Hoffnung für Alle

Lukas 1:1-80

Geburt von Johannes dem Täufer und von Jesus

(Kapitel 1–2)

1Verehrter Theophilus! Schon viele haben versucht, all das aufzuschreiben, was Gott unter uns getan hat, 2so wie es uns die Augenzeugen berichtet haben, die von Anfang an dabei waren. Ihnen hat Gott den Auftrag gegeben, die rettende Botschaft weiterzusagen. 3Auch ich habe mich entschlossen, allem von Anfang an sorgfältig nachzugehen und es für dich, verehrter Theophilus, der Reihe nach aufzuschreiben. 4So wirst du feststellen, dass alles, was man dich gelehrt hat, zuverlässig und wahr ist.

Johannes soll das Kommen des Retters vorbereiten

5Als Herodes1,5 Es handelt sich um Herodes den Großen. Vgl. »Herodes« im Biblischen Personen- und Ortsverzeichnis. König von Judäa war, lebte dort ein Priester namens Zacharias. Er gehörte zur Dienstgruppe Abija1,5 Eine von 24 Priestergruppen, die immer abwechselnd den Tempeldienst versahen.. Wie Zacharias stammte auch seine Frau Elisabeth aus der Familie von Aaron. 6Beide lebten nach Gottes Willen und hielten sich in allem genau an seine Gebote und Ordnungen. 7Sie hatten keine Kinder, denn Elisabeth konnte keine bekommen, und beide waren inzwischen alt geworden.

8Wieder einmal tat Zacharias seinen Dienst als Priester vor Gott, weil die Gruppe Abija an der Reihe war. 9Wie üblich wurde ausgelost, wer zur Ehre Gottes im Tempel den Weihrauch anzünden sollte. Das Los fiel auf Zacharias.

10Er betrat den Tempel, während die Volksmenge draußen betete. 11Plötzlich sah er auf der rechten Seite des Räucheropferaltars einen Engel des Herrn stehen. 12Sein Anblick flößte Zacharias Angst und Schrecken ein.

13Doch der Engel sagte zu ihm: »Fürchte dich nicht, Zacharias! Gott hat dein Gebet erhört. Deine Frau Elisabeth wird bald einen Sohn bekommen, den sollst du Johannes nennen! 14Du wirst über dieses Kind froh und glücklich sein, und auch viele andere werden sich über seine Geburt freuen. 15Gott wird ihm eine große Aufgabe übertragen.1,15 Wörtlich: Denn er wird groß sein vor dem Herrn. Er wird weder Wein noch andere berauschende Getränke zu sich nehmen. Schon vor seiner Geburt wird er mit dem Heiligen Geist erfüllt sein, 16und er wird viele in Israel zum Herrn, ihrem Gott, zurückbringen. 17Erfüllt mit dem Geist und der Kraft des Propheten Elia1,17 Oder: Entschlossen und stark wie der Prophet Elia. wird er das Kommen Gottes vorbereiten: Er wird dafür sorgen, dass die Eltern sich wieder mit den Kindern versöhnen, und die Ungehorsamen werden wieder danach fragen, wie sie Gottes Willen erfüllen können. So wird er das ganze Volk darauf vorbereiten, den Herrn zu empfangen.«

18»Woran kann ich erkennen, dass deine Worte wahr sind?«, fragte Zacharias erstaunt den Engel. »Ich bin ein alter Mann, und auch meine Frau ist schon alt!« 19Der Engel antwortete: »Ich bin Gabriel und stehe unmittelbar vor Gott als sein Diener. Er gab mir den Auftrag, dir diese gute Nachricht zu überbringen. 20Was ich gesagt habe, wird sich erfüllen, wenn die Zeit dafür gekommen ist. Aber weil du meinen Worten keinen Glauben geschenkt hast, wirst du so lange stumm sein und nicht mehr sprechen können, bis es eintrifft.«

21Inzwischen wartete die Menschenmenge draußen auf Zacharias. Alle wunderten sich, dass er so lange im Tempel blieb. 22Als er endlich herauskam, konnte er nicht zu ihnen sprechen. Daran erkannten sie, dass er im Tempel eine göttliche Erscheinung gehabt haben musste. Zacharias verständigte sich durch Handzeichen mit ihnen und blieb stumm. 23Als die Zeit seines Tempeldienstes vorüber war, kehrte er nach Hause zurück.

