Hoffnung für Alle

Ruth 1:1-22

Ruths Treue und ihre Reise nach Israel

(Kapitel 1)

»Dein Gott ist mein Gott!«

1-2Zu der Zeit, als das Volk Israel von Männern geführt wurde, die man Richter nannte, brach im Land eine Hungersnot aus. Darum verließ ein Mann namens Elimelech aus der Sippe Efrat die Stadt Bethlehem in Juda, wo er gewohnt hatte. Er ging mit seiner Frau Noomi und seinen beiden Söhnen Machlon und Kiljon ins Land Moab und ließ sich dort nieder.

3Doch dann starb Elimelech, und Noomi blieb mit ihren Söhnen allein zurück. 4Die beiden heirateten zwei Frauen aus Moab, sie hießen Orpa und Ruth. Nach etwa zehn Jahren 5starben auch Machlon und Kiljon. Nun hatte Noomi keinen Mann und keine Söhne mehr.

6-7Bald darauf erfuhr sie, dass der Herr sich über sein Volk erbarmt und ihm wieder eine gute Ernte geschenkt hatte. Sofort brach sie auf, um in ihre Heimat Juda zurückzukehren. Ihre Schwiegertöchter begleiteten sie.

8Unterwegs sagte Noomi zu ihnen: »Geht doch wieder zurück in euer Elternhaus, kehrt um! Möge der Herr euch so viel Liebe erweisen, wie ihr sie den Verstorbenen und mir entgegengebracht habt! 9Er gebe euch ein neues Zuhause an der Seite eines zweiten Mannes!«

Sie küsste ihre Schwiegertöchter. Die beiden fingen an zu weinen 10und widersprachen ihr: »Nein, wir wollen mit dir zu deinem Volk gehen!« 11Doch Noomi entgegnete: »Kehrt doch um, meine Töchter! Warum wollt ihr mich unbedingt begleiten? Ich werde keine Söhne mehr zur Welt bringen, die eure Männer werden könnten.1,11 Vgl. 5. Mose 25,5‒10. 12Kehrt um, meine Töchter, geht! Ich bin zu alt, um wieder zu heiraten. Und selbst wenn ich die Hoffnung nicht aufgeben würde, ja, wenn ich noch heute Nacht einen Mann bekommen und dann Söhne zur Welt bringen würde: 13Wollt ihr etwa so lange warten, bis sie erwachsen sind? Wollt ihr euch bis dahin von allen Männern fernhalten und jede Gelegenheit ausschlagen, noch einmal zu heiraten? Nein, meine Töchter! Der Herr hat sich gegen mich gewandt, euch jedoch möchte ich das harte Schicksal ersparen, das mich getroffen hat.«

14Da weinten die beiden noch mehr. Orpa küsste ihre Schwiegermutter zum Abschied, Ruth aber wollte sie auf keinen Fall verlassen. 15Da forderte Noomi sie auf: »Schau, deine Schwägerin kehrt zu ihrem Volk und zu ihrem Gott zurück. Geh doch mit ihr!«

16Aber Ruth erwiderte: »Besteh nicht darauf, dass ich dich verlasse! Ich will mich nicht von dir trennen. Wo du hingehst, da will auch ich hingehen. Wo du bleibst, da bleibe ich auch. Dein Volk ist mein Volk, und dein Gott ist mein Gott. 17Wo du stirbst, will ich auch sterben und begraben werden. Nur der Tod kann mich von dir trennen; wenn ich dieses Versprechen nicht halte, soll der Herr mich hart bestrafen!«

18Noomi merkte, dass Ruth darauf bestand, mit ihr zu gehen, und so versuchte sie nicht mehr, sie zur Umkehr zu überreden. 19Zu zweit setzten sie ihren Weg nach Bethlehem fort. Als sie dort ankamen, ging es wie ein Lauffeuer durch die Stadt. »Ist das nicht Noomi?«, riefen die Frauen.

20»Nennt mich nicht länger Noomi (›die Fröhliche‹)«, erwiderte sie, »nennt mich Mara (›die Betrübte‹), denn der allmächtige Gott hat mir ein schweres Schicksal auferlegt: 21Als ich von hier fortzog, hatte ich alles, was man sich nur wünschen kann. Jetzt lässt mich der Herr mit leeren Händen zurückkehren. Warum nennt ihr mich also noch Noomi? Der Herr hat sein Urteil gegen mich gesprochen; er, der Allmächtige, hat mir bitteres Leid zugefügt.«

22Als Noomi mit ihrer moabitischen Schwiegertochter Ruth nach Bethlehem kam, begann gerade die Gerstenernte.

Nouă Traducere În Limba Română

Rut 1:1-22

Naomi și Rut

1Pe vremea când judecau1 Cu sensul de a conduce. judecătorii, a fost o foamete în țară. Atunci un bărbat din Betleemul lui Iuda a plecat împreună cu soția lui și cu cei doi fii ai săi să locuiască temporar în câmpiile Moabului. 2Bărbatul se numea Elimelek, soția lui se numea Naomi, iar cei doi fii ai săi se numeau Mahlon și Chilion. Ei erau efratiți din Betleemul lui Iuda. Când au ajuns în câmpiile Moabului, s‑au stabilit acolo.

