، سلام می‌رساند. 24همچنين همكاران من، «مرقس»، «اَرِستَرخوس»، «ديماس» و «لوقا» سلام می‌رسانند.

25فيض خداوند ما عيسی مسيح با روح شما باد.