24Nur wenig später wurde seine Frau Elisabeth schwanger. In den ersten fünf Monaten lebte sie völlig zurückgezogen und verließ das Haus nicht. 25»Der Herr hat an mich gedacht und mir geholfen«, sagte sie. »Nun kann mich niemand mehr verachten, weil ich keine Kinder habe.«

Ein Engel kündigt Maria die Geburt von Jesus an

26Elisabeth war im sechsten Monat schwanger, als Gott den Engel Gabriel nach Nazareth schickte, einer Stadt in Galiläa. 27Dort sollte er eine junge Frau namens Maria aufsuchen. Sie war noch unberührt und mit Josef, einem Nachkommen von König David, verlobt.

28Der Engel kam zu ihr und sagte: »Sei gegrüßt, Maria! Der Herr ist mit dir! Er hat dich unter allen Frauen auserwählt.« 29Maria erschrak über die Worte des Engels und fragte sich, was dieser Gruß bedeuten könnte. 30»Hab keine Angst, Maria«, redete der Engel weiter. »Gott hat dich zu etwas Besonderem auserwählt.1,30 Wörtlich: Du hast Gnade bei Gott gefunden. 31Du wirst schwanger werden und einen Sohn zur Welt bringen. Jesus soll er heißen. 32Er wird mächtig sein, und man wird ihn Sohn des Höchsten nennen. Gott, der Herr, wird ihm die Königsherrschaft seines Stammvaters David übergeben, 33und er wird die Nachkommen von Jakob für immer regieren. Seine Herrschaft wird niemals enden.«

34»Wie soll das geschehen?«, fragte Maria den Engel. »Ich habe ja noch nie mit einem Mann geschlafen.« 35Der Engel antwortete ihr: »Der Heilige Geist wird über dich kommen, und die Kraft des Höchsten wird sich an dir zeigen. Darum wird dieses Kind auch heilig sein und Sohn Gottes genannt werden. 36Selbst Elisabeth, deine Verwandte, von der man sagte, dass sie keine Kinder bekommen kann, ist jetzt im sechsten Monat schwanger. Sie wird in ihrem hohen Alter einen Sohn zur Welt bringen. 37Gott hat es ihr zugesagt, und was Gott sagt, das geschieht1,37 Oder: und für Gott ist nichts unmöglich!

38»Ich will mich dem Herrn ganz zur Verfügung stellen«, antwortete Maria. »Alles soll so geschehen, wie du es mir gesagt hast.« Darauf verließ sie der Engel.

Maria bei Elisabeth

39Bald danach machte sich Maria auf den Weg ins Bergland von Judäa und eilte so schnell wie möglich in die Stadt, in der Elisabeth und ihr Mann Zacharias wohnten. 40Sie betrat das Haus und begrüßte Elisabeth. 41Als Elisabeth Marias Stimme hörte, bewegte sich das Kind lebhaft in ihr. Da wurde sie mit dem Heiligen Geist erfüllt 42und rief laut: »Dich hat Gott gesegnet, mehr als alle anderen Frauen, und gesegnet ist das Kind, das in dir heranwächst! 43Womit habe ich verdient, dass die Mutter meines Herrn zu mir kommt? 44Denn kaum hörte ich deine Stimme, da hüpfte das Kind in mir vor Freude. 45Wie glücklich kannst du dich schätzen, weil du geglaubt hast! Was der Herr dir angekündigt hat, wird geschehen.«

Maria lobt und dankt Gott

46Da begann Maria, Gott zu loben:

»Von ganzem Herzen preise ich den Herrn.

47Ich freue mich über Gott, meinen Retter.

48Mir, seiner Dienerin, hat er Beachtung geschenkt,

und das, obwohl ich gering und unbedeutend bin.

Von jetzt an und zu allen Zeiten wird man mich glücklich preisen,

49denn Gott hat große Dinge an mir getan,

er, der mächtig und heilig ist!

50Seine Barmherzigkeit bleibt für immer und ewig,

sie gilt allen Menschen, die in Ehrfurcht vor ihm leben.

51Er streckt seinen starken Arm aus

und fegt die Hochmütigen mit ihren stolzen Plänen hinweg.

