Hoffnung für Alle

1. Mose 44:1-34

Der verhängnisvolle Becher

1Nach dem Essen gingen die Brüder in ihre Unterkunft. Als sie fort waren, sagte Josef zu seinem Hausverwalter: »Füll jeden Sack mit so viel Getreide, wie sie tragen können. Dann leg heimlich bei jedem das Geld wieder hinein. 2Meinen silbernen Becher verstau in Benjamins Sack, zusammen mit seinem Geld!« Der Verwalter führte den Befehl aus.

3Früh am nächsten Morgen ließ man die Brüder mit ihren voll bepackten Eseln wieder abreisen. 4Sie hatten gerade erst die Stadt verlassen, da befahl Josef seinem Hausverwalter: »Schnell, jag den Männern hinterher! Wenn du sie eingeholt hast, frag sie: ›Warum habt ihr dieses Unrecht begangen, obwohl ihr so gut behandelt worden seid? 5Warum habt ihr den silbernen Trinkbecher meines Herrn gestohlen, mit dessen Hilfe er die Zukunft voraussagt? Das ist ein Verbrechen!‹«

6Der Verwalter eilte den Brüdern nach, und als er sie erreicht hatte, wiederholte er die Worte seines Herrn. 7»Warum beschuldigst du uns so schwer?«, fragten sie ungläubig. »Niemals würden wir das tun! 8Du weißt doch, dass wir das Geld zurückgebracht haben, das wir nach unserer ersten Reise in den Säcken fanden. Warum sollten wir jetzt Silber oder Gold aus dem Palast deines Herrn stehlen? 9Wenn du bei einem von uns den Becher findest, dann soll er sterben! Und wir anderen werden für immer deinem Herrn als Sklaven dienen!«

10»Gut«, erwiderte der Verwalter, »aber nur der soll ein Sklave werden, bei dem der Becher gefunden wird, die anderen sind frei.« 11Hastig stellte jeder seinen Sack auf die Erde und öffnete ihn. 12Der Verwalter durchsuchte alle Säcke sorgfältig, er ging der Reihe nach vom Ältesten bis zum Jüngsten, und schließlich fand er den Becher bei Benjamin. 13Da zerrissen die Brüder ihre Kleider vor Verzweiflung, beluden ihre Esel und kehrten in die Stadt zurück.

14Josef war noch in seinem Palast, als Juda und seine Brüder dort ankamen. Sie warfen sich vor ihm nieder. 15»Warum habt ihr das versucht?«, stellte Josef sie zur Rede. »Ihr hättet wissen müssen, dass ein Mann wie ich so etwas durchschaut!« 16Juda antwortete: »Was sollen wir jetzt noch zu unserer Verteidigung vorbringen? Es gibt nichts, womit wir uns rechtfertigen könnten. Gott hat eine Schuld von uns bestraft. Darum sind wir alle deine Sklaven – nicht nur der, bei dem dein Becher gefunden wurde!« 17»Nein, auf keinen Fall!«, entgegnete Josef. »Nur der ist mein Sklave, der den Becher gestohlen hat, ihr anderen seid frei und könnt unbehelligt zu eurem Vater zurückkehren!«

