New International Version

Deuteronomy 1

The Command to Leave Horeb

1These are the words Moses spoke to all Israel in the wilderness east of the Jordan—that is, in the Arabah—opposite Suph, between Paran and Tophel, Laban, Hazeroth and Dizahab. (It takes eleven days to go from Horeb to Kadesh Barnea by the Mount Seir road.)

In the fortieth year, on the first day of the eleventh month, Moses proclaimed to the Israelites all that the Lord had commanded him concerning them. This was after he had defeated Sihon king of the Amorites, who reigned in Heshbon, and at Edrei had defeated Og king of Bashan, who reigned in Ashtaroth.

East of the Jordan in the territory of Moab, Moses began to expound this law, saying:

The Lord our God said to us at Horeb, “You have stayed long enough at this mountain. Break camp and advance into the hill country of the Amorites; go to all the neighboring peoples in the Arabah, in the mountains, in the western foothills, in the Negev and along the coast, to the land of the Canaanites and to Lebanon, as far as the great river, the Euphrates. See, I have given you this land. Go in and take possession of the land the Lord swore he would give to your fathers—to Abraham, Isaac and Jacob—and to their descendants after them.”

The Appointment of Leaders

At that time I said to you, “You are too heavy a burden for me to carry alone. 10 The Lord your God has increased your numbers so that today you are as numerous as the stars in the sky. 11 May the Lord, the God of your ancestors, increase you a thousand times and bless you as he has promised! 12 But how can I bear your problems and your burdens and your disputes all by myself? 13 Choose some wise, understanding and respected men from each of your tribes, and I will set them over you.”

14 You answered me, “What you propose to do is good.”

15 So I took the leading men of your tribes, wise and respected men, and appointed them to have authority over you—as commanders of thousands, of hundreds, of fifties and of tens and as tribal officials. 16 And I charged your judges at that time, “Hear the disputes between your people and judge fairly, whether the case is between two Israelites or between an Israelite and a foreigner residing among you. 17 Do not show partiality in judging; hear both small and great alike. Do not be afraid of anyone, for judgment belongs to God. Bring me any case too hard for you, and I will hear it.” 18 And at that time I told you everything you were to do.

Spies Sent Out

19 Then, as the Lord our God commanded us, we set out from Horeb and went toward the hill country of the Amorites through all that vast and dreadful wilderness that you have seen, and so we reached Kadesh Barnea. 20 Then I said to you, “You have reached the hill country of the Amorites, which the Lord our God is giving us. 21 See, the Lord your God has given you the land. Go up and take possession of it as the Lord, the God of your ancestors, told you. Do not be afraid; do not be discouraged.”

22 Then all of you came to me and said, “Let us send men ahead to spy out the land for us and bring back a report about the route we are to take and the towns we will come to.”

23 The idea seemed good to me; so I selected twelve of you, one man from each tribe. 24 They left and went up into the hill country, and came to the Valley of Eshkol and explored it. 25 Taking with them some of the fruit of the land, they brought it down to us and reported, “It is a good land that the Lord our God is giving us.”

Rebellion Against the Lord

26 But you were unwilling to go up; you rebelled against the command of the Lord your God. 27 You grumbled in your tents and said, “The Lord hates us; so he brought us out of Egypt to deliver us into the hands of the Amorites to destroy us. 28 Where can we go? Our brothers have made our hearts melt in fear. They say, ‘The people are stronger and taller than we are; the cities are large, with walls up to the sky. We even saw the Anakites there.’”

29 Then I said to you, “Do not be terrified; do not be afraid of them. 30 The Lord your God, who is going before you, will fight for you, as he did for you in Egypt, before your very eyes, 31 and in the wilderness. There you saw how the Lord your God carried you, as a father carries his son, all the way you went until you reached this place.”

32 In spite of this, you did not trust in the Lord your God, 33 who went ahead of you on your journey, in fire by night and in a cloud by day, to search out places for you to camp and to show you the way you should go.

34 When the Lord heard what you said, he was angry and solemnly swore: 35 “No one from this evil generation shall see the good land I swore to give your ancestors, 36 except Caleb son of Jephunneh. He will see it, and I will give him and his descendants the land he set his feet on, because he followed the Lord wholeheartedly.”

