Nueva Versión Internacional (Castilian)

2 Samuel 13

Amnón y Tamar

1Pasado algún tiempo, sucedió lo siguiente. Absalón hijo de David tenía una hermana muy bella, que se llamaba Tamar; y Amnón, otro hijo de David, se enamoró de ella. Pero como Tamar era virgen, Amnón se enfermó de angustia al pensar que le sería muy difícil llevar a cabo sus intenciones con su hermana. Sin embargo, Amnón tenía un amigo muy astuto, que se llamaba Jonadab, y que era hijo de Simá y sobrino de David. Jonadab le preguntó a Amnón:

—¿Cómo es que tú, todo un príncipe, te ves cada día peor? ¿Por qué no me cuentas lo que te pasa?

—Es que estoy muy enamorado de mi hermana Tamar —respondió Amnón.

Jonadab le sugirió:

—Acuéstate y finge que estás enfermo. Cuando tu padre vaya a verte, dile: “Por favor, que venga mi hermana Tamar a darme de comer. Quisiera verla preparar la comida aquí mismo, y que ella me la sirva.”

Así que Amnón se acostó y fingió estar enfermo. Y cuando el rey fue a verlo, Amnón le dijo:

—Por favor, que venga mi hermana Tamar a prepararme aquí mismo dos tortas, y que me las sirva.

David envió un mensajero a la casa de Tamar, para que le diera este recado: «Ve a casa de tu hermano Amnón, y prepárale la comida.» Tamar fue a casa de su hermano Amnón y lo encontró acostado. Tomó harina, la amasó, preparó las tortas allí mismo, y las coció. Luego tomó la sartén para servirle, pero Amnón se negó a comer y ordenó:

—¡Fuera de aquí todos! ¡No quiero ver a nadie!

Una vez que todos salieron, 10 Amnón le dijo a Tamar:

—Trae la comida a mi habitación, y dame de comer tú misma.

Ella tomó las tortas que había preparado y se las llevó a su hermano Amnón a la habitación, 11 pero cuando se le acercó para darle de comer, él la agarró por la fuerza y le dijo:

—¡Ven, hermanita; acuéstate conmigo!

12 Pero ella exclamó:

—¡No, hermano mío! No me humilles, que esto no se hace en Israel. ¡No cometas esta infamia! 13 ¿A dónde iría yo con mi vergüenza? ¿Y qué sería de ti? ¡Serías visto en Israel como un depravado! Yo te ruego que hables con el rey; con toda seguridad, no se opondrá a que yo sea tu esposa.

14 Pero Amnón no le hizo caso sino que, aprovechándose de su fuerza, se acostó con ella y la violó. 15 Pero el odio que sintió por ella después de violarla fue mayor que el amor que antes le había tenido. Así que le dijo:

—¡Levántate y vete!

16 —¡No me eches de aquí! —replicó ella—. Después de lo que has hecho conmigo, ¡echarme de aquí sería una maldad aún más terrible!

Pero él no le hizo caso, 17 sino que llamó a su criado y le ordenó:

—¡Echa de aquí a esta mujer! Y luego que la hayas echado, cierra bien la puerta.

18 Así que el criado la echó de la casa, y luego cerró bien la puerta.

Tamar llevaba puesta una túnica especial de mangas largas,[a] pues así se vestían las princesas solteras. 19 Al salir, se echó ceniza en la cabeza, se rasgó la túnica y, llevándose las manos a la cabeza, se fue por el camino llorando a gritos. 20 Entonces su hermano Absalón le dijo:

—¡Así que tu hermano Amnón ha estado contigo! Pues bien, hermana mía, cálmate y no digas nada. Al fin de cuentas, es tu hermano.

Desolada, Tamar se quedó a vivir en casa de su hermano Absalón. 21 El rey David, al enterarse de todo lo que había pasado, se enfureció. 22 Absalón, por su parte, no le dirigía la palabra a Amnón, pues lo odiaba por haber violado a su hermana Tamar.