52Er stürzt Herrscher von ihrem Thron,

Unterdrückte aber richtet er auf.

53Die Hungrigen beschenkt er mit Gütern,

und die Reichen schickt er mit leeren Händen weg.

54Seine Barmherzigkeit hat er uns, seinen Dienern, zugesagt,

ja, er wird seinem Volk Israel helfen.

55Er hat es unseren Vorfahren versprochen,

Abraham und seinen Nachkommen hat er es für immer zugesagt.«

56Maria blieb etwa drei Monate bei Elisabeth und kehrte dann nach Hause zurück.

Johannes wird geboren

57Für Elisabeth kam die Stunde der Geburt, und sie brachte einen Sohn zur Welt. 58Als Nachbarn und Verwandte hörten, dass Gott so barmherzig mit ihr gewesen war, freuten sie sich mit ihr.

59Am achten Tag nach der Geburt kamen sie zur Beschneidung des Kindes zusammen. Sie wollten es Zacharias nennen – so wie sein Vater. 60Doch Elisabeth widersprach: »Nein, er soll Johannes heißen!« 61»Aber keiner in deiner Verwandtschaft trägt diesen Namen!«, wandten die anderen ein. 62Sie fragten den Vater durch Handzeichen: »Wie soll dein Sohn heißen?« 63Zacharias ließ sich eine Tafel geben und schrieb darauf: »Sein Name ist Johannes.« Darüber wunderten sich alle. 64Im selben Augenblick konnte Zacharias wieder sprechen, und er fing an, Gott zu loben.

65Ehrfürchtiges Staunen ergriff alle, die in dieser Gegend wohnten, und im ganzen Bergland von Judäa sprachen die Leute über das, was geschehen war. 66Nachdenklich fragten sie sich: »Was wird aus diesem Kind noch werden?« Denn es war offensichtlich, dass Gott etwas Besonderes mit ihm vorhatte.

Zacharias sieht den Auftrag von Johannes voraus

67Zacharias, der Vater von Johannes, wurde mit dem Heiligen Geist erfüllt und verkündete, was Gott ihm eingegeben hatte:

68»Gelobt sei der Herr, der Gott Israels!

Er ist zu unserem Volk gekommen und hat es befreit.

69Er hat uns einen starken Retter geschickt,

einen Nachkommen seines Dieners David.

70So hatte er es durch seine heiligen Propheten

schon vor langer Zeit verkündet:

71Er wird uns vor unseren Feinden retten

und aus der Hand aller Menschen, die uns hassen.

72Damit erweist er sich unseren Vorfahren gegenüber barmherzig

und zeigt, dass er seinen heiligen Bund nicht vergessen hat,

73den Eid, den er unserem Vater Abraham geschworen hat.

74Darin sagt er ihm zu, dass er uns, seine Nachkommen,

aus der Hand unserer Feinde befreit.

75Dann können wir ohne Furcht in seiner Gegenwart leben

und ihm unser Leben lang dienen

als Menschen, die ihm gehören und seinen Willen tun.

76Und dich, mein Sohn, wird man einen Propheten des Höchsten nennen.

Du wirst vor dem Herrn hergehen und ihm den Weg bahnen.

77Seinem Volk wirst du zeigen,

dass es durch die Vergebung seiner Sünden gerettet wird.

78Gott vergibt uns, weil seine Barmherzigkeit so groß ist.

Aus der Höhe kommt das helle Morgenlicht zu uns, der verheißene Retter.

79Dieses Licht wird allen Menschen leuchten,

die in Finsternis und Todesfurcht leben;

es wird uns auf den Weg des Friedens führen.«

80Johannes wuchs heran und wurde zu einem verständigen und klugen Mann. Er zog sich in die Einsamkeit der Wüste zurück bis zu dem Tag, an dem er öffentlich vor dem Volk Israel auftrat.

Nouă Traducere În Limba Română

Luca 1:1-80

Introducere

1Fiindcă mulți au încercat să alcătuiască o istorisire detaliată despre lucrurile care s‑au împlinit printre noi, 2așa cum ni le‑au încredințat cei ce au fost de la început martori oculari și care au ajuns slujitori ai Cuvântului, 3am decis și eu, după ce am cercetat cu atenție toate lucrurile de la început, să ți le scriu în ordine, preaalesule Teofil, 4ca să cunoști bine certitudinea4 Sau: siguranța; adevărul. lucrurilor4 Lit.: cuvintelor. despre care ai fost învățat prin viu grai.