37 Because of you the Lord became angry with me also and said, “You shall not enter it, either. 38 But your assistant, Joshua son of Nun, will enter it. Encourage him, because he will lead Israel to inherit it. 39 And the little ones that you said would be taken captive, your children who do not yet know good from bad—they will enter the land. I will give it to them and they will take possession of it. 40 But as for you, turn around and set out toward the desert along the route to the Red Sea.[a]

41 Then you replied, “We have sinned against the Lord. We will go up and fight, as the Lord our God commanded us.” So every one of you put on his weapons, thinking it easy to go up into the hill country.

42 But the Lord said to me, “Tell them, ‘Do not go up and fight, because I will not be with you. You will be defeated by your enemies.’”

43 So I told you, but you would not listen. You rebelled against the Lord’s command and in your arrogance you marched up into the hill country. 44 The Amorites who lived in those hills came out against you; they chased you like a swarm of bees and beat you down from Seir all the way to Hormah. 45 You came back and wept before the Lord, but he paid no attention to your weeping and turned a deaf ear to you. 46 And so you stayed in Kadesh many days—all the time you spent there.

Footnotes

  1. Deuteronomy 1:40 Or the Sea of Reeds

Nouă Traducere În Limba Română

Deuteronom 1

Recapitularea istoriei în Transiordania. Porunca de a părăsi Horebul

1Acestea sunt cuvintele rostite de Moise înaintea lui Israel, în pustia de la răsărit de Iordan, în Araba[a], faţă în faţă cu Suf, între Paran şi Tofel, Laban, Haţerot şi Di-Zahab. Distanţa de la Horeb până la Kadeş-Barnea este cale de unsprezece zile pe drumul către muntele Seir.

În al patruzecilea an, în prima zi a lunii a unsprezecea[b], Moise le-a spus israeliţilor ceea ce Domnul i-a poruncit să le spună. Aceasta a avut loc după ce l-au învins pe Sihon, regele amorit, care locuia la Heşbon şi pe Og, regele Başanului, care locuia la Aştarot, în Edrei.

Dincolo de Iordan, în ţara Moabului, Moise a început să explice Legea aceasta, zicând:

Domnul, Dumnezeul nostru ne-a vorbit la Horeb şi ne-a zis: «Aţi locuit destulă vreme pe muntele acesta. Întoarceţi-vă şi plecaţi; mergeţi înspre regiunea muntoasă a amoriţilor şi înspre toţi locuitorii dimprejurul ei – din Araba, din regiunea muntoasă[c] şi din zona deluroasă[d], din Neghev[e] şi de pe ţărmul mării – înspre ţara canaaniţilor şi înspre Liban, până la Râul cel Mare, râul Eufrat. Priviţi, v-am pus ţara înainte! Intraţi şi luaţi în stăpânire ţara pe care Domnul a promis părinţilor voştri, Avraam, Isaac şi Iacov, că le-o va da lor şi seminţei[f] lor.»

Desemnarea liderilor

V-am spus atunci: «Nu sunt în stare să vă port singur.» 10 Domnul, Dumnezeul vostru, v-a înmulţit şi iată că astăzi sunteţi la fel de numeroşi ca stelele cerului. 11 Domnul, Dumnezeul strămoşilor voştri, să vă înmulţească de o mie de ori şi să vă binecuvânteze după cum a promis. 12 Deci cum puteam eu să port de unul singur povara voastră, problemele voastre şi certurile voastre? 13 De aceea v-am spus: «Alegeţi din seminţiile voastre bărbaţi înţelepţi, pricepuţi şi cunoscuţi, iar eu îi voi pune conducători peste voi!» 14 Voi mi-aţi răspuns atunci că porunca pe care v-am dat-o este un lucru bun.

