Nouă Traducere În Limba Română

2 Cronici 20

Iehoşafat respinge invazia din est

1După o vreme, moabiţii şi amoniţii împreună cu nişte meuniţi[a] au pornit la război împotriva lui Iehoşafat. Mesagerii au venit la Iehoşafat şi l-au înştiinţat zicându-i: „O mare mulţime vine împotriva ta de dincolo de mare[b], din Edom[c], şi au ajuns la Haţaţon-Tamar, care este En-Ghedi.“ Iehoşafat s-a temut. El s-a hotărât să-L întrebe pe Domnul şi a vestit un post în tot ţinutul lui Iuda. Cei din Iuda s-au adunat ca să ceară ajutor de la Domnul. Da, ei au venit din toate cetăţile lui Iuda ca să ceară ajutor de la Domnul. Iehoşafat a stat în adunarea lui Iuda şi a Ierusalimului, la Casa Domnului, înaintea curţii celei noi şi a zis:

Doamne, Dumnezeul strămoşilor noştri, oare nu Tu eşti Dumnezeu în ceruri? Oare nu Tu stăpâneşti peste toate regatele neamurilor? În mâna Ta este puterea şi tăria şi nimeni nu Ţi se poate împotrivi! Oare nu Tu, Dumnezeul nostru, eşti Cel Care i-ai izgonit pe locuitorii acestei ţări dinaintea poporului Tău, Israel, şi n-ai dat-o Tu, pentru totdeauna, seminţei[d] lui Avraam, prietenul Tău[e]? Ei au locuit în ţară şi au zidit în ea un Lăcaş pentru Numele Tău, zicând: «Dacă va veni asupra noastră vreo nenorocire, sabia, judecata, molima sau foametea, iar noi vom sta înaintea acestei Case şi înaintea Ta, căci Numele Tău este în Casa aceasta şi dacă, în strâmtorarea noastră, vom striga către Tine, atunci Te rugămne asculţi şi să ne izbăveşti!» 10 Priveşte acum la amoniţi, la moabiţi şi la cei din muntele Seir, – în teritoriul cărora nu i-ai dat voie lui Israel să intre atunci când venea din ţara Egiptului, căci el i-a ocolit şi nu i-a nimicit, – 11 priveşte cum ne răsplătesc: ei vin să ne izgonească din moştenirea Ta, pe care ne-ai dat-o în stăpânire! 12 O, Dumnezeul nostru, oare nu-i vei judeca Tu? Căci noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi care vine împotriva noastră! Noi nu ştim ce să ne facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi către Tine!“

13 Toţi bărbaţii din Iuda stăteau înaintea Domnului cu copilaşii, cu soţiile şi cu fiii lor. 14 Atunci Duhul Domnului a venit în mijlocul adunării, peste Iahaziel, fiul lui Zaharia, fiul lui Benaia, fiul lui Ieiel, fiul lui Matania, un levit dintre urmaşii lui Asaf. 15 El a zis:

„Voi, toţi cei din Iuda, voi, locuitori ai Ierusalimului, şi tu, rege Iehoşafat, ascultaţi! Aşa vorbeşte Domnul: «Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi din cauza acestei mari mulţimi, căci lupta nu este a voastră, ci a lui Dumnezeu! 16 Mâine, să înaintaţi împotriva lor! Ei se vor fi urcat prin trecătoarea Ţiţ şi-i veţi găsi la capătul văii dinspre pustia Ieruel. 17 Voi nu veţi avea de luptat. Opriţi-vă, staţi şi priviţi izbăvirea pe care v-o va da Domnul!» Iuda şi Ierusalim, nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi! Mâine, ieşiţi înaintea lor şi Domnul va fi cu voi!“

18 Iehoşafat s-a închinat cu faţa la pământ. Toţi cei din Iuda şi locuitorii Ierusalimului au căzut înaintea Domnului, închinându-I-se, 19 iar leviţii dintre urmaşii lui Chehat şi ai lui Korah s-au ridicat să-L laude pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, cu glas tare.