18Da trat Juda vor und sagte: »Herr, bitte höre mich an! Ich weiß, dass man dir nicht widersprechen darf, weil du der Stellvertreter des Pharaos bist. Bitte werde nicht zornig, wenn ich es trotzdem wage! 19Herr, du hattest uns gefragt, ob wir noch einen Vater oder einen anderen Bruder haben. 20Wir antworteten: ›Wir haben einen alten Vater und einen Bruder, der ihm noch im hohen Alter geboren wurde. Er ist der Jüngste von uns. Sein Bruder ist gestorben. Ihre Mutter war die Lieblingsfrau unseres Vaters und hatte nur diese zwei Söhne. Darum liebt unser Vater den Jüngsten besonders!‹ 21Da hast du von uns verlangt, ihn herzubringen, um ihn mit eigenen Augen zu sehen. 22Wir entgegneten: ›Herr, sein Vater würde sterben, wenn er ihn verließe!‹ 23Du gingst nicht darauf ein und sagtest: ›Ohne ihn dürft ihr euch nicht mehr hier sehen lassen!‹ 24Wir kehrten zu unserem Vater zurück und erzählten ihm alles. 25Als er uns einige Zeit später aufforderte, wieder Getreide zu kaufen, 26antworteten wir: ›Das geht nur, wenn du unseren jüngsten Bruder mitkommen lässt. Sonst können wir dem ägyptischen Herrscher nicht unter die Augen treten!‹ 27Da sagte mein Vater zu uns: ›Ihr wisst doch, dass meine Lieblingsfrau nur zwei Söhne bekommen hat. 28Der eine ist verschwunden – ich habe ihn nie wieder gesehen. Sicher hat ein wildes Tier ihn zerrissen! 29Jetzt wollt ihr mir den anderen auch noch wegnehmen. Wenn ihm etwas zustößt, bringt ihr mich ins Grab!‹

30Darum, Herr«, fuhr Juda fort, »wenn wir jetzt zu unserem Vater kommen ohne den Jungen, an dem er so hängt, 31dann wird er vor Kummer sterben – und wir sind schuld daran! 32Herr, ich habe bei meinem Vater die volle Verantwortung für den Jungen übernommen und gesagt: ›Wenn ich ihn dir nicht gesund zurückbringe, will ich mein Leben lang die Schuld dafür tragen!‹ 33Darum bitte ich dich, Herr: Lass mich an seiner Stelle als dein Sklave hierbleiben und lass ihn mit seinen Brüdern zurückziehen! 34Wie soll ich denn ohne den Jungen meinem Vater begegnen? Ich könnte seinen Schmerz nicht mit ansehen!«

Nouă Traducere În Limba Română

Geneza 44:1-34

1După aceea, Iosif i‑a poruncit administratorului casei sale, zicând: „Umple sacii acestor oameni cu mâncare, atât cât pot duce și pune argintul fiecăruia la gura sacului său. 2Pune cupa mea, cupa de argint, la gura sacului celui mai mic, împreună cu argintul pentru grâne.“ El a făcut așa cum i‑a zis Iosif.

3Dimineață, când s‑a luminat, oamenii au fost trimiși spre casă cu măgarii lor. 4Ei au ieșit din cetate, dar nici nu s‑au depărtat bine că Iosif i‑a spus administratorului casei sale: „Ridică‑te, urmărește‑i pe acei oameni, iar când îi vei ajunge, întreabă‑i: «De ce ați răsplătit binele cu rău? 5Nu este aceasta cupa din care bea stăpânul meu și pe care o folosește el pentru ghicire5 Cu referire la hidromanție, arta de interpretare a semnelor în lichide (apă, vin, ulei), prin care omul păgân credea că poate descoperi voia divinității. Iosif, care primise darul interpretării viselor de la Dumnezeu, folosește cupa ca un pretext pentru a‑i confrunta pe frații săi.? Rău lucru ați făcut.»“ 6Când i‑a ajuns, le‑a spus aceste cuvinte.

7Ei i‑au răspuns:

– De ce spune stăpânul nostru aceste cuvinte? Nici gând ca robii tăi să fi făcut acest lucru! 8Iată, noi ți‑am adus înapoi din țara Canaan argintul pe care‑l găsisem la gura sacilor noștri. Cum să fi furat argint sau aur din casa stăpânului tău? 9Fie ca acela dintre robii tăi, la care va fi găsită cupa, să moară, iar noi să devenim robii stăpânului nostru.

10El le‑a zis:

– Fie așa cum ați spus. Cel la care va fi găsită cupa va fi robul meu, dar voi ceilalți veți fi nevinovați.

