โยบ 30 – TNCV & NTLR

1Dar acum ei râd de mine,

ei, cei mai tineri decât mine,

pe ai căror părinți i‑am considerat nevrednici

să‑i pun alături de câinii turmei mele.

2Dar la ce mi‑ar fi folosit puterea mâinilor lor,

de vreme ce rămăseseră fără vigoare?

3Epuizați de sărăcie și de foame,

cutreierau pustia3 Sau: rodeau rădăcini uscate.,

noaptea, prin locuri părăsite și pustii,

4smulgeau nalbă dintre arbuști,

mâncau chiar și4 Sau: se încălzeau cu. rădăcini de verigel.

5Erau alungați din mijlocul oamenilor;

striga lumea după ei ca după niște hoți.

6Ei locuiau în râpele uedurilor6 Vezi nota de la 6:15.,

între stânci și‑n gropile pământului.

7Urlau printre tufișuri,

se îngrămădeau în mărăcini.

8Fii ai nebunilor și fii ai celor fără nume,

au fost izgoniți din țară.

9Dar acum am devenit cântecul lor;

am devenit o parodie pentru ei.

10Mă urăsc, se îndepărtează de mine,

nu se sfiesc să mă scuipe în față.

11Pentru că El mi‑a slăbit coarda arcului11 Sau: mi‑a desfăcut coarda cortului. și m‑a smerit,

ei nu mai au frâu față de mine.

12La dreapta mea se ridică o gloată.12 Sensul termenului este nesigur.

Ei întind curse picioarelor mele

și ridică o rampă de asalt în drumul lor devastator către mine.

13Îmi nimicesc cărarea,

îmi măresc necazul

și nimeni nu‑i oprește13 Sau: necazul, / zicând: „Nimeni nu‑l ajută!“.

14Ajung la mine ca printr‑o spărtură largă.

Se rostogolesc printre dărâmături.

15Spaimele mă copleșesc,

demnitatea mi‑e smulsă ca de vânt,

bunăstarea mea se risipește ca un nor.

16Sufletul mi‑e vărsat din mine,

m‑au cuprins zilele suferinței.

17Noaptea îmi străpunge oasele,

iar durerile care mă rod n‑au odihnă.

18Cu o mare putere Dumnezeu îmi smulge haina,

mă strânge ca gulerul de la tunică.

19El m‑a aruncat în noroi

și‑am ajuns ca țărâna și cenușa.

20Strig către Tine după ajutor, dar Tu nu răspunzi;

stau în picioare, dar Tu stai și te uiți la mine.20 Sau: dar nu‑Ți pasă de mine.

21Ai devenit crud cu mine;

mă lovești cu tăria mâinii Tale.

22Tu mă ridici, mă faci să călăresc pe vânt

și mă arunci în furia furtunii

23Știu că mă duci la moarte,

în locul hotărât pentru toți cei vii.

24Da, nimeni nu‑și întinde mâna spre o ruină,

când strigă după ajutor în necazul său.

25N‑am plâns eu pentru cel ce a avut zile grele?

N‑a fost întristat sufletul meu pentru cel nevoiaș?

26Dar când nădăjduiam după bine, a venit răul

și când așteptam lumina, a venit întunericul.

27Măruntaiele îmi fierb fără încetare,

zilele suferinței vin peste mine.

28Umblu înnegrit, dar nu de soare.

Mă ridic în adunare și strig după ajutor.

29Am ajuns frate cu șacalii

și prieten cu struții.

30Pielea mi se înnegrește și cade,

iar oasele îmi ard de febră.

31Lira mea este pentru bocet,

iar fluierul meu este pentru glasul celor ce plâng.