Actes 5 – BDS & NTLR

La Bible du Semeur

Actes 5:1-42

1Mais un certain Ananias, avec sa femme Saphira, vendit aussi une propriété, et, 2en accord avec elle, mit de côté une partie de l’argent de la vente, apporta le reste aux apôtres et le leur remit.

3Pierre lui dit : Ananias, comment as-tu pu laisser Satan envahir à tel point ton cœur ? Tu as menti au Saint-Esprit en cachant le prix réel de ton champ pour en détourner une partie à ton profit ! 4N’étais-tu pas libre de garder ta propriété ? Ou même, après l’avoir vendue, ne pouvais-tu pas faire de ton argent ce que tu voulais ? Comment as-tu pu décider en toi-même de commettre une telle action ? Ce n’est pas à des hommes que tu as menti, mais à Dieu.

5A ces mots, Ananias tomba raide mort. Tous ceux qui l’apprirent furent remplis d’une grande crainte. 6Des jeunes gens vinrent envelopper le corps5.6 Chez les Juifs les morts étaient enveloppés dans un linceul et déposés ainsi dans la tombe., puis l’emportèrent pour l’enterrer.

7Environ trois heures plus tard, la femme d’Ananias entra sans savoir ce qui s’était passé.

8Pierre lui demanda : Dis-moi, est-ce bien à ce prix-là que vous avez vendu votre champ ?

– Oui, répondit-elle, c’est bien à ce prix.

9Alors Pierre lui dit : Comment avez-vous pu vous concerter pour provoquer ainsi l’Esprit du Seigneur ? Ecoute : ceux qui viennent d’enterrer ton mari sont devant la porte et ils vont t’emporter, toi aussi.

10Au même instant, elle tomba inanimée aux pieds de Pierre. Les jeunes gens qui rentraient la trouvèrent morte ; ils l’emportèrent et l’enterrèrent aux côtés de son mari.

11Cet événement inspira une grande crainte à toute l’Eglise5.11 Autre traduction : l’assemblée : il est possible que le terme grec ekklèsia soit employé ici en son sens courant., ainsi qu’à tous ceux qui en entendirent parler.

Les apôtres, témoins devant le Grand-Conseil

12Les apôtres accomplissaient beaucoup de signes miraculeux et de prodiges parmi le peuple. Tous les croyants avaient l’habitude de se rassembler dans la cour du Temple, sous le portique de Salomon. 13Personne d’autre n’osait se joindre à eux, mais le peuple tout entier les tenait en haute estime.

14Un nombre toujours croissant d’hommes et de femmes croyaient au Seigneur et se joignaient à eux. 15On allait jusqu’à porter les malades dans les rues, où on les déposait sur des lits ou des civières, pour qu’au passage de Pierre son ombre au moins couvre l’un d’eux. 16Des villes voisines même, les gens accouraient en foule à Jérusalem pour amener des malades et des personnes tourmentées par de mauvais esprits. Et tous étaient guéris.

17Alors, poussés par la jalousie, le grand-prêtre et tout son entourage, c’est-à-dire ceux qui appartenaient au parti des sadducéens, décidèrent d’intervenir. 18Ils firent arrêter les apôtres et les firent incarcérer dans la prison publique.

19Mais, pendant la nuit, un ange du Seigneur vint ouvrir les portes de la prison et, après avoir fait sortir les apôtres, il leur dit : 20Allez au Temple et là, proclamez au peuple tout le message de la vie nouvelle.

21Les apôtres obéirent : dès l’aube, ils se rendirent dans la cour du Temple et se mirent à enseigner. De son côté, le grand-prêtre arriva avec son entourage, et ils convoquèrent le Grand-Conseil et toute l’assemblée des responsables du peuple d’Israël. Ils ordonnèrent d’aller chercher les apôtres à la prison et de les amener.

22Les gardes s’y rendirent, mais ils ne les trouvèrent pas dans le cachot. A leur retour, ils firent leur rapport : 23Nous avons trouvé la prison soigneusement fermée, les sentinelles étaient à leur poste devant les portes, mais quand nous avons ouvert le cachot, nous n’y avons trouvé personne.