20 S-au sculat dis-de-dimineaţă şi au pornit înspre pustia Tekoa. La plecarea lor, Iehoşafat s-a ridicat şi a zis:

„Iuda şi locuitori ai Ierusalimului, ascultaţi-mă! Încredeţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi! Încredeţi-vă în profeţii Lui şi veţi izbândi!“

21 S-a sfătuit apoi cu poporul, după care i-a pus pe cei ce Îi cântau Domnului şi-L lăudau cu podoabe sfinte[f], să iasă înaintea celor înarmaţi şi să zică: „Lăudaţi pe Domnul! Îndurarea Lui ţine pe vecie![g] 22 În clipa când au început să cânte şi să aducă laudă, Domnul a aşezat o ambuscadă împotriva amoniţilor, moabiţilor şi a locuitorilor din muntele Seir care veniseră împotriva lui Iuda şi aceştia au fost învinşi. 23 Amoniţii şi moabiţii s-au ridicat împotriva locuitorilor din Seir ca să-i distrugă şi să-i nimicească. Când au terminat cu locuitorii din Seir, s-au repezit unii la alţii şi s-au nimicit între ei. 24 Când cei din Iuda au ajuns pe înălţimea de unde puteau zări pustia şi s-au uitat înspre mulţimea de duşmani, iată că acolo erau numai leşuri zăcând pe pământ; nici unul nu scăpase. 25 Iehoşafat şi poporul lui s-au dus şi au adunat prada. Ei au găsit printre leşuri[h] o mulţime de bunuri, haine[i] şi vase preţioase, şi au luat atât de multe, încât nu le-au putut duce. Au avut nevoie de trei zile să adune prada, căci era foarte multă. 26 În ziua a patra, s-au strâns cu toţii în valea Beraca[j], unde L-au binecuvântat pe Domnul. De aceea au pus văii respective numele Beraca şi aşa i-a rămas numele până în ziua de astăzi. 27 Apoi toţi bărbaţii din Iuda şi din Ierusalim au plecat şi s-au întors la Ierusalim cu bucurie, avându-l pe Iehoşafat în fruntea lor, căci Domnul îi înveselise din pricina izbândei împotriva duşmanilor lor. 28 Au intrat în Ierusalim cântând din harfe, din lire şi din trâmbiţe şi s-au dus înspre Casa Domnului. 29 Groaza lui Dumnezeu a venit peste toate regatele celorlalte ţări, când au auzit că Domnul s-a luptat cu duşmanii lui Israel. 30 Prin urmare, regatul lui Iehoşafat a avut parte de linişte şi Dumnezeul lui i-a dat odihnă de jur împrejur.

31 Aşadar, Iehoşafat a domnit peste Iuda. El avea treizeci şi cinci de ani când a devenit rege şi a domnit la Ierusalim timp de douăzeci şi cinci de ani. Mama lui se numea Azuba şi era fiica lui Şilhi. 32 El a umblat în căile tatălui său, Asa, şi nu s-a abătut de la ele, făcând ce era drept înaintea Domnului. 33 Totuşi înălţimile nu au fost îndepărtate, iar poporul tot nu şi-a alipit inima de Dumnezeul strămoşilor lui. 34 Celelalte fapte ale lui Iehoşafat, de la început până la sfârşit, au fost scrise în „Cronicile lui Iehu“, fiul lui Hanani, care au fost incluse în „Cartea regilor lui Israel“. 35 După o vreme, Iehoşafat, regele lui Iuda, s-a aliat cu Ahazia, regele lui Israel, cel care s-a făcut vinovat de nelegiuire. 36 S-a aliat cu el ca să construiască nişte corăbii ce urmau să navigheze la Tarşiş[k]. Au construit corăbiile la Eţion-Gheber. 37 Atunci Eliezer din Mareşa, fiul lui Dodava, a profeţit împotriva lui Iehoşafat astfel: „Pentru că te-ai aliat cu Ahazia, Domnul îţi va sfărâma lucrarea!“ Corăbiile au fost sfărâmate şi nu au mai reuşit să navigheze la Tarşiş.

Footnotes

  1. 2 Cronici 20:1 Câteva mss LXX; TM: amoniţi
  2. 2 Cronici 20:2 Marea Moartă
  3. 2 Cronici 20:2 Un mss TM; cele mai multe mss TM, LXX, VUL: Aram
  4. 2 Cronici 20:7 Termenul ebraic pentru sămânţă este un singular care se poate referi atât la un singur urmaş, cât şi la toţi urmaşii de pe linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca în cele mai multe cazuri termenul să exprime o ambiguitate intenţionată. În traducerea de faţă a fost redat fie literal, fie cu urmaş sau urmaşi, în funcţie de contextul literal şi de cel teologic. Apostolul Pavel (Gal. 3:16) aplică acelaşi termen, sămânţă, lui Isus Cristos, demonstrând prin exegeza sa că promisiunea făcută lui Avraam îşi găseşte împlinirea ultimă în Isus Cristos
  5. 2 Cronici 20:7 Vezi Iac. 2:23; lit.: cel pe care îl iubeşti
  6. 2 Cronici 20:21 Sau: lăudau splendoarea sfinţeniei Sale; sfinţenie se poate referi la Domnul Însuşi sau la îmbrăcămintea preoţească (vezi Ps. 110:3)
  7. 2 Cronici 20:21 Sau: Dragostea Lui este veşnică!
  8. 2 Cronici 20:25 Sau: printre vite
  9. 2 Cronici 20:25 Câteva mss TM, VUL; cele mai multe mss TM: cadavre
  10. 2 Cronici 20:26 Beraca înseamnă Binecuvântare
  11. 2 Cronici 20:36 TM: la Tarşiş; vezi nota de la 9:21; şi în v. 37

