Hoffnung für Alle

1. Mose 3:1-24

Der Mensch zerstört die Gemeinschaft mit Gott

1Die Schlange war listiger als alle anderen Tiere, die Gott, der Herr, gemacht hatte. »Hat Gott wirklich gesagt, dass ihr von keinem Baum die Früchte essen dürft?«, fragte sie die Frau. 2»Natürlich dürfen wir«, antwortete die Frau, 3»nur von dem Baum in der Mitte des Gartens nicht. Gott hat gesagt: ›Esst nicht von seinen Früchten, ja – berührt sie nicht einmal, sonst müsst ihr sterben!‹« 4»Unsinn! Ihr werdet nicht sterben«, widersprach die Schlange, 5»aber Gott weiß: Wenn ihr davon esst, werden eure Augen geöffnet – ihr werdet sein wie Gott und wissen, was Gut und Böse ist.«

6Die Frau schaute den Baum an. Er sah schön aus! Es wäre bestimmt gut, von ihm zu essen, dachte sie. Seine Früchte wirkten verlockend, und klug würde sie davon werden! Sie pflückte eine Frucht und biss hinein. Dann reichte sie die Frucht ihrem Mann, der bei ihr stand, und auch er aß davon. 7Plötzlich gingen beiden die Augen auf, und ihnen wurde bewusst, dass sie nackt waren. Hastig flochten sie Feigenblätter zusammen und machten sich daraus einen Lendenschurz.

8Am Abend, als ein frischer Wind aufkam, hörten sie, wie Gott, der Herr, im Garten umherging. Ängstlich versteckten sie sich vor ihm hinter den Bäumen. 9Aber Gott, der Herr, rief: »Adam3,9 Adam ist ein hebräisches Wort für »Mensch«, hier gleichzeitig Eigenname des ersten Menschen., wo bist du?« 10Adam antwortete: »Ich hörte dich im Garten und hatte Angst, weil ich nackt bin. Darum habe ich mich versteckt.« 11»Wer hat dir gesagt, dass du nackt bist?«, fragte Gott. »Hast du etwa von den Früchten gegessen, die ich euch verboten habe?« 12Adam versuchte, sich zu rechtfertigen: »Die Frau, die du mir gegeben hast, ist schuld daran! Sie reichte mir eine Frucht von dem Baum – deswegen habe ich davon gegessen.« 13»Was hast du bloß getan?«, wandte der Herr sich an die Frau. »Die Schlange hat mich dazu verführt! Nur wegen ihr habe ich die Frucht genommen«, verteidigte sie sich.

14Da sagte Gott, der Herr, zur Schlange: »Das ist deine Strafe: Verflucht sollst du sein – verstoßen von allen anderen Tieren! Du wirst auf dem Bauch kriechen und Staub fressen, solange du lebst! 15Von nun an werden du und die Frau Feinde sein, auch zwischen deinem und ihrem Nachwuchs3,15 Nach einer alten Auslegung ist mit dem Nachwuchs der Frau (wörtlich: »Same«, d.h. Nachkomme) Jesus Christus gemeint, der einmal den Teufel (hier verkörpert in der Schlange) besiegen wird. soll Feindschaft herrschen. Er wird dir auf den Kopf treten, und du wirst ihn in die Ferse beißen!«

16Dann wandte Gott sich zur Frau: »Ich werde dir in der Schwangerschaft viel Mühe auferlegen. Unter Schmerzen wirst du deine Kinder zur Welt bringen. Du wirst dich nach deinem Mann sehnen, aber er wird dein Herr sein!« 17Zu Adam sagte er: »Statt auf mich hast du auf deine Frau gehört und von den Früchten gegessen, die ich euch ausdrücklich verboten hatte. Deinetwegen soll der Ackerboden verflucht sein! Dein ganzes Leben lang wirst du dich abmühen, um dich von seinem Ertrag zu ernähren. 18Du bist auf ihn angewiesen, um etwas zu essen zu haben, aber er wird immer wieder mit Dornen und Disteln übersät sein. 19Du wirst dir dein Brot mit Schweiß verdienen müssen, bis du stirbst. Dann wirst du zum Erdboden zurückkehren, von dem ich dich genommen habe. Denn du bist Staub von der Erde, und zu Staub musst du wieder werden!«

20Adam gab seiner Frau den Namen Eva (»Leben«), denn sie sollte die Stammmutter aller Menschen werden. 21Gott, der Herr, machte für die beiden Kleider aus Fell und legte sie ihnen an. 22Dann sagte er: »Nun ist der Mensch geworden wie wir, weil er Gut und Böse erkennen kann. Auf keinen Fall darf er noch einmal zugreifen und auch noch von dem Baum essen, dessen Frucht Leben schenkt – sonst lebt er ewig!« 23Darum schickte er ihn aus dem Garten Eden fort und gab ihm den Auftrag, den Ackerboden zu bebauen, aus dem er ihn gemacht hatte. 24So kam es also, dass die Menschen aus dem Garten vertrieben wurden. An dessen Ostseite stellte Gott Keruben mit flammenden Schwertern3,24 Wörtlich: Keruben und das flammende Schwert. auf. Sie sollten den Weg zu dem Baum bewachen, dessen Frucht Leben schenkt.

Nouă Traducere În Limba Română

Geneza 3:1-24

Căderea în păcat și consecințele sale

1Șarpele era mai viclean1 Termenul ebraic pentru viclean (arum) sună asemănător cu cel pentru goi (arom), din 2:25. decât orice vietate a câmpului, pe care o făcuse Domnul Dumnezeu.

