Eclesiastul 7

Adevăratele valori

„Mai de preţ este un nume bun decât untdelemnul mirositor
    şi mai mult preţuieşte ziua morţii decât ziua naşterii.
Mai bine să mergi într-o casă de jale
    decât într-o casă de petrecere,
căci acesta este sfârşitul oricărui om,
    iar cel rămas în viaţă ar trebui să priceapă aceasta.
Mai bună este tristeţea decât râsul,
    căci prin întristarea feţei inima se face mai bună.
Inima înţelepţilor se află în casa de jale,
    dar inima proştilor se află în casa de petrecere.
Mai bine să asculţi mustrarea înţeleptului,
    decât să auzi cântecul proştilor.
Precum pârâie spinii sub oală,
    aşa este şi râsul prostului!
        Şi aceasta este o deşertăciune!

Asuprirea îl transformă pe înţelept într-un prost,
    iar mita corupe inima.

Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui
    şi mai bună este răbdarea decât mândria.
Nu te grăbi să te mânii în duhul tău,
    căci mânia locuieşte în sânul nesăbuiţilor!

Să nu zici: «De ce au fost zilele dintâi mai bune decât acestea?»,
    căci nu din înţelepciune întrebi aceasta!

Este bună înţelepciunea, aşa cum şi moştenirea este bună
    şi de folos celor ce văd soarele,
căci înţelepciunea este un adăpost[a],
    tot aşa cum şi argintul este un adăpost,
        dar câştigul cunoaşterii înţelepciunii este acela că dă viaţă celui ce o are.

Caută să înţelegi lucrarea lui Dumnezeu:
    cine poate îndrepta ceea ce El a îndoit?
Când vremurile sunt bune, fii fericit!
    Când vremurile sunt rele, cugetă:
Dumnezeu le-a făcut şi pe unele şi pe celelalte,
    astfel încât omul să nu poată afla nimic despre viitorul său.

Am văzut tot felul de lucruri în timpul vieţii mele deşarte:

un om drept pierind în dreptatea lui,
    iar altul nedrept continuându-şi viaţa în nedreptatea lui.
Nu fi prea drept
    şi nu te arăta prea înţelept!
        De ce să te distrugi singur?
Însă nu fi nici foarte rău
    şi nu fi nici nesăbuit!
        De ce să mori înainte de vreme?
Este bine pe una dintre atenţionări să o apuci,
    iar pe cealaltă să n-o laşi din mână,
        căci cine se teme de Dumnezeu le va urma pe amândouă.

Înţelepciunea dă mai multă tărie înţeleptului,
    decât ar da zece conducători destoinici unei cetăţi.[b]

Nu există pe pământ nici un om drept
    care să facă numai binele şi niciodată să nu păcătuiască!

În plus, nu lua aminte la toate cuvintele care se spun,
    ca nu cumva să-l auzi pe slujitorul tău blestemându-te!
Tu ştii în inima ta că, de mai multe ori,
    chiar tu însuţi i-ai blestemat pe alţii.

Toate acestea le-am cercetat cu înţelepciune şi mi-am zis:

«Mă voi înţelepţi!»,
    dar înţelepciunea s-a îndepărtat de la mine.
Orice ar fi ea, este departe[c]
    şi învăluită în mister![d]
        Cine o va găsi?!
M-am hotărât să cunosc,
    să cercetez şi să caut înţelepciunea şi discernământul
şi să pricep stupiditatea răutăţii
    şi nebunia nesăbuinţei.

Am descoperit că mai amară decât moartea
    este femeia care întinde curse,
al cărei suflet este o capcană
    şi ale cărei mâini sunt nişte lanţuri.
Cel plăcut înaintea lui Dumnezeu scapă de ea,
    dar cel păcătos este prins de ea.