3Însă Elimelek, soțul lui Naomi, a murit, și ea a rămas astfel singură cu cei doi fii ai ei. 4Aceștia s‑au căsătorit cu moabite; numele uneia era Orpa, iar numele celeilalte era Rut. După ce au locuit acolo aproape zece ani, 5cei doi, adică Mahlon și Chilion, au murit și ei, astfel încât femeia a rămas singură, fără cele două odrasle ale ei și fără soțul său. 6Atunci ea s‑a ridicat, împreună cu nurorile ei, ca să se întoarcă acasă din câmpiile Moabului, căci, pe când era în regiunea Moabului, auzise că Domnul Își cercetase poporul și le dăduse hrană. 7Ea a ieșit din locul în care se afla, iar cele două nurori ale ei erau cu ea. Și au plecat la drum ca să se întoarcă în țara lui Iuda.

8Naomi le‑a zis totuși celor două nurori ale ei:

– Plecați! Întoarceți‑vă fiecare la casa mamei sale! Domnul să Se poarte față de voi cu bunătatea8 Ebr.: hesed, termen care apare frecvent (de peste 250 ori) în VT, având o varietate de sensuri (îndurare, bunătate, bunăvoință, milă, credincioșie, dragoste statornică). Se referă atât la relațiile dintre oameni, cât și, într‑un mod cu totul special, la relația dintre YHWH și Israel. Cel mai frecvent, se referă la loialitatea părților implicate în legământ (în special loialitatea lui YHWH, care este certă). Termenul, așa cum o dovedește varietatea de sensuri, cuprinde toate implicațiile loialității lui YHWH față de promisiunile legământului. cu care și voi v‑ați purtat față de cei ce au murit și față de mine! 9Să dea Domnul ca fiecare din voi să găsească odihnă în casa viitorului soț!

Apoi le‑a dat sărutare, iar ele și‑au ridicat glasul și au plâns.

10Ele i‑au zis:

– Nu! Vom merge cu tine la poporul tău.

11Dar Naomi a răspuns:

– Întoarceți‑vă, fiicele mele! De ce să veniți cu mine? Mai am eu oare fii în pântecul meu, care să vă fie apoi soți? 12Întoarceți‑vă, fiicele mele! Plecați! Căci eu sunt prea bătrână să mă mai mărit. Chiar dacă aș zice că mai este speranță pentru mine, chiar dacă m‑aș mărita în noaptea aceasta și aș naște fii, 13ați aștepta voi până s‑ar face mari? V‑ați păstra voi pentru ei, fără să vă măritați? Nu, fiicele mele! Eu sunt mult mai amărâtă decât voi13 Sau: mele! Amărăciunea mea este prea mare pentru voi., căci mâna Domnului s‑a întins împotriva mea!

14Ele și‑au ridicat glasul și au plâns din nou. Orpa i‑a dat sărutare soacrei sale și a plecat, dar Rut s‑a ținut de ea.

15Naomi a zis:

– Iată, cumnata ta s‑a întors la poporul ei și la dumnezeii ei! Du‑te și tu după cumnata ta!

16Rut a răspuns:

– Nu insista să te părăsesc și să mă întorc de la tine. Căci unde mergi tu, voi merge și eu. Unde vei înnopta tu, voi înnopta și eu. Poporul tău va fi și poporul meu, iar Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu. 17Unde vei muri tu, voi muri și eu, și tot acolo voi fi și îngropată. Domnul să Se poarte cu mine cu toată asprimea17 Formulă tipică de jurământ (lit.: Așa să‑mi facă Domnul și chiar mai mult). dacă altceva, în afară de moarte, mă va despărți de tine!

18Văzând‑o hotărâtă să meargă cu ea, Naomi a încetat să‑i mai vorbească astfel. 19Cele două au călătorit până au ajuns la Betleem. Când au intrat în Betleem, în toată cetatea a fost multă forfotă pe seama lor.

Femeile se întrebau:

– Aceasta este Naomi?

20Ea le‑a zis:

– Nu mă mai numiți Naomi20-21 Naomi înseamnă Plăcută., ci numiți‑mă Mara20 Mara înseamnă Amară., pentru că Cel Atotputernic20-21 Ebr.: Șadai. m‑a amărât mult. 21Când am plecat, aveam de toate, dar Domnul m‑a adus înapoi cu mâinile goale. De ce să mă mai numiți Naomi, de vreme ce Domnul a mărturisit împotriva mea și Cel Atotputernic a adus necazul asupra mea?21 Sau: m‑a făcut să sufăr? LXX: m‑a smerit?

22Așa s‑a întors Naomi din câmpiile Moabului împreună cu moabita Rut, nora ei. Ele au sosit în Betleem, tocmai când începea seceratul orzului.