Rozwód
1Wychodząc z Kafarnaum Jezus skierował się na południe, do Judei i w okolice leżące po drugiej stronie Jordanu. A gdy nauczał, jak zwykle otoczony przez tłumy, 2podeszli faryzeusze i—chcąc Go sprowokować do jakiejś niefortunnej wypowiedzi—zapytali Go:
—Czy zezwalasz na rozwody?
3—A co na ten temat powiedział Mojżesz?—spytał ich Jezus.
4—Pozwolił wręczyć żonie dokument rozwodowy i odprawić ją—odrzekli.
5—Mojżesz zezwolił na to tylko z powodu waszych zatwardziałych serc—odparł Jezus. 6—Ale nie taki był Boży zamiar. Już na samym początku Bóg stworzył bowiem mężczyznę i kobietę. 7Dlatego właśnie mężczyzna powinien opuścić rodziców 8i złączyć się z żoną, aby ci dwoje stali się jednym ciałem. 9Żaden człowiek nie ma prawa rozdzielać tego, co połączył Bóg.
10Gdy później znalazł się z uczniami w domu, ci powrócili do tego tematu. 11Wtedy im powiedział:
—Jeśli mężczyzna rozwodzi się z żoną i poślubia inną kobietę, dopuszcza się grzechu niewierności małżeńskiej. 12Podobnie żona, jeśli porzuca męża, aby powtórnie wyjść za mąż, dopuszcza się grzechu niewierności.
Jezus i dzieci
13Zdarzyło się też, że przyprowadzono do Jezusa dzieci, prosząc, aby je pobłogosławił. Uczniowie jednak odsuwali je, nie chcąc, aby Mu przeszkadzały. 14Widząc to, Jezus oburzył się na nich i rzekł:
—Nie zabraniajcie dzieciom przychodzić do Mnie, gdyż do takich jak one należy królestwo Boże. 15Zapewniam was: Jeśli ktoś nie przyjdzie do Boga tak, jak dziecko przychodzi do ojca, nie będzie miał wstępu do Jego królestwa.
16I przytulał dzieci, i kładł na nie ręce, błogosławiąc je.
Życie wieczne i bogactwo
17W trakcie przygotowań do dalszej drogi przybiegł do Jezusa jakiś młody człowiek. Ukląkł przed Nim i zapytał:
—Dobry nauczycielu, co mam czynić, aby osiągnąć życie wieczne?
18—Dlaczego nazywasz Mnie „dobrym”?—zapytał Jezus. —Naprawdę dobry jest tylko Bóg. 19Jeśli zaś chodzi o twoje pytanie, to znasz chyba przykazania: „Nie zabijaj, bądź wierny w małżeństwie, nie kradnij, nie składaj fałszywych zeznań, szanuj rodziców!”?
20—Nauczycielu! Nigdy nie przekroczyłem żadnego z nich—odpowiedział.
21Jezus spojrzał na niego z głęboką miłością i rzekł:
—Zatem jedno pozostało ci do zrobienia: Idź i sprzedaj swój majątek, a pieniądze rozdaj biednym. To zapewni ci skarb w niebie. Potem wróć i chodź ze Mną.
22Na te słowa młody człowiek spochmurniał i odszedł zasmucony; był bowiem bardzo bogaty. 23Jezus odprowadził go wzrokiem i powiedział do uczniów:
—Oto jak trudno jest bogatym wejść do królestwa Bożego.
24A ponieważ zdumiało to uczniów, dodał:
—Nie sposób wejść do Bożego królestwa, jeśli pokłada się nadzieję w bogactwie. 25Łatwiej wielbłądowi przejść przez ucho od igły, niż bogatemu człowiekowi wejść do królestwa Bożego.
26Słowa te poważnie zastanowiły uczniów:
—Kto więc może być zbawiony?—pytali.
27Jezus spojrzał na nich i rzekł:
—To przekracza ludzkie możliwości, ale dla Boga wszystko jest możliwe.
