Deuteronom 21 – NTLR & SNC

Nouă Traducere În Limba Română

Deuteronom 21:1-23

Ispășire pentru crimele făptașilor nedescoperiți

1Dacă în țara pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți‑o dă în stăpânire vei găsi pe câmp un om ucis și nu știi cine l‑a omorât, 2bătrânii tăi și judecătorii tăi să iasă și să măsoare distanța de la cel ucis până la cetățile din jur. 3Când se va afla cetatea cea mai apropiată de cel ucis, bătrânii acelei cetăți să ia din turmă o juncană cu care nu s‑a lucrat și care n‑a tras la jug. 4Apoi, bătrânii acelei cetăți să coboare juncana într‑o vale cu apă curgătoare, care nu a fost lucrată și nici semănată, și să‑i frângă gâtul juncanei acolo, în vale. 5Preoții leviți să se apropie, pentru că pe ei i‑a ales Domnul, Dumnezeul vostru, ca să‑I slujească, să binecuvânteze în Numele Lui și să decidă cu privire la orice ceartă și la orice rănire. 6Atunci toți bătrânii din cetatea aceea cea mai apropiată de cel ucis, să se spele pe mâini în apă, deasupra juncanei căreia i‑au frânt gâtul 7și să declare: «Mâinile noastre nu au vărsat sângele acesta, și ochii noștri nu l‑au văzut vărsându‑se! 8Doamne, primește această ispășire pentru poporul Tău Israel, pe care Tu l‑ai răscumpărat și nu face vinovat poporul Israel de sângele unui om nevinovat.» Și se va face ispășire pentru ei din cauza sângelui vărsat. 9Așa vei șterge vina pentru sângele nevinovat care este în mijlocul tău, pentru că astfel faci ce este drept în ochii Domnului.

Reglementări privind relațiile familiale

10Când vei ieși la război împotriva dușmanilor tăi și Domnul, Dumnezeul tău, îi va da în mâna ta și vei lua captivi, 11dacă printre ei vei vedea o femeie frumoasă la chip și te vei îndrăgosti de ea, vei putea s‑o iei de soție. 12S‑o aduci în familia ta. Să se radă pe cap, să‑și taie unghiile, 13să‑și schimbe haina pe care o purta când a fost luată captivă, să nu iasă din casă și să plângă pe tatăl și pe mama ei o lună. După aceea să intri la ea13 Eufemism cu sensul de a avea relații sexuale.; tu să‑i fii soț, iar ea să‑ți fie soție. 14Dacă nu‑ți va mai plăcea, să o lași să plece unde dorește. Nu vei putea s‑o vinzi pe argint, nici să te porți cu ea ca și cu o roabă, pentru că ai dezonorat‑o.

15Dacă un om are două soții și pe una o iubește, iar pe cealaltă n‑o mai iubește și are copii de la amândouă, dacă întâiul născut este de la soția pe care n‑o iubește, 16în ziua când va împărți moștenirea între fiii lui, nu va putea da dreptul de întâi născut fiului celei pe care o iubește în defavoarea întâiului său născut care este fiul soției pe care n‑o iubește. 17Dimpotrivă, să recunoască dreptul de întâi născut pentru fiul soției pe care n‑o iubește și să‑i dea o parte dublă din tot ceea ce are, căci el este primul rod al puterii sale și lui i se cuvine dreptul de întâi născut.

18Dacă un om are un fiu neascultător și răzvrătit, care nu ascultă de glasul tatălui său, nici de glasul mamei sale, și nu ascultă nici după ce l‑au disciplinat, 19tatăl și mama acestuia să‑l ia și să‑l aducă la bătrânii cetății lui, la poarta cetății19 Lit.: locului său, cu referire la cetatea în care locuiește.. 20Să le spună bătrânilor cetății lui astfel: «Acest fiu al nostru este neascultător și răzvrătit! Nu ascultă de noi și este un risipitor și un bețiv.» 21Atunci toți bărbații din cetatea lui să‑l omoare cu pietre. Astfel, să nimicești răul din mijlocul tău. Tot Israelul va auzi și se va teme.

