Ang Pagkakasala ng Tao
1Sa lahat ng hayop na nilikha ng Panginoong Dios, ang ahas ang pinakatuso. Minsan, tinanong ng ahas ang babae, “Totoo bang pinagbabawalan kayo ng Dios na kumain ng bunga ng alin mang puno sa halamanan?”
2Sumagot ang babae, “Makakain namin ang kahit anong bunga ng puno rito sa halamanan, 3maliban lang sa bunga ng puno na nasa gitna ng halamanan. Sapagkat sinabi ng Dios na hindi kami dapat kumain o humipo man lang ng bunga ng punong iyon. Kapag ginawa namin iyon, mamamatay kami.”
4Pero sinabi ng ahas, “Hindi totoong mamamatay kayo! 5Sinabi iyan ng Dios dahil alam niya na kapag kumain kayo ng bungang iyon, mabubuksan ang mga isip ninyo, at magiging katulad niya kayo na nakakaalam kung ano ang mabuti at masama.”
6Nang pinagmasdan ng babae ang puno, napakaganda nitong tingnan at ang bunga ay parang masarap kainin, at dahil sa pagnanais niyang maging marunong, pumitas siya ng bunga at kumain nito. Binigyan din niya ang kanyang asawa na kasama niya, at kinain din ito. 7Pagkatapos nilang kumain, nalaman nila kung ano ang mabuti at ang masama, at napansin nila na hubad pala sila. Kaya pinagtagni-tagni nila ang mga dahon ng puno ng igos para ipantakip sa kanilang katawan.
8Pagdating ng hapon, narinig nila na lumalakad ang Panginoong Dios sa halamanan. Kaya nagtago sila sa mga puno doon. 9Pero tinawag ng Panginoong Dios ang lalaki, “Nasaan ka?” 10Sumagot ang lalaki, “Narinig ko po kayo sa halamanan, kaya nagtago ako. Natatakot po ako dahil hubad ako.” 11Nagtanong ang Panginoong Dios, “Sino ang nagsabi sa iyo na hubad ka? Kumain ka ba ng bunga ng punongkahoy na sinabi ko sa iyo na huwag ninyong kakainin?” 12Sumagot ang lalaki, “Ang babae po kasi na ibinigay nʼyo sa akin ay binigyan ako ng bunga ng punongkahoy na iyon at kinain ko.”
13Tinanong ng Panginoong Dios ang babae, “Bakit mo ginawa iyon?” Sumagot ang babae, “Nilinlang po kasi ako ng ahas, kaya kumain po ako.”
Pinarusahan sila ng Dios
14Kaya sinabi ng Panginoong Dios sa ahas, “Dahil sa ginawa mong ito, parurusahan kita. Sa lahat ng hayop, ikaw lang ang makakaranas ng sumpang ito: Sa buong buhay moʼy gagapang ka sa pamamagitan ng iyong tiyan at ang bibig mo ay palaging makakakain ng alikabok. 15Ikaw at ang babae ay mag-aaway. Ang lahi mo at ang lahi niya3:15 lahi: o, mga lahi. ay mag-aaway din. Dudurugin niya ang ulo mo at tutuklawin mo ang sakong niya.”
16Sinabi rin niya sa babae, “Dahil sa ginawa mo, dadagdagan ko ang paghihirap mo sa pagbubuntis at mararamdaman mo ang sobrang sakit sa iyong panganganak. Pero sa kabila niyan, hahangarin mo pa rin ang iyong asawa at maghahari siya sa iyo.”3:16 hahangarin … sa iyo: o, susubukan mong maghari sa iyong asawa, pero maghahari siya sa iyo.
17Sinabi rin niya sa lalaki, “Dahil naniwala ka sa asawa mo at kumain ng bunga ng punongkahoy na ipinagbawal ko sa inyo, susumpain ko ang lupa! Kaya sa buong buhay mo ay magpapakahirap ka nang husto para makakain. 18Tutubo sa lupa ang mga damo at halamang may tinik. Ang kakainin moʼy manggagaling sa mga pananim sa bukid. 19Kinakailangang magpakahirap ka nang husto para makakain, hanggang sa bumalik ka sa lupa na iyong pinagmulan. Dahil sa lupa ka nagmula, sa lupa ka rin babalik.”
20Pinangalanan ni Adan3:20 Adan: Ang ibig sabihin, lalaki; o, mga tao. ang asawa niya na “Eva”3:20 Eva: Maaaring ang ibig sabihin, nabubuhay. dahil siya ang magiging ina ng lahat ng tao. 21Pagkatapos, gumawa ang Panginoong Dios ng damit mula sa balat ng hayop para kay Adan at sa asawa nito.
Pinaalis ng Dios sina Adan at Eva sa Halamanan ng Eden
22Sinabi ng Panginoong Dios, “Ang tao ay naging katulad na natin na nakakaalam kung ano ang mabuti at masama. Kinakailangang hindi siya pahintulutang kumain ng bunga ng punongkahoy na nagbibigay ng buhay, dahil kung kakain siya, mananatili siyang buhay magpakailanman.” 23Kaya pinaalis siya ng Panginoong Dios sa halamanan ng Eden para sakahin ang lupa na pinagmulan niya.
24Nang mapaalis na ng Panginoong Dios ang tao, naglagay siya ng mga kerubin3:24 kerubin: Isang uri ng anghel. sa bandang silangan ng halamanan ng Eden. At naglagay din siya ng espada na naglalagablab at umiikot para walang makalapit sa puno na nagbibigay ng buhay.
Căderea în păcat și consecințele sale
1Șarpele era mai viclean1 Termenul ebraic pentru viclean (arum) sună asemănător cu cel pentru goi (arom), din 2:25. decât orice vietate a câmpului, pe care o făcuse Domnul Dumnezeu.
