Hoffnung für Alle

1. Mose 21:1-34

Isaak

1Der Herr wandte sich Sara zu und machte sein Versprechen wahr, das er ihr gegeben hatte: 2Sie wurde schwanger und brachte einen Jungen zur Welt. Abraham wurde trotz seines hohen Alters noch einmal Vater, genau zu der Zeit, die Gott angegeben hatte.

3So kam es, dass Abraham und Sara endlich einen gemeinsamen Sohn hatten. Abraham gab ihm den Namen Isaak (»Gelächter«). 4Als Isaak acht Tage alt war, beschnitt Abraham ihn, so wie Gott es ihm aufgetragen hatte. 5Er war zur Zeit der Geburt 100 Jahre alt. 6Sara rief: »Gott lässt mich wieder lachen! Jeder, der das erfährt, wird mit mir lachen! 7Denn wer hätte gedacht, dass ich in meinem Alter noch Mutter werde? Abraham hat Jahrzehnte darauf warten müssen, aber jetzt habe ich ihm einen Sohn geboren!«

8Isaak wuchs heran, und als Sara aufhörte, ihn zu stillen, feierte Abraham mit seinen Leuten ein großes Fest.

Hagar und Ismael müssen gehen

9Sara bemerkte, wie Ismael – der Sohn von Abraham und der Ägypterin Hagar – sich über Isaak lustig machte. 10Darüber wurde sie sehr zornig und bedrängte Abraham: »Jage diese Sklavin und ihren Sohn fort! Ich will nicht, dass mein Sohn Isaak mit ihm das Erbe teilen muss!«

11Abraham war damit gar nicht einverstanden, denn schließlich war auch Ismael sein Sohn. 12Aber Gott sagte zu ihm: »Sträube dich nicht dagegen, den Jungen und die Sklavin wegzuschicken! Tu alles, was Sara von dir fordert, denn nur die Nachkommen deines Sohnes Isaak werden das auserwählte Volk sein! 13Aber auch Ismaels Nachkommen werde ich zu einem großen Volk machen, weil er von dir abstammt!«

14Am nächsten Morgen stand Abraham früh auf. Er holte etwas zu essen und einen Ledersack voll Wasser, hängte Hagar alles über die Schulter und schickte sie mit ihrem Sohn weg. Hagar irrte ziellos in der Wüste von Beerscheba umher. 15Bald ging ihnen das Wasser aus. Da ließ sie den Jungen unter einem Strauch zurück 16und setzte sich etwa hundert Meter davon entfernt auf die Erde. »Ich kann nicht mit ansehen, wie mein Kind stirbt!«, weinte sie.

17Aber Gott hörte den Jungen schreien. Der Engel Gottes rief Hagar vom Himmel herab zu: »Warum weinst du, Hagar? Hab keine Angst – Gott hat das Schreien des Jungen dort unter dem Strauch gehört! 18Geh zu ihm und hilf ihm auf, denn aus seinen Nachkommen will ich ein großes Volk machen!«

19Dann ließ Gott sie einen Brunnen sehen. Sie füllte ihren Ledersack mit Wasser und gab ihrem Sohn zu trinken.

20-21Gott kümmerte sich auch weiterhin um Ismael. Er wuchs heran und wurde ein Bogenschütze. Er lebte in der Wüste Paran, und seine Mutter gab ihm eine Ägypterin zur Frau.

Abraham und Abimelech schließen einen Vertrag

22Um diese Zeit kam Abimelech mit seinem Heerführer Pichol zu Abraham und sagte zu ihm: »Gott lässt dir alles gelingen, was du tust. 23Darum schwöre hier und jetzt bei Gott, dass du weder mich noch meine Nachkommen hintergehen wirst! Ich habe dir nur Gutes getan, darum sei auch gut zu mir und dem ganzen Land, in dem du zu Gast bist!«

24»Ich schwöre«, antwortete Abraham. 25Er beschwerte sich aber bei Abimelech darüber, dass dessen Knechte einen seiner Brunnen weggenommen hatten. 26»Das höre ich jetzt zum ersten Mal!«, erwiderte Abimelech. »Auch du hast mir bisher nichts davon erzählt! Ich weiß nicht, wer das getan hat!«

27Abraham gab Abimelech Schafe, Ziegen und Rinder, und sie schlossen einen Vertrag miteinander. 28Dann wählte Abraham noch sieben Lämmer aus und trennte sie vom Rest seiner Herde. 29»Was soll das bedeuten?«, fragte Abimelech. 30»Die sollst du von mir annehmen. Damit bestätigst du, dass ich den Brunnen gegraben habe und er mir gehört«, antwortete Abraham. 31Seit dieser Zeit wurde der Ort Beerscheba (»Brunnen des Schwurs«21,31 Oder: »Brunnen von sieben«. – Der Name spielt zugleich auf die sieben Lämmer an, die zur Bekräftigung des Schwurs ausgetauscht wurden.) genannt, weil Abraham und Abimelech ihre Abmachung dort mit einem Schwur besiegelt hatten.

32Danach kehrten Abimelech und sein Heerführer Pichol wieder in das Land der Philister zurück. 33Abraham pflanzte in Beerscheba eine Tamariske und betete dort zum Herrn, dem ewigen Gott. 34Noch lange Zeit hielt er sich im Land der Philister auf.

