Apocalipsa 18 – NTLR & OL

Nouă Traducere În Limba Română

Apocalipsa 18:1-24

Căderea Babilonului

1După acestea, am văzut un alt înger care cobora din cer și care avea o mare autoritate. Pământul a fost luminat de slava lui.

2El a strigat cu glas tare, zicând:

„A căzut, a căzut marele Babilon,

a devenit o locuință a demonilor,

un adăpost pentru orice duh necurat,

un adăpost pentru orice pasăre necurată,

un adăpost pentru orice fiară necurată și detestată,

3pentru că din vinul furiei curviei ei au băut toate neamurile,

regii pământului au curvit cu ea,

iar negustorii pământului s‑au îmbogățit din puterea senzualității3 Sau: luxului. ei!“

4Am auzit un alt glas din cer, zicând:

„Ieși afară din ea, poporul Meu,

ca să nu fii părtaș păcatelor ei

și să nu primești din urgiile ei,

5pentru că păcatele ei s‑au îngrămădit până la cer,

iar Dumnezeu Și‑a adus aminte de nelegiuirile ei!

6Răsplătiți‑i după cum i‑a răsplătit și ea pe alții

și plătiți‑i înapoi dublu pentru faptele ei;

în paharul în care a amestecat ea,

amestecați‑i o porție dublă!

7Dați‑i tot atâta chin și jale,

pe cât s‑a slăvit ea pe sine și a trăit în senzualitate7 Este un verb derivat din același radical al termenului din v. 3, care trimite spre o viață determinată de dorințele puternice, nestăpânite, care, la rândul lor, generează dezmăț și lux.!

Pentru că zice în inima ei:

«Șed ca o regină,

nu sunt văduvă și nu voi vedea niciodată jalea!»

8De aceea, urgiile vor veni asupra ei într‑o singură zi

– moarte, jale și foamete –

și va fi arsă în foc,

pentru că Domnul Dumnezeu,

Care o judecă, este puternic.

9Împărații pământului, care au curvit cu ea și au trăit în senzualitate9 Vezi notele de la v. 3, 7., o vor plânge și o vor boci când vor vedea fumul arderii ei. 10Ei vor sta departe, de frica chinului ei, zicând:

«Vai, vai, cetatea cea mare,

Babilonul, cetatea cea puternică!

Într‑un ceas a venit condamnarea ta!»

11Negustorii pământului o plâng și o jelesc, pentru că nimeni nu le mai cumpără marfa: 12marfă de aur, argint, pietre prețioase, perle; in fin, purpură, mătase și țesătură cărămizie; tot felul de lucruri din lemn de lămâi, tot felul de lucruri din fildeș, tot felul de lucruri din lemn prețios; bronz, fier și marmură; 13scorțișoară, condimente, tămâie, parfum, tămâie scumpă, vin și ulei de măsline, făină aleasă, grâu, animale de povară, oi, cai, care, trupuri13 Cu referire, probabil, la sclavi (vezi, de asemenea, Gen. 12:5 și nota aferentă). și suflete ale oamenilor.

14Rodul după care tânjea sufletul tău

s‑a dus de la tine;

toate lucrurile tale luxoase și strălucitoare

sunt pierdute pentru tine

și niciodată nu vor mai fi găsite.

15Cei ce fac comerț cu aceste lucruri, care s‑au îmbogățit de pe urma ei, vor sta departe, de frica chinului ei, plângând, jelindu‑se 16și zicând:

«Vai, vai, cetatea cea mare,

îmbrăcată în in fin,

în țesătură purpurie și cărămizie,

împodobită cu aur,

pietre prețioase și perle!

17O bogăție atât de mare a fost distrusă într‑un singur ceas!»

Orice căpitan de corabie, toți cei ce călătoresc pe mare, marinarii și cei care lucrează pe mare stăteau departe 18și, văzând fumul arderii ei, strigau, zicând: «Care cetate a mai fost asemenea cetății celei mari?» 19Și își aruncau țărână pe capete și strigau, plângând și jelindu‑se:

«Vai, vai, cetatea cea mare,

din prosperitatea căreia

s‑au îmbogățit toți cei ce aveau corăbii pe mare!

Într‑un ceas a fost pustiită!»

20«Bucură‑te de ea, cerule!

Bucurați‑vă și voi, sfinților, apostolilor și profeților,

pentru că Dumnezeu a rostit judecata împotriva ei,

în favoarea voastră!»“

21Un înger puternic a luat o piatră, ca o piatră mare de moară, și a aruncat‑o în mare, zicând:

„Cu o asemenea izbitură

va fi aruncat Babilonul, marea cetate,

încât niciodată nu va mai fi găsit!

22Iar sunetul kitharozilor, al muzicienilor,

al cântăreților la fluier și al trompetiștilor

nu se va mai auzi niciodată în tine!

Niciun meseriaș de nicio meserie,

nu se va mai găsi vreodată în tine;

sunetul morii

nu se va mai auzi niciodată în tine;

23lumina candelei

nu va mai străluci niciodată în tine;

glasul mirelui și al miresei

nu se vor mai auzi niciodată în tine –

pentru că negustorii tăi erau oamenii de seamă ai pământului,

pentru că prin vrăjitoria ta au fost duse în rătăcire toate neamurile.