24Cette nouvelle plongea le chef de la police du Temple et les chefs des prêtres dans une grande perplexité : ils se demandaient ce qui avait bien pu se passer.

25Là-dessus, quelqu’un vint leur annoncer : Les hommes que vous avez fait mettre en prison se tiennent dans la cour du Temple et ils enseignent le peuple5.25 A l’époque, les séances du Grand-Conseil n’avaient plus lieu au Temple mais dans la ville..

26Aussitôt, le chef de la police du Temple s’y rendit avec un détachement de gardes et ils ramenèrent les apôtres, mais avec ménagements, car ils avaient peur de se faire lapider par le peuple. 27Après les avoir ramenés, ils les introduisirent dans la salle du Grand-Conseil.

Le grand-prêtre leur dit : 28Nous vous avions formellement interdit d’enseigner au nom de cet homme. Et voilà que vous avez rempli Jérusalem de votre enseignement, et vous voulez nous rendre responsables de la mort de cet homme.

29Mais Pierre et les apôtres répondirent : Il faut obéir à Dieu plutôt qu’aux hommes. 30Le Dieu de nos ancêtres a ressuscité ce Jésus que vous avez mis à mort en le clouant sur le bois. 31Et c’est lui que Dieu a élevé pour siéger à sa droite5.31 Voir 2.33., comme Chef suprême et Sauveur, pour accorder à Israël la grâce de changer et de recevoir le pardon de ses péchés. 32Et nous, nous sommes les témoins de ces événements, avec le Saint-Esprit que Dieu a donné à ceux qui lui obéissent.

33Ces paroles ne firent qu’exaspérer les membres du Grand-Conseil et ils voulaient faire mourir les apôtres.

34Mais l’un d’entre eux, un pharisien nommé Gamaliel5.34 Gamaliel était l’un des plus célèbres rabbins (« maîtres ») de l’époque. Membre du Grand-Conseil, il avait un millier de disciples, dont le futur apôtre Paul (Ac 22.3)., se leva pour donner son avis. C’était un éminent enseignant de la Loi, estimé de tout le peuple. Il demanda que l’on fasse sortir un instant les apôtres, 35puis il dit : Israélites, faites bien attention à ce que vous allez faire avec ces hommes. 36Rappelez-vous : il y a quelque temps, on a vu paraître un certain Theudas qui se donnait pour un personnage important. Il a entraîné quelque quatre cents hommes à sa suite. Or, il a été tué, et tous ceux qui s’étaient ralliés à lui furent dispersés et l’on n’en entendit plus parler. 37Après lui, à l’époque du recensement, Judas de Galilée a fait son apparition. Lui aussi a attiré à lui bien des gens. Il a péri à son tour et tous ses partisans furent mis en déroute.

38A présent donc, voici mon avis : Ne vous occupez plus de ces hommes et laissez-les partir. De deux choses l’une : ou bien leur projet et leur œuvre viennent des hommes et, dans ce cas, leur mouvement disparaîtra. 39Ou bien, il vient de Dieu, et alors, vous ne pourrez pas le détruire. Ne prenez pas le risque de lutter contre Dieu.

Le Conseil se rangea à son avis : 40ils rappelèrent les apôtres, les firent battre, et leur défendirent de parler au nom de Jésus. Après quoi, ils les relâchèrent.

41Les apôtres quittèrent la salle du Conseil tout joyeux de ce que Dieu les ait jugés dignes de souffrir l’humiliation pour Jésus. 42Et chaque jour, dans la cour du Temple ou dans les maisons particulières, ils continuaient à enseigner et à annoncer le Messie Jésus.