11Fiecare și‑a dat repede jos sacul și l‑a deschis. 12El a căutat cupa începând cu cel mai mare și terminând cu cel mai mic, iar aceasta a fost găsită în sacul lui Beniamin. 13Atunci ei și‑au sfâșiat hainele, fiecare și‑a încărcat măgarul și s‑au întors în cetate. 14Iuda și frații săi au intrat în casa lui Iosif, pe când acesta era încă acolo, și s‑au plecat la pământ înaintea lui.

15Iosif le‑a zis:

– Ce înseamnă fapta acesta pe care ați făcut‑o? Nu știți că un om ca mine poate ghici15 Sau: poate descoperi semnele. Vezi nota de la Gen. 44:5.?

16Iuda i‑a răspuns:

– Ce putem să‑i spunem stăpânului nostru? Ce putem zice? Cum să ne dezvinovățim? Dumnezeu a descoperit nelegiuirea robilor tăi. Iată‑ne robi ai stăpânului nostru, noi și cel la care a fost găsită cupa.

17Dar el a zis:

– Nici gând să fac acest lucru! Cel la care a fost găsită cupa va fi robul meu, iar voi suiți‑vă în pace la tatăl vostru.

18Atunci Iuda s‑a apropiat de el și a zis:

– Ah, stăpâne, te rog, dă‑i voie robului tău să‑i spună ceva stăpânului meu și să nu te mânii pe robul tău, pentru că tu ești ca Faraon. 19Stăpânul meu i‑a întrebat pe robii săi, zicând: „Aveți un tată sau un frate?“ 20Noi i‑am răspuns stăpânului nostru: „Avem un tată bătrân, și mai este un băiat tânăr, născut la bătrânețea lui. Fratele acestuia este mort. Doar el i‑a mai rămas mamei sale, iar tatăl său îl iubește.“ 21Atunci tu le‑ai cerut robilor tăi: „Aduceți‑l la mine ca să‑l văd cu ochii mei.“ 22Noi i‑am spus stăpânului nostru: „Băiatul nu‑l poate părăsi pe tatăl său. Dacă l‑ar părăsi pe tatăl său, acesta ar muri.“ 23Dar tu le‑ai zis robilor tăi: „Dacă fratele vostru mai mic nu va coborî cu voi, nu‑mi veți mai vedea fața.“ 24Când ne‑am suit la robul tău, tatăl meu, i‑am spus cuvintele stăpânului nostru. 25Când tatăl nostru ne‑a zis: „Duceți‑vă înapoi și cumpărați‑ne puțină mâncare“, 26noi i‑am răspuns: „Nu putem merge decât dacă va veni cu noi și fratele nostru mai mic, pentru că nu putem să vedem fața acelui om decât dacă fratele nostru mai mic este cu noi.“ 27Atunci robul tău, tatăl meu, ne‑a zis: „Voi știți că soția mea a născut doi fii. 28Unul a plecat de la mine și am zis: «Sigur a fost sfâșiat de fiare.» Și nu l‑am mai văzut până acum. 29Dacă mi‑l luați și pe acesta și i se întâmplă vreo nenorocire, în suferință îmi veți coborî capul încărunțit în Locuința Morților.“ 30De aceea, dacă mă voi întoarce la robul tău, tatăl meu, și băiatul nu va fi cu noi, pentru că sufletul lui este nedezlipit de sufletul acestuia, 31el va muri când va vedea că băiatul nu este. Iar robii tăi vor coborî în durere capul încărunțit al robului tău, tatăl nostru, în Locuința Morților. 32Căci robul tău s‑a pus garant la tatăl meu pentru băiat, zicând: „Dacă nu‑l voi aduce înapoi la tine, voi fi vinovat înaintea ta, tatăl meu, pentru totdeauna.“ 33Așadar, dă‑i voie, te rog, robului tău să rămână ca rob al stăpânului meu în locul băiatului și dă‑i voie băiatului să se suie împreună cu frații săi. 34Cum să mă sui înapoi la tatăl meu dacă băiatul nu este cu mine? Să nu văd durerea care va veni asupra tatălui meu!