1Pagkatapos, umalis si Jose at pumunta sa Faraon kasama ang lima sa kanyang kapatid. Sinabi ni Jose sa hari, “Dumating na po ang aking ama at mga kapatid galing sa Canaan, at dala po nila ang mga hayop nila at ang lahat ng kanilang ari-arian. Naroon po sila ngayon sa Goshen.” 2Ipinakilala niya agad sa Faraon ang lima sa kanyang kapatid.
3Tinanong sila ng Faraon, “Ano ang trabaho ninyo?”
Sumagot sila, “Mga pastol po kami ng hayop, katulad ng mga magulang namin. 4Pumunta kami rito para pansamantalang manirahan dahil matindi po ang taggutom sa Canaan, at wala na kaming mapagpastulan ng mga hayop namin. Hinihiling po namin sa inyo na kung maaari ay payagan nʼyo kaming manirahan sa Goshen.”
5Sinabi ng Faraon kay Jose, “Ngayong dumating na ang iyong ama at mga kapatid, 6nakabukas ang Egipto para sa pamilya ninyo. Patirahin sila sa Goshen, na isa sa magagandang lupain sa Egipto. Kung may mapipili ka sa kanila na mapagkakatiwalaan, gawin silang tagapagbantay ng mga hayop ko.”
7Dinala ni Jose ang kanyang ama sa Faraon at ipinakilala. Pagkatapos, binasbasan47:7 binasbasan: o, kinamusta. ni Jacob ang Faraon. 8Tinanong siya ng Faraon, “Ilang taon ka na?”
9Sumagot siya, “130 taon. Maikli at mahirap po ang naging buhay ko rito sa lupa. Hindi ito umabot sa kahabaan ng buhay ng aking mga ninuno.” 10Pagkatapos, muli niyang binasbasan ang Faraon,47:10 muli niyang binasbasan ang Faraon: o, nagpaalam si Jacob sa Faraon na uuwi na siya. at umalis siya sa harapan ng Faraon.
11Ayon sa utos ng Faraon, inilagay ni Jose sa ayos ang kanyang ama at mga kapatid sa Egipto; ibinigay niya sa kanila ang lugar ng Rameses,47:11 Rameses: o, Goshen. na isa sa pinakamagandang lupain sa Egipto. 12Sinustentuhan ni Jose ng pagkain ang kanyang ama, mga kapatid at ang buong sambahayan ng kanyang ama ayon sa dami ng kanilang mga anak.
13Ngayon, malala na ang taggutom kaya wala nang pagkain kahit saan. Nanghina na ang mga tao sa Egipto at sa Canaan dahil sa gutom. 14Tinipon ni Jose ang lahat ng perang ibinayad ng mga taga-Egipto at taga-Canaan na bumili ng pagkain, at dinala ito sa palasyo ng Faraon. 15Dumating ang panahon na naubos na ang perang pambili ng mga taga-Egipto at ng mga taga-Canaan. Pumunta ang mga taga-Egipto kay Jose at sinabi, “Wala na po kaming pera. Kung maaari bigyan na lang ninyo kami ng pagkain dahil mamamatay na kami sa gutom.”
16Sinabi ni Jose, “Kung wala na talaga kayong pera, dalhin nʼyo rito ang mga hayop ninyo at iyon ang ibayad ninyo sa pagkain ninyo.” 17Kaya dinala nila kay Jose ang kanilang mga kabayo, tupa, baka at asno, at ipinalit ito sa pagkain. Sa loob ng isang taon, sinustentuhan sila ni Jose ng pagkain kapalit ng kanilang mga hayop.
18Pagkalipas ng isang taon, pumunta na naman ang mga tao kay Jose at nagsabi, “Hindi po maitatago sa inyo na wala na kaming pera at ang mga hayop namin ay nariyan na sa inyo. Wala na pong naiwan sa amin, maliban sa aming sarili at mga lupain. 19Kaya tulungan nʼyo po kami para hindi kami mamatay at hindi mapabayaan ang mga lupain namin. Payag po kami na maging alipin na lang ng hari at mapasakanya ang mga lupain namin para may makain lang kami. Bigyan nʼyo po kami agad ng mga binhi na maitatanim para hindi kami mamatay at hindi namin mapabayaan ang mga lupain namin.”