28—My zostawiliśmy wszystko i poszliśmy za Tobą—odezwał się Piotr.
29—Zapewniam was—odpowiedział Jezus—że każdy, kto z miłości do Mnie i w celu głoszenia dobrej nowiny opuścił dom, braci, siostry, matkę, ojca, dzieci albo posiadłości, 30otrzyma w zamian sto razy więcej domów, braci, sióstr, matek, dzieci oraz posiadłości, ale spotkają go też prześladowania! Oprócz tego, co otrzyma tu, na ziemi, czeka go życie wieczne w przyszłym świecie. 31Wtedy wielu ludzi, obecnie uznawanych za wielkich, przestanie się liczyć, a inni, teraz uznawani za najmniejszych, będą wielkimi.
Jezus ponownie zapowiada swoją śmierć
32Podążali teraz w kierunku Jerozolimy. Jezus szedł przodem, a za Nim uczniowie, pełni lęku i trwogi. Wtedy wziął Dwunastu na bok i jeszcze raz powiedział im o wszystkim, co Go czeka:
33—Gdy znajdziemy się w Jerozolimie—mówił—Ja, Syn Człowieczy, zostanę schwytany i postawiony przed najwyższymi kapłanami i przywódcami religijnymi, którzy skażą Mnie na śmierć i wydadzą w ręce Rzymian, aby Mnie zabili. 34Będą śmiać się ze Mnie i pluć na Mnie; ubiczują Mnie i w końcu zabiją. Lecz po trzech dniach powrócę do życia.
Prośba Jakuba i Jana
35Potem podeszli do Niego Jakub i Jan, synowie Zebedeusza, i rzekli:
—Nauczycielu! Mamy do Ciebie prośbę.
36—Jaką?—zapytał.
37—Chcielibyśmy zasiadać w Twoim królestwie tuż obok Ciebie—po prawej i lewej stronie.
38—Nie wiecie, o co prosicie!—odrzekł im Jezus. —Czy jesteście gotowi wypić mój „kielich cierpienia”? Albo przejść chrzest, jaki jest dla Mnie przeznaczony?
39—Tak—opowiedzieli bracia.
—Rzeczywiście, wypijecie ten „kielich” i przejdziecie ten chrzest—kontynuował Jezus— 40ale nie mam prawa posadzić was na tronie obok siebie. Te miejsca są już rozdzielone.
41Gdy pozostałych dziesięciu uczniów dowiedziało się o tej prośbie, oburzyli się na Jakuba i Jana. 42Wtedy Jezus zawołał wszystkich do siebie i powiedział:
—Jak wiecie, wielcy tego świata nadużywają swojej władzy nad ludźmi. 43Lecz wśród was powinno być inaczej. Jeśli ktoś z was chce być wielki, powinien stać się sługą. 44A kto chce być największy ze wszystkich, musi stać się niewolnikiem wszystkich. 45Przecież nawet Ja, Syn Człowieczy, nie przyszedłem po to, żeby Mi służono, lecz aby służyć innym i złożyć własne życie jako okup za wielu ludzi.
Niewidomy Bartymeusz odzyskuje wzrok
46Rozmawiając, dotarli do Jerycha. Gdy wychodzili z miasta, ciągnął już za nimi wielki tłum. A pewien niewidomy żebrak, Bartymeusz (to znaczy: syn Tymeusza) siedział tam przy drodze. 47Usłyszał, że Jezus z Nazaretu znajduje się w pobliżu, i zaczął wołać:
—Jezusie, potomku króla Dawida, zmiłuj się nade mną!
48—Cicho bądź!—krzyczeli na niego ludzie.
On jednak tym głośniej wołał:
—Potomku Dawida, zmiłuj się nade mną!
49Jezus zatrzymał się i rzekł:
—Zawołajcie go tutaj!
Poszli więc po niego i powiedzieli:
—Masz szczęście, człowieku! Chodź, On cię woła!
