1 Samuel 24 – NTLR & NAV

Nouă Traducere În Limba Română

1 Samuel 24:1-22

David îi cruță viața lui Saul

1Când Saul s‑a întors de la urmărirea filistenilor, l‑au înștiințat, zicând: „David se află în pustia En‑Ghedi.“ 2Atunci Saul a luat din tot Israelul trei mii de bărbați aleși și a plecat în căutarea lui David și a oamenilor săi, la răsărit de Stâncile Țapilor Sălbatici. 3A ajuns la stânile de oi, care se aflau lângă drum. Acolo era o peșteră, iar Saul a intrat în ea să‑și acopere picioarele3 Eufemism ebraic cu sensul: pentru nevoile sale (vezi și Jud. 3:24).. David și oamenii lui se aflau la capătul peșterii.

4Oamenii lui David i‑au zis:

– Iată ziua despre care ți‑a spus Domnul: „Iată, îl dau pe dușmanul tău în mâinile tale, iar tu să‑i faci ce consideri că este bine.4 Lit.: să‑i faci ceea ce este bine în ochii tăi.

David s‑a ridicat și a tăiat pe furiș colțul mantiei lui Saul. 5După aceea însă pe David l‑a mustrat cugetul pentru că tăiase colțul mantiei lui Saul.

6El le‑a zis oamenilor săi:

– Să mă ferească Domnul să fac un asemenea lucru stăpânului meu, care este unsul Domnului, și anume să îmi ridic mâna asupra lui. Doar este unsul Domnului!

7Cu aceste cuvinte David i‑a oprit pe oamenii săi și nu i‑a lăsat să‑l atace pe Saul. Apoi Saul s‑a sculat, a părăsit peștera și și‑a continuat drumul. 8După aceea s‑a ridicat și David și a ieșit din peșteră.

El a strigat după Saul, zicând:

– O, rege, stăpânul meu!

Când Saul s‑a uitat în urma sa, David s‑a plecat cu fața la pământ și s‑a închinat.

9Apoi David i‑a zis lui Saul:

– De ce asculți cuvintele oamenilor care spun că David dorește să‑ți facă rău? 10Iată, în ziua aceasta ochii tăi au văzut că Domnul te‑a dat în mâna mea, chiar astăzi, în peșteră. Mi s‑a spus să te ucid, dar eu am avut milă de tine și am hotărât să nu ridic mâna asupra stăpânului meu pentru că el este unsul Domnului. 11Privește, părintele meu, privește colțul mantiei tale în mâna mea! Prin faptul că am tăiat colțul mantiei tale și nu te‑am ucis, să înțelegi și să recunoști că nu sunt vinovat de răutate sau de fărădelege și că nu am păcătuit împotriva ta. Cu toate acestea, tu mă pândești ca să‑mi iei viața. 12Domnul să judece între mine și tine și Domnul să mă răzbune față de tine. Mâna mea însă nu va fi împotriva ta. 13Așa cum spune vechiul proverb: „Răutatea de la cei răi iese.“ Mâna mea însă nu va fi împotriva ta. 14După cine a ieșit regele lui Israel? Pe cine urmărești? Un câine mort? Un singur purice? 15Domnul să fie judecător și să judece între mine și tine! Să privească, să‑mi susțină cauza și să mă izbăvească din mâna ta!

16Când David a terminat de spus aceste cuvinte lui Saul, acesta a zis:

– Tu ești, cu adevărat, fiul meu David?

Apoi a plâns cu voce tare, 17zicându‑i lui David:

– Tu ești mai drept decât mine, pentru că tu m‑ai tratat bine, chiar dacă eu te‑am tratat rău. 18Astăzi ai dovedit bunătate față de mine pentru că, deși Domnul mă dăduse în mâna ta, tu nu m‑ai ucis. 19Dacă un om își întâlnește dușmanul, oare îi dă drumul cu bine? Domnul să‑ți răsplătească astăzi cu bine ceea ce ai făcut pentru mine! 20Acum, știu sigur că tu vei domni și că tronul lui Israel va fi al tău! 21Jură‑mi pe Domnul că nu îi vei stârpi pe urmașii mei după mine și că nu îmi vei șterge numele din familia tatălui meu.