Hoffnung für Alle

2 Chronik 20

Die Ammoniter bedrohen Juda

1Einige Zeit später erklärten die Moabiter, die Ammoniter und einige Sippen der Mëuniter Joschafat den Krieg. Ein Bote kam und meldete dem König: »Ein riesiges Heer zieht von der Ostseite des Toten Meeres von Edom her gegen uns heran. Sie sind inzwischen schon in Hazezon-Tamar angelangt.« – Hazezon-Tamar war ein anderer Name für En-Gedi.

Diese Nachricht jagte Joschafat Angst ein. Er wandte sich an den Herrn um Hilfe und rief ganz Juda zum Fasten auf. Aus allen Städten Judas kamen die Menschen nach Jerusalem, um zum Herrn um Hilfe zu beten. Sie versammelten sich im neuen Vorhof beim Tempel des Herrn. Joschafat trat nach vorne und betete:

»Herr, du Gott unserer Vorfahren! Du bist Gott im Himmel, du bist Herr über alle Könige der Erde. In deiner Hand sind Macht und Stärke. Niemand kann gegen dich bestehen! Hast du, unser Gott, nicht damals die Bewohner dieses Landes unseretwegen vertrieben? Hast nicht du es den Nachkommen deines Freundes Abraham für alle Zeiten geschenkt? Sie haben sich hier niedergelassen; sie haben dir einen Tempel gebaut und gesagt: ›Wenn uns ein Unglück trifft, wenn Krieg, Pest, Hungersnot oder ein anderes Strafgericht über uns hereinbricht, dann wird Gott uns erhören, wenn wir zu diesem Tempel kommen und hier zu ihm um Hilfe schreien. Er wird uns retten, denn er wohnt in diesem Tempel.‹

10 Und nun bedrohen uns die Ammoniter, die Moabiter und die Edomiter vom Gebirge Seïr! Als dein Volk damals aus Ägypten kam, hast du ihm nicht erlaubt, diese Völker anzugreifen. Israel musste ihnen ausweichen und durfte sie nicht ausrotten. 11 Und zum Dank dafür wollen sie uns nun von unserem Grund und Boden vertreiben, den du uns geschenkt hast! 12 Unser Gott, bestrafe sie! Wir selbst können nichts ausrichten gegen dieses riesige Heer, das gegen uns heranzieht. Wir sehen keinen Ausweg mehr, doch wir vertrauen auf dich!«

13 Alle Männer, Frauen und Kinder von Juda hatten sich im Tempelvorhof vor dem Herrn versammelt. 14 Plötzlich kam der Geist des Herrn über Jahasiël, einen Leviten aus der Sippe Asaf. Sein Vater hieß Secharja, die weiteren Vorfahren waren Benaja, Jehiël und Mattanja. 15 Jahasiël rief: »Hört, ihr Leute von Juda, ihr Einwohner Jerusalems und du, König Joschafat! So spricht der Herr: ›Habt keine Angst! Fürchtet euch nicht vor diesem großen Heer! Ich werde gegen sie kämpfen, nicht ihr! 16 Zieht ihnen morgen entgegen! Sie werden von Ziz her den Berg heraufkommen. Am Ende des Tales, wo die Wüste Jeruël beginnt, werdet ihr auf sie stoßen. 17 Aber ihr braucht nicht zu kämpfen! Geht dorthin, und dann werdet ihr sehen, wie ich, der Herr, euch rette.‹ Habt keine Angst, ihr Bewohner von Juda und Jerusalem. Verliert nicht den Mut! Zieht ihnen morgen entgegen, der Herr wird euch beistehen!«

18 Da warf sich Joschafat nieder und berührte mit dem Gesicht den Boden. Auch die Bewohner von Juda und Jerusalem warfen sich vor dem Herrn zu Boden und beteten ihn an. 19 Die Leviten aus den Sippen Kehat und Korach standen auf und stimmten ein Loblied an. Sie priesen den Herrn, den Gott Israels, so laut sie konnten.