Asesinato de Amnón

23 Pasados dos años, Absalón convidó a todos los hijos del rey a un banquete en Baal Jazor, cerca de la frontera de Efraín, donde sus hombres estaban esquilando ovejas. 24 Además, se presentó ante el rey y le dijo:

—Este tu siervo tiene esquiladores trabajando. Te ruego venir con tu corte.

25 —No, hijo mío —le respondió el rey—. No debemos ir todos, pues te seríamos una carga.

Absalón insistió, pero el rey no quiso ir; sin embargo, le dio su bendición. 26 Entonces Absalón le dijo:

—Ya que mi señor el rey no viene, ¿por qué no permites que nos acompañe mi hermano Amnón?

—¿Y para qué va a ir contigo? —le preguntó el rey.

27 Pero tanto insistió Absalón que el rey dejó que Amnón y sus otros hijos fueran con Absalón. 28 Éste, por su parte, les había dado instrucciones a sus criados: «No perdáis de vista a Amnón. Y cuando se le haya subido el vino,[b] yo os daré la señal de ataque, y vosotros lo mataréis. No tengáis miedo, pues soy yo quien os da la orden. Ánimo; sed valientes.»

29 Los criados hicieron con Amnón tal como Absalón les había ordenado. Entonces los otros hijos del rey se levantaron y, montando cada uno en su mula, salieron huyendo.

30 Todavía estaban en camino cuando llegó este rumor a oídos de David: «¡Absalón ha matado a todos los hijos del rey! ¡Ninguno de ellos ha quedado con vida!»

31 El rey se levantó y, rasgándose las vestiduras en señal de duelo, se arrojó al suelo. También todos los oficiales que estaban con él se rasgaron las vestiduras. 32 Pero Jonadab, el hijo de Simá y sobrino de David, intervino:

—No piense mi señor que todos los príncipes han sido asesinados, sino sólo Amnón. Absalón ya lo tenía decidido desde el día en que Amnón violó a su hermana Tamar. 33 Mi señor el rey no debe dejarse llevar por el rumor de que han muerto todos sus hijos, pues el único que ha muerto es Amnón.

34 El centinela de la ciudad alzó la vista y vio que del oeste, por la ladera del monte, venía bajando una gran multitud. Entonces fue a decirle al rey: «Veo venir gente por el camino de Joronayin, por la ladera del monte.»[c] Mientras tanto, Absalón había huido. 35 Jonadab le comentó al rey:

—Aquí llegan tus hijos, tal como yo te lo había dicho.

36 Apenas había terminado de hablar cuando entraron los hijos del rey, todos ellos llorando a voz en grito, y también el rey y sus oficiales se pusieron a llorar desconsoladamente.

37-38 Absalón, en su huida, fue a refugiarse con Talmay hijo de Amiud, rey de Guesur, y allí se quedó tres años. David, por su parte, lloraba todos los días por su hijo Amnón, 39 y cuando se consoló por su muerte, comenzó a sentir grandes deseos de ver a Absalón.

  1. 13:18 de mangas largas. Frase de difícil traducción. Véase Gn 37:3.
  2. 13:28 se le haya subido el vino. Lit. se le alegre el corazón por el vino.
  3. 13:34 Entonces fue … monte (LXX); TM no incluye esta oración.

Nouă Traducere În Limba Română

2 Samuel 13

Amnon şi Tamar

1Timpul a trecut. Absalom, fiul lui David, avea o soră frumoasă, pe nume Tamar, de care s-a îndrăgostit Amnon, fiul lui David. Amnon era atât de chinuit din această cauză, încât s-a îmbolnăvit tânjind după sora sa Tamar; căci ea era fecioară şi-i venea greu lui Amnon să-i facă ceva. Amnon avea un prieten, pe Ionadab, fiul lui Şimea, fratele lui David. Ionadab acesta era un om foarte şiret. L-a întrebat pe Amnon:

– De ce tu, fiul regelui, arăţi tot mai slăbit cu fiecare dimineaţă ce trece? Nu vrei să-mi spui?