Nouă Traducere În Limba Română

Faptele Apostolilor 5:1-42

Ananias și Safira

1Dar un om pe nume Ananias, a vândut o proprietate împreună cu soția lui, Safira, 2și a păstrat pentru sine o parte din preț, cu știrea soției lui. Apoi a adus cealaltă parte și a pus‑o la picioarele apostolilor. 3Petru i‑a zis: „Ananias, de ce ți‑a umplut Satan3 Cuvânt împrumutat din ebraică, însemnând vrăjmaș sau acuzator. Ulterior acesta a devenit un nume propriu folosit cu referire la cel care este acuzatorul, în mod special în perioada NT. Termenul diabolos este traducerea grecească a lui Satan. inima ca să‑L minți pe Duhul Sfânt, păstrând pentru tine o parte din prețul ogorului? 4Dacă rămânea nevândut, nu rămânea el al tău? Și, după ce a fost vândut, nu erau banii la dispoziția ta? De ce ai pus la cale acest lucru în inima ta? Nu pe oameni i‑ai mințit, ci pe Dumnezeu!“ 5Când a auzit Ananias aceste cuvinte, a căzut și și‑a dat suflarea. O mare frică i‑a cuprins pe toți cei ce auziseră aceste lucruri. 6Cei tineri s‑au ridicat, l‑au învelit, l‑au scos afară și l‑au înmormântat.

7Cam după trei ore, a intrat și soția lui, fără să știe ce se întâmplase.

8Petru a întrebat‑o:

– Spune‑mi, cu atât ați vândut ogorul?

Ea i‑a răspuns:

– Da, cu atât.

9Atunci Petru i‑a zis:

– De ce v‑ați înțeles între voi să‑L puneți la încercare pe Duhul Domnului? Iată, picioarele celor ce l‑au înmormântat pe soțul tău sunt la ușă și te vor duce și pe tine!

10Atunci ea a căzut deodată la picioarele lui și și‑a dat suflarea. Când au intrat tinerii, au găsit‑o moartă; ei au dus‑o afară și au înmormântat‑o lângă soțul ei. 11O mare frică a cuprins toată biserica11 Prima apariție a acestui termen în această carte. Termenul, întrebuințat în LXX cu privire la adunarea lui Israel, era folosit în perioada NT pentru a desemna o adunare formată din cetățenii liberi, cu drept de vot, ai unei așezări. și pe toți cei ce auziseră aceste lucruri.

Prin apostoli se fac semne și minuni

12Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne și minuni în popor. Toți se adunau în același gând în Porticul lui Solomon 13și niciunul din ceilalți nu îndrăznea să li se alăture, deși poporul îi lăuda foarte mult. 14Totuși, tot mai mulți din cei ce credeau, – o mulțime de bărbați și femei –, erau adăugați la Domnul. 15Oamenii îi scoteau chiar și pe străzi pe cei neputincioși și‑i puneau pe tărgi și pe așternuturi, pentru ca, atunci când trecea Petru, măcar umbra lui să cadă peste vreunul dintre ei. 16Mulțimea se aduna și din cetățile din jurul Ierusalimului, aducându‑i pe cei bolnavi și pe cei chinuiți de duhuri necurate. Și toți erau vindecați.

Apostolii persecutați

17Însă marele preot și toți cei ce erau împreună cu el, adică partida saducheilor, s‑au ridicat plini de invidie, 18au pus mâna pe apostoli și i‑au aruncat în închisoarea publică. 19Dar un înger al Domnului a deschis ușile închisorii în timpul nopții, i‑a condus afară și le‑a zis: 20„Duceți‑vă, stați în Templu și spuneți poporului toate cuvintele Vieții acesteia!“ 21Auzind ei aceasta, au intrat în Templu dis‑de‑dimineață și au început să dea învățătură. Când a sosit marele preot și cei ce erau împreună cu el, au convocat Sinedriul, adică tot Sfatul Bătrânilor21 Gr.: gerousia, o denumire diferită pentru același corp legislativ, Sinedriul (vezi 1 Macabei 12:6 și Flavius Josephus, Antichități, 13.5.8). fiilor lui Israel, și au trimis după apostoli la închisoare, ca să fie aduși. 22Gărzile însă, când au sosit acolo, nu i‑au găsit în închisoare, așa că s‑au întors și au anunțat, 23zicând: „Închisoarea am găsit‑o încuiată cu toată grija, iar pe gardieni i‑am găsit stând la uși, dar când am deschis, n‑am găsit pe nimeni înăuntru!“ 24Când au auzit cuvintele acestea, atât comandantul gărzii Templului, cât și conducătorii preoților au rămas înmărmuriți din cauza lor și se întrebau ce se întâmplă. 25Cineva însă a venit și i‑a anunțat: „Iată că bărbații pe care i‑ați aruncat în închisoare stau în Templu și dau învățătură poporului!“ 26Atunci comandantul s‑a dus împreună cu gărzile și i‑a adus, însă nu cu forța, pentru că se temeau să nu fie loviți cu pietre de popor.

