Job 7 – NIV & NTLR

New International Version

Job 7:1-21

1“Do not mortals have hard service on earth?

Are not their days like those of hired laborers?

2Like a slave longing for the evening shadows,

or a hired laborer waiting to be paid,

3so I have been allotted months of futility,

and nights of misery have been assigned to me.

4When I lie down I think, ‘How long before I get up?’

The night drags on, and I toss and turn until dawn.

5My body is clothed with worms and scabs,

my skin is broken and festering.

6“My days are swifter than a weaver’s shuttle,

and they come to an end without hope.

7Remember, O God, that my life is but a breath;

my eyes will never see happiness again.

8The eye that now sees me will see me no longer;

you will look for me, but I will be no more.

9As a cloud vanishes and is gone,

so one who goes down to the grave does not return.

10He will never come to his house again;

his place will know him no more.

11“Therefore I will not keep silent;

I will speak out in the anguish of my spirit,

I will complain in the bitterness of my soul.

12Am I the sea, or the monster of the deep,

that you put me under guard?

13When I think my bed will comfort me

and my couch will ease my complaint,

14even then you frighten me with dreams

and terrify me with visions,

15so that I prefer strangling and death,

rather than this body of mine.

16I despise my life; I would not live forever.

Let me alone; my days have no meaning.

17“What is mankind that you make so much of them,

that you give them so much attention,

18that you examine them every morning

and test them every moment?

19Will you never look away from me,

or let me alone even for an instant?

20If I have sinned, what have I done to you,

you who see everything we do?

Why have you made me your target?

Have I become a burden to you?7:20 A few manuscripts of the Masoretic Text, an ancient Hebrew scribal tradition and Septuagint; most manuscripts of the Masoretic Text I have become a burden to myself.

21Why do you not pardon my offenses

and forgive my sins?

For I will soon lie down in the dust;

you will search for me, but I will be no more.”

Nouă Traducere În Limba Română

Iov 7:1-21

1Oare nu are omul o viață plină de trudă1 Vezi Is. 40:2. Termenul ebraic se poate referi și la greutatea serviciului militar. pe pământ?

Oare nu sunt zilele lui ca ale unui zilier1 Sau: mercenar.?

2Ca un rob care tânjește după umbră

sau ca un zilier care își așteaptă plata,

3așa am avut și eu parte de luni de deșertăciune

și nopți de necaz mi s‑au dat.

4Când mă culc, mă întreb: «Când mă voi trezi?»

Dar noaptea e așa de lungă și mă frământ până în zori.

5Carnea îmi este acoperită de viermi și de coji pământii;

pielea îmi crapă și supurează.

6Zilele mele sunt mai iuți decât suveica țesătorului

și se sfârșesc fără speranță.

7Adu‑Ți aminte, Dumnezeule, că viața mi‑e doar o suflare!

Ochii mei nu vor mai vedea binele.

8Ochiul care mă privește nu mă va mai vedea;

ochii Tăi vor fi asupra mea, dar eu nu voi mai fi.

9Ca norul care se risipește și trece,

tot așa cel ce se coboară în Locuința Morților9 Ebr.: Șeol [peste tot în carte]. nu se va mai ridica.

10Nu se va mai întoarce la casa lui

și nu‑și va mai cunoaște locul.

11De aceea eu nu voi tăcea,

ci, în necazul duhului meu, voi vorbi,

în amărăciunea sufletului meu, mă voi plânge!

12Sunt eu Marea sau un monstru al mării,

de ai pus o strajă în jurul meu?

13Când zic: «Patul meu mă va mângâia

și așternutul îmi va alina plângerea!»,

14atunci Tu mă înspăimânți cu vise

și mă îngrozești cu vedenii.

15Așa că aș alege mai bine sugrumarea,

mai bine moartea, decât aceste oase.

16Le disprețuiesc…! Nu voi trăi în veci!

Lasă‑mă, căci doar o suflare îmi sunt zilele!

17Ce este omul, ca să‑l apreciezi

și să‑ți îndrepți inima spre el,

18să‑l cercetezi în fiecare dimineață

și să‑l încerci în orice clipă?

19Nu vei înceta oare să te mai uiți la mine

și să mă lași astfel singur, măcar până‑mi înghit saliva?

20Dacă am păcătuit, ce Ți‑am făcut Ție,

Veghetor al oamenilor?

De ce m‑ai luat drept țintă?

Am devenit o povară pentru Tine?

21De ce nu‑mi ierți fărădelegea

și nu‑mi dai la o parte nelegiuirea?

Căci acum mă voi culca în țărână,

mă vei căuta, dar nu voi mai fi.“