Anunțarea nașterii lui Ioan Botezătorul

5În zilele lui Irod, regele Iudeei,5 Irod cel Mare, care a domnit între anii 37–4 î.Cr. era un preot pe nume Zaharia, din ceata preoțească a lui Abia.5 Cf. 1 Cron. 24:1-19, existau 24 de cete preoțești, ceata lui Abia fiind a opta, în ordinea slujirii (v. 10). Soția lui era dintre fiicele lui Aaron și se numea Elisabeta. 6Amândoi erau drepți înaintea lui Dumnezeu, urmând fără vină toate poruncile și hotărârile drepte ale Domnului. 7Dar nu aveau niciun copil, fiindcă Elisabeta era stearpă și amândoi erau înaintați în vârstă.

8În timp ce Zaharia era de slujbă, pentru că venise rândul cetei lui să slujească înaintea lui Dumnezeu, 9a fost ales prin sorți, după obiceiul preoției, să intre în Templul Domnului ca să tămâieze. 10La ora tămâierii, toată mulțimea poporului se ruga afară.

11Atunci i s‑a arătat un înger al Domnului, stând în picioare la dreapta altarului tămâierii. 12Când l‑a văzut, Zaharia s‑a tulburat și l‑a cuprins frica.

13Dar îngerul i‑a zis:

– Nu te teme, Zaharia, fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Soția ta, Elisabeta, îți va naște un fiu și îi vei pune numele Ioan13 Ioan derivă din ebraicul Iohanan, care înseamnă Domnul este îndurător.. 14El va fi bucuria și veselia ta și mulți se vor bucura de nașterea lui, 15căci el va fi mare înaintea Domnului. Nu va bea niciodată vin, nici băutură tare și va fi umplut de Duhul Sfânt încă din pântecul mamei lui. 16El îi va întoarce pe mulți dintre fiii lui Israel la Domnul, Dumnezeul lor. 17Va merge înaintea Domnului, în duhul și în puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile taților spre copii17 Vezi Mal. 4:5-6., iar pe cei neascultători să‑i întoarcă la înțelepciunea celor drepți, ca să pregătească Domnului un popor gata pentru El.

18Zaharia l‑a întrebat pe înger:

– După ce voi cunoaște lucrul acesta? Căci eu sunt bătrân, iar soția mea este înaintată în vârstă.

19Îngerul, răspunzând, i‑a zis:

– Eu sunt Gabriel, cel care stă înaintea lui Dumnezeu, și am fost trimis să vorbesc cu tine și să‑ți aduc aceste vești bune19 Cuvântul Evanghelie (care înseamnă Vestea Bună) derivă din același termen grecesc tradus aici cu vești bune. Vezi, de asemenea, textul din 2:10 și nota de la 3:18.. 20Iată că vei fi mut și nu vei mai putea vorbi până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că nu ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor.

21Oamenii îl așteptau pe Zaharia și se mirau de întârzierea lui în Templu. 22Când a ieșit, nu putea să le vorbească, astfel că ei au înțeles că avusese o viziune în Templu. El le făcea semne întruna și a continuat să rămână mut.

23Când i s‑au terminat zilele de slujbă, s‑a dus acasă. 24După un timp, Elisabeta, soția lui, a rămas însărcinată. Ea s‑a ținut ascunsă timp de cinci luni, zicând: 25„Iată ce mi‑a făcut Domnul atunci când a privit spre mine, înlăturându‑mi disprețul pe care l‑am îndurat între oameni!“

Anunțarea nașterii lui Isus

26În luna a șasea,26 Perioada sarcinii Elisabetei (v. 24, 36). îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într‑o cetate din Galileea, numită Nazaret, 27la o fecioară logodită cu un bărbat al cărui nume era Iosif, din Casa lui David. Numele fecioarei era Maria.

28Intrând la ea, îngerul a zis:

– Salutare28 Gr.: chaire, verb generic folosit ca formulă de salut atât în comunicarea verbală, cât și în cea scrisă. El mai poate însemna: Bucură‑te! Fii sănătos! Salut! Bun venit! Plecăciune!, ție căreia ți s‑a dat har! Domnul este cu tine! Binecuvântată ești tu între femei!