15 Prin urmare, am luat căpetenii din seminţiile voastre, bărbaţi înţelepţi şi cunoscuţi, şi i-am pus conducători peste voi: conducători peste o mie, peste o sută, peste cincizeci şi peste zece oameni; i-am rânduit ca dregători în seminţiile voastre. 16 Le-am dat porunci, în acelaşi timp, şi judecătorilor voştri şi le-am zis: «Să ascultaţi neînţelegerile dintre fraţii voştri şi să judecaţi după dreptate neînţelegerile fiecăruia cu fratele său sau cu străinul. 17 Să nu fiţi părtinitori în judecată, ci să-l ascultaţi pe cel mic la fel ca şi pe cel mare. Să nu vă fie teamă de oameni, fiindcă judecata este a lui Dumnezeu; cazurile care sunt prea grele pentru voi să le aduceţi la mine ca să le ascult.» 18 La vremea aceea v-am poruncit tot ce aveaţi de făcut.

Trimiterea iscoadelor

19 Am plecat din Horeb, aşa cum Domnul, Dumnezeul nostru, ne poruncise, am călătorit prin toată pustia cea mare şi înfricoşătoare, pe care aţi văzut-o, mergând pe drumul către regiunea muntoasă a amoriţilor şi am ajuns la Kadeş-Barnea. 20 Atunci eu v-am spus: «Aţi ajuns în regiunea muntoasă a amoriţilor, pe care ne-o dă Domnul, Dumnezeul nostru. 21 Iată că Domnul, Dumnezeul vostru, v-a pus ţara înainte. Duceţi-vă şi luaţi-o în stăpânire, aşa cum v-a poruncit Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri. Să nu vă fie frică şi să nu vă înspăimântaţi.»

22 Atunci v-aţi apropiat de mine şi mi-aţi zis: «Să trimitem câţiva bărbaţi înaintea noastră ca să iscodească ţara şi să ne aducă un răspuns cu privire la drumul pe care trebuie să înaintăm şi la cetăţile în care vom intra.» 23 Propunerea voastră mi s-a părut bună, astfel că am luat doisprezece bărbaţi dintre voi, câte un om din fiecare seminţie. 24 Ei au plecat, au trecut muntele, au ajuns în valea Eşcol şi au început să iscodească ţara. 25 Au luat cu ei din roadele ţării, ni le-au adus şi s-au întors cu următorul mesaj: «Ţara pe care Domnul, Dumnezeul nostru, ne-o dă este bună.»

Răzvrătirea poporului

26 Dar voi n-aţi vrut să mergeţi şi v-aţi împotrivit poruncii Domnului, Dumnezeul vostru. 27 Aţi cârtit în corturile voastre şi aţi spus: «Pentru că ne urăşte, de aceea ne-a scos Domnul din ţara Egiptului! El vrea să ne dea pe mâna amoriţilor ca să fim nimiciţi. 28 Unde să mergem? Fraţii noştri ne-au înmuiat inima când ne-au spus: ‘Locuitorii ţării sunt mai puternici şi mai înalţi decât noi. Cetăţile lor sunt mari, fortificate până la cer; mai mult, i-am văzut acolo şi pe anachiţi[g]!’»

29 Dar eu v-am zis să nu vă temeţi şi să nu vă fie frică de ei, 30 fiindcă Domnul, Dumnezeul vostru, merge înaintea voastră şi El se va lupta pentru voi, tot aşa cum a făcut în Egipt, înaintea ochilor voştri. 31 Apoi, în pustie aţi văzut cum Domnul, Dumnezeul vostru, s-a îngrijit de voi asemenea unui părinte care se îngrijeşte de fiul său, pe toată perioada călătoriei, până când aţi ajuns în acest loc.

32 Cu toate acestea, nu v-aţi încrezut în Domnul, Dumnezeul vostru, 33 Care mergea înaintea voastră pe drum,

într-un stâlp de foc noaptea şi într-un nor ziua, ca să vă caute un loc de popas şi să vă arate drumul pe care să mergeţi.

34 Când Domnul a auzit ceea ce aţi vorbit, El s-a mâniat şi a jurat zicând: 35 «Nici un bărbat din generaţia aceasta rea nu va vedea ţara aceea bună pe care le-am promis-o, prin jurământ, strămoşilor voştri, 36 în afară de Caleb, fiul lui Iefune. El o va vedea şi Eu îi voi da lui şi fiilor lui ţara în care merge, pentru că L-a urmat din toată inima pe Domnul.»