– Sunt îndrăgostit de Tamar, sora fratelui meu Absalom, i-a răspuns Amnon.

– Culcă-te în patul tău, i-a zis Ionadab, şi prefă-te că eşti bolnav. Când tatăl tău va veni să te vadă, să-i spui: „Să vină, te rog, sora mea Tamar şi să-mi dea să mănânc ceva; să-mi prepare mâncarea sub privirea mea ca s-o pot vedea şi să pot mânca din mâna ei.“

Amnon s-a culcat şi s-a prefăcut bolnav. Regele a venit să-l vadă, iar Amnon i-a zis:

– Să vină, te rog, sora mea, Tamar, să-mi coacă două turte sub privirea mea şi să mănânc din mâna ei.

David a trimis acasă la Tamar să i se spună: „Du-te, te rog, acasă la fratele tău Amnon şi găteşte-i ceva de mâncare.“ Tamar s-a dus acasă la fratele său Amnon, pe care l-a găsit culcat. A luat nişte aluat, l-a frământat, a făcut turtele sub privirea lui şi apoi le-a copt. După aceea, a luat tigaia şi l-a servit, însă Amnon n-a vrut să mănânce. El a zis:

– Toată lumea să iasă afară!

Şi toţi slujitorii au ieşit afară. 10 Atunci Amnon i-a zis lui Tamar:

– Adu mâncarea în dormitor pentru ca să pot mânca din mâna ta.

Tamar a luat turtele pe care le făcuse şi le-a adus fratelui său Amnon în dormitor. 11 Când ea s-a apropiat de el ca să-i dea să mănânce, el a apucat-o strâns şi i-a zis:

– Soro, vino şi culcă-te cu mine!

12 – Nu, frate, nu mă necinsti! i-a răspuns Tamar. Nu săvârşi ticăloşia aceasta, căci un asemenea lucru nu este îngăduit în Israel. 13 Unde mă voi duce cu ruşinea mea? Iar tu vei fi socotit drept un ticălos în Israel. Vorbeşte, te rog, cu regele şi el nu mă va opri să fiu a ta.

14 El însă n-a vrut s-o asculte şi, fiind mai puternic decât ea, a necinstit-o culcându-se cu ea. 15 După aceea, Amnon a urât-o foarte tare pe Tamar, ura aceasta fiind chiar mai mare decât iubirea pe care o avusese pentru ea. Amnon i-a zis:

– Scoală-te şi pleacă!

16 – Nu! i-a zis ea. Alungându-mă, faci un rău şi mai mare decât cel pe care l-ai făcut deja.

Amnon însă n-a vrut s-o asculte 17 şi, chemându-l pe tânărul care-l slujea, i-a zis:

– Scoateţi-o afară pe femeia aceasta şi închideţi uşa după ea!

18 Slujitorul său a făcut întocmai cum i se poruncise. Tamar purta o tunică decorată[a], căci cu astfel de veşminte se îmbrăcau fiicele regelui care erau fecioare. 19 Fiind izgonită, ea şi-a presărat cenuşă pe cap, şi-a sfâşiat roba decorată pe care o purta, şi-a pus mâinile pe cap şi a plecat ţipând. 20 Absalom, fratele ei, a întrebat-o: „Fratele tău Amnon a fost cu tine? Acum, sora mea, taci şi nu fi mâhnită pentru ceea ce s-a întâmplat, căci este fratele tău.“ Şi Tamar, îndurerată, a rămas în casa fratelui său Absalom.

21 Când regele David a auzit ce s-a întâmplat s-a mâniat foarte tare. 22 Absalom nu a mai vorbit deloc cu Amnon, dar Absalom îl ura pe Amnon pentru că acesta o necinstise pe sora sa, Tamar.