29Ea a fost foarte tulburată de aceste cuvinte și se gândea ce ar putea să însemne salutul acesta.

30Îngerul i‑a zis:

– Nu te teme, Maria, pentru că ai găsit har înaintea lui Dumnezeu! 31Iată că vei rămâne însărcinată și vei naște un Fiu, Căruia Îi vei pune numele Isus31 Gr.: Iesous – transcrierea în greacă a termenului ebraic și aramaic Ieșua (care înseamnă Domnul mântuie), o formă prescurtată a lui Ioșua sau Iehoșua (transliterat în limba română ca Iosua). În LXX și în pasajele din F.A. 7:45 și Evr. 4:8 în NT grecesc, numele lui Iosua apare transcris ca Isus.. 32El va fi mare și va fi numit „Fiul Celui Preaînalt“, iar Domnul Dumnezeu Îi va da tronul strămoșului32 Lit.: tatălui. Său, David.32 Vezi 2 Sam. 7:13, 16; Ps. 2:6-7; 89:26-27; Is. 9:6-7. 33Va împărăți peste Casa lui Iacov în veci, și Împărăția Lui nu va avea sfârșit.

34Maria l‑a întrebat pe înger:

– Cum se va întâmpla lucrul acesta de vreme ce eu nu știu de bărbat?

35Îngerul, răspunzând, i‑a zis:

– Duhul Sfânt Se va coborî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, Sfântul Care Se va naște va fi numit „Fiul lui Dumnezeu“35 Sau: De aceea, Cel Care se va naște va fi sfânt și va fi numit; sau: De aceea, Cel Care se va naște va fi numit sfânt, Fiul lui Dumnezeu.. 36Iată că Elisabeta, ruda ta, a conceput și ea un fiu, la bătrânețe. Și ea, care era numită stearpă, este acum în luna a șasea. 37Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este fără putere.37 Sau: Căci la Dumnezeu nu este nimic imposibil.

38Maria a zis:

– Iată‑mă, sunt roaba Domnului! Facă‑mi‑se după cuvântul tău!

Și îngerul a plecat de la ea.

Maria în vizită la Elisabeta

39În zilele acelea, Maria s‑a ridicat și s‑a dus în grabă spre regiunea muntoasă, într‑o cetate a lui Iuda. 40Ea a intrat în casa lui Zaharia și a salutat‑o pe Elisabeta. 41Când Elisabeta a auzit salutul Mariei, copilașul a săltat în pântecul ei, și Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt.

42Ea a strigat cu glas tare și a zis:

– Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului tău! 43Cum de mi‑a fost dat să vină la mine mama Domnului meu?! 44Căci iată, de îndată ce am auzit sunetul salutului tău, mi‑a săltat copilașul în pântec de bucurie! 45Fericită este cea care a crezut că vor fi împlinite lucrurile care i‑au fost spuse de Domnul!

Cântarea46-55 Cântarea este cunoscută sub numele de Magnificat, termenul latin pentru preamărește. Mariei

46Maria a zis:

– Sufletul meu Îl preamărește pe Domnul

47și mi se bucură nespus duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu,

48pentru că a privit cu îndurare la starea smerită a roabei Sale.

Căci iată, de acum încolo, toate generațiile mă vor considera fericită

49pentru că Cel Puternic a făcut lucruri mari pentru mine.

Numele Lui este sfânt.

50Mila Lui ține din generație în generație

față de cei ce se tem de El.

51El a făcut o minune cu51 Sau: El a arătat putere în; sau: El a înfăptuit un lucru măreț. brațul Său;

i‑a împrăștiat pe cei ce sunt mândri în cugetul inimii lor.

52I‑a dat jos pe cei puternici de pe tronurile lor

și i‑a înălțat pe cei smeriți.

53Pe cei flămânzi i‑a săturat cu bunătăți,

iar pe cei bogați i‑a dat afară cu mâinile goale.