50Bartymeusz zrzucił płaszcz, zerwał się na nogi i ruszył do Jezusa.
51—Co mogę dla ciebie zrobić?—zapytał Jezus.
—Nauczycielu!—prosił niewidomy. —Chciałbym widzieć!
52—Dobrze, niech się tak stanie!—powiedział Jezus. —Twoja wiara cię uzdrowiła.
I natychmiast niewidomy odzyskał wzrok i poszedł z Nim.
Despre divorț
(Mt. 19:1-9)
1Apoi a plecat de acolo și a venit în hotarele Iudeei și1 Unele mss nu conțin această conjuncție. dincolo de Iordan. Mulțimile s‑au adunat din nou în jurul Lui, iar El, după cum Îi era obiceiul, a început iarăși să‑i învețe.
2Niște farisei au venit la El ca să‑L pună la încercare și L‑au întrebat dacă îi este îngăduit unui soț să divorțeze de soția lui.
3Isus, răspunzând, le‑a zis:
– Ce v‑a poruncit Moise?
4Ei au zis:
– Moise a dat voie ca soțul să‑i scrie soției o scrisoare de despărțire și să divorțeze de ea4 O aluzie la Deut. 24:1..
5Dar Isus le‑a zis:
– Din cauza inimilor voastre împietrite v‑a scris el această poruncă, 6însă la începutul creației Dumnezeu „i‑a făcut bărbat și femeie“6 Vezi Gen. 1:27.. 7„De aceea bărbatul își va lăsa tatăl și mama și se va alipi de soția lui, 8iar cei doi vor fi un singur trup.“7-8 Vezi Gen. 2:24. Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. 9Deci, ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă!
10În casă, ucenicii L‑au întrebat iarăși cu privire la aceasta. 11El le‑a zis: „Oricine divorțează de soția lui și se căsătorește cu alta comite adulter împotriva ei. 12Și dacă o soție divorțează de soțul ei și se căsătorește cu altul, comite adulter.“
Isus și copilașii
(Mt. 19:13-15; Lc. 18:15-17)
13I‑au adus niște copilași, ca să Se atingă de ei, dar ucenicii i‑au mustrat. 14Isus însă, când a văzut acest lucru, S‑a indignat și le‑a zis: „Lăsați copilașii să vină la Mine! Nu‑i opriți, pentru că Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei! 15Adevărat vă spun că oricine nu primește ca un copilaș Împărăția lui Dumnezeu, nicidecum nu va intra în ea!“ 16Apoi i‑a luat în brațe și i‑a binecuvântat punându‑Și mâinile peste ei.
Isus și tânărul bogat
(Mt. 19:16-30; Lc. 18:18-30)
17Tocmai când pornea la drum, a alergat la El un om care a căzut în genunchi înaintea Lui și L‑a întrebat:
– Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viață veșnică?
