Nouă Traducere În Limba Română

Exodul 33

1Domnul i-a zis lui Moise: „Pleacă din locul acesta împreună cu poporul pe care l-ai scos din ţara Egiptului şi îndreaptă-te spre ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, zicând: «Seminţei[a] tale i-o voi da.» Voi trimite un Înger[b] înaintea ta şi îi voi izgoni pe canaaniţi, pe amoriţi, pe hitiţi, pe periziţi, pe hiviţi şi pe iebusiţi. Îndreaptă-te deci spre ţara aceasta în care curge lapte şi miere. Dar Eu Însumi nu voi veni împreună cu voi, ca să nu vă mistui pe drum, căci sunteţi un popor încăpăţânat.“

Când a auzit poporul aceste cuvinte aspre, a început să plângă şi nimeni nu şi-a pus podoabele pe el. Căci Domnul îi zisese lui Moise: „Aşa să le spui israeliţilor: «Sunteţi un popor încăpăţânat; dacă pentru o clipă aş veni împreună cu voi, v-aş mistui. De aceea daţi-vă podoabele jos şi apoi mă voi hotărî ce voi face cu voi.»“ Aşadar, israeliţii şi-au scos podoabele la muntele Horeb.

Moise luase un cort şi îl întinsese în afara taberei, la o oarecare distanţă. El l-a numit „cortul întâlnirii“[c]. Toţi aceia care doreau să-L întrebe pe Domnul, mergeau la „cortul întâlnirii“, în afara taberei. Când se ducea Moise la cort, tot poporul se ridica în picioare şi fiecare om stătea la intrarea cortului său şi îl urmărea cu privirea pe Moise până când acesta intra în cort. Când Moise intra în cort, stâlpul de nor se cobora şi se oprea la intrarea cortului, iar Domnul vorbea cu Moise. 10 Când vedea stâlpul de nor stând la intrarea în cort, tot poporul se ridica şi se pleca cu faţa la pământ, fiecare la intrarea cortului său. 11 Domnul obişnuia să vorbească cu Moise gură către gură, aşa cum vorbeşte un om cu prietenul său. Apoi Moise se întorcea în tabără; dar tânărul lui slujitor, Iosua, fiul lui Nun, nu se îndepărta de cort.

12 Moise I-a zis Domnului:

– Tu îmi porunceşti să conduc poporul acesta, dar nu-mi spui pe cine vei trimite cu mine, deşi mi-ai zis că mă cunoşti pe nume şi că am găsit bunăvoinţă la Tine. 13 Dacă am găsit bunăvoinţă la Tine, descoperă-mi căile Tale ca să Te cunosc şi să continui să am parte de bunăvoinţa Ta. Gândeşte-Te că neamul acesta este poporul Tău.

14 – Prezenţa Mea te va însoţi şi îţi voi da odihnă, i-a răspuns Domnul.

15 – Dacă nu vei merge Tu Însuţi cu noi, a spus Moise, nu ne trimite de aici. 16 Cum se va şti că eu şi poporul Tău am găsit bunăvoinţă la Tine, dacă nu vei merge cu noi? În felul acesta eu şi poporul Tău vom fi deosebiţi de toate popoarele de pe faţa pământului.

17 Domnul i-a răspuns lui Moise:

– Voi face ceea ce ai cerut, căci ai parte de bunăvoinţă din partea Mea şi te cunosc pe nume.

18 Te rog, arată-mi slava Ta, I-a zis Moise.

19 – Voi face să treacă prin faţa ta toată bunătatea Mea, i-a răspuns El, şi voi proclama înaintea ta Numele de „Domnul“. Eu mă îndur de cine vreau să mă îndur şi am milă de cine vreau să am milă. 20 Dar, a zis El, tu nu-Mi poţi vedea faţa, căci omul nu mai poate trăi odată ce M-a văzut. 21 Iată un loc lângă Mine unde să stai pe stâncă, a continuat Domnul. 22 Când va trece slava Mea, te vei aşeza într-o crăpătură a stâncii, iar Eu te voi acoperi cu mâna Mea, în timp ce voi trece. 23 Apoi Îmi voi lua mâna şi Mă vei vedea din spate. Faţa Mea însă nu poate fi văzută.

Footnotes

  1. Exodul 33:1 Termenul ebraic pentru sămânţă este un singular care se poate referi atât la un singur urmaş, cât şi la toţi urmaşii de pe linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca în cele mai multe cazuri termenul să exprime o ambiguitate intenţionată. În traducerea de faţă a fost redat fie literal, fie cu urmaş sau urmaşi, în funcţie de contextul literal şi de cel teologic. Apostolul Pavel (Gal. 3:16) aplică acelaşi termen, sămânţă, lui Isus Cristos, demonstrând prin exegeza sa că promisiunea făcută lui Avraam îşi găseşte împlinirea ultimă în Isus Cristos
  2. Exodul 33:2 TM; LXX: Îngerul Meu
  3. Exodul 33:7 Nu acelaşi cu Tabernaculul, care trebuia să ocupe un loc special în mijlocul taberei, ci o structură temporară până la finalizarea Tabernaculului

Hoffnung für Alle

2 Mose 33

Ohne Gott ins verheißene Land?