54El l‑a ajutat pe Israel, slujitorul54 Gr.: pais, termen care poate avea și sensul de fiu. Său,

amintindu‑Și de mila Sa,

55așa cum le spusese strămoșilor55, 72 Lit.: taților. noștri,

lui Avraam și seminței55 Termenul grecesc pentru sămânță este un singular care se poate referi atât la un singur urmaș, cât și la toți descendenții din linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca termenul să exprime, în cele mai multe cazuri, o ambiguitate intenționată. Apostolul Pavel (Gal. 3:16) aplică același termen, sămânță, lui Isus Cristos, argumentând exegetic că promisiunea făcută lui Avraam își găsește împlinirea supremă în Isus Cristos. lui, în veci!

56Maria a rămas împreună cu Elisabeta aproape trei luni, iar apoi s‑a întors acasă.

Nașterea lui Ioan Botezătorul

57Când i s‑a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un băiat. 58Vecinii și rudele au auzit că Domnul Și‑a arătat nespus de mult mila față de ea și se bucurau împreună cu ea.

59În ziua a opta, au venit să circumcidă copilașul.59 Vezi Lev. 12:3.

Voiau să‑i pună numele Zaharia, după numele tatălui său, 60dar mama lui, răspunzând, a zis:

– Nu, ci se va numi Ioan.

61Ei i‑au zis:

– Nu este nimeni între rudele tale care poartă acest nume.

62Și îi făceau semne tatălui copilului, ca să știe ce nume dorește să‑i dea. 63El a cerut o tăbliță și a scris: „Numele lui este Ioan.“ Și toți au rămas uimiți. 64Deodată i‑a fost deschisă gura și limba, și el vorbea, binecuvântându‑L pe Dumnezeu. 65Pe toți vecinii lor i‑a cuprins frica și în întreaga regiune muntoasă a Iudeei se vorbea despre toate aceste lucruri. 66Toți cei ce le auzeau, le păstrau în inima lor, zicând: „Oare ce va deveni acest copil?“ Căci mâna Domnului era cu el.

Cântarea68-79 Cântarea este cunoscută sub numele de Benedictus, termenul latin pentru binecuvântat. lui Zaharia

67Zaharia, tatăl lui, a fost umplut de Duhul Sfânt și a profețit, zicând:

68– Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel,

pentru că a venit în ajutor68, 78 Gr.: episkeptomai, termen care face parte din aceeași familie de cuvinte din care provine și cuvântul intrat în limba română: episcop (care înseamnă a vizita, a cerceta, a priveghea, a supraveghea, a veni în ajutor). și a adus răscumpărare poporului Său.

69El ne‑a ridicat un corn al mântuirii69 Cornul simboliza, printre altele, puterea. Ideea redată aici este că Mesia (în ebraică și aramaică Mașiah; în greacă Christos), descendent al lui David, are puterea de a mântui.

în Casa69 Cu sensul de: dintre urmașii. slujitorului Său David,

70așa cum a spus prin gura sfinților Săi profeți din vechime,

71aducându‑ne eliberare de dușmanii noștri

și din mâna tuturor celor ce ne urăsc.

72El Își arată astfel mila față de strămoșii noștri

și Își amintește de legământul Lui cel sfânt,

73de jurământul pe care i l‑a făcut lui Avraam, tatăl nostru,

potrivit căruia ne va da voie,

74eliberați fiind din mâna dușmanilor noștri,

să‑I slujim fără teamă,

75în sfințenie și dreptate înaintea Lui, în toate zilele noastre.

76Iar tu, copile, vei fi numit profet al Celui Preaînalt;

căci vei merge înaintea Domnului ca să pregătești căile Lui,

77să dai poporului Său cunoștința mântuirii,

prin iertarea păcatelor lui,

78datorită milei duioase a Dumnezeului nostru,

în urma căreia va veni în ajutorul nostru Răsăritul78 Cu referire, cel mai probabil, la Mesia, numit în alte locuri Steaua strălucitoare de dimineață (Apoc. 22:16), Stea…din Iacov (Num. 24:17) sau Soarele dreptății (Mal. 4:2). Același termen grecesc a fost folosit pentru a traduce cuvântul ebraic pentru vlăstar, acolo unde Îl descrie pe Mesia (vezi, de ex., Ier. 23:5 și Zah. 6:12 în versiunea LXX). din înălțime,

79ca să strălucească peste cei aflați în întuneric

și în umbra morții,

ca să ne călăuzească picioarele pe calea păcii.

80Și copilul creștea și se întărea în duh. El a stat în locuri pustii până în ziua prezentării lui înaintea lui Israel.