New International Version

Genesis 47

1Joseph went and told Pharaoh, “My father and brothers, with their flocks and herds and everything they own, have come from the land of Canaan and are now in Goshen.” He chose five of his brothers and presented them before Pharaoh.

Pharaoh asked the brothers, “What is your occupation?”

“Your servants are shepherds,” they replied to Pharaoh, “just as our fathers were.” They also said to him, “We have come to live here for a while, because the famine is severe in Canaan and your servants’ flocks have no pasture. So now, please let your servants settle in Goshen.”

Pharaoh said to Joseph, “Your father and your brothers have come to you, and the land of Egypt is before you; settle your father and your brothers in the best part of the land. Let them live in Goshen. And if you know of any among them with special ability, put them in charge of my own livestock.”

Then Joseph brought his father Jacob in and presented him before Pharaoh. After Jacob blessed[a] Pharaoh, Pharaoh asked him, “How old are you?”

And Jacob said to Pharaoh, “The years of my pilgrimage are a hundred and thirty. My years have been few and difficult, and they do not equal the years of the pilgrimage of my fathers.” 10 Then Jacob blessed[b] Pharaoh and went out from his presence.

11 So Joseph settled his father and his brothers in Egypt and gave them property in the best part of the land, the district of Rameses, as Pharaoh directed. 12 Joseph also provided his father and his brothers and all his father’s household with food, according to the number of their children.

Joseph and the Famine

13 There was no food, however, in the whole region because the famine was severe; both Egypt and Canaan wasted away because of the famine. 14 Joseph collected all the money that was to be found in Egypt and Canaan in payment for the grain they were buying, and he brought it to Pharaoh’s palace. 15 When the money of the people of Egypt and Canaan was gone, all Egypt came to Joseph and said, “Give us food. Why should we die before your eyes? Our money is all gone.”

16 “Then bring your livestock,” said Joseph. “I will sell you food in exchange for your livestock, since your money is gone.” 17 So they brought their livestock to Joseph, and he gave them food in exchange for their horses, their sheep and goats, their cattle and donkeys. And he brought them through that year with food in exchange for all their livestock.

18 When that year was over, they came to him the following year and said, “We cannot hide from our lord the fact that since our money is gone and our livestock belongs to you, there is nothing left for our lord except our bodies and our land. 19 Why should we perish before your eyes—we and our land as well? Buy us and our land in exchange for food, and we with our land will be in bondage to Pharaoh. Give us seed so that we may live and not die, and that the land may not become desolate.”

20 So Joseph bought all the land in Egypt for Pharaoh. The Egyptians, one and all, sold their fields, because the famine was too severe for them. The land became Pharaoh’s, 21 and Joseph reduced the people to servitude,[c] from one end of Egypt to the other. 22 However, he did not buy the land of the priests, because they received a regular allotment from Pharaoh and had food enough from the allotment Pharaoh gave them. That is why they did not sell their land.

23 Joseph said to the people, “Now that I have bought you and your land today for Pharaoh, here is seed for you so you can plant the ground. 24 But when the crop comes in, give a fifth of it to Pharaoh. The other four-fifths you may keep as seed for the fields and as food for yourselves and your households and your children.”

25 “You have saved our lives,” they said. “May we find favor in the eyes of our lord; we will be in bondage to Pharaoh.”

26 So Joseph established it as a law concerning land in Egypt—still in force today—that a fifth of the produce belongs to Pharaoh. It was only the land of the priests that did not become Pharaoh’s.

27 Now the Israelites settled in Egypt in the region of Goshen. They acquired property there and were fruitful and increased greatly in number.

28 Jacob lived in Egypt seventeen years, and the years of his life were a hundred and forty-seven. 29 When the time drew near for Israel to die, he called for his son Joseph and said to him, “If I have found favor in your eyes, put your hand under my thigh and promise that you will show me kindness and faithfulness. Do not bury me in Egypt, 30 but when I rest with my fathers, carry me out of Egypt and bury me where they are buried.”

“I will do as you say,” he said.

31 “Swear to me,” he said. Then Joseph swore to him, and Israel worshiped as he leaned on the top of his staff.[d]

Footnotes

  1. Genesis 47:7 Or greeted
  2. Genesis 47:10 Or said farewell to
  3. Genesis 47:21 Samaritan Pentateuch and Septuagint (see also Vulgate); Masoretic Text and he moved the people into the cities
  4. Genesis 47:31 Or Israel bowed down at the head of his bed

Nouă Traducere În Limba Română

Geneza 47

1Iosif s-a dus şi i-a spus lui Faraon că tatăl său şi fraţii săi au venit din Canaan cu turmele, cirezile şi cu tot ceea ce au şi că se află în Goşen[a]. Iosif i-a luat pe cinci dintre fraţii săi şi i-a dus la Faraon. Faraon i-a întrebat:

– Cu ce vă ocupaţi?

– Slujitorii tăi sunt păstori, aşa cum au fost şi strămoşii noştri, au răspuns ei. Am venit să locuim ca străini în ţară, pentru că foametea este grea în Canaan şi nu mai este păşune pentru turmele slujitorilor tăi. Permite-le deci slujitorilor tăi să locuiască în Goşen.

Atunci Faraon i-a zis lui Iosif:

– Tatăl tău şi fraţii tăi au venit la tine. Ţara Egiptului este înaintea ta. Aşază-i pe tatăl tău şi pe fraţii tăi în cea mai bună parte a ţării. Să locuiască în Goşen. Iar dacă tu ştii că între ei sunt oameni pricepuţi, pune-i responsabili peste turmele mele.