El i‑a zis femeii:

– A zis într-adevăr Dumnezeu: „Să nu mâncați din orice pom din grădină“?

2Femeia i‑a răspuns șarpelui:

– Putem să mâncăm din rodul pomilor din grădină, 3dar despre pomul care este în mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncați din el și nici să nu‑l atingeți, ca nu cumva să muriți!“

4Dar șarpele i‑a zis femeii:

– Sigur nu veți muri! 5Căci Dumnezeu știe că, în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu5 Sau: ca ființele divine., cunoscând binele și răul.

6Când femeia a văzut că pomul era bun pentru hrană, că era o plăcere6 Termenul ebraic se mai poate traduce și cu dorință sau încântare. pentru ochi și că pomul era de dorit6 Ebr.: nehmad, termen folosit și textul din 2:9 (tradus cu plăcut). ca să facă pe cineva înțelept, a luat din rodul lui și a mâncat. I‑a dat și soțului ei, care era cu ea, și a mâncat și el. 7Atunci li s‑au deschis ochii la amândoi și au cunoscut că sunt goi. Astfel, ei au cusut laolaltă frunze de smochin și și‑au făcut învelitori.

8Ei au auzit glasul8 Sau: zgomotul; sunetul, cu referire la foșnetul produs de pașii lui Dumnezeu. Domnului Dumnezeu, Care umbla prin grădină în adierea8 Lit.: vântul. Termenul ebraic ruah, care se poate traduce cu duh, suflare, vânt, este întrebuințat de autor pentru prima oară în 1:2, în contextul întunericului și al haosului. El apelează la același termen și în contextul de față, când omul urmează să cadă în întunericul și haosul păcatului. zilei, și s‑au ascuns de fața Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.

9Dar Domnul Dumnezeu l‑a chemat pe Adam și i‑a zis:

– Unde ești?

10El a răspuns:

– Am auzit glasul Tău în grădină, dar mi‑a fost teamă pentru că eram gol. De aceea m‑am ascuns.

11El a zis:

– Cine ți‑a spus că ești gol? Ai mâncat cumva din pomul din care ți‑am poruncit să nu mănânci?

12Omul a răspuns:

– Femeia pe care mi‑ai dat‑o ca să fie cu mine, ea mi‑a dat din pom și am mâncat.

13Atunci Domnul Dumnezeu i‑a zis femeii:

– Ce‑ai făcut?

Femeia a răspuns:

– Șarpele m‑a înșelat și am mâncat.

14Domnul Dumnezeu i‑a zis șarpelui: „Pentru că ai făcut aceasta,

blestemat ești tu între toate vitele

și între toate vietățile de pe câmp.

Vei umbla pe pântec

și vei mânca țărână în toate zilele vieții tale.

15Voi pune dușmănie între tine și femeie,

între sămânța15 Termenul ebraic pentru sămânță este un cuvânt cheie în VT. El este un singular care se poate referi atât la un singur urmaș, cât și la toți descendenții din linia genealogică a unei persoane (colectiv). După toate probabilitățile, în cele mai multe cazuri termenul exprimă o ambiguitate intenționată. În traducerea de față a fost redat fie literal, fie cu urmaș sau urmași, în funcție de contextul literal și de cel teologic. ta și sămânța ei.

Sămânța ei îți15 Lit.: El îți, cu referire la sămânța femeii. În limba ebraică, substantivul sămânță este la genul masculin. va zdrobi capul,

iar tu îi vei zdrobi călcâiul.“

16Femeii i‑a zis:

„Voi face ca durerile nașterii16 Lit.: durerea ta și însărcinarea ta, sensul fiind cel menționat în text. să‑ți fie mari;

cu durere vei naște copii.

Dorința ta va fi înspre soțul tău,

iar el va stăpâni peste tine.16 Sau: Dorința ta va fi împotriva soțului tău, / dar el va stăpâni peste tine.

17Iar lui Adam i‑a zis: „Pentru că ai ascultat de soția ta și ai mâncat din pomul despre care îți poruncisem, zicând: «Să nu mănânci din el»,

blestemat este pământul din cauza ta.

Cu durere îți vei lua hrana din el

în toate zilele vieții tale.

18Spini și mărăcini îți va da,

iar tu vei mânca din plantele câmpului.

19Cu sudoarea frunții tale

îți vei mânca pâinea,

până când te vei întoarce în pământ,

pentru că din el ai fost luat.

Căci țărână ești

și în țărână te vei întoarce.“

20Adam i‑a pus soției sale numele Eva20 Ebr.: Hawa, care înseamnă viață., pentru că ea a fost mama tuturor celor vii.

21Domnul Dumnezeu a făcut niște tunici din piele pentru Adam și pentru soția sa și i‑a îmbrăcat. 22Atunci Domnul Dumnezeu a zis: „Iată, omul a ajuns ca unul dintre Noi, cunoscând binele și răul. Acum, să nu cumva să‑și întindă mâna și să ia și din Pomul Vieții ca să mănânce și să trăiască veșnic!“ 23Astfel, Domnul Dumnezeu l‑a trimis23 Este același verb ebraic folosit în v. 22, unde a fost tradus cu întinde. Avem așadar un joc de cuvinte: pentru ca omul să nu‑și trimită mâna și să ia din pom, Dumnezeu îl trimite pe el afară din grădină. pe om afară din grădina Edenului ca să lucreze pământul din care fusese luat. 24După ce l‑a alungat pe om, a pus la răsăritul grădinii Edenului niște heruvimi și o sabie învăpăiată care se rotea, ca să păzească drumul spre Pomul Vieții.