Absalom se răzbună pe Amnon

23 Doi ani mai târziu, Absalom îşi tundea oile la Baal-Haţor, lângă hotarul cu Efraim. Şi Absalom i-a invitat pe toţi fiii regelui. 24 S-a dus la rege şi i-a zis:

– Iată, slujitorul tău îşi tunde oile. Te rog, să vină regele cu slujitorii lui la slujitorul tău!

25 Dar regele i-a zis lui Absalom:

– Nu, fiule, nu vom veni toţi, ca să nu fim o povară pentru tine.

Deşi Absalom a stăruit de el, regele n-a vrut să meargă, însă l-a binecuvântat. 26 Atunci Absalom i-a zis:

– Dă-i voie, te rog, măcar fratelui meu Amnon să vină cu noi.

– De ce să vină tocmai Amnon cu tine? l-a întrebat regele.

27 Absalom însă a stăruit de el, astfel că regele l-a trimis pe Amnon, împreună cu toţi ceilalţi fii ai săi, să meargă cu el. 28 Absalom le-a poruncit slujitorilor săi: „Aşteptaţi până când inima lui Amnon se va înveseli de vin şi când vă voi zice: «Loviţi-l pe Amnon!», atunci să-l ucideţi. Nu vă fie teamă! Oare nu eu v-am poruncit acest lucru? Fiţi tari şi arătaţi-vă vitejia!“ 29 Slujitorii lui Absalom i-au făcut lui Amnon întocmai cum le poruncise stăpânul lor. Atunci ceilalţi fii ai regelui au încălecat fiecare pe catârul lui şi au fugit. 30 În timp ce veneau ei spre palat, regelui i-a sosit vestea că Absalom i-a ucis pe toţi fiii regelui, nelăsând în viaţă pe nici unul dintre ei. 31 Auzind acestea, regele s-a sculat, şi-a sfâşiat hainele şi s-a culcat la pământ; slujitorii săi stăteau în picioare, având şi ei hainele sfâşiate. 32 Ionadab, fiul lui Şimea, fratele lui David, i-a spus însă regelui: „Să nu se gândească stăpânul meu că toţi tinerii, fiii regelui, au fost ucişi; numai Amnon a murit. Acest lucru a fost plănuit de către Absalom încă din ziua în care Amnon a necinstit-o pe sora acestuia, pe Tamar. 33 De aceea să nu pună la inimă stăpânul meu, regele, zvonul că toţi fiii regelui au murit, pentru că doar Amnon a murit.“

34 Între timp, Absalom a fugit. La un moment dat, străjerul şi-a ridicat privirea şi a zărit venind pe drumul dinspre apus, coborând muntele, o ceată mare de oameni[b]. 35 Atunci Ionadab i-a zis regelui: „Iată că sosesc fiii regelui; s-a întâmplat întocmai cum a spus slujitorul tău.“ 36 Nu a terminat bine de vorbit că au şi sosit fiii regelui. Ei au început să plângă în hohote, iar regele împreună cu slujitorii săi au început şi ei să plângă foarte tare.

37 Absalom a fugit şi s-a dus la Talmai, fiul lui Amihud, regele Gheşurului, iar regele David plângea după fiul său în fiecare zi. 38 După ce Absalom a fugit şi a ajuns în Gheşur, a rămas acolo trei ani. 39 Regele David a încetat să-l mai urmărească pe Absalom deoarece se împăcase cu gândul că Amnon a murit[c].

  1. 2 Samuel 13:18 Sau cu mâneci lungi; sensul expresiei în ebraică este nesigur; şi în v. 19
  2. 2 Samuel 13:34 TM; LXX: o ceată mare de oameni. Străjerul a venit şi i-a spus regelui:Văd nişte oameni venind dinspre Horonaim, coborând muntele
  3. 2 Samuel 13:39 TM; 4QSama: Duhul regelui tânjea să meargă la Absalom