Iosif l-a adus pe tatăl său, Iacov, l-a prezentat lui Faraon, iar Iacov l-a binecuvântat[b] pe Faraon. Faraon l-a întrebat pe Iacov:

– Câţi ani ai?

– Anii călătoriei mele sunt o sută treizeci, a răspuns Iacov. Anii vieţii mele au fost puţini şi grei. Ei n-au ajuns anii vieţii strămoşilor mei în timpul călătoriei lor.

10 Apoi Iacov l-a binecuvântat pe Faraon şi a plecat de la el. 11 Iosif i-a aşezat pe tatăl său şi pe fraţii săi în ţara Egiptului şi le-a dat o moşie în cea mai bună parte a ţării, în ţinutul Ramses[c], aşa cum poruncise Faraon. 12 Iosif s-a îngrijit de hrana tatălui său, a fraţilor săi şi a întregii familii a tatălui său, după numărul copiilor lor.

Iosif şi foametea din Egipt

13 În toată ţara nu mai era hrană, pentru că foametea era foarte grea. Ţara Egiptului şi ţara Canaanului lâncezeau din cauza foametei. 14 Iosif a adunat tot argintul care se găsea în ţara Egiptului şi în ţara Canaanului, ca plată pentru grânele cumpărate de oameni, şi l-a adus în vistieria lui Faraon. 15 Când s-a terminat argintul din ţara Egiptului şi din Canaan, toţi egiptenii au venit la Iosif şi i-au zis:

– Dă-ne pâine! De ce să murim înaintea ta din cauză că nu mai avem argint?

16 Iosif a răspuns:

– Dacă nu mai aveţi argint, daţi-mi turmele voastre şi vă voi da pâine în schimbul lor.

17 Ei şi-au adus turmele la Iosif, iar Iosif le-a dat pâine în schimbul cailor, turmelor de oi, cirezilor de vite şi măgarilor. În acel an i-a hrănit cu pâine în schimbul tuturor turmelor lor. 18 Când s-a terminat acel an, ei au venit la el în anul următor şi i-au zis: „Nu putem ascunde de stăpânul nostru că nu mai avem argint şi că cirezile de vite sunt ale stăpânului nostru. Nu ne-a mai rămas nimic pentru stăpânul nostru decât trupurile şi pământurile noastre. 19 De ce să murim noi şi pământurile noastre înaintea ta? Cumpără-ne pe noi şi pământurile noastre în schimbul hranei, iar noi şi pământurile noastre vom deveni slujitorii lui Faraon. Dă-ne sămânţă ca să trăim şi să nu murim, iar ţara să nu rămână pustie.“

20 Astfel, Iosif a cumpărat toate pământurile din Egipt pentru Faraon. Toţi egiptenii şi-au vândut pământurile, deoarece foametea era prea grea pentru ei; şi ţara a ajuns a lui Faraon. 21 După aceea, a mutat în cetăţi poporul[d] de la o margine a Egiptului până la cealaltă. 22 Totuşi el n-a cumpărat pământurile preoţilor, pentru că preoţii aveau venit dat de Faraon şi trăiau din venitul pe care li-l dădea Faraon; de aceea ei nu şi-au vândut pământurile. 23 Apoi Iosif a zis poporului:

– Pentru că astăzi v-am cumpărat împreună cu pământurile voastre pentru Faraon, vă dau sămânţă să semănaţi pământul, 24 dar la seceriş va trebui să-i daţi a cincea parte lui Faraon. Celelalte patru părţi vor fi ale voastre ca sămânţă pentru ogor şi ca hrană pentru voi, pentru familiile voastre şi pentru copiii voştri.

25 Ei au răspuns:

– Tu ne-ai salvat vieţile; să găsim bunăvoinţă la stăpânul nostru şi vom fi slujitorii lui Faraon.

26 Astfel, Iosif a făcut o lege pentru Egipt, care a rămas valabilă până în ziua de azi, potrivit căreia a cincea parte este a lui Faraon. Doar pământurile preoţilor nu au ajuns ale lui Faraon.

Ultimele zile ale lui Iacov

27 Israeliţii s-au aşezat în ţara Egiptului, în ţinutul Goşen; ei au dobândit proprietăţi acolo, au fost roditori şi s-au înmulţit foarte mult. 28 Iacov a trăit în ţara Egiptului şaptesprezece ani; anii vieţii sale au fost o sută patruzeci şi şapte. 29 Cu puţin înainte să moară, Iacov l-a chemat pe fiul său Iosif şi i-a zis:

– Dacă am găsit bunăvoinţă la tine, pune-ţi mâna sub coapsa mea şi poartă-te cu mine cu bunătate şi credincioşie. Nu mă îngropa în Egipt, 30 ci, atunci când voi muri, du-mă din Egipt şi îngroapă-mă în mormântul strămoşilor mei.

– Voi face aşa cum ai zis, a răspuns el.

31 – Jură-mi, i-a cerut Iacov.

Iosif i-a jurat. Apoi Israel s-a închinat pe căpătâiul patului său[e].

Footnotes

  1. Geneza 47:1 Vezi nota de la 45:10; şi în vs. 4, 6, 27
  2. Geneza 47:7 Sau: l-a salutat; şi în v. 10
  3. Geneza 47:11 O altă denumire, mai târzie, pentru ţinutul Goşen; vezi şi Ţoan, în Ps. 78:12, 43
  4. Geneza 47:21 TM; PentSam, LXX, VUL: a adus poporul la servitute
  5. Geneza 47:31 TM; LXX: s-a închinat, rezemându-se pe vârful toiagului său; în scrierea veche ebraică, care nu era vocalizata, termenul pentru pat, m(i)tt(a)h, se scria la fel cu cel pentru toiag, m(a)tt(e)h