22David i‑a jurat lui Saul, după care Saul a plecat acasă. În timpul acesta David cu oamenii săi s‑au suit în fortăreață22 Vezi nota de la 22:4..

Ketab El Hayat

صموئيل الأول 24:1-22

داود يعفو عن شاول

1وَبَعْدَ أَنْ رَجَعَ شَاوُلُ مِنْ مُطَارَدَةِ الْفِلِسْطِينِيِّينَ قِيلَ لَهُ: «إِنَّ دَاوُدَ مُتَحَصِّنٌ فِي بَرِّيَّةِ عَيْنِ جَدْيٍ» 2فَحَشَدَ ثَلاثَةَ آلافِ رَجُلٍ مِنْ خِيرَةِ قُوَّاتِ إِسْرَائِيلَ وَسَعَى وَرَاءَ دَاوُدَ وَرِجَالِهِ فِي صُخُورِ الْوُعُولِ. 3وَدَخَلَ شَاوُلُ كَهْفاً عِنْدَ حَظِيرَةِ غَنَمٍ عَلَى الطَّرِيقِ لِيَقْضِيَ حَاجَتَهُ، وَكَانَ دَاوُدُ وَرِجَالُهُ مُخْتَبِئِينَ فِي أَغْوَارِ الْكَهْفِ. 4فَقَالَ لَهُ رِجَالُهُ: «هَذَا هُوَ الْيَوْمُ الَّذِي وَعَدَكَ الرَّبُّ أَنْ يُسَلِّمَ فِيهِ عَدُوَّكَ إِلَيْكَ فَتَصْنَعُ بِهِ مَا تَشَاءُ». فَانْسَلَّ دَاوُدُ إِلَيْهِ وَقَطَعَ طَرَفَ جُبَّتِهِ سِرّاً. 5وَلَكِنْ مَا لَبِثَ قَلْبُهُ أَنْ وَبَّخَهُ عَلَى قَطْعِهِ طَرَفَ جُبَّةِ شَاوُلَ. 6فَقَالَ لِرِجَالِهِ: «مَعَاذَ اللهِ أَنْ أَقْتَرِفَ هَذَا الإِثْمَ بِحَقِّ سَيِّدِي الْمُخْتَارِ مِنَ الرَّبِّ فَأَمُدَّ يَدِي وَأُسِيءَ إِلَيْهِ لأَنَّ الرَّبَّ قَدْ مَسَحَهُ مَلِكاً». 7وَهَكَذَا زَجَرَ دَاوُدُ رِجَالَهُ بِمِثْلِ هَذَا الْكَلامِ، وَلَمْ يَدَعْهُمْ يُهَاجِمُونَ شَاوُلَ. وَمَا لَبِثَ شَاوُلُ أَنْ خَرَجَ مِنَ الْكَهْفِ وَمَضَى فِي سَبِيلِهِ، 8فَتَبِعَهُ دَاوُدُ إِلَى خَارِجِ الْكَهْفِ وَنَادَى: «يَا سَيِّدِي الْمَلِكُ». فَالْتَفَتَ شَاوُلُ خَلْفَهُ، فَانْحَنَى دَاوُدُ إِلَى الأَرْضِ سَاجِداً 9وَقَالَ: «لِمَاذَا تَسْتَمِعُ إِلَى أَقَاوِيلِ النَّاسِ: إِنَّ دَاوُدَ قَدْ وَطَّدَ الْعَزْمَ عَلَى إِيْذَائِكَ. 10هَا أَنْتَ قَدْ رَأَيْتَ الْيَوْمَ بِعَيْنَيْكَ كَيْفَ أَوْقَعَكَ الرَّبُّ فِي قَبْضَتِي عِنْدَمَا كُنْتَ فِي الْكَهْفِ، وَجَاءَ مَنْ يُحَرِّضُنِي عَلَى قَتْلِكَ، وَلَكِنِّي أَشْفَقْتُ عَلَيْكَ وَقُلْتُ: لا! لَنْ أَمُدَّ يَدِي بِالإِسَاءَةِ إِلَى سَيِّدِي، لأَنَّ الرَّبَّ هُوَ الَّذِي اخْتَارَهُ. 11فَانْظُرْ يَا أَبِي مَا بِيَدِي، إِنَّهُ طَرَفُ جُبَّتِكَ. إِنَّ قَطْعِي طَرَفَ جُبَّتِكَ وَعَدَمَ قَتْلِي إِيَّاكَ خَيْرُ دَلِيلٍ عَلَى أَنَّنِي لَمْ أَرْتَكِبْ شَرّاً أَوْ ذَنْباً، وَلَمْ أُخْطِئْ إِلَيْكَ، بَيْنَمَا أَنْتَ تَتَرَبَّصُ بِي لِتَقْتُلَنِي. 12فَلْيَقْضِ الرَّبُّ بَيْنِي وَبَيْنَكَ وَيَنْتَقِمْ لِيَ الرَّبُّ مِنْكَ، أَمَّا أَنَا فَلَنْ أَمَسَّكَ بِسُوءٍ. 13وَكَمَا قِيلَ فِي مَثَلِ الْقُدَمَاءِ: عَنِ الأَشْرَارِ يَصْدُرُ شَرٌّ، لِذَلِكَ فَإِنَّ يَدِي لَنْ تَنَالَكَ بأَذىً. 14ثُمَّ وَرَاءَ مَنْ يَسْعَى مَلِكُ إِسْرَائِيلَ؟ مَنْ هُوَ الَّذِي تُطَارِدُهُ؟ أَتَسْعَى وَرَاءَ كَلْبٍ مَيْتٍ؟ وَرَاءَ بُرْغُوثٍ وَاحِدٍ؟ 15لِيَكُنِ الرَّبُّ هُوَ الدَّيَّانُ فَيَقْضِيَ بَيْنِي وَبَيْنَكَ وَيَتَوَلَّى قَضِيَّتِي وَيُبْرِئَنِي وَيُنْقِذَنِي مِنْ قَبْضَتِكَ».