20Kaya ipinagbili ng lahat ng taga-Egipto ang mga lupain nila kay Jose dahil matindi na ang taggutom. Binili ni Jose ang lahat ng ito para sa hari, kaya ang mga lupaing iyon ay naging pag-aari ng Faraon. 21Ginawa ni Jose na mga alipin ng Faraon ang mga tao sa buong Egipto. 22Ang mga lupain lang ng mga pari ang hindi nabili ni Jose. Hindi nila kailangang ipagbili ang mga lupain nila dahil sinusustentuhan sila ng Faraon ng pagkain at ng mga pangangailangan nila.
23Sinabi ni Jose sa mga tao, “Ngayon na nabili ko na kayo pati ang mga lupain ninyo para sa Faraon, heto ang binhi para makapagtanim kayo. 24Kapag aani kayo, ibigay ninyo sa Faraon ang 20 porsiyento ng ani ninyo. At sa inyo na ang matitira, para may maitanim kayo at may makain ang buong sambahayan ninyo.” 25Sinabi ng mga tao, “Ginoo, napakabuti po ninyong amo sa amin; iniligtas nʼyo ang buhay namin. Pumapayag po kami na maging alipin ng Faraon.”
26Kaya ginawa ni Jose ang kautusan sa lupain ng Egipto na ang 20 porsiyento ng ani ay para sa Faraon. Ang kautusang ito ay nagpapatuloy pa hanggang ngayon. Ang mga lupain lang ng mga pari ang hindi naging pag-aari ng Faraon.
27Tumira ang mga Israelita sa Goshen na sakop ng Egipto. Nagkaroon sila roon ng lupain at dumami pa ang lahi nila.
28Tumira si Jacob sa Egipto sa loob ng 17 taon, nabuhay siya hanggang 147 taon. 29Nang naramdaman niyang malapit na siyang mamatay, tinawag niya si Jose at sinabi, “Kung maaari, ilagay mo ang kamay mo sa pagitan ng dalawang hita47:29 ilagay … hita: Tingnan ang “footnote” sa 24:2. ko at manumpa ka na ipagpapatuloy mo ang pagpapakita ng iyong kagandahang-loob sa akin. Huwag mo akong ilibing dito sa Egipto. 30Kapag namatay na ako, ilibing mo ako sa libingan ng aking mga ninuno.”
Sumagot si Jose, “Gagawin ko po ang sinasabi ninyo.”
31Sinabi ni Jacob, “Sumumpa ka sa akin.” Kaya sumumpa si Jose sa kanya. Lumuhod si Jacob sa kanyang higaan para magpasalamat sa Dios.
1Iosif s‑a dus și l‑a înștiințat pe Faraon, zicând: „Tatăl meu și frații mei au venit din țara Canaan cu turmele, cirezile și cu tot ce au. Iată, sunt în ținutul Goșen.“ 2Iosif i‑a luat pe cinci dintre frații săi și i‑a adus înaintea lui Faraon.
3Faraon i‑a întrebat pe frații acestuia:
– Ce ocupație aveți?
Ei i‑au răspuns lui Faraon:
– Robii tăi pasc turmele, așa cum făceau și părinții noștri.
4Apoi i‑au zis lui Faraon:
– Noi am venit să locuim ca străini în țară, pentru că foametea este mare în țara Canaan și nu mai este pășune pentru turmele robilor tăi. Acum deci, te rugăm, dă‑le voie robilor tăi să locuiască în ținutul Goșen.
5Atunci Faraon i‑a vorbit lui Iosif, zicând:
– Tatăl tău și frații tăi au venit la tine. 6Țara Egiptului este înaintea ta. Așază‑i pe tatăl tău și pe frații tăi în cea mai bună parte a țării. Să locuiască în ținutul Goșen. Iar dacă tu știi că între ei sunt oameni destoinici, pune‑i responsabili peste turmele mele.
7Iosif l‑a adus pe tatăl său, Iacov, l‑a înfățișat înaintea lui Faraon, iar Iacov l‑a binecuvântat7, 10 Sau: l‑a salutat. pe Faraon.
8Faraon l‑a întrebat pe Iacov:
– Câți ani ai?
9Iacov i‑a răspuns lui Faraon:
– Anii pribegiei mele sunt o sută treizeci. Zilele anilor vieții mele au fost puține și grele. Ele n‑au ajuns zilele anilor vieții părinților mei în timpul pribegiei lor.