27I‑au adus și i‑au pus să stea înaintea Sinedriului.

Marele preot i‑a întrebat, 28zicând:

– Nu28 Unele mss nu conțin negația, redând textul ca o afirmație. v‑am poruncit răspicat să nu mai dați învățătură în Numele acesta? Dar iată că voi ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră și vreți să aruncați peste noi vina pentru sângele Acestui Om!

29Dar Petru și ceilalți apostoli, răspunzând, au zis:

– Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni! 30Dumnezeul strămoșilor30 Lit.: taților. noștri L‑a înviat pe Isus, pe Care voi L‑ați ucis, pironindu‑L pe lemn. 31Pe El, Dumnezeu L‑a înălțat la dreapta Sa, ca Prinț31 Vezi nota de la 3:15. și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăință și iertare de păcate. 32Iar noi suntem martori ai acestor lucruri și, de asemenea, și Duhul Sfânt pe Care L‑a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.

33Când au auzit ei acestea, s‑au înfuriat și au vrut să‑i omoare. 34Dar un fariseu34 Fariseii formau o grupare religioasă care cunoștea și respecta cu strictețe litera Legii, precum și alte tradiții (reguli bazate pe o interpretare a Legii scrise: legea orală) [peste tot în carte]. pe nume Gamaliel34 Gamaliel I, zis „cel Bătrân“, președinte-patriarh (nasi) al Sinedriului, purtând titlul onorific de Raban („Învățătorul nostru“) – un titlu mai important decât cel de Rabbi („Învățătorul meu“) – fondatorul unei „dinastii“ rabinice (urmașii lui, Simon ben Gamaliel I, Gamaliel al II‑lea și Simon ben Gamaliel II vor deține funcția de nasi pe parcursul primelor două secole). Decretele pe care le‑a dat îl arată ca un om moderat, tolerant, care și‑a arătat grija îndeosebi față de categoriile marginalizate ale societății (străini, femei, văduve) [peste tot în carte]., un învățător al Legii respectat de tot poporul, s‑a ridicat în Sinedriu și a poruncit ca oamenii să fie scoși afară puțin. 35Apoi le‑a zis: „Bărbați israeliți, aveți grijă ce urmează să le faceți acestor oameni! 36Căci, nu demult, s‑a ridicat Teudas, care spunea despre sine că este cineva și căruia i s‑au alăturat aproape patru sute de bărbați. El a fost omorât, iar toți aceia care se încrezuseră în el au fost împrăștiați și nu s‑a ales nimic de ei. 37După el, pe vremea recensământului37 Recensământul din anul 6 d.Cr. (vezi nota de la Lc. 2:2)., s‑a ridicat Iuda, galileeanul, și a atras poporul după el. Dar și el a pierit, iar toți aceia care se încrezuseră în el au fost împrăștiați. 38Iar acum, eu vă spun: depărtați‑vă de oamenii aceștia și lăsați‑i! Dacă planul sau lucrarea aceasta este de la oameni, va fi distrusă, 39dar, dacă este de la Dumnezeu, nu‑i veți putea distruge pe acești oameni! Să nu vă treziți că luptați împotriva lui Dumnezeu!“ Astfel, ei au fost convinși de el.

40Apoi i‑au chemat pe apostoli, i‑au biciuit, le‑au poruncit să nu mai vorbească în Numele lui Isus și le‑au dat drumul. 41Prin urmare, apostolii au plecat dinaintea Sinedriului, bucurându‑se că au fost considerați vrednici să fie umiliți pentru Numele Lui. 42Și, în fiecare zi, în Templu și prin case, nu încetau să dea învățătură și să ducă vestea bună42 Cuvântul Evanghelie (care înseamnă Vestea Bună) derivă din același termen grecesc tradus aici cu să ducă vestea bună. Isus este Cristosul.