Nouă Traducere În Limba Română

Geneza 21:1-34

Nașterea lui Isaac

1Domnul a cercetat‑o pe Sara, după cum a zis; Domnul a făcut pentru Sara ceea ce promisese. 2Sara a rămas însărcinată și i‑a născut lui Avraam un fiu la bătrânețe, la vremea hotărâtă, despre care îi vorbise Dumnezeu. 3Avraam i‑a pus numele Isaac3 Ebr.: Ițhak, care înseamnă el râde. fiului său nou‑născut, pe care i‑l născuse Sara. 4Avraam l‑a circumcis pe fiul său Isaac, la vârsta de opt zile, așa cum i‑a poruncit Dumnezeu. 5Avraam avea o sută de ani când s‑a născut fiul său Isaac. 6Sara a zis: „Dumnezeu mi‑a dat un motiv de râs. Oricine va auzi despre aceasta, va râde împreună cu mine.“ 7Apoi a zis: „Cine i‑ar fi spus lui Avraam că Sara va alăpta copii? Totuși, i‑am născut un fiu la bătrânețe.“

Agar și Ismael sunt alungați în pustie

8Copilul a crescut și a fost înțărcat. În ziua în care Isaac a fost înțărcat, Avraam a dat un ospăț mare. 9Dar Sara l‑a văzut râzând9 Posibil un joc de cuvinte cu ebraicul Ițhak (el râde). pe fiul egiptencei Agar, pe care aceasta i‑l născuse lui Avraam, 10și i‑a zis lui Avraam: „Alung‑o pe această roabă și pe fiul ei, căci fiul acestei roabe nu va moșteni împreună cu fiul meu, cu Isaac!“ 11Lucrul acesta nu i‑a plăcut deloc lui Avraam,11 Lit.: Și cuvântul a fost foarte rău în ochii lui Avraam. deoarece îl avea în vedere pe fiul său. 12Dar Dumnezeu i‑a zis lui Avraam: „Să nu fii tulburat12 Lit.: Să nu fie rău în ochii tăi. din cauza băiatului și a roabei tale. Ascult‑o pe Sara în tot ce îți spune, pentru că prin Isaac își va primi numele sămânța12 Vezi nota de la 12:7. Ideea care se desprinde de aici, este aceea că promisiunea legământului nu se va împlini pe linia lui Ismael, ci pe linia lui Isaac. ta. 13Cât despre fiul roabei tale, îl voi face și pe el un neam, pentru că este sămânța ta.“

14Avraam s‑a sculat dis‑de‑dimineață, a luat niște pâine și un burduf cu apă și i le‑a dat lui Agar, punându‑i‑le pe umăr; i‑a dat și copilul și a trimis‑o. Ea a plecat și a rătăcit în pustia Beer-Șeba. 15Când apa din burduf s‑a terminat, a aruncat copilul sub unul dintre tufișuri 16și apoi s‑a dus și a șezut singură la depărtare, cam până unde zboară o săgeată trasă de arc, căci își zicea: „Să nu văd moartea copilului.“ Și, șezând la depărtare, și‑a ridicat glasul și a plâns. 17Dar Dumnezeu a auzit glasul băiatului. Îngerul lui Dumnezeu a strigat din ceruri către Agar și i‑a zis: „Ce se întâmplă, Agar? Nu te teme, pentru că Dumnezeu a auzit glasul băiatului din locul în care este. 18Scoală‑te, ridică băiatul și ține‑l de mână, pentru că voi face din el un neam mare.“ 19Apoi Dumnezeu i‑a deschis ochii, iar ea a văzut o fântână cu apă. S‑a dus, a umplut burduful cu apă și i‑a dat băiatului să bea. 20Dumnezeu a fost cu băiatul, iar el a crescut, a locuit în pustie și a ajuns arcaș. 21A locuit în pustia Paran, iar mama lui i‑a luat o soție din țara Egiptului.

Legământul dintre Avraam și Abimelek

22În vremea aceea, Abimelek, împreună cu Pihol, comandantul oștirii sale, i‑au vorbit lui Avraam, zicând:

– Dumnezeu este cu tine în tot ceea ce faci. 23Jură‑mi acum pe Dumnezeu că nu mă vei trăda nici pe mine, nici pe copiii mei, nici pe descendenții mei, ci, așa cum eu am arătat îndurare față de tine, tot așa vei arăta și tu față de mine și față de țara în care locuiești ca străin.

24Avraam i‑a răspuns:

– Jur!

25Dar Avraam i s‑a plâns lui Abimelek cu privire la o fântână cu apă, pe care robii acestuia o luaseră cu forța.

26Abimelek i‑a răspuns: „Nu știu cine a făcut acest lucru. Tu nu mi‑ai spus, iar eu nu am auzit despre aceasta decât astăzi.“ 27Atunci Avraam a luat oi și vite și i le‑a dat lui Abimelek. Apoi cei doi au încheiat un legământ. 28Avraam a pus deoparte șapte mielușele din turmă.

29Abimelek l‑a întrebat pe Avraam:

– Ce este cu aceste șapte mielușele pe care le‑ai pus deoparte?

30Avraam i‑a răspuns:

– Primește aceste șapte mielușele ca pe o mărturie din partea mea că eu am săpat această fântână.

31De aceea locul acela a fost numit Beer-Șeba31 Beer-Șeba poate însemna fie fântâna jurământului, fie fântâna celor șapte (v. 28-29)., pentru că amândoi au depus acolo un jurământ. 32După ce au încheiat legământul la Beer-Șeba, Abimelek și Pihol, comandantul oștirii sale, s‑au ridicat și s‑au întors în țara filistenilor. 33Avraam a plantat un tamarisc în Beer-Șeba și a chemat acolo Numele Domnului, Dumnezeul cel Veșnic33 Ebr.: El‑Olam.. 34El a locuit ca străin în țara filistenilor multă vreme.