El i‑a zis femeii:
– A zis într-adevăr Dumnezeu: „Să nu mâncați din orice pom din grădină“?
2Femeia i‑a răspuns șarpelui:
– Putem să mâncăm din rodul pomilor din grădină, 3dar despre pomul care este în mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncați din el și nici să nu‑l atingeți, ca nu cumva să muriți!“
4Dar șarpele i‑a zis femeii:
– Sigur nu veți muri! 5Căci Dumnezeu știe că, în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu5 Sau: ca ființele divine., cunoscând binele și răul.
6Când femeia a văzut că pomul era bun pentru hrană, că era o plăcere6 Termenul ebraic se mai poate traduce și cu dorință sau încântare. pentru ochi și că pomul era de dorit6 Ebr.: nehmad, termen folosit și textul din 2:9 (tradus cu plăcut). ca să facă pe cineva înțelept, a luat din rodul lui și a mâncat. I‑a dat și soțului ei, care era cu ea, și a mâncat și el. 7Atunci li s‑au deschis ochii la amândoi și au cunoscut că sunt goi. Astfel, ei au cusut laolaltă frunze de smochin și și‑au făcut învelitori.
8Ei au auzit glasul8 Sau: zgomotul; sunetul, cu referire la foșnetul produs de pașii lui Dumnezeu. Domnului Dumnezeu, Care umbla prin grădină în adierea8 Lit.: vântul. Termenul ebraic ruah, care se poate traduce cu duh, suflare, vânt, este întrebuințat de autor pentru prima oară în 1:2, în contextul întunericului și al haosului. El apelează la același termen și în contextul de față, când omul urmează să cadă în întunericul și haosul păcatului. zilei, și s‑au ascuns de fața Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.
9Dar Domnul Dumnezeu l‑a chemat pe Adam și i‑a zis:
– Unde ești?
10El a răspuns:
– Am auzit glasul Tău în grădină, dar mi‑a fost teamă pentru că eram gol. De aceea m‑am ascuns.
11El a zis:
– Cine ți‑a spus că ești gol? Ai mâncat cumva din pomul din care ți‑am poruncit să nu mănânci?
12Omul a răspuns:
– Femeia pe care mi‑ai dat‑o ca să fie cu mine, ea mi‑a dat din pom și am mâncat.
13Atunci Domnul Dumnezeu i‑a zis femeii:
– Ce‑ai făcut?
Femeia a răspuns:
– Șarpele m‑a înșelat și am mâncat.
14Domnul Dumnezeu i‑a zis șarpelui: „Pentru că ai făcut aceasta,
blestemat ești tu între toate vitele
și între toate vietățile de pe câmp.
Vei umbla pe pântec
și vei mânca țărână în toate zilele vieții tale.
15Voi pune dușmănie între tine și femeie,
între sămânța15 Termenul ebraic pentru sămânță este un cuvânt cheie în VT. El este un singular care se poate referi atât la un singur urmaș, cât și la toți descendenții din linia genealogică a unei persoane (colectiv). După toate probabilitățile, în cele mai multe cazuri termenul exprimă o ambiguitate intenționată. În traducerea de față a fost redat fie literal, fie cu urmaș sau urmași, în funcție de contextul literal și de cel teologic. ta și sămânța ei.
Sămânța ei îți15 Lit.: El îți, cu referire la sămânța femeii. În limba ebraică, substantivul sămânță este la genul masculin. va zdrobi capul,
iar tu îi vei zdrobi călcâiul.“
16Femeii i‑a zis:
„Voi face ca durerile nașterii16 Lit.: durerea ta și însărcinarea ta, sensul fiind cel menționat în text. să‑ți fie mari;
cu durere vei naște copii.
Dorința ta va fi înspre soțul tău,
iar el va stăpâni peste tine.16 Sau: Dorința ta va fi împotriva soțului tău, / dar el va stăpâni peste tine.“
17Iar lui Adam i‑a zis: „Pentru că ai ascultat de soția ta și ai mâncat din pomul despre care îți poruncisem, zicând: «Să nu mănânci din el»,
blestemat este pământul din cauza ta.
Cu durere îți vei lua hrana din el
în toate zilele vieții tale.
18Spini și mărăcini îți va da,
iar tu vei mânca din plantele câmpului.
19Cu sudoarea frunții tale
îți vei mânca pâinea,
până când te vei întoarce în pământ,
pentru că din el ai fost luat.
Căci țărână ești
și în țărână te vei întoarce.“
20Adam i‑a pus soției sale numele Eva20 Ebr.: Hawa, care înseamnă viață., pentru că ea a fost mama tuturor celor vii.
21Domnul Dumnezeu a făcut niște tunici din piele pentru Adam și pentru soția sa și i‑a îmbrăcat. 22Atunci Domnul Dumnezeu a zis: „Iată, omul a ajuns ca unul dintre Noi, cunoscând binele și răul. Acum, să nu cumva să‑și întindă mâna și să ia și din Pomul Vieții ca să mănânce și să trăiască veșnic!“ 23Astfel, Domnul Dumnezeu l‑a trimis23 Este același verb ebraic folosit în v. 22, unde a fost tradus cu întinde. Avem așadar un joc de cuvinte: pentru ca omul să nu‑și trimită mâna și să ia din pom, Dumnezeu îl trimite pe el afară din grădină. pe om afară din grădina Edenului ca să lucreze pământul din care fusese luat. 24După ce l‑a alungat pe om, a pus la răsăritul grădinii Edenului niște heruvimi și o sabie învăpăiată care se rotea, ca să păzească drumul spre Pomul Vieții.