Der Sieg über die Ammoniter

20 Früh am nächsten Morgen machte das Heer von Juda sich auf den Weg zur Wüste Tekoa. Beim Aufbruch trat Joschafat vor sie hin und rief: »Hört, ihr Männer von Juda und Jerusalem! Vertraut auf den Herrn, euren Gott, dann werdet ihr standhalten können! Glaubt, was seine Propheten euch gesagt haben, und ihr werdet als Sieger zurückkehren!« 21 Joschafat beriet sich mit den Versammelten und stellte daraufhin an die Spitze des Heeres einige Sänger. In Festgewändern sollten sie vor den Soldaten herziehen und den Herrn loben mit dem Lied:

»Preist den Herrn,
denn seine Gnade hört niemals auf!«

22 Als die Sänger ihre Loblieder anstimmten, ließ der Herr die Truppen der Ammoniter, Moabiter und der Bewohner des Gebirges Seïr in einen Hinterhalt geraten. Sie wurden in die Flucht geschlagen. 23 Da verbündeten sich die Ammoniter und die Moabiter gegen die Edomiter, die auf dem Gebirge Seïr wohnten, und vernichteten sie. Dann gerieten sie selbst aneinander und brachten sich gegenseitig um. 24 Als die Israeliten zu der Stelle kamen, von wo aus man die Wüste überblicken konnte, suchten sie das große Heer der Feinde. Da entdeckten sie die Leichen, die überall am Boden lagen. Keiner der Feinde war mit dem Leben davongekommen. 25 Joschafat und sein Heer zogen zu dem Schlachtfeld, um sie auszuplündern. Sie fanden unzählige Tiere[a], Kleider[b] und wertvolle Gegenstände. Es war so viel, dass sie drei Tage brauchten, um die Beute wegzubringen.

26 Am vierten Tag kamen sie in einem nahe gelegenen Tal zusammen, um dem Herrn zu danken. Seitdem heißt es Beracha-Tal (»Tal des Dankes«). 27 Voller Freude darüber, dass der Herr ihre Feinde besiegt hatte, kehrten die Männer von Juda und Jerusalem mit Joschafat an ihrer Spitze nach Hause zurück. 28 Begleitet von der Musik der Harfen, Lauten und Trompeten zogen sie in Jerusalem ein und gingen zum Tempel des Herrn. 29 Die Könige der Länder ringsum bekamen große Angst vor der Macht Gottes, als sie hörten, wie der Herr selbst gegen Israels Feinde gekämpft hatte. 30 Von da an konnte Joschafat in Ruhe regieren, denn Gott schenkte Juda Frieden mit den Königreichen ringsum.

Joschafats letzte Jahre und sein Tod (1. Könige 22,41-51)

31 Mit 35 Jahren war Joschafat König von Juda geworden. Er regierte 25 Jahre in Jerusalem. Seine Mutter hieß Asuba und war eine Tochter von Schilhi. 32 Er folgte dem Beispiel seines Vaters Asa und tat wie er, was dem Herrn gefiel, 33 nur die Opferstätten blieben auch unter seiner Herrschaft bestehen. Denn das Volk war noch nicht dazu bereit, von ganzem Herzen dem Gott ihrer Vorfahren zu dienen.

34 Alles Weitere über Joschafats Leben steht in der Chronik von Jehu, Hananis Sohn. Sie wurde später in die Chronik der Könige von Israel aufgenommen.

35 König Joschafat von Juda schloss ein Bündnis mit König Ahasja von Israel, obwohl dieser nichts von Gott wissen wollte. 36 Die beiden Könige beschlossen, gemeinsam in Ezjon-Geber eine Handelsflotte[c] aufzubauen. 37 Doch Eliëser aus Marescha, ein Sohn von Dodawa, ging zu Joschafat und prophezeite ihm: »Weil du dich mit Ahasja verbündet hast, wird der Herr deine Schiffe zerstören!« So erlitt die Flotte Schiffbruch und kam nie an ihr Ziel.

Footnotes

  1. 20,25 So nach der griechischen Übersetzung. Der hebräische Text lautet: Sie fanden bei ihnen.
  2. 20,25 So nach einigen hebräischen Handschriften und alten Übersetzungen. Der hebräische Text lautet: Leichen.
  3. 20,36 Wörtlich: Tarsis-Schiffe. – Vgl. die Anmerkung zu Kapitel 9,21.