18Isus i‑a zis:
– De ce Mă numești „bun“? Nimeni nu este bun, decât Unul: Dumnezeu.18 Afirmația lui Isus este interpretată în moduri diferite: 1) unii comentatori consideră că Isus, deși știa foarte bine că este Dumnezeu, îi spune tânărului aceste cuvinte pentru a da dovadă de smerenie. 2) Alții susțin că, prin această afirmație, Isus neagă faptul că este bun și că este Dumnezeu. 3) O altă categorie de comentatori sunt de părere că întrebarea este una retorică, având rolul de a‑l determina pe tânăr să‑și clarifice îndoielile, să se gândească mai bine la cine este, de fapt, Isus și să acționeze în consecință. Cu alte cuvinte, Isus îi spune acestuia: „De vreme ce Mă numești «bun» și știm cu toții că doar Dumnezeu este bun, presupun că știi foarte bine cine sunt.“ Această interpretare se încadrează bine în logica întregului context (v. 17-31): dacă Isus nu este bun și nu este Dumnezeu, atunci de ce I s‑ar adresa astfel, de ce L‑ar întreba cum poate să moștenească viață veșnică și, în cele din urmă, de ce și‑ar vinde toată averea ca să‑L urmeze? Dar dacă tânărul crede cu adevărat ceea ce spune, – că Isus este bun și, prin urmare, este Dumnezeu –, atunci se merită să facă orice sacrificiu ca să‑L urmeze. De asemenea, afirmația lui Isus trebuie înțeleasă atât în contextul evangheliei lui Marcu (vezi și 2:7, 10; 12:36-37; 14:62), cât și în contextul întregului NT, unde se afirmă explicit că Isus Cristos este Dumnezeu, este Una cu Tatăl (vezi, de ex., In. 1:1; 10:30; 14:9; Flp. 2:5-9; Evr. 1:3 etc.). 19Cunoști poruncile: „Să nu ucizi“, „Să nu comiți adulter“, „Să nu furi“, „Să nu depui mărturie falsă“, „Să nu păgubești pe nimeni“, „Cinstește‑i pe tatăl tău și pe mama ta.“19 Vezi Ex. 20:12-16; Deut. 5:16-20; 24:14.
20El I‑a spus:
– Învățătorule, pe toate acestea le‑am păzit încă din tinerețea mea.
21Uitându‑Se la el, Isus l‑a îndrăgit și i‑a zis:
– Îți lipsește un singur lucru: du‑te, vinde tot ce ai și dă săracilor, și vei avea astfel o comoară în cer. Apoi vino, urmează‑Mă!
22Mâhnit de aceste cuvinte, a plecat întristat, pentru că avea multe averi.
23Isus a privit în jur și le‑a zis ucenicilor Săi:
– Cât de greu va fi pentru cei bogați să intre în Împărăția lui Dumnezeu!
24Ucenicii au rămas uimiți de cuvintele Lui.
Isus le‑a zis iarăși:
– Copii, cât de greu este pentru cei ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu! 25Este mai ușor să treacă o cămilă prin gaura acului, decât să intre cel bogat în Împărăția lui Dumnezeu!
26Ei au rămas și mai uimiți și au zis unii către alții:
– Atunci cine poate fi mântuit?
27Uitându‑Se la ei, Isus a zis:
– Este imposibil pentru oameni, dar nu și pentru Dumnezeu, căci pentru Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile.
28Petru a început să‑I zică:
– Iată, noi am lăsat totul și Te‑am urmat.
29Isus a răspuns:
– Adevărat vă spun că nu este nimeni care să‑și fi lăsat casă sau frați sau surori sau mamă sau tată sau copii sau ogoare de dragul Meu și de dragul Evangheliei 30și care să nu primească acum, în vremea aceasta, de o sută de ori mai mult case, frați, surori, mame, copii și ogoare, împreună cu persecuții, iar în veacul care vine, viață veșnică. 31Dar mulți dintre cei dintâi vor fi cei din urmă, iar cei din urmă vor fi cei dintâi.
Isus vorbește din nou despre moartea și învierea Sa
(Mt. 20:17-19; Lc. 18:31-34)
32Ei erau pe drum și se suiau spre Ierusalim. Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau uimiți, iar cei care‑L urmau erau speriați. Isus i‑a luat din nou deoparte pe cei doisprezece și a început să le vorbească despre ce urma să I se întâmple: 33„Iată că ne suim spre Ierusalim și Fiul Omului va fi dat pe mâna conducătorilor preoților și a cărturarilor. Ei Îl vor condamna la moarte și‑L vor da pe mâna neamurilor, 34care Îl vor batjocori, Îl vor scuipa, Îl vor biciui și‑L vor omorî. Dar după trei zile va învia.“
Cererea fiilor lui Zebedei
(Mt. 20:20-28; Lc. 22:24-27)
35Iacov și Ioan, fiii lui Zebedei, au venit la El și I‑au zis:
– Învățătorule, dorim să faci pentru noi orice‑Ți vom cere.