37 Domnul s-a mâniat şi pe mine din cauza voastră şi mi-a zis: «Nici tu nu vei intra în ea, 38 însă Iosua, fiul lui Nun, slujitorul tău, va intra în ea. Încurajează-l, căci el îl va pune pe Israel s-o ia în stăpânire. 39 Cu privire la copilaşii voştri, despre care aţi spus că vor fi pradă şi la fiii voştri, care azi nu cunosc nici binele, nici răul, ei vor intra în ţară; Eu le-o voi da şi ei o vor stăpâni. 40 Cât despre voi, întoarceţi-vă şi mergeţi în pustie, pe drumul către Marea Roşie[h]

41 Voi însă aţi început să-mi spuneţi: «Am păcătuit împotriva Domnului! Ne vom duce să ne luptăm, aşa cum ne-a poruncit Domnul, Dumnezeul nostru!» Şi astfel v-aţi luat armele şi aţi îndrăznit să vă urcaţi pe vârful muntelui. 42 Dar Domnul mi-a poruncit să vă spun astfel: «Să nu vă urcaţi şi să nu vă luptaţi pentru că Eu nu sunt în mijlocul vostru şi astfel veţi fi învinşi de către duşmanii voştri.»

43 V-am vorbit, dar nu m-aţi ascultat. V-aţi răzvrătit împotriva poruncii Domnului şi, încrezători, v-aţi urcat pe munte. 44 Atunci amoriţii care locuiau în acea regiune muntoasă au venit împotriva voastră, v-au urmărit ca albinele şi v-au zdrobit din Seir până la Horma. 45 Când v-aţi întors, aţi plâns înaintea Domnului, dar El nu v-a ascultat plânsetul şi nu v-a luat în seamă. 46 Şi aşa aţi rămas la Kadeş, unde aţi locuit multe zile.

Footnotes

  1. Deuteronom 1:1 Denumirea, în Vechiul Testament, a riftului care se întinde de la Marea Galileii până la Marea Roşie; de obicei se referă la Valea Iordanului
  2. Deuteronom 1:3 Luna Şebat (ianuarie-februarie), în al patruzecilea an de la ieşirea din Egipt
  3. Deuteronom 1:7 Zona muntoasă din centrul Canaanului, situată între Valea Iordanului şi zona deluroasă
  4. Deuteronom 1:7 Ebr.: Şefela, zona cu dealuri joase, piemontană, situată între centrul muntos al Canaanului şi ţărmul Mediteranei
  5. Deuteronom 1:7 Ţinutul pustiu din sudul Canaanului, între Beer-Şeba şi Kadeş-Barnea
  6. Deuteronom 1:8 Termenul ebraic pentru sămânţă este un singular care se poate referi atât la un singur urmaş, cât şi la toţi urmaşii de pe linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca în cele mai multe cazuri termenul să exprime o ambiguitate intenţionată. În traducerea de faţă a fost redat fie literal, fie cu urmaş sau urmaşi, în funcţie de contextul literal şi de cel teologic. Apostolul Pavel (Gal. 3:16) aplică acelaşi termen, sămânţă, lui Isus Cristos, demonstrând prin exegeza sa că promisiunea făcută lui Avraam îşi găseşte împlinirea ultimă în Isus Cristos
  7. Deuteronom 1:28 Locuitori străvechi ai Canaanului, descrişi ca fiind uriaşi (Num. 13:33)
  8. Deuteronom 1:40 Ebr.: Yam Suf (lit.: Marea Trestiilor sau Marea Algelor - vezi Iona 2:5, unde acelaşi termen ebraic, suf, are sensul de alge). Denumirea de Marea Roşie a fost introdusă în traducerile moderne prin LXX şi VUL; în VT însă, sintagma ebraică denumea actualul Golf Aqaba, la sud de Elat. Chiar şi astăzi localnicii numesc Golful Aqaba Yam Suf; vezi 1 Regi 9:26