1Der Herr befahl Mose: »Zieh nun weiter von hier! Geh mit dem Volk, das du aus Ägypten herausgeführt hast, in das Land, das ich Abraham, Isaak und Jakob versprochen habe! Damals habe ich ihnen geschworen: ›Euren Nachkommen werde ich das Land geben!‹ Und nun will ich einen Engel vor euch hersenden und die Kanaaniter, Amoriter, Hetiter, Perisiter, Hiwiter und Jebusiter vertreiben. Ja, zieht nur in das Land, in dem es selbst Milch und Honig im Überfluss gibt! Ich aber werde nicht mit euch kommen, weil ihr ein so starrsinniges Volk seid; ich würde euch sonst unterwegs vernichten!«

Als die Israeliten diese harten Worte hörten, trauerten sie, und keiner von ihnen legte mehr Schmuck an. Denn der Herr hatte Mose befohlen, ihnen zu sagen: »Ihr seid ein starrsinniges Volk! Wenn ich auch nur einen Augenblick mit euch käme, würde ich euch vernichten! Legt nun euren Schmuck ab, dann will ich entscheiden, was mit euch geschehen soll!«

Da legten die Israeliten am Berg Horeb ihren Schmuck ab.

Das Zelt der Begegnung

Wenn die Israeliten irgendwo ihr Lager aufschlugen, stellte Mose jedes Mal außerhalb des Lagers ein Zelt auf. Er nannte es: »Zelt der Begegnung«. Jeder Israelit, der den Herrn befragen wollte, musste dorthin gehen. Immer wenn Mose das Lager verließ und zum Zelt ging, traten alle Israeliten an die Eingänge ihrer Zelte und blieben dort stehen. Sie schauten Mose nach, bis er im Zelt der Begegnung verschwunden war.

Kaum hatte Mose es betreten, kam die Wolkensäule herab und blieb am Eingang stehen, während Gott mit Mose sprach. 10 Sobald die Israeliten die Wolkensäule beim Zelteingang sahen, warfen sie sich vor ihren Zelten nieder. 11 Der Herr sprach von Angesicht zu Angesicht mit Mose, so wie Freunde miteinander reden. Danach kehrte Mose wieder ins Lager zurück. Doch sein junger Diener Josua, der Sohn Nuns, verließ das Zelt der Begegnung nicht.

Mose tritt für sein Volk ein

12 Mose sagte zum Herrn: »Du befiehlst mir, dieses Volk nach Kanaan zu bringen, aber du hast mir noch nicht gezeigt, wen du mit mir senden willst. Du hast gesagt, dass du mich ganz genau kennst und ich deine Gunst gefunden habe. 13 Wenn du nun wirklich zu mir stehst, dann lass mich deine Pläne erkennen! Ich möchte dich besser verstehen, damit du auch in Zukunft an mir Gefallen hast. Denke doch daran: Dieses Volk ist dein Volk!«

14 Der Herr antwortete: »Ich selbst werde dir vorangehen und dich zur Ruhe kommen lassen!« 15 Mose erwiderte: »Wenn du nicht selbst voranziehst, dann schick uns nicht von hier fort! 16 Woran soll man denn erkennen, dass du zu mir und diesem Volk hältst? Doch nur daran, dass du mit uns gehst! Was sonst sollte uns unterscheiden von allen Völkern auf der Erde?«

17 Der Herr antwortete Mose: »Auch diesen Wunsch, den du gerade ausgesprochen hast, will ich erfüllen, denn ich habe dich gnädig angenommen und kenne dich ganz genau!«

18 Mose bat: »Lass mich dich in deiner Herrlichkeit sehen!« 19 Der Herr erwiderte: »Ich will an dir vorüberziehen, damit du sehen kannst, wie gütig und barmherzig ich bin. Meinen eigenen Namen ›der Herr‹ werde ich vor dir aussprechen. Ich erweise meine Gnade, wem ich will. Und über wen ich mich erbarmen will, über den werde ich mich erbarmen. 20 Mein Gesicht darfst du nicht sehen, denn kein Mensch, der mich gesehen hat, bleibt am Leben! 21 Aber du kannst hier bei mir auf dem Felsen stehen. 22 Wenn ich dann in meiner Herrlichkeit vorüberziehe, stelle ich dich in eine Felsspalte und halte meine Hand schützend über dich, bis ich vorübergegangen bin. 23 Dann ziehe ich meine Hand zurück, und du kannst mir hinterherschauen; mein Gesicht aber darf niemand sehen!«