Diferite reglementări

22Dacă un om, care a săvârșit un păcat vrednic de moarte, a fost omorât și l‑ați spânzurat22 Sau: l‑ați tras în țeapă, mod de expunere a trupurilor celor executați. de un copac, 23să nu‑i rămână cadavrul pe lemn întreaga noapte, ci neapărat să‑l îngropi în aceeași zi, pentru că cel atârnat de lemn este blestemat de Dumnezeu. Să nu pângărești pământul pe care Domnul, Dumnezeul tău, ți‑l dă ca moștenire.

Slovo na cestu

5 Mojžíšova 21:1-23

1Když by nalezen byl zabitý (v zemi, kterouž Hospodin Bůh tvůj dává tobě, abys dědičně vládl jí), ležící na poli, a nebylo by vědíno, kdo by ho zabil, 2Tedy vyjdou starší tvoji a soudcové tvoji, a měřiti budou k městům, kteráž jsou vůkol toho zabitého. 3A když nalezeno bude město nejbližší toho zabitého, tedy vezmou starší města toho jalovici z stáda, kteréž ještě nebylo užíváno, a kteráž netáhla ve jhu. 4I uvedou starší toho města jalovici tu do údolí pustého, kteréž nikdy nebylo děláno aneb oseto, a setnou šíji jalovice v tom údolí. 5Potom přistoupí kněží synové Léví; (nebo je Hospodin Bůh tvůj vyvolil, aby přisluhovali jemu, a požehnání dávali ve jménu Hospodinovu, vedlé jejichž výpovědi stane všeliká rozepře a každá rána.) 6Všickni také starší toho města, kteříž jsou nejbližší toho zabitého, umyjí ruce své nad jalovicí sťatou v tom údolí, 7A osvědčovati budou, řkouce: Nevylilyť jsou ruce naše krve té, aniž oči naše viděly vražedlníka. 8Očisť lid svůj Izraelský, kterýž jsi vykoupil, Hospodine, a nepřičítej krve nevinné lidu svého Izraelskému. I bude sňata s nich vina té krve. 9Ty pak odejmeš krev nevinnou z prostředku svého, když učiníš, což pravého jest před očima Hospodinovýma. 10Když bys vytáhl na vojnu proti nepřátelům svým, a dal by je Hospodin Bůh tvůj v ruce tvé, a zajal bys z nich mnohé; 11Uzříš-li mezi zajatými ženu krásného oblíčeje, a zamiluješ ji, tak abys ji sobě vzal za manželku: 12Uvedeš ji do domu svého, i oholí sobě hlavu, a obřeže nehty své; 13A složíc roucho své s sebe, v kterémž jest jata, zůstane v domě tvém, a plakati bude otce svého i matky své za celý měsíc; a potom vejdeš k ní, a budeš její manžel, a ona bude manželka tvá. 14Pakliť by se nelíbila, tedy propustíš ji svobodnou; ale nikoli neprodávej jí za peníze, ani nekupč jí, poněvadž jsi jí ponížil. 15Měl-li by kdo dvě ženy, jednu v milosti a druhou v nenávisti, a zplodily by mu syny, milá i nemilá, a byl-li by syn prvorozený nemilé: 16Tedy když dědice ustavovati bude nad tím, což by měl, nebude moci dáti práva prvorozenství synu milé před synem prvorozeným nemilé, 17Ale prvorozeného syna nemilé při prvorozenství zůstaví, a dá jemu dva díly ze všeho, což by měl; nebo on jest počátek síly jeho, jeho jest právo prvorozenství. 18Měl-li by kdo syna zpurného a protivného, ješto by neposlouchal hlasu otce svého a hlasu matky své, a jsa trestán, neuposlechl by jich: 19Tedy vezmouce ho otec i matka jeho, vyvedou jej k starším města svého, k bráně místa přebývání svého, 20A řeknou starším města svého: Syn náš tento, jsa zpurný a protivný, neposlouchá hlasu našeho, žráč a opilec jest. 21Tehdy všickni lidé města toho uházejí jej kamením a umřeť; a tak odejmeš zlé z prostředku svého, a všecken Izrael uslyšíce, báti se budou. 22Když by kdo zhřešil, že by hoden byl smrti, a byl by odsouzen k ní a pověsil bys ho na dřevě: 23Nezůstane přes noc tělo jeho na dřevě, ale hned v ten den pochováš jej, nebo zlořečený jest před Bohem pověšený; protož nepoškvrňuj země své, kterouž Hospodin Bůh tvůj dává tobě v dědictví.