Iată ce am descoperit, zice oratorul[e]:

am cercetat lucrurile unul după altul, căutând să le pricep rostul,
    însă, din tot ce a căutat sufletul meu, nu am găsit decât aceasta:
din o mie de oameni am găsit un bărbat drept,
    dar nu am găsit nici măcar o femeie dreaptă.
Singurul lucru sigur pe care l-am descoperit este că
    Dumnezeu l-a făcut pe om drept,
        dar omul umblă cu multe şiretlicuri.“


Footnotes
  1. Eclesiastul 7:12 Lit.: o umbră
  2. Eclesiastul 7:19 Sau: Înţelepciunea îl face pe cel înţelept mai tare / decât zece conducători destoinici dintr-o cetate.
  3. Eclesiastul 7:24 Sau: Orice s-ar fi întâmplat, este dincolo de înţelegerea omului
  4. Eclesiastul 7:24 Sensul în ebraică al celor două versuri este nesigur; Sau: Ceea ce a fost (trecutul) este departe / şi învăluit de mister!
  5. Eclesiastul 7:27 Vezi nota de la 1:1

Read More of Eclesiastul 7

Eclesiastul 8

Limitele cunoştinţei

„Cine este ca cel înţelept?
    Cine cunoaşte interpretarea lucrurilor?
Înţelepciunea dă strălucire feţei omului
    şi-i schimbă asprimea feţei.

Supune-te regelui

Ascultă porunca regelui, îţi zic, din pricina jurământului încheiat cu Dumnezeu. Nu te grăbi să pleci dinaintea lui şi nu căuta să susţii un lucru rău, căci el face tot ce-i place! Din moment ce cuvântul regelui are autoritate, cine îi poate spune: «Ce faci?».

Pe cel ce-i păzeşte porunca, nu-l va atinge nici un rău,
    iar inima înţeleptului cunoaşte vremea potrivită şi judecata,
căci pentru fiecare lucru există un timp şi o judecată,
    deşi nenorocirea omului este mare peste el;
într-adevăr el nu ştie ce se va întâmpla,
    căci nimeni nu-i poate face cunoscut lucrul acesta.
La fel cum nimeni nu are putere asupra vântului, ca să-l poată închide[a],
    tot aşa nimeni nu are putere asupra zilei morţii.
Şi după cum nimeni nu este scuzat în vreme de război,
    tot aşa nici răutatea nu-i va lăsa să scape pe cei ce o practică.

Cei răi şi cei drepţi

Am văzut toate aceste lucruri şi am încercat să înţeleg toate lucrările care se fac sub soare. Există un timp când un om are autoritate asupra altui om şi-i poate face rău[b]. Apoi i-am văzut pe cei răi îngropaţi – ei obişnuiau să vină şi să plece de la Sfântul Lăcaş, fiind apoi lăudaţi[c] în cetatea în care făceau astfel. Şi aceasta este o deşertăciune![d]

Când sentinţa împotriva faptei rele nu se împlineşte repede, inima muritorilor se umple de planuri ca să facă rău. Chiar dacă celui păcătos, deşi face rău însutit, i se lungeşte viaţa, eu însă ştiu că celui ce se teme de Dumnezeu, celui ce stă temător înaintea Sa, îi va fi bine. Totuşi cel rău nu este fericit şi nu-şi va lungi zilele, fiind precum umbra, pentru că nu se teme de Dumnezeu. Există o deşertăciune care are loc pe pământ, şi anume: sunt oameni drepţi peste care vine ceea ce merită cei răi şi sunt oameni nedrepţi peste care vine ceea ce merită cei drepţi. Prin urmare, mi-am zis: «Şi aceasta este o deşertăciune!»

Atunci am lăudat veselia, căci nu este nimic mai plăcut omului sub soare decât să mănânce, să bea şi să se bucure, iar bucuria îl va însoţi în osteneala sa în toate zilele vieţii sale, pe care le-a primit de la Dumnezeu sub soare. M-am dedicat cunoaşterii înţelepciunii şi priceperii tuturor lucrărilor care se fac pe pământ, căci omul nu îşi odihneşte ochii nici ziua, nici noaptea. Am înţeles că toate lucrările lui Dumnezeu, toate lucrările care se fac sub soare, nu pot fi pricepute de om. Chiar dacă omul se străduieşte să le cerceteze, nu va găsi răspuns şi, chiar dacă înţeleptul pretinde că deţine cunoaşterea, el nu poate să priceapă.“