10Apoi Iacov l‑a binecuvântat pe Faraon și a plecat dinaintea lui Faraon. 11Iosif i‑a așezat pe tatăl său și pe frații săi în țara Egiptului și le‑a dat o moșie în cea mai bună parte a țării, în ținutul Ramses11 O altă denumire, mai târzie, pentru ținutul Goșen; vezi și Țoan, în Ps. 78:12, 43., așa cum poruncise Faraon. 12Iosif a asigurat hrana tatălui său, a fraților săi și a întregii familii a tatălui său, după numărul copiilor lor.
Iosif și foametea din Egipt
13În toată țara nu mai era hrană, pentru că foametea era foarte mare. Țara Egiptului și țara Canaan lâncezeau din cauza foametei. 14Iosif a adunat tot argintul care se găsea în țara Egiptului și în țara Canaan, ca plată pentru grânele cumpărate de oameni, și l‑a adus în palatul lui Faraon.
15Când s‑a terminat argintul din țara Egiptului și din țara Canaan, toți egiptenii au venit la Iosif, zicând:
– Dă‑ne hrană! De ce să murim înaintea ta din cauză că nu mai avem argint?
16Iosif a răspuns:
– Dați‑mi vitele voastre, iar eu vă voi da hrană în schimbul vitelor voastre, dacă vi s‑a terminat argintul. 17Ei și‑au adus vitele la Iosif, iar Iosif le‑a dat hrană în schimbul cailor, turmelor de oi, cirezilor de vite și măgarilor. În acel an s‑a îngrijit de hrana lor în schimbul tuturor vitelor lor.
18După ce s‑a terminat acel an, au venit la el în anul următor și i‑au zis: „Nu putem ascunde stăpânului nostru că nu mai avem argint și că cirezile de vite sunt ale stăpânului nostru. Nu ne‑a mai rămas nimic pentru stăpânul nostru decât trupurile și pământurile noastre. 19De ce să pierim înaintea ochilor tăi, atât noi, cât și pământurile noastre? Cumpără‑ne pe noi și pământurile noastre în schimbul hranei, iar noi, cu tot cu pământurile noastre, vom deveni robi ai lui Faraon. Dă‑ne sămânță ca să trăim și să nu murim, iar țara să nu rămână pustie.“
20Astfel, Iosif a cumpărat toate pământurile din Egipt pentru Faraon. Toți egiptenii și‑au vândut pământurile, deoarece foametea era prea mare pentru ei. Și țara a ajuns a lui Faraon. 21După aceea, a mutat în cetăți poporul de la o margine a Egiptului până la cealaltă. 22Totuși, el n‑a cumpărat pământurile preoților, pentru că preoții aveau venit dat de Faraon și trăiau din venitul pe care li‑l dădea Faraon. De aceea ei nu și‑au vândut pământurile.
23Apoi Iosif a zis poporului:
– Iată, v‑am cumpărat astăzi împreună cu pământurile voastre pentru Faraon, iar acum vă dau sămânță să semănați pământul. 24La vremea roadelor îi veți da lui Faraon a cincea parte. Celelalte patru părți vor fi ale voastre ca sămânță pentru ogor și ca hrană pentru voi, pentru familiile voastre și pentru copiii voștri.
25Ei au răspuns:
– Tu ne‑ai ținut în viață. Să găsim bunăvoință înaintea25, 29 Lit.: în ochii. stăpânului nostru și vom fi robi ai lui Faraon.
26Astfel, Iosif a făcut din aceasta o hotărâre cu privire la pământul Egiptului, care a rămas până în ziua aceasta: a cincea parte este a lui Faraon. Doar pământul preoților n‑a devenit a lui Faraon.
Ultimele zile ale lui Iacov
27Israel a locuit în țara Egiptului, în ținutul Goșen. Ei au dobândit proprietăți acolo, au fost roditori și s‑au înmulțit foarte mult. 28Iacov a trăit în țara Egiptului șaptesprezece ani; anii vieții sale au fost o sută patruzeci și șapte.
29Cu puțin înainte să moară, Iacov l‑a chemat pe fiul său Iosif și i‑a zis:
– Dacă am găsit bunăvoință înaintea ta, te rog, pune‑ți mâna sub coapsa mea și poartă‑te cu mine cu îndurare și credincioșie. Te rog să nu mă înmormântezi în Egipt, 30ci, atunci când mă voi culca alături de părinții mei, să mă iei din Egipt și să mă înmormântezi în mormântul lor.
El a răspuns:
– Voi face așa cum ai spus.
31Iacov i‑a zis:
– Jură‑mi!
Iosif i‑a jurat. Apoi Israel s‑a închinat31 Sau: s‑a plecat. pe căpătâiul patului său.
