Otwarta otchłań
1Wtedy zatrąbił piąty anioł i zobaczyłem gwiazdę zrzuconą z nieba na ziemię. Miała on otworzyć tunel prowadzący do otchłani. 2Gdy to uczyniła, buchnął z niej dym, niczym z olbrzymiego pieca. Kłęby dymu były tak ogromne, że zasłoniły słońce i niebo.
3Z dymu wyłoniła się szarańcza, która miała taką samą moc, jak skorpiony. 4Nakazano jej, aby nie atakowała trawy, polnych roślin oraz drzew, ale ludzi, którzy nie mają na czole Bożej pieczęci. 5Szarańcza ta nie miała ich zabijać, ale sprawiać im cierpienie—przez pięć miesięcy mieli oni odczuwać taki ból, jak po ukąszeniu skorpiona. 6W tych dniach ludzie będą bezskutecznie próbowali odebrać sobie życie. Będą chcieli umrzeć, ale nie będzie to możliwe.
7Szarańcza ta wyglądała jak konie przygotowane do walki. Na głowach miały coś w rodzaju złotych wieńców, a ich pyski przypominały ludzkie twarze. 8Miały długie włosy, jak kobiety, i zęby—podobne do zębów lwa. 9Ich pancerze wyglądały tak, jakby były z żelaza, a odgłos ich skrzydeł przypominał huk rydwanów pędzących do boju. 10Ich ogony były podobne do ogonów skorpionów i były zakończone żądłami. Właśnie dzięki nim mogły zadawać ludziom cierpienie, trwające pięć miesięcy. 11Ich władcą był anioł otchłani, którego hebrajskie imię brzmi Abaddon (to znaczy: „Niszczyciel”).
12W ten sposób wypełniła się jedna z trzech zapowiedzi orła, który wołał: „Marny będzie los ziemi”. Pozostały jednak jeszcze dwie.
Uwolnienie czterech aniołów
13Wtedy zatrąbił szósty anioł i usłyszałem słowa, dobiegające od strony czterech rogów złotego ołtarza, stojącego przed Bogiem. 14Słowa te skierowane były do szóstego anioła, trzymającego trąbę, i brzmiały następująco: „Wypuść czterech aniołów uwięzionych nad wielką rzeką Eufrat”. 15I uwolniono ich, a aniołowie ci byli przygotowani właśnie na tę godzinę, dzień, miesiąc i rok—mieli bowiem zabić jedną trzecią wszystkich ludzi. 16I usłyszałem liczbę ich wojsk: dwieście milionów!
17-18W moim widzeniu zobaczyłem też ich konie i jeźdźców. Dosiadający konie mieli na sobie pancerze ognistoczerwone, granatowe lub żółte. Głowy koni przypominały głowy lwów, a z ich pysków wydobywał się ogień, dym i opary siarki, które uśmierciły jedną trzecią wszystkich ludzi. 19Niszczycielska moc tych koni znajdowała się bowiem właśnie w ich pyskach oraz w ogonach, które przypominały kąsające, jadowite węże.
20Ludzie, którzy przeżyli te ataki, nie opamiętali się jednak i nie przestali czynić zła. Nadal oddawali cześć demonom oraz otaczali czcią złote, srebrne, brązowe, kamienne oraz drewniane posągi, które nie widzą, nie słyszą ani nie mogą się poruszać. 21Nie porzucili również czarów oraz rozwiązłości seksualnej; nadal też kradli i mordowali innych ludzi.
1Al cincilea înger a sunat din trâmbiță. Și am văzut o stea1 Cu referire, în cazul de față, la un înger (vezi 1:20; 20:1). care căzuse din cer pe pământ. I‑a fost dată cheia fântânii spre Adânc1 Lit.: Abis, loc de detenție pentru duhurile rele și pentru Satan. În traducerea LXX însă, termenul grecesc abyssos traduce ebraicul tehom (adânc, vezi Gen. 1:2; 7:11) [peste tot în carte].. 2A deschis fântâna spre Adânc, și din fântână a ieșit fum, ca fumul dintr‑un cuptor mare. Soarele și văzduhul s‑au întunecat din cauza fumului din fântână. 3Din fum au ieșit pe pământ lăcuste, cărora le‑a fost dată o putere ca puterea pe care o au scorpionii pământului. 4Li s‑a spus să nu facă rău nici ierbii de pe pământ, nici vreunei plante verzi și nici vreunui copac, ci doar oamenilor care nu au pe frunțile lor sigiliul lui Dumnezeu. 5Nu li s‑a dat voie să‑i omoare, ci doar să‑i chinuiască timp de cinci luni5 Probabil durata de viață a acestor lăcuste sau cea a sezonului secetos.. Chinul pe care‑l provocau era precum chinul provocat de un scorpion când înțeapă un om. 6În zilele acelea oamenii vor căuta moartea, dar nu o vor găsi; vor tânji să moară, dar moartea va fugi de ei.
7Înfățișarea lăcustelor era asemenea unor cai pregătiți pentru război, iar pe capete aveau ceva ca niște coroane care păreau de aur. Fețele lor erau ca niște fețe de oameni; 8aveau părul ca părul de femeie și dinții ca de leu, 9aveau platoșe ca niște platoșe de fier, iar zgomotul făcut de aripile lor era ca zgomotul multor carete trase de cai care aleargă în război. 10Aveau cozi, ca scorpionii, și ace; și în cozile lor le stătea puterea de a face rău oamenilor timp de cinci luni. 11Aveau peste ele ca împărat pe îngerul Adâncului. În ebraică, numele lui este „Abaddon“, iar în greacă are numele de „Apollyon“11 Atât Abaddon, cât și Apollyon înseamnă Distrugătorul..
12Primul „vai“ s‑a dus. Iată că mai vin încă două „vaiuri“.
13Al șaselea înger a sunat din trâmbiță. Și am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu, 14zicând celui de‑al șaselea înger care avea trâmbița: „Dezleagă‑i pe cei patru îngeri care sunt legați la Râul cel Mare, Eufrat14 În istoria Israelului, fluviul Eufrat a marcat granița dintre acesta și marii săi dușmani, Asiria și Babilon. Vezi Is. 8:5-8.!“ 15Cei patru îngeri, care fuseseră pregătiți chiar pentru ora, ziua, luna și anul acela, au fost dezlegați, ca să omoare a treia parte din oameni. 16Numărul soldaților cavaleriei era de douăzeci de mii de ori zece mii16 Vezi nota de la 5:11.; am auzit numărul lor.
17Iată cum am văzut în viziune caii și pe cei care‑i călăreau: aveau platoșe de un roșu aprins, albastru vinețiu și galben ca sulful. Capetele cailor erau ca și capetele de lei, iar din gurile lor ieșeau foc, fum și sulf. 18A treia parte din oameni a fost omorâtă prin aceste trei urgii, și anume prin focul, fumul și sulful care ieșeau din gurile cailor. 19Puterea cailor era în gurile și în cozile lor, căci cozile lor erau asemenea șerpilor, având capete cu care făceau rău.
20Oamenii care au mai rămas, și anume cei care nu au fost omorâți de aceste urgii, nu s‑au pocăit de lucrările mâinilor lor, acelea de a nu se mai închina demonilor și idolilor de aur, argint, bronz, piatră și lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. 21Și nu s‑au pocăit nici de crimele lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor și nici de furturile lor.