16فَلَمَّا فَرَغَ دَاوُدُ مِنَ الْكَلامِ تَسَاءَلَ شَاوُلُ: «أَهَذَا صَوْتُكَ يَا ابْنِي دَاوُدُ؟» وَارْتَفَعَ صَوْتُ شَاوُلَ بِالْبُكَاءِ. 17ثُمَّ قَالَ لِدَاوُدَ: «إِنَّكَ حَقّاً أَبَرُّ مِنِّي لأَنَّكَ كَافَأْتَنِي خَيْراً وَأَنَا جَازَيْتُكَ شَرّاً. 18وَأَبْدَيْتَ نَحْوِي خَيْراً إِذْ إِنَّ الرَّبَّ قَدْ أَوْقَعَنِي فِي قَبْضَتِكَ وَلَكِنَّكَ عَفَوْتَ عَنِّي. 19أَيَعْفُو رَجُلٌ عَنْ عَدُوِّهِ وَيُطْلِقُهُ مِنْ غَيْرِ أَنْ يَنْتَقِمَ مِنْهُ بَعْدَ أَنْ يَقَعَ فِي قَبْضَتِهِ؟ فَلْيُكَافِئْكَ الرَّبُّ جَزَاءَ مَا صَنَعْتَ الْيَوْمَ مَعِي مِنْ خَيْرٍ. 20لَقَدْ عَلِمْتُ الآنَ أَنَّكَ تُصْبِحُ مَلِكاً وَبِيَدِكَ تَثْبُتُ مَمْلَكَةُ إِسْرَائِيلَ. 21فَاحْلِفْ لِيَ الآنَ بِالرَّبِّ أَنَّكَ لَا تُبِيدُ نَسْلِي مِنْ بَعْدِي وَلا تَقْضِي عَلَى اسْمِي مِنْ بَيْتِ أَبِي». 22فَحَلَفَ دَاوُدُ لِشَاوُلَ ثُمَّ مَضَى شَاوُلُ إِلَى بَيْتِهِ، أَمَّا دَاوُدُ وَرِجَالُهُ فَالْتَجَأُوا إِلَى الْحِصْنِ.