Footnotes
  1. Eclesiastul 8:8 Sau: asupra duhului său, pentru a-l păstra
  2. Eclesiastul 8:9 Sau: unui alt om, spre propria lui nenorocire
  3. Eclesiastul 8:10 Câteva mss TM, Aquila; cele mai multe mss TM: uitaţi
  4. Eclesiastul 8:10 Sensul versetului în ebraică este nesigur

Read More of Eclesiastul 8

Eclesiastul 9:1-12

Aceeaşi soartă pentru toţi

„M-am hotărât să înţeleg aceste lucruri şi am priceput că cei drepţi, cei înţelepţi şi lucrările lor se află în mâna lui Dumnezeu, chiar dacă omul nu ştie dacă îl aşteaptă dragoste sau ură. Totul este în viitor înaintea lui.[a] Pe toţi îi aşteaptă o singură soartă:

    pe cel drept ca şi pe cel nedrept,
pe cel bun ca şi pe cel rău,
pe cel curat[b] ca şi pe cel necurat,
    pe cel ce aduce jertfe ca şi pe cel ce nu aduce jertfe,
pe cel bun ca şi pe cel păcătos,
    pe cel ce face juruinţe ca şi pe cel ce se teme să le facă.

Acesta este cel mai mare rău care se face sub soare, şi anume că toţi au aceeaşi soartă. Mai mult, inima oamenilor se umple de răutate, iar prostia inimii lor nu-i părăseşte toată viaţa, deşi în cele din urmă ajung tot printre cei morţi, căci pentru[c] cel viu mai există speranţă, după cum mai de preţ este un câine viu, decât un leu mort.

Cei vii ştiu măcar că vor muri,
    pe când cei morţi nu mai ştiu nimic;
nu mai au parte de nici o plată;
    până şi pomenirea le este dată uitării,
la fel cum şi dragostea lor, ura lor şi
    gelozia lor au pierit demult!
Ei nu vor mai avea parte niciodată de nimic
    din tot ceea ce se face sub soare.

Mănâncă-ţi cu bucurie pâinea şi bea-ţi cu inimă veselă vinul, căci demult ţi-a acceptat Dumnezeu lucrările. Hainele să-ţi fie albe tot timpul, iar untdelemnul să nu-ţi lipsească de pe cap. Petrece-ţi viaţa cea trecătoare împreună cu soţia pe care o iubeşti, atâtea zile câte ţi-au fost date sub soare, toate zilele tale trecătoare, căci aceasta este partea ta în viaţă, aceasta-ţi este partea din toată osteneala pe care o depui sub soare. Tot ceea ce mâna ta găseşte să facă, fă cu toată puterea ta, căci lucrare, chibzuinţă, cunoştinţă şi înţelepciune nu există în Locuinţa Morţilor[d], acolo unde vei merge şi tu de altfel.

Apoi m-am întors şi am văzut că, sub soare,

nu cei sprinteni câştigă alergarea
    şi nu cei puternici câştigă războiul;
nu cei înţelepţi au parte de pâine,
    nu cei iscusiţi îşi însuşesc bogăţii
şi nu cei cunoscători au parte de bunăvoinţă,
    ci toate ţin de vreme şi de împrejurări.

Omul nu-şi cunoaşte nici măcar ceasul morţii:

la fel cum sunt prinşi peştii în nada înşelătoare
    şi precum sunt prinse păsările în laţ,
tot aşa sunt traşi în capcană şi fiii oamenilor,
    atunci când vremea nenorocirii cade peste ei pe neaşteptate.


Footnotes
  1. Eclesiastul 9:1 Sensul propoziţiei în ebraică este nesigur; sau: amândouă sunt înaintea lui
  2. Eclesiastul 9:2 Aquila, VUL, Siriacă; TM: pe cel bun şi curat,
  3. Eclesiastul 9:4 Sau: Cine oare este scutit? Pentru
  4. Eclesiastul 9:10 Ebr.: Şeol

Read More of Eclesiastul 9