36El i‑a întrebat:
– Ce doriți să fac pentru voi?
37Ei I‑au zis:
– Dă‑ne voie să ședem unul la dreapta și altul la stânga Ta, în slava Ta.
38Isus le‑a zis:
– Nu știți ce cereți! Puteți voi să beți paharul pe care îl beau Eu38-39 Figură de stil care se referă la a împărtăși soarta cuiva. Paharul simbolizează aici suferința cauzată de păcatul omenirii și de judecata lui Dumnezeu, pe care Isus avea să le ia asupra Lui (vezi, de ex., Is. 51:17; Ier. 25:15; Eze. 23:32-33 și Mc. 14:36; 15:34). sau să fiți botezați cu botezul cu care sunt botezat Eu38 Vezi Lc. 12:50.?
39Ei I‑au zis:
– Putem!
Isus le‑a zis:
– Veți bea paharul pe care‑l voi bea Eu și veți fi botezați cu botezul cu care sunt botezat Eu, 40dar dreptul de a sta la dreapta sau la stânga Mea nu ține de Mine să‑l dau, ci este pentru aceia cărora le‑a fost pregătit.
41Ceilalți zece, când au auzit, au început să fie indignați din cauza lui Iacov și a lui Ioan. 42Atunci Isus i‑a chemat la El și le‑a zis: „Știți că aceia care sunt considerați domnitorii neamurilor stăpânesc peste ele, iar mai marii lor își exercită autoritatea asupra lor. 43Dar între voi nu este așa! Dimpotrivă, oricine vrea să fie mai mare între voi, va fi slujitorul vostru, 44iar cel ce vrea să fie primul între voi, va fi sclavul tuturor. 45Căci Fiul Omului a venit nu ca să fie slujit, ci ca să slujească și să‑Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.“
Vindecarea orbului Bartimeu
(Mt. 20:29-34; Lc. 18:35-43)
46Au ajuns în Ierihon. Când a ieșit Isus din Ierihon, împreună cu ucenicii Lui și cu o mulțime mare de oameni, un cerșetor orb, pe nume Bartimeu, fiul lui Timeu, ședea lângă drum.
47Când a auzit el că este Isus din Nazaret, a început să strige și să zică:
– Fiul lui David47-48 Titlu mesianic. Vezi 2 Sam. 7:12-16; Is. 9:6-7. În iudaism exista o tradiție care spunea că Fiul lui David (Solomon, și mai târziu Mesia) are mari puteri de a vindeca (vezi Flavius Josephus, Antichități, 8.2.5)., Isuse, ai milă de mine!
48Mulți îl mustrau ca să tacă, dar el striga și mai tare:
– Fiul lui David, ai milă de mine!
49Isus S‑a oprit și a zis: „Chemați‑l!“ Ei l‑au chemat pe orb și i‑au zis: „Îndrăznește! Ridică‑te, căci te cheamă!“ 50El și‑a aruncat haina, a sărit în picioare și a venit la Isus.
51Atunci Isus, răspunzându‑i, a întrebat:
– Ce dorești să fac pentru tine?
Orbul I‑a zis:
– Rabuni51 Gr.: rabbouni. Unii comentatori sunt de părere că rabuni este un epitet reverențios, probabil forma de superlativ a lui rabbi; vezi nota de la 9:5. În textele din In. 1:38 și 20:16 atât rabbi, cât și rabbouni sunt traduse prin didaskalos (învățător), fără a se face vreo diferență între cei doi termeni. În literatura evreiască însă, rabbouni este folosit atât cu referire la Dumnezeu (Stăpânul, Domnul meu), cât și în sens secular, pentru a desemna anumiți lideri, nu neapărat învățători., să‑mi recapăt vederea!
52Isus i‑a zis:
– Du‑te! Credința ta te‑a vindecat.
Imediat el și‑a recăpătat vederea și L‑a urmat pe Isus pe drum.