24În ea s‑a găsit sângele profeților, al sfinților

și al tuturor celor ce au fost uciși pe pământ!“

O Livro

Apocalipse 18:1-24

A queda da Babilónia

1Depois de tudo isto vi um outro anjo descer do céu. E tinha uma grande autoridade, de tal maneira que toda a Terra ficou iluminada com o seu esplendor. 2E gritou com uma voz muito forte: “Caiu, caiu a grande Babilónia! Ela tornou-se num refúgio de demónios e espíritos impuros, um ninho de toda a ave imunda e repugnante. 3Porque todas as nações beberam o vinho mortal do frenesi da sua imoralidade sexual. Os governantes da Terra tiveram com ela relações ilícitas; o comércio de todo o mundo tornou-se florescente só à custa do luxo faustoso que nela havia.”

4Então ouvi outra voz do céu que dizia: “Sai dela, meu povo, para não tomares parte nos seus pecados e para não vires a ser castigado juntamente com ela com as mesmas pragas. 5Porque os seus pecados se têm acumulado até ao céu. Deus está pronto a julgá-la pelos seus crimes. 6Tratem-na como ela vos tratou, e que o seu castigo seja duplicado em relação àquilo que merecem os seus pecados. Na taça em que vos fez beber maldade e desgraça, que ela seja obrigada agora a beber do mesmo duas vezes mais. 7Viveu na glória e no soberba; que agora saiba, na mesma medida, o que é o sofrimento e a tristeza. Gaba-se dizendo: ‘Sou rainha no meu trono! Não sou como qualquer viúva desamparada e nem sequer saberei o que é o luto!’ 8Pois por isso mesmo é que num só dia tudo lhe cairá em cima: a tristeza da morte, o choro, a fome; será destruída pelo fogo e reduzida a cinzas. Porque é poderoso o Senhor Deus que a julga.”

9E os governantes deste mundo que se juntaram a ela nas suas imoralidades sexuais hão de lamentá-la, quando virem que dela só fica o fumo que sobe das suas cinzas. 10Hão de colocar-se de longe, com medo daquele grande tormento, e lamentar: “Ai da Babilónia, aquela poderosa cidade! Um momento só bastou para que fosse executada a sua condenação!”

11Os comerciantes da Terra choram e lamentam-se por causa dela, pois desapareceu aquele grande mercado. 12Ela lhes comprava grandes quantidades de ouro, prata, joias com pedras preciosas e pérolas, rico vestuário de linho fino e sedas de púrpura e escarlate; belas peças de imensas variedades de madeira perfumada e de marfim; e tudo o que poderia fabricar-se, como utensílios ou objetos de ornamentação, nas madeiras mais preciosas e em bronze, ferro e mármore; 13e ainda requintadas especiarias e temperos, produtos de beleza, perfumes, óleos e cremes; assim como vinhos, azeite, finas farinhas e também gado variado, ovelhas e cavalos em abundância; carruagens e corpos e almas de homens!

14“Todas as coisas finas e extravagantes de que tanto gostavas desapareceram!”, choravam eles. “O luxo e a vida faustosa nunca mais serão teus. Foram-se para sempre!”

15Os comerciantes que tinham enriquecido com a venda de tudo aquilo ficarão à distância com medo daquele grande tormento, e chorando lamentarão: 16“Que desgraça! Aquela grande cidade, tão bela como uma mulher vestida da púrpura mais fina e de fino linho escarlate, e com belas joias de ouro, pedras preciosas e pérolas! 17Num momento, todas essas riquezas se foram!”

E todos os que navegam e trabalham no mar, comandantes e tripulações, hão de colocar-se de longe, 18chorando enquanto contemplam o fumo a subir do incêndio, dizendo: “Que cidade haveria, no mundo inteiro, semelhante a esta?” 19E na sua tristeza e desespero lançarão pó sobre as suas cabeças e lamentarão: “Ai daquela enorme cidade! A sua prosperidade tinha-nos enriquecido a todos nós que dependíamos do comércio dos mares e agora, num só momento, desapareceu!”

20Mas tu, ó céu, e vocês, todos os santos, seus apóstolos e profetas, alegrem-se porque, ao condená-la, Deus fez-nos justiça e vingou-vos.

21E um anjo, de aspeto muito vigoroso, pegou numa pedra do tamanho de uma grande mó, lançou-a ao mar e disse: “É assim que é lançada fora a Babilónia, essa grande cidade, de tal forma que nem sequer deixará vestígios! 22Nunca mais ali se ouvirá o som de música, nem harpas, cânticos, flautas ou trombetas. Também se deixarão ali de ver, para sempre, operários seja de que atividade for. Nunca mais se moerá farinha; 23nunca mais se acenderá uma luz; nunca mais ali se verá a alegria de um casamento e a felicidade de um casal de noivos! Os teus comerciantes tinham-se tornado grandes senhores da terra. E todas as nações se deixaram enfeitiçar pelos teus atrativos. 24Foi também ali que correu o sangue dos profetas, dos santos e de todos os que foram assassinados na Terra!”